Outline · [ Standard ] · Linear+ Shiroi Sora

[mistic_angel]

Buna. Sunt noua pe aici si m-am gandit sa imi incerc si eu norocul la scris. Sper sa va placa povestea....


Acesta este povestea unei fete de 16 ani, Saiugi Narumi, care viseaza sa ajunga dansatoare acrobatica la Amazing Dancers, un loc minunat unde bucuria si prietenia se impletesc cu tristetea si dusmania. Un loc magic unde toate visele se pot implini, iar zambetele oamenilor te fac cel mai fericit om de pe pamant. Un loc de basm unde toti au dreptul sa viseze chiar si pentru cateva minute.
In fiecare dintre noi cred ca exista acea lume la care visam. Sper ca in aceasta poveste sa va regasiti si sa credeti ca aceasta lume este posibila doar daca noi vrem pentru ca nimic nu e posibil ci trebuie doar sa crezi deoarece credinta vine din interior.
Va doresc o lectura placuta si sper sa nu va plictisiti!

CAPITOLUL 1-DRUMUL SPRE SUCCES

Pe o strada pustie luminata slab de micile felinare se plimba timid o fata admirand linistea serii. Pasii ei erau mici,dar gratiosi asemeni unei balerine care paseste pentru prima oara pe scena. Parul negru,lung pana la solduri flutura usor in bataia vantului mangaindu-i cald suvitele. Ochii ei caprui erau asemeni unei nestamate stralucitoare scotandu-i in evidenta trasaturile fine ale fetei. In acea tacere adanca, se auzea de undeva o muzica, o muzica frumoasa si energica. Se opri pentru cateva minute asigurandu-se ca nu era nimeni pe strada sau la geamurile caselor, isi indrepta pasii spre sosea privind cand in stanga cand in dreapta, apoi incepe sa danseze. Miscarile ei erau superbe unduindu-si trupul precum un sarpe. Facea tumbe, rotiri, sarituri; era foarte fericita si nu o mai interesa daca cineva o vedea. Se simtea implinita si vroia sa dea tot ce este mai bun din ea. Termina dansul cu o sfoara in aer si aterizand in picioare cu capul pe spate. Muzica inceta, dar vibratia melodiei continua in mintea ei. Era transpirata, dar se simtea fericita.
-Minunat! Minunat! spune un barbat iesind dupa colt si urmarind-o in timpul micului spectacol pe care l-a dat. Era imbracat cu niste pantaloni kaki, un tricou alb, iar in picioare avea niste papuci negri. Purta un palton negru avand pe cap o palarie gri. Fata lui se vedea foarte vag pentru ca statea in umbra, dar in timp ce iesea din umbra trasaturile fetei prinsera contururi dezvelind un chip frumos si misterios. Ochii lui negri te cutremurau parca dezbracandu-te din priviri.
Fata se sperie de prezenta lui si-i spune pe un ton suparator:
-De unde ai mai aparut? Cum de nu te-am observat?
-Pentru ca stiu sa ma fac neobservat,ii raspunse strainul indignat de intrebarea ei. Se apropie de ea cercetand-o din cap pana-n picioare, atentia fiindu-i indreptata asupra picioarelor ei. Aham...Ai picioare mici si subtiri, dar elastice, genunchii tai sunt moi. Nu-i de mirare ca te misti asa de frumos.
Fata il privi mirata, rosind putin. Cu un glas mai domol, ii spune rusinos:
M...multumesc. Am facut gimnastica. Si ma antrenez in continuare pentru ca vreau sa ma duc in America la preselectiile pentru Amazing Dancers.
-Amazing Dancers?! o intreaba mirat strainul ridicand o spranceana. Nu stiu ca sa zic...Poate ar trebui sa renunti. Esti intr-adevar buna, dar crezi ca vei putea face fata cerintelor?
-Nici nu se pune problema. Trebuie sa reusesc. Am facut o promisiune si trebuie sa ma tin de cuvant, ii spune fata cu lacrimi in ochi.
Strainul face cativa pasi inapoi si-i spune:
-Te astept in America. Sper sa treci de preselectie, dar te avertizez ca nu va fi usor. O sa ai multe de infruntat. Aceasta lume este periculoasa. O data ce intri in ea nu mai poti iesi. Sper ca stii in ce te bagi.
Se apropie de fata, o priveste in ochi si o saruta pe frunte.
-Iti urez succes, micuta stea.
-Dar......
Strainul pleaca,dar prezenta lui inca se simtea. Cine era acest om? se intreba fata. Privi spre cer si simti o adiere placuta. Isi cobora privirea si se indrepta spre casa.
Casa fetei era micuta, dar modesta. Avea un singur etaj, iar la geamuri erau puse ghivece cu flori dand o nota de originalitate. Intra in casa, iar tatal fetei o intampina spunandu-i bucuros:
-Saiugi, te-ai intors!
-Da, tata, imi pare rau ca am intarziat. Nu o sa se mai intample.
-Iar ai stat si te-ai antrenat. Nu-i nimica. Hai sa mancam.
Camera in care luau masa era micuta avand o masa in mijloc din lemn de cires,o mostenire de familie, iar pe noptiera erau puse fotografiile cu mama lui Saiugi, iar la fotografii se afla cate o lumanare.
-Maine mergem la mormantul mamei tale. Nu am mai fost de mult.
Saiugi ridica capul lasand furculita sa-i cada din mana.
-Tata, eu nu vreau sa merg. Cu toate ca au trecut 4 ani de la moartea mamei, amintirea ei este inca vie. Prezenta ei se simte.
-Saiugi, prezenta ei va ramane vie atata timp cat va exista in mintea si inima ta. Nu o vei putea uita pentru ca e mama ta. Am crezut ca te-ai acomodat cu ideea aceasta.
-Nu, tati, nu m-am acomodat si stii bine ca nu voi putea pentru ca nu pot.
Lacrimile ei curgeau pe obrajii rozalii asemeni lacrimelor blande ale copiilor mici. Se simtea singura cu toate ca il avea pe tatal ei. Ii lipsea caldura mamei, mangaierile mamei. Tatal ei ii ridica capul si-i spune:
-Saiugi, trebui sa-ti dau o veste proasta. Peste cateva zile ne vom muta in America, mai precis in Canada. Am obtinut un post acolo asa ca ne vom muta.
Ochii lui Saiugi au inceput sa straluceasca, iar fata ei a inceput sa lumineze.
-Tata, tu vorbesti serios? Chiar o sa ne mutam in America? il intreba Saiugi sarind in sus de bucurie si luandu-l in brate.
-Da. Este o ocazie buna pentru noi doi sa o luam de la capat si sa lasam in urma trecutul. Sa privim spre viitor.
-Sa privim spre viitor? Cred ca e timpul pentru o schimbare. Cand plecam?
-Esti foarte nerabdatoare. Ma bucur ca esti asa.
Saiugi se indrepta bucuroasa catre camera ei si incepe sa impacheteze. Chiar daca stia ca este devreme vroia sa fie pregatita. Plecau in cateva zile. Nu-i venea sa creada ca visul ei era pe cale sa se implineasca. Se duse la geam admirand linistea noptii. Privi spre cer si observa ca o stea stralucea mai tare decat celelalte si striga cat dee tare putea:
Pentru tine mama! Am sa fiu cea mai buna. Nu o sa te dezamagesc. Vreau sa fi mandra de mine acolo sus in Ceruri.
Se duse la culcare cu speranta ca totul va fi bine!!!!!!!

ASTEPT CRITICI...ca sa stiu daca o continui.....JA NE

[darkbombonik]

ai cateva greseli.. :P
"amintirea ei este inva vie. "=>inva=inca
"o vsete proasta"=>vsete=veste
"sa lasam in ura trecutul:=>ura=urma
"Se duse la geam admiran :=>admiran=admirand
"Se duce "=>se duse.
aici sunt cateva greseli la o prima vedere a textului,probabil te-ai grabit si ai gresit..dar ti-am atras atentia :P
si ai grija cu timpurile :D
astept continuarea :)

[mistic_angel]

Darkbombonik ma bucur ca ai citit capitolul 1 al povestii mele. Am corectat greselile...sper ca pe toate, iar la timpuri am sa fiu mai atenta. Sper ca o vei citi si in continuare.

CAPITOLUL 2-IMPLINIREA UNUI VIS.

"Vis.Speranta.Reusita. Daca ar fi sa le cantaresc cred ca ar avea aceiasi greutate. E greu sa descrii sentimentele pe care le ai in momentul in care te urci pe scena;sangele iti clocoteste, te trec transpitatiile, dar odata ce te afli in lumina reflectoarelor, acele sentimente dispar si conteaza doar prezentul. Un om intelept spunea: Traieste in prezent, aminteste-ti trecutul si nu te speria de viitor, caci el nu exista si nu va exista niciodata. Exista numai clipa de fata.
Cand esti pe scena nu te gandesti la viitor ci te gandesti la clipa aceia pentru ca nicio clipa nu este la fel. Ele sunt diferite si fiecare clipa este unica" se gandea Saiugi in timp ce impacheta lucrurile pentru plecarea in America. Ii era greu sa lase in urma toate amintirile frumoase legate de acest loc, intr-un cuvant copilaria ei. Noptile cand statea pana tarziu sa danseze incat tatal ei mereu o certa spunandu-i ca era tarziu si ca deranjeaza vecinii, diminetile cand se trezea foarte tarziu amintindu-si sa se mai duca si la scoala, iar colegele ei strigau la ea: "Saiugi, iar ai stat pana tarziu. Nu uita ca mai ai si scoala",iar ea mereu le spunea: "Visul meu e mai puternic decat scoala. Nu imi trebuie scoala acolo unde vreau sa ajung" si se grabea sa nu intarzie la scoala impiedicandu-se de fiecare data de cele trei scari de la usa de la intrarea in casa pentru ca era impiedicata.
"Ce amintiri frumoase. Nu imi vine sa cred ca peste cateva zile voi pleca in America. E prea frumos ca sa fie adevarat."
Saiugi se ridica de pe covorul moale si se indrepta catre noptiera. Isi strange toate pozele,nu inainte de a le privi si suspina la amintirea acelor vremuri frumoase petrecute alaturi de mama sa, de tatal sau si de prietenii sai. Se aseaza din nou jos, facand pozelor loc printre haine. Din multimea de poze, o fotografie ii aluneca din mana. O ridica de pe jos usor si o privi tremurand. Era o fotografie alaturi de prietenii ei. Saiugi statea in mijloc si era foarte vesela. Avea ochii calzi si plini de bucurie. Era imbracata cu o pereche de blugi si un tricou alb ce avea inscriptionat cu litere mari, negre "AMAZING DANCERS". Alaturi de ea, de o parte si de alta, se aflau doua persoane: un baiat si o fata. Baiatul era imbracat intr-o pereche de pantaloni in carouri si purta o camasa albastra, iar la gat avea o cravata rosie. Fata era imbracata cu o fusta de blugi si purta si ea de asemenea un tricou alb cu "AMAZING DANCERS" prins la mijloc dezvaluind o silueta frumoasa. Saiugi ofta privind fotografia. Cei mai buni prieteni ai ei. Cum o sa le spuna ca urma sa plece in America pentru a-si implini visul?
Dintr-o data o lumina puternica invalui camera si o faptura mica isi facu aparitia. Era imbracata intr-o rochie alba cu volanase, iar in mana tinea o bagheta stralucitoare. Avea ochii violeti, niste buze mici, rozalii, un par lung negru ce ii ajungea pana la mijloc, iar pe cap purta o coroana de diamante. Saiugi ramase foarte uimita de prezenta ei. Frumusetea acelei fapturi o captivase.
Privind-o uimita pe Saiugi, faptura se apropie de ea studiind-o din cap pana in picioare. Se tot invartea in jurul ei, admirandu-i parul si jucandu-se cu niste suvite. Ii captase atentia picioarele ei. Le pipaia si le masa facand-o pe Saiugi sa tresara. Intr-un final faptura rupse tacerea.
-Ai picioare frumoase, dar nu trebuie sa te rezumi doar la atat. Dupa cate imi dau seama esti ambitioasa si iti doresti sa ajungi la preselectii pentru Amazing Dancers cu orice pret, dar nu uita ca la un moment dat ai sa clachezi.
Saiugi o privi uimita,dar nu spuse nici un cuvant. Nu putea sa deschida gura. Se simtea intimidata de aceasta faptura si se decise sa-i raspunda rece:
-Si totusi nu ai un nume sau ceva de genul acesta? De ce dai buzna in camera mea si-mi spui astfel de lucruri? Cine te crezi? tipa Saiugi la ea. In acel moment, faptura se intuneca la fata, iar ochii ei se schimbara- din violet devenisera negrii, dar ii spuse cu un glas calm:
-Ma numesc Mira si nu este nevoie sa te porti asa. Eu am vrut sa fiu draguta. Am creut ca daca iti spun aceste lucruri iti vei da seama de defectele tale si le vei corecta pe viitor, dar totusi este posibil sa nu fii constienta de ele. Nu inca.
-Defecte?! Iti arat eu tie defecte,micuta enervanta ce esti, si incepe sa arunce in ea cu manualele de scoala. Era foarte nervoasa si scotea fum pe nari. Mira incerca sa se fereasca de manuale si zbura prin toata camera spunandu-i:
-Inceteaza!!!!Ai putea rani pe cineva. Ca de exemplu pe mine.
-Sa te lovesc? Dar nici prin cap nu-mi trece sa fac asta, ii spuse batandu-si putin joc de ea.
Dupa ce razboiul se termina si Saiugi se calma, Mira se apropie de ea spunandu-i calm privind-o in ochi:
-Nu cred ca era nevoie sa faci asta. Acesta este defectul meu. Sunt prea directa si spun oamenilor tot adevarul in fata. Nu trebuia sa te superi. Ai defecte, sa stii.
Saiugi o privi uimita, dar nu spuse nimic. Isi lasa capul in jos si se indrepta catre pat trantindu-se in el. Lua perna intre maini, o strange la piept si incepe sa planga.
-Sauigi, de ce plangi? o intreba Mira cu ochii in lacrimi in ochi. Uitandu-se mai bine la fata descoperi calmul si linistea din ochii ei. Putea sa observe cat de frumoasa era.
-Cum de imi stii numele? Nici macar nu ti l-am spus, o intreba Saiugi speriata. Mira se apropie usor de ea si ii mangaie chipul cu mainile ei micute spunandu-i:
-Te cunosc de mult timp. Nu esti demna inca de secretele mele, dar iti promit ca ti le voi dezvalui la momentul potrivit. Deocamdata vreau sa ajungi in America. Daca mai apar din cand in cand nu te speria pentru ca vreau doar sa te vad, dar tine minte un lucru: tu esti singura care ma poate vedea. Nu uita acest lucru niciodata.
Spunand aceste cuvinte, Mira disparu lasand in urma doar niste stelute stralucitoare. Saiugi nu se putea decide daca tot ce se intamplase in camera fusese adevarat sau nu. Adormise punandu-si aceasta intrebare, o intrebare la care probabil nu va avea raspuns. Sau poate ca da?
Razele soarelui lumina camera lui Saiugi. Fata se trezi brusc, razele soarelui jucandu-se cu chipul ei. "Ora 10" isi spuse. "Am intarziat si la scoala. Macar ma duc sa-mi iau ramas bun de la colegi". Se dadu jos din pat, inspectand pentru cateva minute camera cand deodata tatal ei batu in usa.
-Saiugi, te-ai trezit?
-Da, tata.M-am trezit. Poti sa intri.
Intra in camera si o gasi pe Saiugi in mijlocul camerei. Se apropie de fata, o lua de mana si se aseaza impreuna pe pat.
-Saiugi, trebuie sa vorbim, Ti-am zis ieri ca peste cateva zile plecam in America, dar am primit un telefon si mi s-a spus ca poimaine trebuie sa incep lucrul. Asa ca maine dimineata pe la ora 10 zburam catre America. Imi pare rau.
Intr-o fractiune de secunda, chipul lui Saiugi se intuneca si incepu sa planga.
-Tata mi-ai zis peste cateva zile,dar nu mi-am imaginat ca va fi asa de devreme. Maine dimineata? Cum crezi ca as putea sa le spun prietenilor mei ca maine dimineata plec? Imi poti spune cum? incepu sa tipe Saiugi la tatal ei. Vorbele ei erau dure si jignitoare. Nu se putea abtine. Vroia sa se descarce. Vocea tatallui ei prinse glas printre tipetele fetei.
-Sa fi gata din seara aceasta cu toate bagajele si nu vreau sa mai aud nici un cuvant. Am pus punct.
Pleca din camera ignorand in continuare tipetele fiicei sale. Saiugi nu mai avea putere sa planga,lacrimile ei au secat. Se hoatara sa se imbrace si sa se duca la scoala. Macar sa o vada pentru ultima data. Pleca in graba fara sa-l anunte pe tatal ei unde se duce. Alerga grabita catre scoala fara sa fie atenta la traversari sau la semafoare. Se opri in fata portii liceului gafaind. Copii erau in pauza. O multime de elevi imbracati in uniforma se bucurau de pauza bucurosi ca mai scapasera de inca o ora. Ii gasi pe Mimi si pe Hiro stand pe o banca si admirand multimea de elevi din curtea liceului. Cum o vazusera, se apropie de ea spunandu-i:
-Ce s-a intamplat cu tine? De ce nu ai venit la ore? o intrebara prietenii ei ingrijorati.
-Am o veste proasta pentru voi. Maine plec.
-Pleci? Unde? La tara? o intreba Hiro foarte suspicios. Saiugi nu era genul de fata care sa plece de la scoala. Era o eleva silitoare si ii placea literatura. Mimi a descris-o ca fiind "printesa povestilor", iar Hiro i-a spus "fata cu ochii de cristal". Odata Saiugi plansese atat de mult pentru ca isi scrantise piciorul si nu mai putea sa danseze, ochii ei capatand o stralucire de cristal incat Hiro a numit-o "fata cu ochii de cristal".
-Voi pleca in America? le spuse Saiugi cu jumatate de gura.
-Cum adica vei pleca in America? Cum ramane cu visul nostru? Zilele in care stateam afara pana tarziu si visam sa devenim dansatoari acrobatici la Amazing Dancers. Noi trei. Trupa De Soc, asa am numit-o. Iti amintesti? ii spuse Mimi tipand la ea facand-o pe Saiugi sa se infioare. Mimi nu era asa. Era calma si stapana pe situatie. Se intampla rar sa-si piarda controlul, dar cand si-l pierdea era vai si-amar de cei care stateau in preajma ei. Acea zi venise si Saiugi era victima.
-Nu am ce face. Tata a obtinut o slujba acolo si ne mutam. Stiu ca imi va fi greu si ca nu voi mai intalni niciodata prieteni ca voi, dar va rog sa ma intelegeti. Nu eu am vrut sa se intample asta. Soarta a hotarat.
Hiro se apropie de ea, o saruta pe frunte si-i spuse:
-Saiugi, ma bucur pentru tine. Ma bucur enorm. Dintre noi trei, tu esti cea care va avea posibilatea sa-si implineasca visul. Cum ai zis si tu, soarta a hotarat. Poate ca intr-o zi ne vom intalni la Amazing Dancers si vom fi din nou impreuna. Nu renunta la visul tau. El da sens vietii tale. Ai grija de tine.
Saiugi ramase cu gura deschisa. Hiro intotdeauna o surprindea. Era un baiat calm si echilibrat. Cand aveai nevoie de el, mereu era langa tine si incerca sa te ajute cum putea. Saiugi ii imbratisa si incepu sa planga. Ii saruta pe amandoi pe obraz si le spuse:
-Tineti-mi puminii la preselectie.
-Asa vom face. Succes printesa a povestilor. Ai grija de tine, o striga Mimi cu lacrimi in ochi.
-Ai grija de tine, prietena mea cu ochi de cristal. Daca nu intri la Amazing Dancers va fi vai si-amar de tine. Stii foarte bine acest lucru, ii spuse Hiro privind-o cum se intreapta catre poarta liceului.
-Va multumesc mult de tot. Nu va voi uita niciodata, le spuse Saiugi alergand.
Le facu cu mana, iar Mimi si Hiro o strigara spunandu-i:
-FRIENDS FOR EVER.
-FRIENDS FOR EVER, le spuSE Saiugi la randu-i.
Se indrepta grabita spre casa bucuroasa ca putea sa priveasca spre viitor cu incredere si era sigura ca viata ei se va schimba cand va ajunge in America. "Un nou inceput. Asta ma asteapta. Multumesc, mama, din suflet". O adiere de vant ii furnica trupul si isi dadu seama ca mama ei era alaturi de ea. "Pentru tine,mama, voi fi urmatorul LUCEAFAR AL NOPTII. Iti promit".

Sper sa va placa. Lectura placuta!.......Astept critici....

[darkbombonik]

destul de interesant si acest capitol.. ai si cateva greseli de tiparire(si eu am ) :P
"un tricou alba "=alb
"spuSE:=spuse(cu litera mica) :P
"lacrimile ei secatuisera:=au secat(cel putina asa cred) :)

in rest ce sa zic.. interesanta intalnirea cu "zana mica",nu duci lipsa de imaginatie :D

poate ca exagerez si eu un pic...dar i-am atras atentia ca sa corecteze textul atat :P succes in continuare asteptam continuarea :D :D

[Kagome-chan]

Off topic:Sa nu exageram, darkbombonik. Greselile de tipar fac sunt foarte normale intr-o lucrare, mai ales intr-un fan fiction(nici nu vreau sa ma uit peste ale mele). Bineinteles, ar fi bine ca acestea sa aiba o limita, altfel mesajul ar fi complet denaturat. Nu este cazul lui mistic_angel.

On topic: Ar fi sunat mai bine "Shiroi Sora", avand in vedere si faptul ca in japo, adjectivele se pun inaintea substantivelor.
Imi place fan fic-ul. Stii sa narezi destul de bine si ai imaginatie. Sper sa continui. O astfel de poveste nu merita abandonata! :)

[mistic_angel]

Darkbombonik ms din nou ca esti atenta la greseli.....am sa le corectez. Ma bucur ca ti-a placut si acest capitol. Sper ca vei citi povestea in continuare.
Kagome-chan ma bucur ca te am printre cititorii fan-fic-ului meu. In legatura cu titlul, cred ca ai dreptate. Suna mai bine "Shiroi Sora" si ms ca m-ai corectat. Sunt inca in faza de inceput si nu stiu prea bine gramatica. Sper sa citesti in continuare povestea.
Acest capitol va va surprinde putin, dar am sa va las sa descoperiti despre ce este vorba. Am sa il postez pe parti pt ca este cam mare. Ce sa fac daca m-a luat valul.

CAPITOLUL 3-O DRAGOSTE NEASTEPTATA

Ploaia lovea grav asfaltul incalzit de razele puternice ale soarelui si scotea aburi. Picaturile calde ale ploii te faceau sa te simti proaspat si invigorat. Era o placere sa stai afara pe o zi ca aceia; sa te plimbi, sa te joci prin baltoace asemeni unui copil de gradinita, sa asculti rasetele copiilor din jurul tau. Pentru unii este o bucurie sa poata simti si auzi aceste sunete inocente ale fericirii, dar pentru altii este un chin pentru ca ei nu pot sa zambeasca oricat de mult s-ar stradui. Sunt prinsi intr-o lume fara zambet.
Asa se simte si Saiugi. Cu toate ca afara este cald si o ploaie linistita de vara curge cu stropi marunti pe pamant, ea se simte parasita si neajutorata. Colinda strazile in lung si in lat meditand asupra unui singur lucru: plecarea in America. Ploaia se inteteste, dar ei nu-i pasa. Observa oamenii care fugeau incercand sa se adaposteasca asemeni asemeni unei turme infometate cautand de mancare. Lasa aceste fiinte sa treaca pe langa ea si le arunca priviri indiferente. In aceasta multime nebuna, o fata se impiedica de o piatra si cade la picioarele ei. Saiugi isi coboara privirea fiind intrerupta din admiratul cerului innourat si observa ca fata plangea. Se zgariase putin pe maini, dar ranile nu erau grave. Fata era frumoasa si dragalasa. Ploaia ii dezvalui o fata alba ca zapada, niste ochi de un albastru deschis, un nas mic-mititel si niste buzite rosii-rosii. Saiugi se lasa in genunchi in fata ei, ii lua mainile sangerande intr-ale ei, i le sterge si i le saruta. Fata se inrosi si isi lasaf ata in jos. Saiugi ii ridica barbia si ii da parul din fata ochilor la o parte. O privi in ochi mult timp si dupa cateva minute ii spune:
-Te doare, micuto? o intreba Saiugi cu un glas calm si linistitor. Fata isi privi mainile zgariate ce o ardeau. Vroia sa o minta, dar nu putea. Ceva in privirea lui Saiugi ii zicea sa nu incerce pentru ca nu va reusi. Se uita in ochii ei negrii, stralucitori si se lasa fermecata de linistea si calmul ei. Intr-o fractiune de secunda, Saiugi se trezi la pamant imbratisata de aceasta faptura. Fata o strange foarte tare, dar Saiugi nu riposta. O lasa sa faca ce vrea. Nu-i pasa daca oamenii se uitau ciudat la ea, nu-i pasa deloc. O imbratisa si ea pe fata cuprinzandu-i trupul blajin cu mainile ei gingase. Ii ridica putin bluzita mangaindu-i spatele. Tresarind si inrosiindu-se ca un mac rosu ii spune:
-Nu ma doare nimic, acum ca sunt cu tine. Saiugi ii mangaie buzele rosii cu mainile ei reci facand-o pe fata sa tremure. Ii auzea inima cum ii batea repede si zambi usor. O privi in ochi cateva minute, iar apoi o saruta. Fata ramane uimita, dar nu riposta. Inchide ochii si o lasa pe Saiugi sa o sarute. Buzele lor se jucau voioase una cu alta, ploaia fiindu-le martora. Picaturile calde ale ploii se prelingeau pe fetele lor albe ca intr-un joc zglobiu. Asfaltul cald le invelea intr-o aura de pasiune, dar magia dispare pentru ca ploaia se opreste si soarele isi face aparitia pe cerul albastru.
Fetele se trezesc la realitate, iar fata, rosie la fata ii spune pe un ton tremurand:
-De ce m-ai sarutat? Nu trebuia. Nu trebuia sa faci aceasta greseala si incepe sa planga. Se ridica de pe jos, dar nu se misca din loc. Saiugi se ridica si ea scuturandu-si parul negru si lung. O vede pe fata ca plange, se apropie de ea si i spune:
-Nici eu nu stiu, dar uita tot ce s-a intamplat. Am lucruri mai importante de facut decat s ama indragostesc. Peste cateva zile plec asa ca uita-ma. Spunand aceste cuvinte pleaca lasand in urma ei o inima franta. Faptura incepe sa planga si mai tare plansul ei fiind amar si trist.....

cam atat. imi cer scuze daca am greseli de gramatica. ma cam incurc la timpuri. sper sa va placa. LECTURA PLACUTA!!!!

[darkbombonik]

poi as putea zice ca a fost o iubire/dragoste neasteptata :D :lol: :lol: ..era lesbiana?..sau poate asa a simtit ea in acel moment.. :P interesting :P nu am mai intalnit asa ceva pana acum... astept continuarea,poate o pui in seara asta :)

[mistic_angel]

Darkbombonik asteptarea ta a luat sfarsit.....am pus continuarea.....sper sa iti placa....Arigato pentru ca citesti in continuare povestea...

Partea a II-a(capitolul 3)

Saiugi nu privi in urma sa. O ignora complet pe fata si plansul ei amar. Face cativa pasi marunti, dar se opreste nemaiputand sa inainteze. Cineva nu o lasa sa faca acest lucru. Privi uimita in jur observand ca oamenii o studiau cu ochii mari,privind in acelasi timp si la
cele doua maini care o tineau strans. Faptura ii spune printre lacrimi:
-Nu ma parasi. Nu ma parasi dupa ce m-ai adus in starea in care sunt acum. Saiugi ii lua mainile din jurul corpului si evitand sa faca ceva prostesc in public, o ia de mana si se indeparteaza de multime. Gaseste un loc laturalnicunde sa poata vorbi tare si raspicat ca aceasta fata sa o poata auzi si intelege. Se intoarce spre ea si cu un glas gros si suparat ii spune:
-Nu ti-am spus clar ca nu vreau nici un fel de relatie? Ca nu vreau sa ma indragostesc? Ceea ce s-a intamplat azi a fost o greseala. O mare greseala.
Fata se cutremura la aceste cuvinte. Din ochii ei incep sa curga din nou lacrimi. Isi lasa privirea in jos si incepe sa tipe la Saiugi.
-Cum poti sa spui ca a fost o greseala? De ce nu m-ai respins? De ce m-ai sarutat? De ce? Fata se descarca de toata furia pe care o simtea. Se simtea mai bine, iar lacrimile ei incetara sa mai curga. Face cativa pasi spre Saiugi vrand sa o sarute, dar de aceasta data Saiugi o respinge punandu-i doua degete la gura. O priveste in ochi facand-o pe fata sa tremure, apoi ii spune:
-Nu te-am refuzat pentru ca eu te-am sarutat. Intrebarea este de ce nu mi-ai respins tu? La intrebarea aceasta cred ca iti este greu sa raspunzi, dar gandeste-te. Esti o fata oarecare, o necunoscuta pentru mine si totusi te-am sarutat. De ce ? Nici eu nu stiu.
Fata ramane uimita de aceste cuvinte si isi coboara privirea. Observand-o, Saiugi o intreaba cu un glas indiferent:
-Cum te cheama, necunoscuto?
-Mmma numesc Aime, ii raspunde aceasta. Saiugi schita un zambet in coltul gurii, dar nimic mai mult. Se intoarce cu spatele la ea dand sa plece, dar se preste si isi indreapta capul spre ea spunandu-i:
-Imi pare rau pentru tot ce s-a intamplat astazi. Nu ar fi trebuit sa fac ceea ce am facut. Uita-ma pentru ca nu ai sa ma mai vezi niciodata.
Aime ramane locului ascultand-o pe Saiugi foarte atenta. Se apropie de ea soptindu-i la ureche:
-Niciodata sa nu spui niciodata. Nu se stie ce ne rezerva viitorul pentru ca el ete imprevizibil. Spunanad acestea se indeparta de Saiugi lasand-o pe aceasta cu gura deschisa. Cine era aceasta fata Aime? O intrebare la care nu va putea raspunde foarte usor. "Timpul le va rezolva pe toate" isi spuse si parasi acest loc grabindu-se spre casa putin mai vesela.
O lua pe drmul cel lung admirand peisajele ce se iveau in fata sa. Copacii verzi infloriti, iarba verde, florile multicolore, toate erau dovezi ale frumuseti naturii. Blocurile inalte se inalta impunatoare catre cer parca cucerindu-l cu splendoarea lor, strazile erau din nou pline cu oameni care isi reiau vechea activitate: unii se plimba linistiti admirand calmul de dupa ploaie, altii incearca sa prinda un taxi pentru a ajunge la munca. Saiugi se opreste in dreptul unui taxi intrebandu-se daca sa se duca acasa-avand in vedere ca alesese drumul cel lung-sau sa se plimbe prin parc fiind o zi frumoasa de vara. Alege a doua varianta si se indreapta catre parc. La intrarea in aceasta lume magica este intampinata de doi copii mici de statura care ii ofera un buchetel cu flori rozalii care aveau un parfum dulce. Copii ii zambesc fericiti si se indeparteaza de ea putin mai incolo asteptandu-i mama lor; o doamna bine facuta, inalta, cu un par lung castaniu ce ajungea pana la umeri si niste ochi verzi precum smaraldul cel mai pur. Femeia ii face cu mana si pleaca impreuna cu copii ei.
Saiugi isi reia drumul admirand in continuare parcul. Se plimba pe alei calcand parca pe un covor presarat cu petale rosii de trandafir; florile ii zambesc vesele bucurandu-se de prezenta ei, iar copacii isi pleaca crengile stufoase pentru a-i face umbra si a o feri de razele puternice ale soarelui. Pasii ei se indreapta catre un pod, podul din parc unde lebedele albe si negre se racoresc in apa si isi petrec aproape toata viata in ea. Saiugi ar fi vrut sa se arunce in lac, sa se pota racori, dar o voce debarbat o striga impiedicand-o sa faca acest lucru.
-Doar nu ai de gand sa sari in apa, Saiugi draga mea, ii spune barbatul misterios privind-o pe fata cocotata pe marginea podului pregatita sa sara in apa cristalina.....

Lectura placuta! Astept critici......

[CRISY_ANIME]

imi place foarte mult povestea, dar seamana putin cu Kaleido Star. sau cel putin asa mi se pare. oricum imi place mult si astept continuarea. :lol:

[mistic_angel]

CRISY_ANIME am pus continuarea. Sper sa iti placa. Enjoy it.

Partea a III-a(capitolul 3)

Saiugi se sperie de interventia brusca a barbatului, dar nu schita nici o reactie. Nu simtea nici suparare, nici frustare, nici fericire, nimic. Prezenta lui ii era indiferenta chiar daca I se parea nepoliticos sa strigi la o persoana. Baiatul se aproipie usor de Saiugi studiind-o din cap pana in picioare. Fata cobora de pe marginea podului asteptandu-l, iumita sa-l intalneasca din nou. Acum putea sa-l vada mai bine Era un barbat de vreo 20-25 de ani cu un character puternic, dar cateodata prea direct. Avea niste ochi superbi, lumina soarelui facandu-i ochii sa straluceasca scanteietor. Parul lui castaniu, lung pana la solduri flutura jucaus in bataia vantului. Purta un tricou alb cu maneca scurta lipit de corp-dezvaluind un trup bine lucrat-si niste pantaloni bej care ii veneau foarte bine; toate doamnele si domnisoarele intorcand capul dupa el. Saiugi observa surprinsa ca barbatul avea in mana un casetofon. Aseaza micul instrument pe marginea podului si se uita pierdut la apa cristalina. Rupe tacerea facand-o pe Saiugi sa se uite atent la el:
-Lebedele sunt considerate a fi cele mai pure vietuitoare, viata lor misterioasa fiind mereu sub semnul intrebarii. Nimeni nu stie cand si cum au aparut, nimeni nu stie cati ani traiesc, dar toate lumea stie ca sunt pasari fermecate care protejeaza iubirea. Mama ta a fost considerata un o lebada, o persoana care si-a dedicat viata spectacolului si familiei. M-am numarat printre persoanele care i-au descoperit viata cu toate bucuriile si tristetile care o inconjurau. Era o fire tacuta, calma, frumoasa si desteapta. Antrenamentele o tineau departe de tine, dar te iubea enorm. Mereu vorbea de tine si ca stepta sa mai cresti. Avea planuri mari care te includeau si pe tine.
Saiugi ramane uimita de ceea ce ii povesteste. Se apropie de el mai tare apucandu-l de umeri si strigand la el lovindu-l in acelasi timp cu pumnii:
-Ce stii tu despre mama mea? Ce legatura ai tu cu familia mea? Cum se face ca stii mai multe despre mama decat eu? Raspunde-mi, tipa Saiugi la el facandu-I pe oameni sa se uiote mirati la ea. Ochii ei capatasera o culoare inchisa, parka turbase de atata furie. Barbatul o priveste in ochi cautand sa-I lionisteasca, dar nu reusi. Furia ei era prea mare pentru a fi controlata. Era ca un Vulcan care era gata sa erupa. Vazazand ca nu poate sa o potoleasca, ii ia mainile intr-ale lui, i le saruta si ii spune calm:
-Potoleste-te, te rog. Ai atras prea mult atentia. De ce mereu trebuie sa tipo? Stai calma. Am o propunere pentru tine care sper sa te inveseleasca; iar ochii lui lucira ca doua nestemate.
-Sa ma calmez?! Cum vrei sa ma calmez? Propunere care sa ma calmeze? Vezi sa nu! Ii spune Saiugi tipand si mai tare. Barbatul simtea ca exploda, dar se stapanise spunandu-I pe un ton grav, dar nu separator:
-Te rog frumos, mai taci! Ma dor urechile. Taci si asculta-ma. Casetofonul acesta l-am adus pentru tine. Stiu ca muzica te linisteste, dar acesta este un pas important pentru tine.Vreau sa dansezi. Vreau sa dansezi pentru oamenii din acest parc. Adu zambetul si bucuria pe fetele lor. Fa-I sa zambeasca. Poate ca acea fat ape care ai sarutat-o va veni sit e va vedea.
-Cum de stii ce s-a intamplat? Il intreba mirata retraind acele clipe. Credea ca nu va stii nimeni, credea ca va trece neobservata intamplarea aceia.
Barbatul se apropie de ea si ii spune luandu-i obrajii koi si calzi in palmele sale:
-Nu conteaza pe cine iubesti ci cum iubesti. Dragostea nu te intreaba daca poate sa intre in viata ta ci pur si simplu da buzna. Nu fugi de dragoste pentru ca oricum te va gasi. Dar revenind la ce ne intereseaza. Vreau sa dansezi si stiu ca si tu vrei asta. Ce zici? Esti in stare sa dai un spectacol pe nepregatite doar bazandu-te pe talentul tau?
Saiugi il privi iumita, dar bucuroasa in acelasi timp. Este sansa ei sa demostreze ce ceea ce era in stare..
-Sa-i dam drumul, ii spune barbatului, acesta privind bucuros catre ea.
-Daca asa zici tu, hai sa incingem atmosfera.
Saiugi se urca pe marginea podului facandu-i barbatului semn ca poate sa dea drumul la muzica. Muzica incepe sa cante, iar oamenii se opresc in loc pentru a putea vedea ce se intampla. Raman uimiti cand o vad pe saiugi dansand. Miscarile ei erau gratioase asemeni unei lebede. Isi unduia trupul cu usurinta jucandu-se foarte usor cu el avand impresia ca este din plastilina. Muzica se auzea in tot parcul, iar dansul lui Saiugi atragea multi oameni care veneau uluiti sa se uite la ea. Era atat de frumoasa incat oamenii ramaneau extaziati. Sariturile ei erau impecabile. Chiar daca nu folosea trambulina, sarea la fel de sus ca si cum ar fi folosituna. Triplurile in aer iti taiu rasuflarea. Ramaneai cu gura cascata. Nu clipeai, nu rasuflai, doar te uitai. Voiai ca acea minunata fata cu dansul ei magic sa nus e sfarseaca, dar muzica inceta si parcul cade intr-o liniste adanca. Nu se mai auzeau pasi, nici zambetele zgomotoase, nimic. Doar vantul care sufla incet facand crengile copacilor sa se miste incet. Deodata, o fata iese din multime si privind-o uimita pew Saiugi incepe sa aplaude puternic facindemnandu-i si pe ceilalti sa faca acelasi lucru. Saiugi zambi multumita pentru ca dansul ei placu oamenilor. Cocotata pe marginea podului putea observa cu usurinta fetele oamenilor. Pe chipul lor se putea citi bucurie si fericire. Dupa ce oamenii incetara sa mai aplaude, Saiugi coboara de pe marginea podului si le spune oamenilor:
-Va multumesc din suflet pentru ca ati avut rabdare sa vedeti acest micut spectacol. Va promit ca voi ajunge la preselectiile pentru Amazing Dancers si am sa intru in echipa. Va promit. Oamenii incepura din nou sa aplaude, aplauzele lor rasunand in tot parcul. Saiugi incepe sa planga. Nu isi imagina ca oamenii vor fi impresionati de dansul ei. Barbatul era langa ea privind-o cu mandrie. Ochii lui stralucira scanteietor, iar doua lacrimi incep sa curga pe obrajii lui rozalii. Dupa ce agitatia se termina, oamenii isi reiau vechea activitate: aceia de a se plimba, dar erau bucurosi ca au avut parte de o dupa-amiaza minunata. Saiugis e intoarce spre barbat si ii spune:
-Multumesc ca mi-ai dat sansa de a dansa in fata acestor oameni. A fost minunat sa dansez pentru ei, sa-i vad zambind, iar eu m-a, simtit foarte bine. Recunosc ca am avut emotii la inceput, dar acestea au disparut din momentul in care am inceput sa dansez. Dar am o intrebare. N-ai vrea totusi sa-mi spui cum te numesti?
-Pentru moment imi poti spune Miko-chan. Si ma bucur ca te-ai simtit bine. Nu in fiecare zi dai peste o micuta stea in devenire, ii spune acesta zambind jucaus la ea.
-M-am simti bine, dar.......se balbaie pentru cateva minute privind uimita inainte. Miko-chan o privi si el uimit, dar intelese foarte bine ce se intampla cu micuta lui stea. Dupa un tufis, se ascundea o faptura, o faptura frumoasa care o privi pe Saiugi pe toata durata spectacolului. Acea faptura era Aime. Observand ca Saiugi si Miko-chan o privesc, o lua la fuga nu inainte sde a lasa o bucata de hartie infipta intr-o creanga a tufisului. Saiugi o striga, dar Aime nu se opreste. Observa bucata de hartie si o ia.
-Ce scrie , Saiugi? O intreba Miko putin iumit de reactia lui Aime. Nu intelegea de ce a plecat.
-Nu....nu stiu. Daca nu e pentru mine? Daca a lasat-o pentru altcineva? ii spune Saiugi privind hartia mirata.
-Atunci..de ce scrie numele tau pe ea? M-ai cunosti tu vreo alta Saiugi? Taci din gura si citeste ce scrie.
-Nu crezi ca esti prea curios? In fond imi este adresata mie, ii spune aceasta putin suparat, dar nu apuca sa mai faca nimic pentru ca Miko se iuta urat la ea.
Saiugi deschide hartia si ramane surprinsa de continutul ei. Era o poezie scrisa frumos, caligrafic, hartia fiind putin parfumata.
I wrote your name
in the sand
but the waves
washed away

then I wrote it
in the sky
but the wind
blew it away

so I wrote it
in my heart
and that’s were
it will stay.

Saiugi incepe sa planga. O poezie de dragoste dedicata ei. Inima ii batea tae aproape iesind din piept. Mainile ii tremurau puternic, nemaiputandu-si controla emotiile. Il lua pe Miko in brate plangand si mai tare. Acesta la randu-i o cuprinde in brate saruntand-o pe frunte si stergandu-i lacrimile. Se uita in ochii ei negrii incercand sa-i calmeze cautand-o pe acea Saiugi care daduse spectacolul in parc, dar nu o gasi. Gasi doar o fata.....probabil indragostita? Miko ii lua hartia din mana si citi inca o data poezia. Observa ca mai erau scrise cu o alta culoare alte cuvinte.
-Saiugi, ai vazut ca mai eset scris ceva? O intreba acesta jucandu-se prin parul ei. Saiugi il privi iumit, isi sterge lacrimile si observa acele cuvinte. Erau scrise cu o culoare rosie stralucitoare caligrafic. Miko o indemna sa le citeasca, iar ele suna ca asa:”Saiugi, ai devenit o raza de soare pe strada mea. Ceea ce s-a intamplat azi a fost ceva frumos, magic. O sa ne mai intalnim. Ai sa dai peste minein cela mai nesemnificative locuri. Sper sa-ti placa poezia. Este pentru tine.”
Incepe din nou sa planga. Nimeni nu-i mai scrisese pana acum o poezie. Miko o lua din nou in brate, consoliand-o si spunandu-i:
-Dragostea este misterioasa. Nu ii vei stii niciodata caile. Tot ce pot sa-ti spun este sa te duci acasa si sa te odihnesti. A fost o zi plina. Culca-te putin. Ai nevoie de somn.
Printre lacrimi, Saiugi in aproba. Ii va face bine sa se duca acasa si sa doarma. Se va simti mai bine dupa un somn bun. Miko o conduse pana la taxiul, spunandu-i cu un glasa calm:
-Te rog sa ai grija de tine. Nu vreau sa risc sa-mi pierd micuta mea stea. Cand ajungi acasa, fa un dus fierbinte. Te va calma.
-Da, asa am sa fac. Multumesc ca-ti faci griji pentru mine, Se urca in taxi nu inante de a-i da un pupic scurt pe obraz. Miko zambi si o saluta cu mana vazand-o cum se indeparteaza.
Ca printr-u farmec, langa Miko apare fantoma mamei lui Saiugi imbracata intr-o camasa alba purtand pe cap o coronita galbena stralucitoare. Seamana perfect cu Saiugi. Acelasi par negru lung, aceiasi voce, doar ochii erau diferiti: ai lui Saiugi erau negrii, a mamei ei erau violeti.
-Sakura, ce fiica ai! O fata minunata care va ajunge departe. Poate va fi urmatoare Lebada a noptii.
-Normal ca va fi, ii raspunde Sakura zambind calm. Vreaus sa fie, dar ma tem ca pentru ea va fi foarte dificil. Acuma cu aceasta fata Aime. I-a dat mintile peste cap.
-Poate.....dar cred ca tine la Aime. Stiu ca totul s-a petrecut foarte repede, dar cred ca va iesi ceva frumos. Tu ce crezi, Sakura?
-Nu stiu.....e prea devreme sa ma pronunt. Vom vedea cum vor evolua lucrurile. Nu i-ai dat jurnalul, nu? Il intreba Sakura ridicand putin spranceana.
-Jurnalul ii voi da cand va fi pregatita. Oricum.....sper ca Mira a ajuns la ea. Stii doar cat de nazdravana este!!
-Asta o stiu, dar macar ii va fi de ajutor. Ai grija de fiica mea, te rog. Ti-o las in grija, iii spune Sakura putin trista si disparand in neant.
Miko o privi cum dispare putin cate putin ramanand in urma ei mici stelute stralucitoare si promitandu-i ca va face tot posibilul ca Saiugi sa devina o minunata Lebada a noptii.

Lectura placuta....Astept critici....

[CRISY_ANIME]

imi place :lol: :lol: :lol: e mult mai buna decat Kaleido Star; acum nu le mai pot compara :lol: ma bucur k ai pus continuarea ;)

[mistic_angel]

CRISY_ANIME ma bucur ca iti place continuarea. Sper ca o vei citi si de acum incolo.
Am pus cateva poze cu personajele din aceasta poveste...Sper sa va placa....
Saiugi
http://i22.photobucket.com/albums/b310/ran.../animegirl2.jpg
Miko
http://i158.photobucket.com/albums/t101/Ak...20Boys/punk.jpg
Aime
http://i83.photobucket.com/albums/j284/cha...0girls/girl.gif
Mira
http://i91.photobucket.com/albums/k307/Kik.../fairywingz.jpg
Pe parcurs am sa pun imagini si cu celelalte personaje....iar in cateva zile am sa pun si continuarea....mai asteptati putin... :)

[CRISY_ANIME]

sunt frumoase personajele si abia astept sa vad continuarea; dupa cum ti-am spus si eu ma pregatesc de o poveste, dar imi ia cam mult sa pun ideile la un loc :rolleyes: sunt putin cam zapacita :rolleyes:

[mistic_angel]

CRSY_ANIME ma bucur ca iti plac personajele. Acum..continuarea. Sper ca il vei citi cu placere.

Acest capitol va fi pe episoade.....ca si celelalte de altfel...Sper sa va placa..

CAPITOLUL 4-O NOUA CASA. O NOUA SCOALA. O NOUA VIATA.

EPISODUL 1-REVEDEREA.

Era o noapte fara luna si fara stele. Strazile la ora aceia tarzie erau pustii. Nici urma de om; doar vantul batea calm rastalmacind cateva hartii stinghere de pe strada facand un zgomot ciudat, de nesuportat. Un intuneric cutremurator s-a asternut asupra orasului. Nici o lumina pe strada, nici o lumina la ferestrele caselor, nimic. Doar intuneric. Care sa fie cauza acestui intuneric? O inima franta si plina de dezamagiri sau un suflet negru plin de ura? Poate ca amandoua, dar niciodata nu poti fi sigur.
In celalalt capat al orasului, intr-un cartier linistit si frumos, la fereastra unei case s-a ivit o lumina. O lumina puternica, iar la geamul ei o fata admira linistea noptii. Se apropie usor de fereastra atingand cu buzele calde geamul rece. Inchide ochii retraind toate momentele care s-au petrecut astazi: dansul din parc, revederea lui Miko, fata misterioasa si sarutul lor. Gandul ii zboara imediat la Aime. Imaginea fetei ii apare clar in minte, o prezenta frumoasa pe care nu o va uita niciodata. “Unde esti, Aime? Vreau sa-ti simt din nou buzele moi jucandu-se cu ale mele, sa-ti simt din nou bataile inimii atunci cand ti-am mangaiat spatele. De ce trebuia sa se intample una ca asta? De ce?”
Un zgomot asurzitor se auzi de afara si Saiugi tresari iesind din transa. Deschide ochii brusc lasand lacrimile sa-i cada siroaie peste obraji, umezindu-i. “Doamne, la ce ma gandesc?” isi spune in gand stergandu-si lacrimile cu maneca de la tricou. “Oare ma indragostesc?” “Nu……cum pot sa ma indragostesc? Mai ales de o fata? Sunt nebuna sau ce?” Repeta aceste cuvinte la nesfarsit plimbandu-se prin camera de colo-colo neavand stare.
Mira apare pe neasteptate in camera lasand in urma ei mici stele stralucitoare. Era imbracata diferit fata de data trecuta. Purta o rochita roz, subtire cu mici flori rosiatice lasand sa is e vada picioarele albe si firave, pe cap purta coronita ei obisnuita de diamante, iar in mana avea, in loc de bagheta, un trandafir alb, ce parfuma placut intreaga camera. Curios era faptul ca isi schimbase culoarea parului. Nu mai era castaniu ci un negru stralucitor cu reflexe albastre. Ochii ei violeti nu se schimbara, dar erau mai luminosi. Saiugi nici nu baga de seama prezenta ei. Se duce la sifonier, isi alege dintre multimea de haine, o pereche de pijamale galbene cu ursuleti maronii pe ea si se indreapta catre baie. Dar nu apuca sa deschida usa pentru ca Mira se opreste in fata ei.
-Ai ochii rosii, esti obosita, nu ai chef de nimic. Ziua de azi a fost cu adevarat plina pentru tine. S-au intamplat multe lucruri; lucruri pe care trebuie sa le cantartesti bine si sa alegi drumul corect. Vrei sa vorbim despre asta? Ii spune Mira cu duiosie, apropiindu-se usor de ea. Ii mangaie obrajii calzi privind-o in ochi. Saiugi era schimbata. Nu mai avea starea aceia de nervozitate atunci cand a intalnit-o pe Mira prima data. Acum era calma, chiar daca in interiorul ei arde o flacara. Poate este flacara dragostei cu toate ca Saiugi nu va recunoaste acest lucru. Cel putin nu acum. Se spune ca ochii sunt oglinda sufletului, dar Mira o cunostea prea bine pe Saiugi si stie ca ochii ei spun totul. Ajunge doar sa se uite in ochii ei si stie imediat ce are pe suflet.
-Mira, nu stii ce s-a intamplat astazi. Nu vreau sa vorbesc despre acest lucru. Nu vreau sa ma mai gandesc, vreau doar sa uit, ii spune Saiugi pastrand contactul vizual. Vroia sa planga, dar se abtine. Simtea ca putea avea incredere in ea, dar nu vroia sa-i spuna. Totul se intamplase prea repede. Ar fi vrut sa fuga, sa nu se mai uite in urma.
Mainile incep sa-i tremure puternic, iar bataile inimii i se accelereaza. Simte cum o trec transpiratiile, dar incearca sa se stapaneasca. Un foc „demonic” mistuie in interiorul ei, gata sa izbucneasca la sufrafata. Mira se sperie de aceasta schimbare si incearca sa-i vorbeasca. Se apropie mai mult de ea, dar se trezeste cu o palma si trantita la pamant.
-Vreau sa ma lasi in pace!! Nu ma cunosti, nu te cunosc. Nu vreau sa te amesteci unde nu iti fierbe oala. Nu vreau. Lasa-ma in pace!!!!!! incepe sa tipe la Mira, aceasta incepand sa planga. Plansul ei era dulce, iar lacrimile ei se preschimbarain mici cristale stralucitoare.
Saiugi parasi camera trantind usa in urma ei. In drum spre baie se intalmeste cu tatal ei intreband-o putin ingrijorat:
-S-a intamplat ceva, ingeras? Ai ochii rosi.
-Nu, tata, nu s-a intamplat nimic. Ma duc sa fac o baie, apoi am sa ma bag in pat. Sunt obosita, doar atat.
-Bine, Saiugi. Stii bine ca daca ai vreo problema poti sa vii sa discuti cu mine. Eu am sa te ascult si o sa incerc sa te ajut cum pot.
-Multumesc, tata, dar sunt doar obosita.
-Sa nu uit. Maine dimineata, inainte de a pleca spre aeroport, o sa-i facem o vizita mamei tale. Nu am mai trecut de mult pe la cimitir.
-Bine, tata, cum vrei tu, ii spune tatalui ei, indreptandu-se grabita catre baie. Inchide repede usa in urma ei, blocand-o cu cheia.
Se sprijina cu spatele de usa, privind in jur si inchide ochii...bucuroasa ca putea avea cateva clipe de liniste. Face cativa pasi catre cada dand drumul la apa calda. Pune in apa „mini-albastrie” picaturi de gel de dus cu aroma de capsuni transformand culoarea apei in roz. Aprinde cateva lumanari parfumate pentru a crea o atmosfera romantica si da incet drumul la muzica. Se dezbraca de hainele pe care le avea punandu-le in cosul cu rufe, apoi intra in apa, nu inante de a-si strange parul lung la spate intr-un coc. Apa calda o calma si o linistea in acelasi timp pe Saiugi. In cada era numai spuma de la gelul de dus si incepe sa se joace cu clabucul. Lua in mana mult clabuc si sufla in el. Acesta se imprastie de jur-imprejurul baii, favand-o pe Saiugi sa rada. Avea un ras cristalin, iar cine o auzea avea impresia ca este zambetul unui bebelus.
Dupa o ora de stat in cada, iese din aceasta pasind usor pe gresia rece ca sa nu alunece. Se imbraca in pijamaua galbena nu inante de ase da cu crema pe tot corpul. Isi desprinde parul, usor umezit, din coc, lasandu-si pletele sa-i cada libere pe spate. Dupa ce iesi din baie, se trezeste cu tatal ei in fata:
-Saiugi, ai ras! Iti aduci aminte atunci cand faceai baie, Sakura statea langa tine si va jucati amandoua cu clabucul din cada? Era o bucurie pentru mine sa va aud zambind, ii spune acesta printre lacrimi.
-Cum sa nu imi amintesc? Eram fericita atunci pentru ca mama era langa mine. Acum ea a plecat si traiesc doar din amintiri., dar trebuie sa trec peste acest lucru oricat de greu ar f, ii spune Saiugi imbratisandu-l tare, umezindu-i putin camasa cu lacrimile ei. Tata, ma duc la culcare. Noapte buna.
-Noapte buna, ingeras, ii spune acesta lasandu-se usor din imbratisarea ei si privind-o cum se indreapta spre camera ei.
Ajunsa in camera, se uita dupa Mira, dar nu o gaseste nicaieri. Incepe sa o strige, dar nu primeste nici un raspuns.
-Mira, unde esti? Vreau sa-mi cer scuze. Imi pare rau ca te-am plesnit, imi pare rau pentru cuvintele pe care ti le-am spus. Dar nu primeste nici de aceasta data un raspuns. Se indreapta catre fereastra cautand stralucirea micutei zane in zare, dar atrasa in acelasi timp de o forta ciudata. Observa luna pe cerul noptii, semn ca intunericul incepe sa se risipeasca. Lumina lunii cade puternic pe silueta unei fete. Acea fata era Aime. Saiugi incremenii locului, iar bataile inimii incep sa o ia razna. Isi duce instinctiv mainile la buze, mangaindu-le usor si umezindu-le cu limba rostind doar un singur cuvant: AIME.
Se schmiba repede de pijamale luand pe ea ceva mai gros. Banuind ca tatal ei este in camera, probabil dormind bustean, inchide usa de la camera incet evitand sa o tranteasca in graba sa de a o vedea pe Aime. Alearga repede pe scari fiind atenta sa nu faca zgomot, deschide usa de intrare puternic uitand sa o inchida in urma ei. Iese din curte, iar la cativa pasi de ea o vede pe fata. O prezenta frumoasa, cu un par lung, negru batand in bataie vantului cald de vara, cu niste ochi de un albastru deschis, lumina lunii facandu-i deosebiti de stralucitori.
-Cum de ai aflat unde stau? o intreba Saiugi abia respirand.
-Pot sa aflu multe lucruri doar pocnind din degete. Nu ar trebui sa fii surprinsa....pentru ca stiu ca iti doreai acest lucru, ii spune Aime indreptandu-se cu pasi mici catre ea. Fiecare pas pe care il facea, pentru Saiugi, insemna o vesnicie, o eternitate. Vroia sa o aiba langa ea, sa o stranga in brate, sa ii simta respiratia, dar incearca sa ascunda aceste sentimente. Aime ajunge in fata ei si o lua in brate. Isi pune capul pe pieptul ei ascultandu-i bataie inimii, dar Saiugi incearca sa-si controleze aceste impulsuri chiar daca ochii ei ardeau de o dorinta patimasa. Rezista tentatiei si ii spune lui Aime cald luandu-i obrajii in mainile sale privind-o in ochi intens.
-Iti spun pentru ultima data: ceea ce s-a intamplat astazi a fost o mare greseala si nu se va mai repeta. Nu pot sa ma indragostesc, mai ales de o fata. Si chiar daca m-as indragosti de o peresoana de acelasi sex, dragostea noastra ar fi blestemata. Oamenii ar barfi tot timpul si ne-ar privi ca pe niste ciudate. Nu am nimic cu tine, dar trebuie sa intelegi acest lucru. Adevarul doare intotdeauna..
-De ce incerci sa ma minti si mai ales de ce incerci sa te minti pe tine? Ma uit in ochii tai si vad exact contrariul. Acuma gandesti asa, dar ai sa vezi ca mai tarziu, vei privi lucrurile altfel. Ti-am spus....niciodata sa nu spui niciodata. Nu stii ce iti rezerva viitorul.....oricum intamplarea de azi nu o voi uita niciodata. Va ramane vesnic in minteamea si in inima mea, ii spune lui Saiugi trista, coborand privirea, intrerupand acel intens contact vizual. Se indeparta de ea lasand-o cu multe intrebari. Saiugi vroia sa o opreasca, sa nu o lase sa plece, dar se abtine. Aime se intoarce spre ea si ii spune cu jumatate de gura:
-Sper macar ca poezia ti-a placut. Am compus-o cat timp ti-am admirat dansul. Esti talentata si ai sa faci impresie buna la preselectie.
Pleaca...lasand-o pe Saiugi singura in mijlocul strazii. O privi cum se indeparteaza, dar nu mai putea sa se abtina. Incepe sa planga fugind repede in casa. Intra repede in casa amintindu-si ca usa de la intrare a ramas deschisa. Alearga catre camera ei deschizand in graba usa, dar ramane surprinsa cand vede o femeie in camera ei.
-Mira?Ce s-a intamplat cu tine? O intreaba curioasa Saiugi. Micuta zana se transformase intr-o doamna frumoasa, purtand o rochie alba, stralucitoare, iar in spate avea doua aripi de inger. Statea pe pat uitandu-se uimita la Saiugi.
-Ai plans, nu-i asa? Vrei sa vorbim despre ce s-a intamplat afara? o intreba facandu-i semn sa se apropie.
Saiugi alearga catre ea cuprinzand-o in brate. Se aseaza jos langa ea punandu-si capul in poala ei gingasa lasand-o pe Mira sa-i mangaie parul. Incepe sa planga din nou, umezindu-i rochia cu lacrimile ei. Plangea foarte tare, abia puteai sa-si controleze lacrimile. Adormi in cele din urma lasand-o pe Mira sa-i mangaie in continuare soptindu-i usor la ureche:
-Dormi in pace, ingeras scump....ai un tata care te adora.....prietenii care te iubesc mult...o mama care te iubeste enorm..si ao pormit in aventura vietii tale. Trebuie sa fii puternica..am incredere in tine...toti avem incredere in tine....
LECTURA PLACUTA.....astept critici....

[CRISY_ANIME]

mistic_angel, dar de ce nu mai continui povestea ca ai aici o admiratoare ;)

[mistic_angel]

CRISY_ANIME bineinteles ca povestea continua, dar am ramas in pana de idei si am avut cateva probleme cu scrisul. E o poveste lunga...
Oricum revin cu un nou episod, dar din pacate este scurt...sper ca zilele urmatoare sa pot posta si continuarea.
Sper sa iti placa. Multumesc ca citesti povestea si ca iti place.
Lectura placuta. Astept critici...

EPISODUL 2-CALATORIA

Ora 7:00 dimineata. Soarele isi face aparitia pe cerul putin innourat incercand sa trimita spre pamant razele sale gingase, dar nu poate pentru ca norii zburdalnici il acopera. Incet in incet strazile incep sa se umple de oameni, fiecare avand treaba lui: unii la serviciu, unii la plimbare, altii la cumparaturi, altii la scoala. Este o bucurie sa vezi copii ducandu-se la scoala imbracati in uniformele specifice fiecarei institutii. Fetele purtand fuste pana la genunchi avand pee le un sacou cu emblema scolii, cu sosete lungi, albe avand in picioare pantofi negrii; baietii erau imbracati la costum- daca pot sa-i spun asa- conferindu-le incredere in sine. Ii vedeai cum se intalnesc pentru amerge impreuna la scoala, povestind despre una, despre alta, spunandu-si unii altora ultimele barfe, zambind cand cineva facea o gafa. De fapt, scoala era pentru ei locul bucuriei. Multi stiau sa separa scoala de timpul liber, dar pentru restul nu conta. Se tineau de poante toata ziua neavand nici o treaba cu scoala.
Pentru mame, este o satisfactie deosebita sa-si vada copilul ducandu-se la scoala. Il conducea pana la usa, ii dadea ghiozdanul si il saruta pe frunte in semn de noroc si de grija.. Din prag ii facea cu mana si ii striga: “Sa ai grija la scoala”. Copilul se intorcea si ii transmitea in aer un mic sarut. Mama il prinde si il duce la inima. Ochii ei straluceau precum nestematele si ii avea in lacrimi, dar se abtine si se intoarce in casa reluandu-si teaba.
La ora aceia devreme, se plimba pe strada Miko, singur si melancholic. Era imbracat cu o pereche de raiati crem, un tricou cu maneca lunga tot crem, iar in picioare avea o pereche de adidasi albi. Purta paltonul lui negru obisnuit, dar nu mai avea palaria gri. Capul ii era descoperit, vantul mangaindu-i racoros suvintele, iar pe nas avea niste ochelasi fumurii. E adevarat ca arata putin ciudat in acel palton, dar cu toate acestea, lumea intorcea capul dupa el. Nu era datorita faptului ca purta ceea de purta ci datorita aerului sau misterios. Cine este barbatul acesta? se intrebau 3 fete in timp ce Miko trecea pe langa ele, dar nu le da atentie. Era constient de faptul ca atragea priviri, dar el acum avea alte planuri. Nu-I statea gandul la o relatie serioasa. Acum, cel mai important pentru el, era Saiugi si sa o vada la Amazing Dancers, dar pana atunci…avea un drum lung de parcurs.
Pasii lui s-au oprit in fata casei familiei Narumi.O casa mica si modesta cu un singur etaj. Curtea era mititica, dar era plina de flori: lalele rosii si violet, zambile albe si roz si multi-multi trandafiri: de la alb pana la cei rosi pasionali. In curtea din spatele casei se aflau multi ciresi si toti erau infloriti. Aveau frunzulitele roz si miroseau minunat. Vantul incepe sa bata usor, scuturand frunzele de cires; desprinzandu-se usor de creanga, incep sa se joace frumos unele cu altele. Miko se opreste un minut si admira acest dans al frunzelor intrand si el in jocul lor, dar il paraseste repede pentru ca urmareste altceva.. Ajunge in cele din urma la balconul lui Saiugi. Scoate din buzunar o cheie mica avand scris cu litere mari 2 initiale: A.M. si o pune intr-un plic lasand un bilet si il arunca in balconul lui Saiugi. Plicul se loveste de geam spre bucuria lui Miko. Dupa ce vede ca o parte din planul lui incepe sa dea roade, pleaca din curte indreptandu-si pasii spre nicaieri…cel putin deocamdata….

[CRISY_ANIME]

in primul rand vreau sa-ti multumesc ca ai pus continuarea :D :D ;in al doilea,trebuie sa-ti zic ca ai niste greseli:
1),,Ora 7:00 dimineata. Soarele isi face aparitia pe cerul putin innourat incercand sa trimita spre pamant razele sale gingase, dar nu poate pentru ca norii zburdalnici il acopera. Incet in incet strazile incep sa se umple de oameni, fiecare avand treaba lui''

nu inteleg partea cu ,,incet in incet'' :huh: :huh: cam ce inseamna? :huh:
2) ,,Fetele purtand fuste pana la genunchi avand pee le un sacou cu emblema scolii, cu sosete lungi, albe avand in picioare pantofi negrii''

,,avand pee le un sacou''? :huh: :huh: aici chiar nu inteleg

3),,Aveau frunzulitele roz si miroseau minunat''

Nu prea cred ca frunzele erau roz,ci florile!

cam atat am vazut ; sper sa vad continuarea repede,si poate chiar un capitol mai lung ;)

JA NE!

[mistic_angel]

CRISY_ANIME ma bucur ca citesti in continuare povestea si ma bucur ca iti place.
Am sa corectez cuvintele promit....
Imi cer scuze ca a durat atat de mult cu aceasta continuare, dar nu am avut timp sa scriu.
Sper sa va placa....
Lectura placuta si astept critici....


Saiugi se trezi brusc datorita lovituri puternice din geam. Se ridica din pat constatand ca era imbracata in pijamaua ei preferata. Priveste buimaca in jur cautand-o pe Mira, dar nu gaseste decat trandafirul ei alb. Il ia in mana si il miroase. Mirosea diferit fata de parfumul obisnuit al trandafirilor, acest parfum era mai dulce, mai parfumat. Saiugi schita un mic zambet in coltul gurii si saruta petalele trandafirului. Il lasa pe noptiera si se indreapta catre fereastra balconului. Admira peisajele care I se ivesc in fata ochilor: copacii infloriti, florile multicolore, oamenii grabiti. Deschide usa balconului lasand lumina soarelui sa-i inunde camera si sa o improspateze cu aerul diminetii. Iese pe balcon privind mai atent lumea. “Ce ciudat este sa privesti lumea de la inaltime. Te simti ca un zeu, iar oamenii sunt servitorii tai. E un sentiment straniu, dar triumfator.” isi spune in gand, vantul mangaindu-I pieleaalba facand-o sa tremure putin. Ofteaza usor si se intoarce in camera, dar se loveste de “micul cadou”.
-Cum a ajuns aici? Se intreaba Saiugi luand cadoul de jos. Il intoarce pe toate partile, il studieaza amanuntit, darn u il deschide. Se tranteste in pat punand micul cadou pe cealalta jumatate a patului. Se aseaza pe burta, isi pune mainile in fata una peste alta si capul intre ele si priveste lung ceea ce a primit. Sa il deschid sau nu sa nu il deschid? Daca nu e pentru mine? Si daca este pentru mine cine l-a trimis? Of….gata cu intrebarile. Il voi deschide..spunand acestea ia repede cadoul de pe pat si il deschide. Din el cade pe pat o cheie micuta incrustata cu cateva nestemate roz si albastre. Priveste cheia mult timp, analizand-o pe o parte sip e alta. Gaseste in cele din urma si un biletel cu cateva instructiuni.
“Buna dimineata ingeras. Sper ca te simti mai bine si odihnita in acelasi timp. Probabil te intrebi ce este cu aceasta cheie. Ei bine, aceasta cheie deste Cheia Destinului si a apartinut mamei tale. Ea deschide poarta speranteler si a amintirilor sit e rog sa o pastrezi Ai grija de ea sin u o pierde. Aceasta cheie ar putea fi raspunsul la toate intrebarile tale. Ai grija de tine si ne vedem in America.”
-Cheia Destinului?? spune cu voce tare plimbandu-se prin camera de colo-colo, punandu-si o mutime de intrebari. Nu avea stare: dadea din maini, isi rodea unghiile…..intr-un cuvant nu avea stare. La un moment dat se opreste si se indreapta usor catre pat, ia din nou cheia in mana si o intoarce pe o parte si alta, studiind-o amanuntit. Cheia Destinului era o cheie mica, de vreo 5 cm, din argint, cu mici nestemate roz si albastre. Pe coada cheii era inscriptionat numele ei, cu o culoare neagra, literele fiind scise intr-un mod ciudat. Dar cu acest bilet ce este? Auzi la el….deschide poarta sperantelor si a amintirilor. La ce oare se gandeste? Of…of…of…isi aseaza obrajii intre maini si priveste in gol.
Ca sa-si mai potoleasca starea de agitatie, se hotaraste sa puna muzica. “Hmm…cred ca am sa dansez”. Da drumul la combina, iar pe ritmurile melodiei “Se tu voi” a formatiei Highland incepe sa danseze. Se simtea atat de bine de parca toate grijile au fost lasate in urma. Deodata, o lumen aputernica isi face aparitia in camera, dar Saiugi nu observa ca Mira a aparut in lacasul ei de relaxare. Saiugi dansa uitamdu-se in oglinda si era foarte fericita, dar si concentrata asupra dansului incat se sperie de aparitia Mirei si incepe sa tipe.
-Mira?? Ce faci aici? M-ai speriat. Saiugi se duce la combina si inchide muzica, in acelasi timp injurand-o pe Mira in gand pentru ca i-a interrupt “momentul de glorie”.
-Imi pare rau ca te-am speriat. Nu am vrut sa se intample asta. Am o mica misiune pentru tine inainte de a pleca in America.
Saiugi se uita la ea cu ochii mari. Privind-o pe Mira si-a dat seama cat d emult s-a schimbat viata ei in momentul in acre i-a intalnit pe faptura magica si pe Miko. Nu a crezut niciodata ca cineva poate sa aibe un impact asa de mare asupra ei. Datorita lor are acum noi vise, noi sperante si trebuie cu orice pret sa le indeplineasca oricat de greu ar fi. Isi adduce aminte Aime, fata misterioasa pe care a intalnit-o pe strada si care i-a furat un sarut. Ochii ei se umezesc putin, dar pentru ca Mira sa nu o vada plangand se duce pe balcon si lasa soarele sa-I mangaie fata. Priveste cerul albastru cu norii sai jucausi, iar in minte ii trece un gand. Fata I se lumineaza, se duce repede la birou, i-a o foaie de hartie, iese din nou pe balcon si incepe sa-I scrie o scrisoare lui Aime. Mira se uita uimita la ea si la felul in care se agita, darn u o intreba nimic. Ii placea sa o adimire pe Saiugi in momentele in care se purta ca un copil. Scotea in evidenta latura ei copilaroasa facand mici nazbatii: se impiedica, actiona fara sa gandeasca….toate prostiile mici. Mira schita un mic zambet in contul gurii si incepe sa sejoace cu cheia.
Pe balcon, Saiugi se chinuia sa faca scrisoarea pentru Aime, darn u avea inspiratie. Era prima ei scrisoare si vroia ca totul sa iasa perfect, vroia sa o atinga la inima, sa o faca sa planga. Privi melancolica perechea de porumbei imperiali, cu ciocurile albe care se “giugiuleau” pe creanga de copac. Isi sprijina capul in mana sa micuta si ofteaza: “Ce frumos este sa iubesti si sa fii iubit. E un sentiment foarte placut…” si se opreste nemaiputand sa continuie fraza. “Gata…stiu ce sa scriu.” Incepe sa asterne pe foaia roz urmatoarele cuvinte cu o pasta albastra:
“Fara sa stiu ce imi poate rezerva ziua de maine, m-am trezit brusc prinsa in propriul meu vis, in propria mea fantezie. Poate este un vis care va deveni realitate, poate ca nu, dar stiu ca fara sa vreau m-am indragostit de tine.
Ne-am cunoscut din intamplare pe o strada aglomerata, ploaia curgand marunt din cer. Din neatentie, te-ai izbit de mine si-am cazut amandoua jos. M-au fermecat ochii tai, atat de frumosi si patrunzatori, buzele tale, rosii si carnoase..a fost o placere sa le sarut pentru ca erau foarte dulci, parul tau, acel par moale cu un miros de trandafiri..
Nu imi venea sa cred ca m-ai sarutat, ca m-ai lasat sa gust din buzele tale. M-am indragostit pe loc de tine. Chiar daca am tipat la tine si ti-am spus ca nu poate fi nimic intre noi acum regeret..regret fiecare cuvant pe care ti l-am spus. Poate ca tu nu simti ceea ce simt eu pentru tine, poate ca o sa ti se para o prostie sic red ca asa si este, dar nu am ce face daca nu am putut sa iti resist.
Am vrut sa stii asta. Acum ca plec in America nu o sa ne mai vedem.. Iti spun ADIO si poate ca….totusi….drumurile noastre se vor intalni acolo si daca ne vom intalni iti voi spune inca o data ceea ce simt pentru tine.
Imi cer scuze ca s-a petrecut totul mult prea repede. A s fi vrut san e cunoastem mai bine, dar asta este. Destinul nu este intotdeauna de partea noastra.

ADIO…”
Saiugi alearga fericita catre Mira si o roaga frumos cu niste ochi de catelus pufos:
-Am nevoie sa imi faci o mare favoare. Crezi ca poti? Te rog…..te rog…
-Depinde de ce favoare e vorba? o priveste Mira foarte mirata, dar in acelasi timp stupefiata. Saiugi nu a rugat-o niciodata nimic. De unde schimbarea aceasta brusca?
-Vreau sa duci aceasta scrisoare…..o pune frumos intr-u plic scriind numele lui Aime pe spatele plicului…si i-o intinde Mirei. Vreau sa i-o duci lui Aime….
Mira o priveste uimita. Era sigura ca trebuia sa fie ceva rau, dar Saiugi nu mai fusese serioasa de mult timp. Nu avea ce sa faca si accepta.. Stia foarte bine unde sta Aime, dar lui Saiugi nu i-a spus de frica sa nu faca vreo prostie. Cu toate ca ii era frica de continutul scrisorii se resemneaza si i-o duce.
-Te rog frumos san u te uiti. E ceva personal. Ai sa o pui in posta si vii inapoi. Nu astept raspuns la aceasta scrisoare. Intoarce-te repede.
Spunandu-i acestea, Saiugi pleca de langa ea fara sa-i multumeasca. Mira era obisnuita cu aceste “fite”, dar nu avea ce sa faca…asa era ea….Saiugi priveste in departare vazand-o pe Mira cum se indeparteaza si simte un imnes gol in stomac. “Ce va spune de scrisoare? Oare va rade? Sper ca nu…oricum aceasta scrisoare este cea mai sincera posibila. Adio..nu ne vom vedea”.
Intra in casa trantindu-se in pat si cu gandul la Aime adormi….

[Potteritza]

Sper ca intr-un viitor apropriat va aparea si continuarea :) Fraza: "Nu avea stare: dadea din maini, isi rodea unghiile…..intr-un cuvant nu avea stare." mi se pare cam lipsita de logica, dar am inteles ideea :nu avea stare :) (scuze ironia, sunt intr-o pasa buna momentan); iar expresia "ochi de catelus pufos" mi-a placut la nebunie :wub: Suna prea yumi... :P

[mistic_angel]

Potteritza imi cer suze pentru aceasta intarziata continuare.
Ma buucr ca acea expresie t-a placut. Multumesc din suflet pentru ca citesti ceea ce eu scvriu.
Sper ca acest capitol sa iti placa.
Mina....scuza-ti intarzierea. Va doresc lectura placuta si astept critici.

EPISODUL 3- LASAND TRECUTUL IN URMA…


Dupa cateva ore de somn bun, Saiugi se trezi, iar Mira era langa ea, veghindu-I somnul.
-Of…am adormit, ii spune Saiugi somnoroasa, cascand usor, frecandu-se apoi la ochi pentru a-si reveni.
-Da, ai adomit. Apropo, am dus scrisoarea asa cum mi-ai cerut, dar te sfatuiesc un lucru si sper-in acel moment Mira isi da ochii peste cap-sa tii cont de el: uita de acea fata. Ceva nu imi convine la ea. Este misterioasa si se stie ca acesti oameni au o influenta negativa asupra celorlalti. Ca sa nu mai vorbim, ca este posibil sa iti vrea raul.
Saiugi o lasa pe Mira sa vorbeasca singura. Stia ca micuta vrajitoare ii vrea binele, dar se hotara sa nu o asculte de data aceasta. Aime era intr-adevar misterioasa, dar era dispusa sa riste pentru ea. Instinctul ei ii spunea ca acea scrisoare o va surprinde si ca o va intalni in America. De data asta era sigura. Mira descoperi tarziu ca Saiugi nu o asculta si ca de obicei se supara, dar ii spune fara sa para suparata:
-Sa lamurim ceva, domnisoara. Sunt chiar ata de enervanta incat sa nu ma asculti? Merit si eu putina atentie din partea ta, nu?
Saiugi nu o auzi pe Mira cand incepu sa planga fiind concentrate asupra impachetatului. Amanase lucrul acesta de multe ori, gandindu-se mereu in alta parte sau isi gasea altceva de facut. Nimic nu a fost luat din camera ei, nici macar ghivecile cu flori de la geam asa ca se grabea sa impacheteze cartile din biblioteca, hainele din sifonier si obiectele din birou care aveau multa valoare pentru ea. Luand o mica pauza dup ace termina de impachetat cartile, o observa pe Mira plangamd intr-un mic coltisor al camerei si apropiindu-se de ea ii inmaneaza un servetel parfumat spunandu-i.:
-Imi pare rau ca te-am facut sa te simti de parca nu mi-ar pasa de sfaturile tale, dar adevarul este ca atunci cand vorbesti, fie ca rostesti ceva cu calm, fie tipi, simt caldura in vocea ta si ma linistesc, dar sa stii ca te ascult si imi pasa de tine. Sa nu te indoiesti de asta.
Mira lua timid servetelul oferit de Saiugi si rosi putin. Saiugi nu i-a vorbit niciodata asa de frumos. Parca era cu totul alta persoana si Mira se bucura de aceasta schimbare. Fra sa mai piarda timpul, se hotara sa o ajute pe Saiugi sa impacheteze lucrurile ramase in camera. Pentru a evita orice conflict, au fost de acord sa imparte sarcinile: Saiugi impacheteaza lucrurile din birou, iar Mira, lucrurile din sifonier. In doua ore, au reusit sa puna la punct tot. -Am terminat. In sfarsit, se planse Saiugi trantindu-se pe pat privind tavanul obosita.
-De ce te plangi? Daca ai fi impachetat totul la timp, acum totul ar fi fost gata, dar tu mereu iti gasesti ceva de facut si uiti, ii spune micuta zana in timp ce se pregatea sa numere cutiile. 1,2,3,4,5…10. Am numarat. Sunt zece cutii mari si late. Cum o sa le cari pana jos? -Pai…nu stiu. Presuspun ca o sa ma ajute tata. Daca nu ma ajuta, am sa le car singura, nu? In fine…hai sa vedem cum se descurca tata. Se indreptara amandoua catre usa cand Mira o opri pe Saiugi luand-o de mana si spunandu-i pe un ton trist:
-Imi pare foarte rau, dar de acum incolo te vei descurca singura. Nu pot sa merg cu tine in America pentru ca mama…mea are nevoie de mine si trebuie sa o ajut. Sper sa vina cineva sa ma inlocuiasca si sa iti fie indrumator. Imi pare foarte rau.
Mira isi relua vechea forma, aceia de zana si cu lacrimi in ochi rosteste incantatia care o va duce inapoi pe Taramul Florilor. Saiugi o priveste inmarmurita fara sa scoata nici un cuvant. O priveste cum dispare incetul cu incetul ramanand in urma ei mici stelute stralucitoare. Prezenta Mirei ii va lipsi cu siguranta. “Oare o vor mai revedea? Nu i-am zis nimic, nici macar adio. Ce fel de prietena sunt? Ce fel?” isi spunea in gand, lacrimile facandu-si loc pe fata ei alba. Nu putea sa le opreasca. Erau mai puternice decat voiinta ei. In cele din urma, se ridica de pe jos si deschise usa pentru a-l striga pe tatal ei ca sa o ajute cu cutiile, dar ramane locului dup ace vede ceea ce se intampla la parter.
La parter era o agitatie infernala. Vecinii aflasera de plecarea familiei Narumi si s-au oferit sa ii ajute cu caratul mobilei. Sufrageria a fost repede eliberata deoarece era cea mai simpla camera dintre toate. Avea doar o canapea pe colt, o noptiera unde erau mici tablouri de familie, o masa in mijloc si o mica biblioteca. Avea putine carti in ea asa ca nu a fost o problema la carat deoarece au scapat repede de ele. Le-au pus intr-o cutie mica si gata. Bucataria le-a dat multa bataie de cap vecinilor si domnului Narumi. Dulapul de deasupra chiuvetei era batut in cuie si s-au chinuit foarte mult pana sa il dea jos. Vesela si celelalte lucruri din bucatarie au fost impachetate cu grija. Aveau o valoare deosebita pentru domnul Narumi asa ca au rugat ajutoarele sa aibe grija cu ele. Mobila care a fost scoasa din cele doua camere a fost pusa intr-un camion impreuna cu cutiile si transportate la aeroport, apoi imbarcate intr-un avion pentru marfa.
Saiugi cobora timid scarile tinandu-se cu o mana de perete si cu cealalta de bara scarilor. Cu fiecare treapta pe care o cobora, cu fiecare pas pe care il facea, o multime de amintiri ii ravaseau mintea. Amintiri frumoase precum prietenii si tatal ei, amintiri urate precum moartea mamei ei, Sakura. In acea casa si-a petrecut copilaria, cei mai frumosi ani din viata ei, iar acum trebuia sa lase trecutul in urma si sa priveasca cu incredere spre viitor. Ofteaza in momentul in care degetele ei ating tabloul Sakurei care se afla pe perete. Tabloul infatisa o femeie frumoasa si eleganta, parul negru, era prins intr-o coada dezvaluindu-i un gat subtire ca de gheisa. Ochii mari si negri precum abanosul erau fermecatori, pierzandu-te in ei. Era imbracata intr-un kimono inflorat, iar pe marginile kimono-ului, o linie roza, discreta punea in evidenta florile de pe el. Jos, in partea dreapta, se afla o mica copila care se tinea strans de kimono-ul inflorat. Copila nu avea mai mult de 4 anisori si era o frumusete rara. Semana foarte bine cu doamna din tablou, nu mai ca fata nu zambea.
-Hei, Saiugi, ce faci? Dormi? o intrebara Mimi si Miro facandu-i cu mana de jos si zambindu-i jucaus. Saiugi le zambi fericita si le raspunde prietenos:
-Nu dorm. Cum sa dorm? Ma uitam la un mic tablou cu mine si cu mama. Veniti sa-l vedeti.
In cateva secunde, Mimi si Miro erau in fata tabloului uitandu-se mirati la el. Nu le venea sa creada ca acea mica faptura era Saiugi. Era intr-adevar frumoasa, dar acum, in prezent, era si mai frumoasa. Mimi observa un amanunt si nu ezita sa o intrebe pe Saiugi:
-De ce nu zambesti in poza? Din cate stiu eu, iti place sa zambesti. Chiar tu mi-ai spus ca zambind poti cuceri o lume intreaga.
-Aici nu zambesc pentru ca am plans si nu vroiam sa fac aceasta poza. Dupa cum vedeti, port kimono, iar cand eram mica nu puteam suporta sa ma imbrac in astfel de lucruri. Le consideram oribile. Tata a alergat dupa mine in toata casa ca sa ma oblige sa imbrac asa ceva. Am spart pana si vesela preferata a mamei doar ca sa nu ma imbrace cu acel kimono. Tata s-a enervate foarte tare pe mine si m-a plesnit. M-a plesnit atat de tare incat mi-a curs putin sange din nas. Mama s-a speriat si mi-a zis ca face poza cu mine, doar daca ma imbrac cu acel kimono. Am acceptat in cele din urma, dar in poza nu am vrut sa zambesc. Acum rad mereu cand imi aduc aminte de acea intamplare si cat de prostuta am fost sa nu imi placa kimono-urile. Da….eram un copil cam incapatanat. Am avut o copilarie fericita, pot zice.
Saiugi isi coboara privirea, incepand usor sa planga. Le sterse usor cu maneca de la bluza si le spune razand lui Mimi si lui Miro:
-Ma ajuta-ti sa car cutiile jos la masina? Vad ca tata este prea ocupat sa ma ajute.
-Bineinteles ca te ajutam, ii raspunsera in cor prietenii ei.
In cateva minute, camera lui Saiugi a fost golita. Cutiile au fost duse jos la masina urmand apoi sa fie pue in ea. Dar ceea ce le-a dat mari dureri de cap vecinilor a fost mobila din camera. Patul a fost carat usor. A fost desfacut de tot, bucatile ramase fiind duse la masina foarte repede. Biroul a fost rupt deoarece unul dintre cei care cara, l-a scapat, iar acesta fiind vechi, s-a rupt. Biblioteca a fost facuta bucati deoarece fiind foarte grea si foarte mare nu avea cum o mana de oameni sa o duca pe scari asa ca i-au dat drumul pana jos. Aceasta s-a lovit de usa de la intrare si s-a facut bucati. In concluzie….ceea ce a mai ramas din camera lui Saiugi a fost doar patul.
Usor, usor, masina a fost incarcata si dusa la aeroport, urmatoarea destinatie fiind America. Domnul Narumi le-a multumit tuturor vecinilor pentru ajutorul dat oferindu-le cate o sticla de vin din colectia personala si le-a promis ca va reveni anul viitor pentru a-i vizita.
-Saiugi, cred ca a venit momentul sa ne luam la revedere, nu? o intrebara Mimi si Miro cu lacrimi in ochi.
Mimi, Miro, nu plangeti. Este doar la revedere nu adio. Sunt sigura ca ne vom revedea. Ne vom intalni la preselectiile pentru Amazing Dancers. Tine-ti minte un lucru: prietenia noastra este puternica. Chiar daca eu sunt in celalalt capat al lumii, iar voi sunteti aici, mereu ne vom aminti unul de celalalt cu zambetul pe buze. Saiugi ii imbratisa si incepu si ea sa planga, dar nu eram lacrimi de tristete ci lacrimi de fericire. Erau lacrimile unui nou inceput.
Saiugi mai privi o data casa copilariei ei, isi lua inca o data la revedere de la prieteni si pleca. In drum spre aeroport, lui Saiugi ii veni o idee.
-Tata, nu vrei sa mergem la cimitir? Vreau sa imi iau ramas bun de la mama.
-Ba da, Saiugi, mergem. Domnule taximetrist, catre cimitirul din Sud, va rog.
Cimitirul a fost pentru Saiugi locul unde isi limpezea mintea, un loc linistit unde avea impresia ca se putea intalni cu mama ei chiar si pentru cateva minute, dar astazi trebuia sa isi ia la revedere de la ea. Mormantul mamei ei era asezat intre doi copaci-sakura, inconjurat de multe flori multicolore. Acei copaci au fost preferatii mamei ei. Cand batea vantul si frunzele copacilor cadeau usor pe pamant, Sakura alerga printre frunze si se juca cu ele. Era asemeni unui copil care gusta din placerile copilariei. Pe mormantul lui Sakura erau scrise urmatoarele cuvinte: “Aici odihneste ingerul familiei Narumi. Un inger care si-a implinit visul, acela de a zbura printre stele.”
Saiugi aseza timid crizantemele albe pe mormant si priveste timp de cateva minute poza mama ei care era pe mormant.
-Mama, astazi imi voi implini visul, acela de a pleca in America. Voi participa la preselectiile pentru Amazing Dancers asa cum ti-am promis pe patul de moarte. Vei fi mandra de mine. Sunt sigura.
Domnul Narumi se spropie de ea, ii pune mana de umeri si ii spune:
-Sunt sigur ca Sakura este mandra de micuta ei stea si oriunde ar fi, stiu sigur ca are grija de tine. Saiugi, nu plange. Va fi totul bine. Hai sa mergem.
Amandoi se indeparteaza incet de mormant indreptandu-se catre iesirea din cimitir spunand in cor: “Amintirea este un cantec pe care il fredoneaza trecutul. E ca un clopot de sticla ce bate in miez de noapte la poarta Uitarii.” Aceasta era vorba Sakurei si i-o repeta lui Saiugi de fiecare data cand aceasta se culca. Pentru ca doar prin amintire, poti face ca persoanele la care tii sa invie, chiar si pentru cateva minute.

Dar ceea ce nu stia Saiugi este ca dupa un copac, un om misterios o urmarea. Un om care va avea o mare contributie la implinirea visului ei…