Outline · [ Standard ] · Linear+ Micute Povestiri...., ganduri si amintiri

[mistic_angel]

M-am gandit sa deschid acest topic pentru a va incurajasa va postati micile creatii le care le-ati pus prima data pe foaia de hartie.
Am sa incep eu cu o mica povestioara inspirata putin din viata mea. Sper sa va placa....

DRAGOSTE NEIMPLINITA. INIMA ZDROBITA.


Te visez zi si noapte. Chiar si acum dupa multi ani inca iti simt prezenta. Este atat de vie incat ma ucide in interior. Nu pot sa dorm noaptea de dorul tau. Ma plimb prin casa de colo-colo gandindu-ma la tine. Ai disparut fara nici un cuvant, nici macar adio nu ai spus. Mi-ai lasat o scrisoare care zace si acuma in sertarul de la birou. Nu am putut sa o deschid pentru ca mi-e frica de continutul ei.
Vreau sa plec, In casa…nu mai pot sta. Prezenta ta o vad peste tot. La fiecare secunda, minut, ora apare si imi spune ca ma iubeste. Vreau sa fii acum cu mine, sa te ating, sa-ti sarut buzele moi, sa te alint. Alerg catre tine, dar naluca ta dispare. Incep sa plang lovind puternic zidul camerei. Mainile imi sunt rosii, dar durerea nu o simt.
Ma imbrac leger si ies pe usa. Ma plimb singura pe strada…habar nu am unde ma indrept. Lacrimile imi cad siroaie din ochi, arzandu-mi fata. Oamenii ma privesc ciudat, dar eu nu-I bag in seama. Ei nu pot intelege ce se intampla cu mine. Habar nu au ce este in sufletul meu. Probabil nu au simtit niciodata durerea pe care o simt eu. Ii vezi zilnic cu persoana iubita tinandu-se de mana si zambind fericiti. Nu cred ca vor trai ceea ce traiesc eu acum: cosmarul iubirii pierdute.
Ajung in parc. Ma asez pe o banca si privesc cerul. Este plin de stele si asta ma linisteste. Din nou…gandul imi zboara la tine. Sub clar de luna ne-am jurat iubire vesnica. Ne-am scris amandoi initialele numelor noastre pe un copac si le-am incadrat intr-o inima. Acela a fost locul nostrum si tot acolo m-am daruit tie trup si suflet. Acea noapte a fost magica pentru mine. Ti-am simtit buzele sarutandu-mi tot corpul facandu-ma sa tremur de placere.
Deschid ochii brusc constatand ca ii am in lacrimi. Ma uit la ceas si imi dau seama ca este tarziu. Ma ridic de pe banca, dar nu pot sa inaintez. Ceva nu ma lasa sau mai bines pus cineva. Ma uit insistent in departare. Ceva stralucea in noapte; o stralucire orbitoare. Ma apropii si raman uimita. Literele de pe copac straluceau foarte tare. Pun mana pe ele si o multime de amintiri imi vin in minte. Nu stiu cat timp am stat in transa…cert este ca m-am trezit acasa. M-am ridicat brusc din pat sa verific usa; era inchisa. Cum am ajuns acasa? Ce s-a intamplat cu mine? Imi puneam o multime de intrebari…intrebari la care nu aveam raspuns.
M-am dus la sertar si am luat scrisoarea. Dupa doi ani o tin din nou in mana. O deschid-nici nu stiu de unde am acest curaj-si o citesc. Scrisul este inconfundabil…frumos, cu o pasta neagra. „Te iubesc” acestea au fost primele cuvinte pe care le-am citit. Am inceput sa plang, dar am continuat sa citesc. Aflasem in sfarsit motivul pentru care ai plecat, pentru care m-ai parasit: pentru ca eram prea buna pentru tine. „Esti ca o ploaie de primavera care imi mangaie pielea” asa m-ai descris. „Trebuie sa fii puternica. Nu vreau sa plangi pentru mine pentru ca nu merita. Te-am iubit, te iubesc, te voi iubi pentru totdeauna” asa ai incheiat scrisoarea. Lacrimile incep sa cada si mai tare din ochi...nu le pot stapani. Mototolesc scrisoarea si o arunc.
A fost o dragoste neimplinita...asa a fost sa fie. Am un suflet gol si o inima zdrobita. Dragostea este ca un joc. Ajungi sa-l castigi doar daca puterea dragostei este puternica si crezi in ea, altfel pierzi si vei ramane goala atat pe dinauntru cat si pe dinafara.


THE END

[Mickyo]

Wow! Sunt impresionată. E... atât de frumos şi totuşi trist. Am găsit câteva mici greşeli de tastare, în rest... totul e super! Felicitări. M-ai cam lăsat fără cuvinte...
Mata aimasho! :)

[mistic_angel]

Mickyo ma bucur ca ti-a placut povestioara. Mi-ar placea sa postezi si tu o poveste si sper sa se intample cat de curand.
Sper ca ceea ce am scris mai jos sa va ajute si sa va aduceti aminte ca nu sunteti singuri. Cineva acolo Sus ne iubeste.


Uneori chiar si greutatile vietii ne schimba. Uneori ne fac mai puternici, alteori mai slabi. De ce lasam oare bucuria vietii sa treaca pe langa noi? De ce nu ne putem adapta la aceste nenorociri? Pentru ca suntem oameni. Simtim, traim, ne bucuram, plangem, radem. Nu ne putem gandi niciodata de ce viata este uneori asa de cruda, dar toate au un scop: Dumnezeu ne pregateste pentru misiunea vietii. Dupa ce trecem de aceasta misiune atunci putem fi fericiti. Asa ca nu te intrista cand dai peste o greutate. Ai incredere in Dumnezeu. El stie mai bine.


PS: Astept sa postati si voi cateva dintre creatiile voastre.
JA NE....

[Noi chi]

am citit si eu creatia ta si mi se apre chiar reusita ,foarte frumoasa dar trista .poate chiar am sa incep sa scriu si eu ceva

P.S. in orice caz frumoasa povestre :)

[Mickyo]

M-am hotărât (cu greu) să pun şi eu un one-shot... Să-i dăm drumul! Atenţie, totuşi. Povestea e scrisă la scurt timp după ce am citit o carrte cu vampiri, aşa că mi-am permis să... o "adresez" unuia (am făcut-o ca pe o scrisoare)...

Scrisoare spre eternitate
De-ai ştii cât mă doare să scriu aceste rânduri… Pentru că mii de amintiri îmi răvăşesc mintea, încercând să-mi distragă atenţia de la sfârşitul ce se apropie. Îmi amintesc de prima noastră noapte împreună şi îmi simt trupul tremurând. Încă aud şoaptele tale fierbinţi, simt atingerea degetelor tale reci… M-am simţit atât de bine, ai fost primul şi singurul…
Te aştept în fiecare seară lângă fereastră, rugându-mă însă să uiţi de mine. Mi-ai povestit atât de multe despre suferinţa ta de atunci când… ai pierdut-o pe EA, încât îmi doresc să nu-ţi mai aminteşti vreodată ce mi-ai spus. Pentru că mă simt vinovată de faptul că eu voi muri şi te voi lăsa singur, aşteptând o altă femeie care să te pedepsească în acelaşi mod, pentru eternitate. Eternitate… Ce cuvânt… Sună tragic, ca şi cum ar fi o pedeapsă. Probabil asta şi e, pentru tine. Iar eu nu-ţi voi putea fi alături atunci când te va durea mai tare viaţa pe care o duci. Pentru că voi muri, iar tu vei trăi întotdeauna, cât va exista Timpul.
Am plâns de atâtea ori, din dorinţa unei şoapte sau a unui sărut, dar am renunţat când mi-am dat seama că ţie îţi face bine această distanţă impusă de ceilalţi între noi. Pentru că suntem diferiţi unul de celălalt, nu ni se permite să fim împreună. Dar le mulţumesc, pentru că te scutesc pe tine de suferinţă. Iar asta mă face fericită, mă linişteşte gândul că tu eşti bine.

Aishitene motto!


Sper să vă placă şi mi-ar plăcea să primesc critici să pot scrie mai bine pe viitor. Să nu uit: îndurare! E printre primele mele povestiri (a doua, mai precis).
Mata aimasho! ^_^

[Noi chi]

Destul de reusita ai putea sa mai scri poate chiar iese ceva bun,si eu am inceput sa scriu dar nu prea am idei...ei bine oricum imi place povestioara ta :lol:

[darkbombonik]

destul d einteresanta aceasta povestioara...dar mai mult mi-a placut prima :P :D :D oricum...iti doresc succes si sa nu ramai in pana de idei! :lol:
JA NE...

[Shinigami Kid]

Timpul pentru un pic de critica constructiva :D , sincer sunt impresionat esti cam printre primele persoane din sectiunea fan fic pe care nu o pot critica mult :P , sincere felicitari. Asta inseamna ca cu putinul pe care il gasesc gresit am sa fiu foarte acid, greselile de redactare se scutesc (we're only human )... bun so let's start 'dar naluca ta dispare' este o constructie pe care multi nu cred ca o inteleg inceaca ceva mai simplu si in plus mi se pare un cuvant prea 'greu' sa il folosesti intro propozitie asa de scurta.' Ma asez pe o banca si privesc cerul. Este plin de stele si asta ma linisteste. ' puteai sa pui o virgula inte fara sa intrerupi propozitia, desi trebuie sa recunosc ca discontinuitatea propozitiei ii confera o anume.. cum sa zic.... acum nu prea imi vin cuvinte in minte asa ca spun simplu parca este un pasaj in timp si recunosti clar ca este o actine separata. In rest totul este super.. abia astept noua ta carte :lol: .....

Mickyo
stii ca puteai deschide un nou topic pentru creatia ta :huh: ... ma rog dar hai sa vedem ce ai scris tu pe acolo... Ok realy low on timme asa ca spun simplu uitate intrun dictionar de simonime, mai schimba cateva cuvinte de pe acolo care par prea babesti :P.

[mistic_angel]

Darkbombonik ma bucur ca ti-a placut povestioara mea.
Shinigami Kid ma bucur de asemeanea ca ai citit micuta poveste....sa scot o carte?....poate voi scoate o carte intr-o zi....chiar imi doresc asta.
Urmatoarea poveste am vrut sa particip cu ea la un concurs, dar nu am trecut de preselectii....asta este...sper sa va placa si aceasta poveste. Este inspirata putin din Yami no Matsuei(unul dintre anime-urile mele preferate).


Dragostea mai presus de discriminare.



In Asia, iubirea homosexuala era un aspect central al vietii cotidiene. In Japonia, timp de cel putin 100 de ani, aceasta iubire a facut parte esentiala din viata preotilor, samurailor, sogunilor si in ultimele veacuri a facut parte si din viata micii burghezii. Aceste relatii (numite shudo) erau in general intre adulti si tineri, deci marcate prin diferenta de varsta cat si prin diferenta de clasa sociala. Ele au facut parte integrala din opera artistica si literara a Japoniei pana la sfarsitul anilor 1800.
Asa s-a intamplat si cu acest baiat, Nanami, din aceasta poveste. El nu a iubit niciodata, dar greseala lui a fost sa se indragosteasca de Yami, un doctor nebun a carei viata se va schimba datorita lui Nanami.
“Te visez zi si noapte. Chiar si acum dupa multi ani inca iti simt prezenta. Este atat de vie incat ma ucide in interior. Nu pot dormi noaptea de dorul tau. Ma plimb prin casa de colo-colo gandindu-ma la tine. Ai disparut fara nici un cuvant, nici macar adio nu ai spus. Mi-ai lasat o scrisoare care zace si acuma in sertarul de la birou. Nu am putut sa o deschid pentru ca mi-e frica de continutul ei.
Fac cativa pasi catre fereastra sprijinindu-mi capul de geamul rece si privind in gol. Tresar auzind rasestele oamenilor care se plimba linistiti alaturi de persoana iubita si un mic zambet imi lumineaza chipul. Macar ei sa se bucure de dragoste pentru ca eu nu pot. Imi musc buza de jos tanjind parca dupa sarutul tau, acel sarut care imi taie respiratia lasandu-mi buzele rosii. Incep sa plang. Lacrimile curgand siroaie din ochii mei, punandu-mi la nesfarsit aceleasi intrebari: De ce lumea nu poate accepta o relatie intre doi baieti? De ce mereu ne privesc ciudat? Oare noi nu avem dreptul sa iubim asa cum o fac si ei? De ce? De ce? Ca de obicei…intrebari fara raspuns.
Plec. In casa…nu mai pot sta. Ma imbrac leger si ies pe usa. Ma plimb singur pe strada…habar nu am incotro ma indrept. Din nou lacrimile incep sa cada din ochii mei tristi, arzandu-mi fata si o multime de amintiri imi vin prin minte. Imi amintesc prima data cand te-am intalnit. Lucram la un caz despre vampire, aici, in Nagasaki si urmaream o frumoasa fata cu parul alb care se presupunea a fi vampirul. Am urmarit-o pana la biserica si nefiid credincios, totusi, am intrat, iar acolo te-am vazut. Stateai in genunchi in fata altarului sit e rugai. Ai interrupt pentru cateva minute rugaciunea si ti-ai intors privirea spre mine. Cum as putea oare sa uit parul tau alb, acei ochi argintii care ma studiau din cap pana in picioare si acel zambet enigmat? Invata-ma, te rog, sa uit…asta iti cer.
Pe atunci eram un Shinigami prostut care nici nu stia cu ce se manaca iubirea, dar tu ai avut rabdare cu mine si m-ai invatat acest lucru.
Primul nostru sarut a fost mai mult o provocare. Imi amintesc ca nici nu vroiam sa iti sarut buzele de aceea am intors capul sit e-am indemnat sa-mi saruti doar gatul. In momentul in care ti-am simtit buzele fierbinti pe pielea mea, atunci mi-am dat seama ca vreau mai mult si trebuia sa te am cu orice pret. Saruturile tale au devenit apasate urcand pana la urechea stanga muscandu-mi-o putin. Atunci am tresarit si te-am imbratisat, corpul tau apropiindu-l de al meu. Privirile noastre s-au intalnit si te-am privit in ochi mult timp. Aveai ochii blanzi, doritori, aprinsi de o flacara ce ardea in interiorul tau. M-ai sarutat cu o pasiune salbatica inrosindu-mi buzele, trecand mainile tale fine prin parul meu, apoi usor, mi-ai desfcaut nasturii de la camasa. Atunci si acolo m-am daruit tie. Nu imi pasa ca eram baieti, nu imi pasa deloc. Stiam ca ma iubesti si asta conta. Dar dupa cateva zile, in care le-am petrecut impreuna, ai plecat. Credeam ca ai abandonat meseria de “doctor” si ca nu mai esti traficant de organe, dar m-am inselat. Ai plecat…lasand in urma ta doar o scrisoare si o multime de amintiri frumoase.
Am ajuns in parc. Era gol. Nimeni nu era la ora ceea in parc…doar eu, un suflet pustiu intr-o lume straina. Ma plimbam prin parc admirand ciresii luminati de razele palide ale lunii. M-am oprit in loc cateva minute, inima imi batea cu putere, mainile imi transpirau. Dupa un copac, statea si ma privea iubirea vietii mele, acea iubire pe care credeam ca am pierdut-o pentru totdeauna: Yami.
-Te-ai maturizat putin, Nanami-chan, imi spune cu un ton cald aranjandu-si ochelarii pe nas, aprinzand-si o tigara. Eu stau locului si-l privesc inmarmurit. Nu s-a schimbat deloc. Are acelasi palton alb aratand ca un inger, ingerul meu…ingerul meu cu aripi negre. Nu mai am stare si alerg catre el luandu-l in brate si plangand asemeni unui copil care isi revede mama. Ma indeparteaza putin de el, luandu-mi obrajii, acum rosii, intre mainile lui si sarutandu-mi lacrimile.
-Nami, nu mai plange. Sunt aici cu tine si alaturi de tine voi ramane pentru totdeauna. Nu voi renunta la tine pentru nimic in lume pentru ca te iubesc. Nu imi pasa ce zice lumea, sa comenteze cat vrea. Eu te iubesc si vreau ca lumea sa stie acest lucru.
-Yami, te iubesc. Asa este. Nu trebuie san e pese de lume. Ne avem unul pe celalalt si asta este tot ce conteaza, i-am raspuns eu cu vocea tremuranda incercand sa ma abtin sa nu mai vars o lacrima, dar el ma saruta inainte sa fac acest lucru. Buzele lui dulci mi-au dezmierdat pielea toata noaptea, m-au facut sa tremor de placere, iar luna a fost martora iubirii noastre. Asta este tot ce mi-am dorit vreodata.”
Asa ca nu se stie niciodata ce ne rezerva viitorul si poate vom fi chiar noi pusi in aceasta situatie, sa ne daruim trup si suflet unei pesoane de acelasi sex. Dragostea este intr-adevar neconditionata si nu tine cont de prejudecati.

[later edit]

Buna tututor. Am revenit cu o noua poveste. Este trista, dar si dura in acelasi timp. Am scris-o ieri in ora de franceza.
Hope you like it. Nu ma criticati dur...va rog.... :D
Ja ne....


Dorindu-mi moartea...


Lume pierduta….lume disparuta.
E o senzatie atat de ciudata atunci cand iti tai venele si simti sangele caldut acoperindu-ti degetele, dart e simti si eliberat, de parka toate grijile se dizolva in momentul in care simti zimtii lamei taind usor venele movii.
Nici nu stiu de ce am facut lucrul acesta….poate din curiozitate sau poate pentru ca nu vroiam sa mai traiesc. Ma saturasem de tot: scoala, familie , prieteni. Ma durea faptul ca toata lumea ma crdea ciudata spunandu-mi ca ar fi bine daca nu ma nascusem deloc.
Imi aduc aminte ca eram in clasa si ascultam atenta o conversatie intre trei colege despre pritenii lor. Cu toate ca ele ma enervau pentru ca se tot alintau facand gesture de copil de 10 ani, dar in acelasi timp eram fermecata de discutia lor. Poate pentru ca eu nu avusesem niciodata un prieten si nu am trait niciodata fiorii primei iubiri sau ai primului sarut si sunt constienta ca nu ii voi trai. Discutia lor era asemeni unui conflict: ba se certau, ba radeau. Una dintre ele spune la un moment dat:
-Vai, draga, nu stiu ce sa mai fac. Prietenul meu nu mai are incredere in mine. Chiar daca sunt cu el de o saptamana simt ca nu il mai am aproape.
Am inceput sa rad, iar ele m-au privit urat. “Ce idioate!” m-am gandit. “Cum pot sa se gandeasca la asa ceva cand in lume sunt atat de multe probleme?”. Am ascultat in continuare discutia, dar incepusera sa ma exaspereze vocile lor pitigaiate ca de papagal, incepusem chiar sa ma rog sa taca din gura ca sa pot sa scriu, incepusem sa ma pierd cu firea…asa ca m-am ridicat brusc de pe scaun si am luat-o pe par pe blonda cu voce de papagal si i-am spus:
-Mai taci din gura ca ai inceput sa ma enervezi . Ai idee cat de stresanta poti fi cand spui ”Vai, ca nu mai are prietenul meu incredere in mine, vai ca nu stiu ce?”. Maturizeaza-te , vopsito.
Atunci blonda s-a desprins din mana mea si a inceput sa tipe la mine spunandu-mi cu vocea groasa avand ochii rosii si incepand sa ma scuipe in timp ce vorbea:
-De ce te bagi unde nu iti fierbe oala? Cred ca este adevarat ce se spune despre tine….ca esti o ciudata si ca singurul lucru la care te gandesti este moartea. Nu ai sa ai niciodata un prieten. Ma auzi? NICIODATA!!!!!
Am ramas incremenita pentru cateva minute, am incercat sa ma abtin san u plang, dar nu am putut. Lacrimile au inceput sa cada din ochii mei albastri si simteam cum imi fuge pamantul de sub picioare. Am vrut sa o plesnesc, dar nu am avut curajul necesar pentru ca toti din jurul meu radeau si isi bateau joc de mine facandu-ma ciudata si proasta. Orele au trecut greu. Fiecare secunda si minut pe care il petreceam la scoala ma faceau tot mai mult sa imi doresc sa mor. Acest cuvant ma chinuia de cateva zile. Visasem ca cineva vrea sa ma omoare, dar ma tot intrebam daca nu cumva eu eram acea persoana.
Am plecat spre casa singura, fara ca nimeni sa ma salute. Afara era o zi frumoasa de primavera, iar eu rataceam pe strazi asemeni unui spirit care nu a trecut Dincolo. Pasii imi erau mici ceea ce insemna ca nu ma grabesc sa ajung acasa. Admirat jocul de imagini care se zarea in fata mea: blocuri, copaci, flori, cerul. Imi placea foarte mult sa ma uit la cer, la norii aceia spumosi. Ma linisteau…..intr-o oarecare masura. Imi imaginam ca norii au forme diferite si chipuri de personae. Nu stiu de ce, dar am avut impresia ca forma unui nor capata chipul unui baiat, dar am pierdut imaginea repede pentru ca mi-am adus aminte de cuvintele blondei: “Nu vei avea niciodata un prieten. Niciodata.” Am lasat ochii in pamant si am alergat spre casa cu lacrimi in ochi.
M-am bucurat ca parintii mei nu erau acasa, nu vroiam sa ma vada in halul in care eram. M-am dus repede in camera si m-am inchis in ea…trandindu-ma dupa cateva minute in pat si adormind. Camera era refugiul meu, locul unde ma regaseam…acolo puteam sa gandesc limpede, puteam sa meditez. Mama nu a intrat niciodata in camera mea pentru ca nu i-am dat voie. Imi era frica sa nu se sperie de ceea ce era inauntru: acea lume intunecata a gandurilor mele.
Dupa cateva minute in care am atipit putin…..m-am ridicat din pat si m-am indreptat catre fereastra. Am dat perdeaua la o parte si am privit lumea de afara: o lume ciudata guvernata de rautate. Atunci mi-am dat seama ca este timpul sa imi pun capat zileler pentru ca nu mai aveam pentru ce sa traiesc: nu aveam prieteni, la scoala nu ma intelegeam cu profesorii si nici cu colegii, iar parintii nu ma inteleau. Am scris un mic biletel mamei si tatei in care spuneam:
“Imi pare rau ca nu mi-am gasit locul in aceasta lume haotica, dar aceasta este singura optiune pe care o am: aceia sa nu mai traiesc. Asa trebuie sa fie. Nu plangeti dupa mine pentru ca nu merita. Am totusi o dorinta: ardeti-mi trupul, iar ramasitele……lasa-ti vantul sa le ia. Asa voi fi libera…ca pasarea cerului. Va iubesc mult, mama si tata, dar nu vreau sa mai suferiti din cauza mea. ADIO.”
Am pus biletul in sufragerie cu un trandafir rosu pe el. M-am dus la baie si m-am privit in oglinda, m-am desprins parul lung , negru si l-am lasat sa cad ape spate. Am gasit o lama in sertarul de la baie, am privit-o intens si am indreptat-o catre incheietura mainii. Ochii i-am inchis si am taiat usor vena. Simteam cum imi curge sangele, simteam cum imi pierd incetul cu incetul echilibrul, dar simtea in acelasi timp si o pace interioara. Cu mana stanga plina de sange, am reusit sa tai si vena de la mana dreapta, apoi am scris pe oglinda din baie cu sange: DARK SHADOW.
Am dus mana la gura gustand din sangele cald…m-am privit in oglinda….aratam ca un vampire care bause de curand sange proaspat. Am inceput sa tip. Ma speriasem de ceea ce facusem, de ceea ce vazusem. “Asta nu sunt eu. Nu eu am facut asta. Nuuuuuuuu!!” Cu ultimele puteri am spart oglinda, iar apoi am lesinat. Imi amintesc baia plina de sange si chipul mamei plangand.
Doua zile mai tarziu, m-am trezit la spital…….

[Love-chan]

:) Felicitari! Mie una mi-a placut la nebunie ;) Deja in mintea mea povestea deja a luat forma unui anime. Dupa sesiune ma gandesc sa desenez povestioara ta :) Ce zici? :D

[mistic_angel]

Venus_love02 ma bucur ca ti-a placut povestea. Daca vrei cu adevarat sa desenezi povestea mea eu sunt de acord cu asta. De abia astept sa vad ce iti trece prin cap si sunt foarte curioasa sa vad ce desenezi. Ma bucur ca vrei sa desenezi povestea mea si sunt de acord sa o faci.
Sa ma tii la curent.....iar daca vrei sfaturi cu privire la poveste sa ma anunti pentru ca te ajut cu placere.
JA NE.....

[Love-chan]

;) Sa stii ca nu am mai desenat demult, dar atunci cand desenez o fac pentru ca asa simt; eu nu desenez cu mana ci cu sufletul. Povestea ta mi-a retrezit dorinta sa desenez, sentiment pe care nu l-am mai simtit demult (de asta nu am mai desenat). Am sa-mi dau silinta sa conturez exact sentimentele pe care le-ai descris, dar dupa cum am zis, asta dupa sesiune asa ca te rog sa ai putintica rabdare ;) ......aaaaaa, :D , ce inseamna Ja ne?

[Inu-Daiyokai]

Good job Angel B)

[trust_no_more]

My savage garden

[iunie 2002]

Moartea se dovedeste de fiecare data a fi un drum fara intoarcere, pe cand Viata, desi are drumurile ei intortocheate, si bune, si rele, ofera certitudinea ca inca mai exista o sansa de a schimba ceva…
„… nimeni nu stie ce-i Iadul, pana cand nu-i dispus sa-l incerce , tocmai de aceea in suferinta nu exista victime…ci voluntari.”
Adesea ma gandesc la acea gradina salbatica despre care tot am auzit in visele mele…si e de ajuns sa inchid ochii…atunci uit de tot ceea ce ma-nconjoara, uit de trupul asta nedorit care ma dezgusta ori de cate ori il privesc in oglinda, uit de lumea mizerabila in care m-am nascut fara voie , de atrocitatile ei de zi cu zi, uit de regulile unei societati care subjuga libertatea umana sub pretextul unor legi impuse in scopul propriilor interese
, uit de tot ceea ce inseamna exterior mie si intr-un final bine asteptat ma regasesc pe mine insami ca om si ca suflet!
Gradina mea salbatica e plina de flori… am ales trandafiri salbatici si flori de iasomie si le-am semanat in fiecare coltisor al sufletului meu. Lacrimile au devenit roua de pe trandafiri si le-au stins setea radacinilor ori de cate ori au picurat. Grijile au luat forma norilor, durerea s-a agatat de portile Timpului si s-au transformat in maracini…
Un aer solitar pluteste printre lacrimi… nu e nimic… decat eternul sentiment al nostalgiei… O adiere blanda imprastie cateva petale pe jos… Sunt doar amintiri. Un fior rece imi strabate inima…da, de vina este regretul…
Da, Regretul!!!

[ma rog, nu e chiar prima prima...dar pe asta o am in format electronic...]deh, ale adolescentei valuri :rolleyes:

[Love-chan]

Uite ca ma incumet si eu sa fac o povestioara acum pe loc. Sper sa va placa, e prima data cand fac asa ceva, deci va rog fiti ingaduitori ;)


Sunt in sfarsit acasa!


...mi-am privit mana cum se ducea singura spre usa invechita de vreme. Vopseaua crapata avea acelasi model ca in ziua in care am plecat- credeam ca va fi pentru totdeauna, asta pana aseara cand am visat...nu se poate, a fost primul meu vis frumos!?Dar de ce ea, de ce am visat-o pe ea? Dupa atata timp de zbucium in care mi-am dorit sa o mai vad macar o data, mi-as fi dat viata-ntreaga doar sa o mai vad o singura data si as fi murit fericita......mama.....mi-e atat de dor de tine...glasul tau, mangaierea ta, privirea ta intotdeauna calda; ai reusit sa-mi intri in fiecare molecula a trupului meu, te simt aici si ma doare ca nu te vad si nu te aud, e ca si cum cineva ar juca cu mine un joc crunt. Am pus mana pe clanta si am apasat...oh, acelasi scartait dulce pe care-l auzeam in zilele de vara cand ma jucam de-a v-ati ascuns-elea. Am vrut sa pasesc, dar am simtit deodata o forta imensa si o voce imi urla in ureche...NUUU, nu intra, stii ce s-a intamplat prima oara! A doua oara vei muri!!... avea dreptate, anul trecut in aceeasi zi am crezut ca ma vindecasem si voiam sa dovedesc asta tuturor dar mai ales mie, dar in clipa in care am pasit pragul am simtit atatea sentimente puternice si contradictorii ca inima mea s-a oprit pentru doua minute; am intrat in coma si m-am trezit dupa 11 luni si 29 de zile, adica ieri. Mi-au spus ca atunci a venit ambulanta si le-a luat aproape o ora sa ma readuca la viata, am deschis ochii, o lacrima grea s-a scurs pe obraz, apoi i-am inchis. Inima a continuat sa bata fiind sustinuta de aparate dar mintea mea s-a blocat intr-un loc intunecos, plin de amintiri si sentimente. Ieri dimineata am deschis ochii spre mirarea tuturor, dar aseara am visat-o. Ma inspaimanta acest lucru dar ma minuneaza in acelasi timp. Nu am visat niciodata ceva frumos pana noaptea trecuta: parca eram din nou mica si mama ma tinea in brate; plangeam pentru ca visasem ca am pierdut-o dar ea mi-a cuprins fata cu mainile ei calde, m-a privit in ochi si mi-a spus:"Tu stii ca esti puishorul meu? Stii ce inseamna asta? Ca acum mult timp am fost una si aceeasi; chiar daca acum suntem doua, eu voi fi intotdeauna aici (si-mi atinse locul inimii, apoi lundu-mi manuta o duse la inima ei) iar tu vei fi intotdeauna aici, deci, vezi?Daca eu sunt aici si tu aici nu avem cum sa ne pierdem, nu?"si mi-a zambit dulce si m-a sarutat pe frunte....Stand si gandindu-ma la vis am abservat ca vocea din ureche disparuse, ca inima se linistise iar cand am ridicat privirea ochii mi s-au umplut de bucurie; casa nu se schimbase deloc, era la fel de primitoare ca in prima zi. Am respirat adanc si am pasit. Nu-mi venea sa cred cat de usor fusese si simteam cum curiozitatea si exaltarea copilului din mine ma trageau inauntru...am mai facut un pas care a fost si mai usor de facut. Am intrat in camera de zi si m-am dus repede la fereastra; Doamne, ce mult imi placea sa privesc natura de aici cand eram mica. M-am oprit brusc in fata ferestrei si m-am uitat in dreapta, acolo era locul pianului mamei, dar acum nu mai era- il vanduse ca sa avem bani pentru colegiu; odata ce pianul a parasit casa treburile au inceput sa mearga foarte prost...Am cutreierat cu greu restul casei, fiecare centimetru avand o incarcatura de amintiri care aproape imi zdrobea inima; nu-mi amintesc sa fi respirat.... Cand am ajuns in bucatarie am fugit repede pe usa zburdand ca un copil, si am ajuns in gradina.M-am oprit si am inchis ochii; am simtit mangaierea calda a mamei...ba nu, era doar o raza de soare...Dar am simtit parfumul mamei, oh, ce frumos miroasea....nu, nu e parfumul ei sunt florile ce ma inconjoara. Am redeschis ochii si am privit casa; am fost atat de uimita sa observ ca in sufletul meu inca mai credeam cu putere ca aceasta e casa perfecta pentru mine. Stateam si ma intrebam de ce a fost atat de greu pentru mine in toti acesti ani casa revin aici, acum mi se pare atat de firesc sa fiu aici.Tin minte ca mama mi-a spus ca"trebuie sa te uiti la un lucru de trei ori ca sa-l vezi intr-adevar" si acum vad, vad casa mea, o simt pe mama, inchid ochii si chiar o vad, zambindu-mi si spunandu-mi "Bine ai venit acasa!".Am privit in jos si mi-au dat lacrimile cand am vazut: lacramioare, florile preferate ale mamei! Asa e, au inflorit deci azi e....azi este....La multi ani, mamico!.... Dintr-o data am simtit ceva, am tresarit, am scos un tipat infundat, dar....era telefonul. M-am dezobisnuit sa am un telefon. Apel de la Yume, logodnicul meu- fost prieten din copilarie si singurul care mi-a fost aproape in toti acest ani. Ieri cand a fost sunat de la spital si a aflat ca m-am trezit a venit cat de repede a putut in pijamale si m-a cerut in casatorie. S-o fi gandit ca asta imi va ridica moralul, ce dulce e. "Sayuri, unde esti, te-am cautat peste tot! Nu mai pot, am sunat la toate spitalele, am anuntat politia! Te rog spune-mi unde esti! Esti teafara?".....Da, iubitule, sunt in sfarsit acasa!


Cam asta e o povestioara pe care am facut-o aici pe loc. Mi-a luat o ora :huh: Va rog sa criticati constructiv :D

[anaxor]

Doamne, era sa plang in hohote! Superba povestioara! Te rog sa mai scrii!!! Bravo!

[mistic_angel]

Sunt de acord cu Anaxor...povestea este superba, dar si trista in acelasi timp.
Mi-a placut foarte mult felul in care ai descris sentimentele si ma bucur ca ai facut-o la persoana I. Eu una ador povestile la persoana I. Te-ai descurcat excelent. Felicitari!!
Astept viitoarele tale povesti. Ai talent si este bine sa ti-l cultivi.
Pupici si succes in continuare. :)

[Love-chan]

;) Va multumesc din suflet! Ma bucur asa de tare ca v-a placut ca-mi dau si mie lacrimile. E prima oara cand mi-a iesit ceva din prima :D Sper s-o tin tot asa si sa scriu povestioare demne de oameni speciali in cel mai dulce mod posibil ;) Din pacate sunt in sesiune si am sa lipsesc o perioada pt ca n-am net acasa ci doar aici la servici. Dar nu am sa ma las, am sa mai intru din cand in cand si am sa va scriu povestioare noi! Arigatou, minna :P

[livia_c12]

super frumos....o poveste trista dar si frumoasa in acelasi timp. te felicit si mult succes in continuare:*

[Love-chan]

hello again! va rog sa ma scuzati pentru intarziere. sunt in sesiune si nu am sa prea mai intru dar deja am inceput sa scriu un mini serial ;) pupici