Sa stiti ca aceasta poveste are un sambure mic de adevar. Sper sa va placa. Astept criticile. :)
Capitolul I-Profetia. Partea I
Marrow era un oras destul de mare, vestit din cauza scolii Wiffmont.
In aceasta scoala, care in cartile de istorie se spune ca s-a aflat acolo de la inceputul timpurilor. Se gaseau magistratii cei mai mariti si viteji din cauza eroismelor lor.
Fiecare baiat care baiat care avea o inclinatie cat de mica spre magie visa sa ajunga la aceasta scoala si sa fie invatat de un adevarat maestru.
Dar in acest oras nu sunt doar magicieni, ci si alte fiinte cum ar fi vampirii de care se scrie in cartile de istorie ca s-au purtat cele mai aprige batalii, sau ingerii care sunt putini la numar. Se nasteau doar cativa pe an.
Luptele cu vampirii au durat secole intregi dar in final magicienii au reusit sa-i alunge de pe aceste taramuri.
Ingerii nu aveau nici o putere speciala, nimeni nu stia de ce, dar ei aveau intodeauna un loc in scoala Wiffmont.
Nu aveau nici un rol, iar aripile lor apareau doar o data pe an si nici atunci nu aveau nici un folos.
* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *
Acum ne aflam in secolul XIX iar protagonista noastra este insasi Aria. Ea este o fata orfana iar de cand se stie se afla in aceasta scoala.
Fiind un inger in varsta de 17 ani invata ca si ceilalti in anul trei, istoria luptelor, despre vitejii luptatori, 1000 si 1 de plante folosite pentru vindecare, istoria artelor intunecate, alchimie, ierburi si potiuni si totul despre animalele mitice.
Ingerii erau cate 20 in fiecare clasa(I;II;III;IV) iar dintre toti ea era singura cu parul ciocolatiu, in rest toti il aveau blond.
Erau singurii care invatau in clase, magicianii aveau propii lor magistrati.
Din cauza vanatorilor nu aveau voie sa paraseasca castelul.
Fiind diferita de ceilalti, nu prea avea prieteni, asa ca in timpul liber bantuia pe culoarele castelului.
Chiar intr-o plimbare dinaceasta l-a auzit pe profesorul de istoria luptelor spunandu-i celui de istoria artelor ca profetia avea sa se intample in curand.
Inca isi mai amintea exact cuvintele:
-Credema, profetiile nu mint. Citeste si in stele si-ai sa vezi. Aria nu ne v-a dezamagi. De ea depinde totul.
Isi si imagina. Ea v-a lupta impotriva raului, sau v-a salva castelul sau chiar orasul si de fiecare data i se intiparea un zambet pe fata ei alba ca si spuma laptelui.
Dar parul ei nu era singura diferenta fata de ceilalti. Mai erau si ochii mari si albastrii, ceilalti ii aveau verzi ceea ce ii faceau semi ingeri. De aceea o urau.
Examenele se apropriau si toti erau agitati. Fiacare dupa ore petrecea ore in sir in bibloteca retinand fel defel de formule si definitii. Chiar si Aria. Dar in ultima vreme nu-i mai statea capul la invatat caci nu de mult timp a sosit un nou magicean in Wiffmont.
Are 19 ani si deabia a descoperit magia dar are o puternica conexiune cu ea. Scoala l-a primit si ca maestru i l-au dat pe vestitul Thoin.
Acesta a invins un dragon cu mainile goale nemaiavand nici urma de magie in el.
Era un maestru foarte bun.
De fiecare data cand Aria intra in bibloteca era si el acolo. La fel ca si azi.
** * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * ]
Biblotaca era o sala foarte mare.
De cum intrai, la dreapta se afla un birou de culoarea ciresului plin de carti si hartii. Pe scaun se afla d-na Warloo.
In stanga se aflau bancile lungi si scaunele ( 60, una langa alta de-a lungul biblotecii) in care elevii stateau si studiau. Iar in fata rafturile de aceeasi culoare in care gaseai fele de fel de carti.
- Buna ziua d-na Warloo.
-Buna sumpa mea. Ce-ti dau astazi?
-Doar cartea de plante.
Urmarind-o cum pleca cum pleca nu avea cum sa nu-i cada privirea asupra baiatului brunet care o fixa cu ochii lui de-un verde inchis amestecat cu cateva liniute galbene. Te puteai pierde in ei.
Il placea. Pana acum nici un baiat nu a mai privit-o asa. Poate si el era indragostit de ea.
- Hei, dar ce faci draga?
La ce visezi?
-O, ma scuzati.
Dupa ce a luat cartea s-a idreptat spre un scaun mai in colt unde credea ca privirea baiatului nu o v-a mai stingheri.
Fiind trei randuri de banci ea statea in primul iar el in ultimul iar cel din mijloc era ocupat de alti ingeri. In sfarsit putea sa fie atenta la ce citea.
Nu au trecut nici 10 minute ca simtea privirea arzatoare a baiatului.
Si-a ridicat ochii din carte si l-a zarit chiat in fata ei. O privea fix.
S-a ridicat repede, a alergat pana la biblotacara, a lasat cartea si a fugit in camera ei.
-Proasta, proasta, prosta,.... oooooof!!!
Nu puteam sa reactionez ca un inger normal?
A doua zi la la ore nu a mai fost atenta. Astepta doar sa-l vada pe baiat.
Si pe holuri unde de obicei se barfea despre ea si unde ciulea urechile nu au mai interesat-o, a alergat fix spre bibloteca.
Dar el nu mai era acolo.
-Ce-ti dau azi, Aria?
-Ceva despre artele intunecate, a raspuns cu glasul pierit.
In sfarsit putea fi atenta la ce citea, dar parca ii lipsea privirea enigmatica a baiatului.
Nici in urmatoarele zile baiatul nu a mai aparut.
A inceput sa se gandeasca din ce in ce mai des la el. Poate sa imbolnavit si zace la pat, sau poate a plecat intr-o misiune cu maestrul sau pentru a infrunta raul, sau poate nu-l mai interesez, acest gand durea cel mai rau, dar, incet, incet, lectiile grele i-au luat locul.
Era noaptea zilei de 16 Decembrie. O zi buna de notat in calendar pentru Aria, caci din acea zi totul s-a schimbat.
Statea intinsa in patul ei comode si se uita la peretii ei de un albastru ca si bolta cerului. Era culoarea ei preferata.
Afara soarele asfintea si ea visa cu ochii deschisi cand deodata a cuprins-o un somn greu.
Din departare se auzea ceva, parca o strigare.
-Aria!
Nici un raspuns. Doar ceata apasatoare.
-Aria!
Parca incepea sa se distinga o forma de corp, dar Aria in zadar incerca sa se miste sau sa vorbeasca caci nu putea.
-Aria!
Numele-i se auzea din ce in ce mai tare, iar din ceata o silueta se intrezarea.
-Nu te speria, sunt eu.
Era baiatul brunet ce-l vedea odinioara in bibloteca.
-In stele scrie Aria, si-n cartile tale profetice. Intunericul are sa vina. Daca ai vreodata nevoie de ajutor striga-ma pe nume...
Dar vorbele-i erau din ce in ce mai slabe incat numele nu l-a mai auzit.
Incet, incet baiatul a disparut iar ceata groasa i-a luat locul.
* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *
A deschis brusc ochii si s-a trezit in camera ei.
Draperiile erau trase si geamul deschis. Peste padurea Elmud se zareau muntii Elainei. Toata lumea stia povestea trista a Elainei si a lui Elmud.
Era o fata cu parul de aur si ochii ca si marea iar pielea-i era fina si alba ca laptele. Era fiica de padurar, nici prea bogata dar nici prea saraca.
Casa-i era situata la marginea padurii Elmud langa cararea Vietii pe atunci neavand aceasta denumire. Era doar padure, la fel ca si muntii Elainei, erau doar munti.
Padurea fiind exact langa castelul Wiffmont Eliana vedea ucenicii vrajitorilor cand plecau cu maestrii lor intr-o misiune sau doar la o plimbare.
Asa a fost intr-o zi cand un maestru Bill si vestitul sau ucenic Jim il cautau pe tatal ei. El nefiind acasa iar Bill trebuind sa plece l-a lasat pe Jim cu Elianain asteptarea tatalui ei.
Bill era un bun prieten cu tatal Elianei si tot timpul il trimitea pe ucenicul sau cu mesaje acesta ramanand cu Eliana in asteptarea tatalui sau astfel ca s-a indragostit de ea si ea de el.
Bill fiind un bun maestru si nevrand ca ucenicul sau sa-si indrepte atentia spre altceva inafara lectiilor i-a spus lui Nelson(tatal fetei) si amandoi le-au interzis sa se mai vada.
Acestia nesuportand despartirea au plecat din aceste taramuri prin munti dar si-au gasit sfarsitul fiind mancati de fiare, iar scheletele le-au fost gasite de vrajitori. Astfel muntii au capatat denumirea fetei iar padurea a baiatului.
De fiecare data cand Ariana se uita pe geam o cuprindea melancolia.
Se imagina ea fiind Eliana iar baiatul din sala de bibloteca Jim, plecand din acest taram ca sa-si poata trai iubirea dar omorati de fiare si totusi murind cu zambetul pe buze caci acolo unde plecau ei nimeni nu-i v-a mai putea opri.
Fiecare inger si magicean stia ca in vis daca esti vizitat de o forta intunecata corpul nu te mai asculta, iar la acest gand Ariana se ingrozi. Nu se putea ca printul ei sa fie o faptura rea. Doar ii spuse-se ca o v- a ajuta daca are nevoie.
* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * ** * * * * * * * * * * * ** * * * * * * *
Saptamanile treceau iar examenele au sosit. Fata era pregatita pentru ele. Studiase din greu, chiar si noaptea. Dar sa nu va spun ce stres era nu doar asupra ei ci a tuturor cand auzeau notele: 5.42; 6.49; 4.49. Erau 40 astfel de note. Cei care aveau sub 5 nu puteau trece in urmatorul an, iar examenele au fost exagerat de grele. Mai erau doar doua lucrari. A ei si a Sianei. Cea pe care o ura cel mai mult.
-Siana 7.
Toata lumea a aclamat-o, cea mai mare nota, iar Aria sigur nu o putea intrece.
-Aria, 9.
Toti au ramas muti de uimire, chiar si Siana care inainte i-a aruncat o privire mandra si superioara.
In urmatoarele zile din fata ciudata a devenit celebritatea scolii. Nimeni nu avea o nota mai mare ca a ei. Chiar si baietii ii faceau curte. Ii placea doar un lucru o dispera la culme. Un anume Nelson, baiat roscat cu ochii negrii, uratel si cel mai rau din scoala, nu o lasa de loc in pace.
Tot timpul o urmarea, o intreba daca vrea sa fie prietena lui iar ea nu stia cum sa-l refuze. Toti cei care l-au refuzat la ceva au incurcat-o rau de tot.
De fiecare data ii spunea cu zambetul pe buze ca se mai gandeste,iar el o urmarea din ce in ce mai des, pana cand intr-o zi i-a spus tare si raspicat in sala de mese NU.
Era nervoasa in acea zi pe profesorul de istoria luptelor ca i-a pus intentionat o intrebare la care nu stia raspunsul. Toata lumea stia ca o indragea mai mult pe Siana.
Chiar cand a spus nu in sala se facuse liniste si toata lumea a izbucnit in ras.
Nelson se uitase imprejur si vazind ca de el se radea a privit-o pe fata cu ura si i-a promis ca o v-a pati rau de tot.
Si chiar asa s-a si intamplat.
Era o zi de Sambata si Aria statea in bibloteca si citea o carte fantasy, genul ei preferat, cand l-a zarit pe Nelson urmarind-o. Nu l-a bagat in seama, nu putea sa- faca nimic in preajma d-nei Warloo.
Dupa un scurt timp a plecat sa manance in sala de mese unde si acolo l-a observat urmarind-o.
-Pune ceva la cale.
Asa ca a plecat in camera ei.
Tot asa s-a intamplat si in urmatoarele zile. Ori el ori baietii lui o urmareau la fiecare pas. I-a spus profesoarei de ierburi si potiuni, caci ea era subdirectoarea scolii dar nici ea nu putea face mare lucru.
Asa ca s-a obisnuit cu ei urmarind-o la fiecare pas. Totul mergea destul de bine pana intr-o seara.
Era 1:00 noaptea iar fata avea nevoie la baie. A deschis incet usa iar cand a dat coltul l-a zarit pe Nelson si gasca lui in fata ei, dar nici nu a apucat sa faca vreo miscare ca acestia o inhatasera si ii astupasera gura cu un batic.
Au tras-o dupa ei pana inafara castelului in padurea Elmud.
Numai fusese nicodata inafara castelului si nu cunostea imprejurimile dar se pare ca ei da.
In zadar incerca sa-si aminteasca numele baiatului caci nu putea.
Au mers o ora intreaga pana cand au ajuns la o pestera parasita. Fata deja isi imagina ce avea sa se intample si incepeau sa i se umezeasca ochii. Incerca sa se impotriveasca dar ei erau 12 iar ea una.
Au intrat in pestera, au aprins niste lumanari, i-au dezlegat baticul de la gura si au impins-o pe un maldar de fan. Ceilalti baieti au iesit din pestera si au mai ramas doar ea cu Nelson. A incercat sa se ridice dar acesta a plesnit-o atat de tare incat aceasta a cazut inapoi iar acesta s-a aruncat asupra ei sarutand-o brutal pe gura, apoi pe obraz si pe gat.
Aria nu mai stia ce sa faca. In zadar incerca sa i se impotriveasca, era mult mai puternic ca ea iar in zadar incerca sa se gandeasca la vreo idee caci in acest moment in capul ei totul era negru.
Baiatul a inceput s-o pipaie iar din ochii fetei au inceput sa curga lacrimile.
Un cuvant s-a strecurat in mintea fetei iar ea l-a murmurat timid.
-Daanan...
Apoi a inceput sa straluceasca (tot in mintea fetei) si l-a rostit mai tare.
-Daanan.
Pana cand a inceput sa pulseze incat fata l-a strigat cu toate puterile ei.
-Daanan!!!!!!
Atmosfera pesterii se schimbase. Se facuse atat de frig incat ti se vedea respiratia. Baiatului ii inghetase sangele in vine. Era inca deasupra Ariei Cand doua perechi de aripi uriase, negre ca de liliac isi facusera aparitia din necunoscut tinand in aer un baiat brunet cu ochii verzi inchi, strabatuti de cateva liniute galbene si cu tenul alb, imbracat in haine negre.
L-a privit pe baiat cu o privire ucigatoare.S-a dus inspre el si i-a strapuns pieptul cu mana sa.
Ceilalti baieti auzindu-i strigatul de durere a lui Nelson au intrat in pestera si au avut aceeasi soarta. Au murit cu totii. Din degetele lui Daanain au iesit niste gheare gri si i-a sfartecat, apoi au redevenit unghii.
S-a intors spre Aria care privea ingrozita scena, incapabila sa se miste. S-a uitat in ochii ei atat de bland incat fetei au inceput din nou sa-i cada lacrimile.
Daanain s-a dus inspre ea, a ingenunchiat si a intins mana spre fata fetei stergandu-i incetisor lacrimile. O privea fix in ochi, la fel ca in acea zi.
-Ti-am spus ca voi veni.
(IMG:http://i.imagehost.org/t/0829/df.jpg)
Danaan(poza mai mare cu el nu am gasit :( )
* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *
Dupa ce mi-a sters lacrimile s-a ridicat in picioare si mi-a intins mana.
-Daca vrei sa ma urmezi apuca-ma de mana.
I-am privit hainele pline de sangele baietilor, dar nu m-am speriat. Stiam ca mie nu avea sa-mi faca acest lucru. Intodeauna mi-a fost frica de necunoscut, dar privind in ochii lui ceva risipea acest lucru.
I-am apucat mana si m-am ridicat.
-Te voi urma.
* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *
Marea de argint acoperea intreg Doniasul. Ziua isi arata primele raze ale soarelui care scaldau chipul unui baiat nu mai in varsta de 14 ani.
-La naiba!
Nu stiu de ce lu' fratemiu io placea manuirea unei spade!?
Norii pufosi dansau de-a lungul cerului dintr-o parte in alta, nehotarandu-se in ce parte sa o apuce. Baiatul, intins pe spate si gafaind de atata oboseala se uita la ei, dar gandul lui era in alta parte.
Armatele lui Balin se indreptau ingrijorator de mult spre acest sat.
Donias este un sat destul de bogat, nici prea mare, nici prea mic. Este condus de un rege bun (Nelson) care a dat nastere celei mai viteze si mai curajoase armate dintre cele trei taramuri.
Primul taram este cel al vrajitoriei unde in scoala Wiffmont s-a nascut magia.
Cel de-al doilea este cel al luptelor, unde s-a format armata din orasul Donias. Iar cel de-al treilea taram este cel al intunericului, caci altfel nu s-ar putea numi. Tot ce era acolo a fost inghitit de armatele intunericului.
Din N-V si V-S, Doniasul este incercuit de muntii Elianei iar din N-E sunt Mlastinile Mortii. Nimeni, niciodata nu s-a incumetat sa calce in acele mlastini. Sunt pline de fiinte teribile, iar din mosi stramosi s-au povestit intamplari groaznice. Nici macar Balin nu-si sacrifica trupele fara rost. Deci singura cale pentru el este sa-i atace din S-E. Adica prin Torain. Cel mai bogat oras, iar Balin aspira la el de mult.
Doniasul a trimis ajutoare Torainului dar5 regele Stormfortului (Balin) este de neoprit.
-Hei Nagain!
-Batrane!
Cu zambetul pe buze baiatul se indrepta catre batranul Mc. Kalister.
De 50 de ani el aducea scrisorile in acest sat.
-Am o scrisoare pentru tine baiete.
Desfacand-o repede si citind continutul zambetul i-a cam pierit de pe buze.
"Torainul a fost cucerit. Ma intorc acasa."
Parca cerul a cazut in capul lui Nagain. Asta insemna ca acum regele v-a ataca Doniasul.
Ridicand capul din scrisoare a vrut sa i se adreseze batranului, dar acesta a si plecat. Luand spada de jos a inceput din nou exercitiile pe care fratele sau l-a invatat.
Desi Doniasul era in prag de cucerire copii ce treceau de 14 ani tot trebuiau sa-si hotareasca meseria pe care aveau so urmeze: fierar; armurier; potcovar; bucatar; menestrel; etc.
Dar cei ce vroiau sa faca ceva cu viata lor alegeau intre cavaler sau magicean.
Nagain dorea sa devina un erou, sa salveze acest taram iar apoi sa scoata cel de-al treilea taram din umbra, desi nimeni nu stia cum sa faca asta.
Ar fi ales cavaleria, dar asta ar fi insemnat ca ar fi ramas doar in umbra fratelui sau Talin, el era un erou. I-a mai ramas doar magia, dar ca sa intre in scoala Wiffmont trebuia sa dovedeasca ca are minimul de magie in el.
Saptamanile treceau una dupa alta iar trupele lui Talin tot nu ajungeau. In ce-a dea cincea saptamana la orizont se distingea o linie neagra.
Toti s-au dus la marginea satului in intimpinarea armatei lui Talin dar in curand groaza s-a intiparit pe chipurile lor. In loc sa fie armatele lui Talin erau dusmanii.
-Cavalerie, la atac!
Toti ceilalti s-au inchis in casele lor, neavand nici o cale de scapare.
Lupta a durat o noapte intreaga dar din pacate dusmanul a invins.
* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *
In sfarsit continuarea. Imi pare rau ca v-am tinut atata dar am avut lipsa de imaginatie. Primele doua capitole au fost cam grabite, dar au fost asa doar ca sa ajung acolo unde am vrut.
Stiu ca lenea-i mare, dar spunetiva si voi parerea daca tot cititi povestea ca sa stiu unde sa mai corectez.
Spor la citit si sper sa va placa.
2
In mijlocul unei camere intunecoase se afla un baiat inghetat de frigul aspru al iernii. Fiecare scartait al casei vechi il facea sa tresara. Oboseala il patrundea adanc si fortele-l lasau. Singurul sau punct de sprijin era forta arzatoare de a scapa de aici, de a fi din nou liber si de ai taia gatul acelui comandant.
Nu-i va uita niciodata chipul zbarcit, brazdat de o cicatricie ce se intinde pe partea dreapta a fetei din dreptul gurii pana deasupra sprancenei.
Pleoapele se lasau greu peste ochii obositi ai baiatului. Intunericul ce-l colorau era adanc la fel ca si suferinta ce-o poarta ca un junchi in spate. Nu putea scapa de amaraciunea ce-i cuprindea inima pentru ca nu avea cu ce arme sa lupte impotriva ei, fericirea il lasase demult.
Inca tinea bine minte condamnarea la care oamenii din orasul Donias au fost supusi.
"-Barbatii si femeile vor fi omorati din cauza nesupunerii lor. Cacatii aia mici vor deveni slugi in orasul Stormfort. Poate asa vor face ceva folositor."
Moartea dansa fericita trecand de la un partener la altul lasand in urma trupurile neinsufletite zacand in propriul sange.
Nu-i v-a uita chipul si cu prima ocazie capul lui v-a deveni premiul sau. Isi v-a razbuna poporul si ii v-a elibera de sub asuprirea lui Balin.
Mai ramanea sa astepte ocazia potrivita.
Samanta urii a fost ingropata prea adanc in sufletul baiatului si acum isi intindea radacinile.
In intunericul vast al noptii un punct auriu cobora lin, trecand prin tavanul gaurit si asezanduse pe fata alba a baiatului topinduse. Speranta nu avea loc in aceasta lume desarta, si totusi in ciuda acesteia, prin blanda lumina a lunii fulgii timizi isi faceau loc coborand lin si asezanduse pe podeaua putrezinda.
Frigul se intetea cu cat orele inaintau iar pantalonii maro si bluza verde nu-l ajutau cu nimic.
Tic, tac, tic, tac...
-Ora presupun.
Tic, tac, tic, tac...
-Nu cred ca ma ajuta cu nimic daca stau si vorbesc singur.
Tic, tac, tic, tac...
-Of, la naiba!
Nici un ochi, n-am inchis nici un ochi toata noaptea.
Ridicanduse a coborat cat de incet a putut scarile pentru a nu le face sa scartaie si a-l trezi pe batran. A inceput sa-si faca treburile ce le avea de indeplinit. Sa curete barul, bucataria si sa taie, sa pregeteasca cele necesare pentru prepararea mancarii. Locul unde era tinut era un bar, dar date fiind vremurile grele serveau si mancare.
A inceput sa taie morcovii cand batranul a intrat pe usa trosnindo de perete.
-Jicodie, inca n-ai terminat?
-Imediat domnule...mai am doar...
-Ti-am spus ca la 5 totul sa fie gata!!!!!
Urla ca scos din minti.
-Sluga ordinara!!!
Las ca te invat eu minte!
A ridicat pumnul pentru a-l lovi, dar Nagain era mai iute de picior si s-a ferit facandu-l pe mos sa pice in nas.
Stapanindusi din greu rasul a luat repede morcovii proaspat taiati, i-a trantit intr-un castron, si a tulito din bucatarie. S-a dus in sala barului pentru a-i servii pe oamenii, mai bine zis piratii si betivii, caci doar ei veneau in "A treia roata a carului". Acest lucru este singurul care ii place in toata aceasta sarada.
Piratii aduceau cu ei vesti din celalalte tinuturi. Le debateau iar el putea linistit sa traga cu urechea.
Unele erau chiar palpitante iar altele puteau foarte bine sa nu fie adevarate.
In a doua saptamana de cand fusese adus aici a aflat ca povestea satului sau a fost raspandita foarte repede. L-a durut aceste lucru. I-au ajutat pe multi si ei nu au facut nimic pentru ei. Oricum ce ar mai fi putut face?
A mai aflat si alte povesti cum ar fi cea a fiicei lui Bortolemeus (Shikatoki) si al printului din Tekataarika.
Stia ceva despre Tekataarika. Pe langa tinuturile acestea( tinutul vrajitoriei, Wiffmont, cel al luptelor, Doniasul, si cel al intunericului) mai erau si Tinuturile Libere aflate dincolo de mare. Acolo, afland tot de la pirati erau mai multe orase decat aici. Unul dintre pirati, destul de tanar, chiar s-a jurat ca a vazut un elf intr-o padure.
Povestea aceasta l-a impresionat pe baiat.
Shikatoki, fiind o fica de pirat calotorea mult. Nu avea timp sa se indragosteasca, iar tatal ei, Tumoshichimota Kurin Kudoari, Bortolemeus fiind doar o porecla, o presa mai tot timpul ca ea sa nu suceasca mintile unui orisicare, ea fiind foarte frumoasa, ci mai degraba unui fiu de rege.
Astfel ea l-a intalnit "intamplator" pe printul din Tekataarika.
Printul, fiind atent la dorintele poporului, se plimba adesea pe strazi studiind starea supusilor. Astfel cei doi s-au intalnit.
Lui, in vederea pacii, ii fusese promisa Kushicutomo. O fata draguta, dar de loc pe gustul sau.
El fiind un aventurier, vrand sa calatoreasca nu dorea langa el o fata timida ca si ea. Dorea o fata desteapta, vicleana, atragatoare si cu aventura in sange, asa ca nu a tinut mult pana s-a indragostit de Shikatoki.
Parintii sai s-au ingrozitcand au aflat de decizia fiului lor.
"Voi calatori alaturi de aleasa inimii mele. Imi voi indeplini visul."
"Nu fi prost baiete!"
"Tatal tau are dreptate.Tu vei urma la tron. Gandestete la popor."
[/b]Poporul. Mama sa juca dur. Baiatului ii pasa mai mult decat lui insusi de popor. Si totusi...
Biletul statea intins pe marginea opaca a masutei maronii cu cuvintele scrise negru pe alb.
Era un ramas bun.
In ciuda parintilor sai baiatul a ales, dintre Shikatoki si popor, dragostea mai mare. A plecat cu ea si nu au mai primit alte vesti de la el.
Nu stiau daca mai este inca in viata sau daca tatal fetei nu-l aruncase la rechini.
Nu stiau nimic.
* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *
Povestile lui preferate erau cele in care apareau dragonii, piticii si elfii, caci acolo negresit apareau si luptele, dar ii placeau si cele triste.
Acum, stergand masa, tragea cu urechea la ce spunea tanarul pirat.
Nu-i putea vedea fata, asa cum nu putea vedea pe nimeni din cei prezenti acolo, caci stateau in cel mai intunecat loc.
-... piticii sunt niste fiinte extraordinare. Nu au mai mult de un metru si poarta mai tot timpul armuri si sabii de pe vremea marilor imparati.
Baiatul era tare entuziasmat, dar in glasul sau se citea si o nota de mister.
-Mai taci!
I-a taiat-o un batran caruia nu-i zarea decat barba inchisa la culoare.
-Piticii nu exista. Daca existau, acum luptau impreuna cu oamenii contra intunericului. Ai vazut cum a inghitit al treilea taram. Intr-o singura noapte!
-De ce ar lupta impreuna cu oamenii?!
Ironia isi facuse loc printre vorbele baiatului.
-Oamenii i-au tradat. Pe ei si pe alfi precum si pe inteleptii dragoni. Din cauza tradarii acesteia dragonii au incetat sa mai existe.
-Ha!
Batranul a pufait in timp ce un altul de varsta mijlocie isi facuse loc in conversatia lor.
-Nimfele i-au placut intodeauna pe oameni. Daca pitici sau elfii exista asa cum spui tu atunci ele i-ar fi impacat.
-Nimfele s-au scarbit de oameni.
I-a intorso baiatul cu ura.
-Si daca nimfele s-ar fi scarbita de oameni...
A inceput batranul
-... atunci ingerii sau vrajitorii din taramul asta infect tot ar fi facut ceva. Ei lucreaza impreuna cu oamenii.
Zambetul batjocoritor nu disparuse de pe fata baiatului.
-De aceea i-au si alungat.
Discutia devenea foarte interesanta. Baiatul chiar il admira pe tanarul pirat
caci lupta atat pentru convingerile sale. A trecut la o alta masa si a inceput sa stearga cu carpa umeda lemnul lacuit, neobservand farfuriile si canile asezate intr-un colt, fiind doar atent la conversatia piratilor.
-Si pamanturile lor sunt in pericol. Ar fi trecut la actiune demult.
Zice un altul tot mai batran.
-Poate ca vor pleca de aici si...
Tanarul pirat vroia sa mai adauge ceva cand un sunet ii facuse sa tresalte
si sa se intoarca speriati sa vada ce se intamplase.
Nagain tocmai, prin neatentia lui daduse cu carpa in farfuriile si canile de pe masa aruncadule jos si facandule sa se sparga.
S-a uitat la ele ca prostu 5 secunde pentru a realiza ce se intamplase de fapt apoi s-a intors cu fata spre pirati.
Nu a putut poposi prea mult cu privirile asupra lor caci acestia se ridicasera zgomotos si iesisera pe rand din "A treia roata a carului"
[/b]Nu trecusera mai mult de 10 sec. cand proprietarul barului sosise cu o bata mare si groasa lovindu-l pe baiat in repetate randuri lasandu-l plin de vanatai.
Cronicile Wiffmont
Jan 24 2010, 04:12 PM
