|
Nu am "fler" de scriitor, dar m-am apucat sa scriu ceva. Nu am nici titlu la povetea mea, dar iata ce am reusit sa scriu pana acum :
Oraşul ei natal... I se părea atât de îmbâcsit la ora aceea matinală... Trecuseră anii peste ea ca o clipă. Nici nu-şi dăduse seama biata Alex când anume devenise o domnişoară drăguţă la vreo 25 de ani. Trăia de-atâta timp în oraşul ei, dar nu-şi dăduse niciodată seama cât de pustiu poate fi la ora 6 dimineaţa...
Era de înţeles. Era 6 dimineaţa, iar ei nu-i stătea în fire să se trezească aşa de dimineaţă. Nu ştia nici măcar ea de ce se sculase şi mai ales ce anume o făcuse să se plimbe prin oraş la „cântatul cocoşilor”, cand începuse să ploua. Ploua cu stropi mărunţi, dar o ploaie caldă de vară, care spăla praful de pe trotuare şi sosele.
Lui Alex nu-i păsa că nu-şi luase umbrela, nu-i păsa că ploaia putea s-o ude şi că ar fi putut să răcească... Tocmai se despărţise de amicul ei, pe nume Igor, un rus care venise în oraşul ei natal pentru afaceri. Igor fusese primul ei prieten şi prima ei iubire, deşi nu i se dăruise fizic. Dragostea aceea o marcase mai mult decât vroia să recunoască şi Igor o părăsise fără vreun cuvânt de explicaţie.
Mergând ea prin ploaia aceea, îşi dădu seama că Igor profitase de ea prin vorbe „meşteşugite”, o făccuse să creadă c-o iubeşte, că ţine la ea, că o apreciază. Aflase de ceva vreme că plecarea lui Igor nu fusese întâmplătoare, ci plecase pentru că-l asteptau responsabilităţile în Rusia. Prin responsabilităţi se înţelegea nevastă şi copii. Când Alex primise vestea, despre adevărata natură a lui Igor, de la prietena ei cea mai buna Issabelle, nu o crezuse. Crezuse că Isa, cum o alinta ea, vroia să-şi bată joc de ea, că era invidioasă pe ea şi pe fericirea ei, căci Igor nu plecase încă pe-atunci.
Nu ştia pe ce străzi din Londra, oraşul ei natal o apucase, dar cert era că ajunsese fără sa-şi dea seama în Soho, cartierul boem al Londrei, înţesat de cafenele, pub-uri, cluburi şi alte cele. N-o interesa nimic din ceea ce vedea. Oricum magazinele erau încă închise. Colinda aiurea, când se lovi de ceva. Părea un corp.
Îşi ridică privirea abătută din pământ şi observă un tânăr. Sub o umbrelă neagră, mare era un bărbat. Alex îşi jurase să nu mai audă de bărbaţi în viaţa ei, dar acel bărbat de sub umbrelă o fascină. Nu-i vedea chipul bine, dar se simţea ca şi când l-ar mai fi întâlnit undeva, ca şi când ei doi s-ar fi cunoscut mai demult... Nu-şi putea explica senzaţia aceea. Misteriosul bărbat, îi zise :
─ Aţi păţit ceva, domnişoară ?
─ Nu, răspunse Alex aproape bâlbâindu-se.
─ Ce faceţi prin ploaia aceasta ? Nu ştiţi că puteţi răci ?
─ Ba da, dar nu-mi pasă !
─ Aveţi ceva pe suflet ! zise cu o voce misterioasă necunoscutul.
─ Da, am.
Ce-o apucase să spună asta de faţă cu un străin ? Alex nu-şi putea răspunde la această întrebare.
─ Locuiţi în apropiere ? întrebă bărbatul.
─ Locuiesc pe Tottenham Court Road, cunoscută pentru magazinele de electronice, calculatoare şi instrumente muzicale.
─ Cunosc strada. Sunteţi departe de casă. Sa va conduc eu înapoi. Dacă mai staţi mult în ploaia asta o să vă alegeţi cu o răceală de toată frumuseţea.
─ Bine, zise ea.
„Bine !?” Ce-o apucase să zică „Bine” ? Nu ştia. Misteriosul bărbat îi „dărui” o jumătate din umbrela sa şi amândoi începură să meargă spre căsuţa ei cochetă din strada Tottenharm Court...
Astept parerile voastre. :)
PS. Nu stiu care va fi cursul povestii, pentru ca nu o am scrisa pe caiet sau foi. E doar in capul meu. :huh:
|
Fara "titlu"...
Mar 2 2007, 09:49 PM
