QUOTE(Himitsu23 @ Jan 31 2012, 01:03 PM)
Except for the green-eyes blond girl, why does everything seem so familiar? =))
:lol: :lol: Because we all do that...
III
Ren continua să-l privească pe deasupra ochelarilor pe băiatul care intrase în clasă fără a se scuza, întrerupând ora.
-Credeam că părinţii încă mai au bunul simţ elementar de a-şi educa odraslele măcar până la 7 ani. Se pare că m-am înşelat. Totul, dar absolut totul se răsfrânge pe umerii şcolii în ziua de astăzi… ‘’Şi pe ai idioţilor care se gândesc să se angajeze în învăţământ ca profesori’’, gândi Ren.
Buimac, Katsuo nu ştia ce se întâmplă. Dintr-o dată toţi ochii erau îndreptaţi spre el. Din nefericire nu auzise ultimele cuvinte ale bărbatului de la catedră, fiind prea ruşinat şi prea pierdut în propriile-i gânduri. Tăcerea se lăsă din nou peste întreaga clasă, prelungind momentul penibil. Dezamăgit şi enervat, Ren aruncă creta pe catedră şi îşi trecu mâinile prin părul lucios şi negru, acoperindu-l, fără să vrea, de un strat alb.
-Şi nici măcar nu aveţi tupeul să vă susţineţi un punct de vedere ! Da, Yoko, nu ai nimic de spus, nici de rău, nici de bine ! Scuze nu îţi ceri, dar nici arogant nu ştii să fii… Câteodată mă gândesc că asta e cea mai mare problemă a generaţiei voastre : tăcerea. În stilul ăsta nu veţi ajunge nicăieri, de fapt, nici n-aţi plecat încă… vă lipseşte curajul din plin !!
Katsuo îl privea cu furie pe Ren Yoshimura. De la începutul anului, de când venise ca profesor de literatură universală, îi uimea pe toţi, fie ei profesori, fie ei elevi. Avea o cultură generală fantastică şi o personalitate puternică, ştia când trebuie să fie dur şi când să fie simpatic. Era un bărbat frumos şi înalt, cu un păr negru uluitor, mereu strâns într-o coadă pe spate. Băieţii îl luau drept model iar fetele erau îndrăgostite, dar ceea ce era de-a dreptul de neconceput pentru Katsuo era că, per ansambu, Ren Yoshimura era profesorul perfect, iar în faţa profesorului perfect până şi şmecherul clasei se simte inferior.
-Vă rog să mă scuzaţi, răspunse Katsuo cu o voce pe jumătate tremurândă, pe jumătate îndrăzneaţă.
Un val de râsete sparse tăcerea dintr-o dată, iar Ren nu făcu nimic pentru a linişti spiritele. Undeva în ultimele bănci, faţa lui Katsuo era roşie ca o tomată.
-Da, să continuăm lecţia… ''Idiotul'' spuneaţi, domnişoară, reluă Ren fixându-l cu privirea pe Katsuo.
Fata din prima bancă zâmbea şi ochii îi scânteiau. Ştia totul, citise cartea şi era pregătită pentru orice capcană, mai puţin pentru una fatală : privirea tulburătoare şi statura impunătoare profesorului din faţa ei.
‘’Nu, nu te lăsa copleşită acum’’, îşi spuse Yume, şi obrajii îi deveniră trandafirii.
-‘’Idiotul’’, de Dostoievski. Un roman de secol XIX, răspunse fata.
-Exact! Grozav, domnişoară. Un roman de secol XIX, unul dintre marile romane ale literaturii universale. Pe care numai domnişoara aici de faţă a avut bunăvoinţa de a-l citi, presupun.
În clasă se făcu linişte. Fiecare se uita într-o direcţie opusă, căutând să-şi ascundă privirea.
-Spune-ne, domnişoară, cum ţi s-a părut romanul, ce ţi-a plăcut, ce nu ţi-a plăcut, cum se citeşte în ziua de azi un roman de secol XIX…
Uitându-se în ochii de un albastru intens ai lui Ren, Yume se pierdu complet. Vocea îi dispăru în îtregime când dădu să articuleze o frază, astfel încât nu reuşi decât să scoată un ‘’…păi…’’ bâlbâit. Râsetele reîncepură. Dezamăgit, Ren se întoarse cu faţa la tablă şi începu să scrie câteva date despre autor şi despre opera acestuia. Deodată simţi cum un nou firicel de sânge îi coboară pe nas. Calm, scoase din buzunar o batistă şi se prefăcu că se şterge la nas.
‘’Ciudat… n-aş fi crezut că respectiva este o elevă… de mâine trebuie să măresc doza şi să mă gândesc la o modalitate inteligentă de a le descoperi viaţa şi de a afla ce cred depre mine…’’
Deodată ideea îl străfulgeră, făcându-l să zâmbească din senin : se întoarse către clasă cu părul , mâinile şi sacoul pline de cretă.
- Pentru că nu citiţi suficient, de săptămâna viitoare o să începeţi să scrieţi. Tema pe fiecare săptămână va fi o un text tip jurnal, în care veţi povesti evenimentele care v-au marcat pe parcursul celor şapte zile în care nu ne-am văzut. Tema se va preda personal, iar cine nu o va face poate să nu se mai prezinte deloc la acest curs.
Şoaptele începură să crească în intensitate. Majoritatea fetelor erau entuziasmate. Lângă ele, câţiva băieţi răsuflau exasperaţi. Nu lipseau nici aceia pe lângă care vestea trecuse fără a lăsa nicio urmă adâncă, precum şi cei care se chinuiau să-şi reprime orice reacţie, ca Yume.
-Acestea fiind spuse, cursul se încheie aici. Săptămâna viitoare vă aştept compoziţiile proprii. Ar fi bine să vă pregătiţi sufleteşte şi de un test… Poate asta vă va obliga să citiţi.
Spunând acestea, Ren aruncă ultimul ciot de cretă pe catedră şi îşi observă, ruşinat, mânecile aproape albe. Începu să se scuture nervos, întinzând şi mai mult creta pe sacoul negru de catifea. ‘’Asta nu-i un job pentru mine, ar trebui să renunţ dracului în cel mai scurt timp.’’
Aranjându-şi hârtiile în servietă, simţi o prezenţă în spatele lui şi tresări. Speriat, se întoarse pregătit să înjure dar se opri exact la timp… O fată cu un cap mai scundă decât el îl privea speriată. Purta un pulover lung şi negru, croşetat, iar pe umăr avea o geantă de piele care cântărea câteva kilograme bune. Părul lung, roşcat şi drept îl purta lăsat pe spate iar ochii verzi erau aproape umezi…
-Mă scuzaţi, spuse fata cu o voce tremurândă, dar eu chiar am citit cartea !
Ren fu luat prin surprindere. Mirat, o măsură pe fată din cap până în picioare radicand o sprânceană.
-Serios, domnişoară? Păcat, aţi ratat şansa să ne vorbiţi despre ea. Ba chiar v-aţi bâlbâit ca la grădiniţiă. Acum nu mai are niciun rost. Mi-o spuneţi mie în afara cursului. Mai târziu o să faceţi aşa cu un lucru mult mai important…
-Ştiţi, vroiam doar să vă spun că am citit-o. Şi ca nu mi-a plăcut în mod special !
Ren o asculta uimit, stăpânindu-şi un zâmbet.
-Şi cam ce cărţi v-au plăcut, din ce-aţi citit până acum ?
Fata se înroşi, privind parchetul lucios al sălii. Ochii lui Ren, de un albastru electric o tulburau.
-Păi… îmi place foarte mult epoca libertinajului în Franţa… ştiţi, Maria Antoaneta, saloanele literare, balurile şi perucile… şi… aş fi vrut să vă rog… dacă se poate…
‘’Aşa deci…’’, gândi bărbatul, şi o urmă de îngrijorare îi apăru pe faţă.
-Mă bucur, domnişoară, chiar mă bucur să văd că tinerii mai citesc în ziua de azi… Îţi propun un târg : de săptămâna viitoare îţi voi aduce câte cărţi doreşti… condiţia este ca o dată pe lună să prezinţi una din cărţile pe care le-ai citit, în ultimele zece minute de curs… Aşa îţi vei învinge teama de a vorbi în public. Ei, ce spui domnişoară… domnişoară…
-Motoko. Yume Motoko. Perfect, Sensei !
‘’Yume, deci…’’ gândi bărbatul şi apoi zâmbi larg. Din senin îl cuprinse o durere cumplită de cap. Era încă slăbit după accidentul din noaptea precedentă. Nu s-ar fi aşteptat niciodată că o elevă îl poate visa… De acum trebuia să ridice nivelul vigilenţei, iar pentru aceasta trebuia să intre într-un fel sau altul în intimitatea persoanelor cu care interacţiona.
-Acum te rog să mă scuzi, domnişoară Motoko, dar am un metrou de prins…
Grăbit, îşi îndesă teancul de hârtii în sevietă şi părăsi sala, uitând să-şi ia la revedere.
Fata rămase în urma lui pe coridor, sorbind din priviri unduirea lascivă a şuviţelor sale în ritmul mersului.