Outline · [ Standard ] · Linear+ My Story

[Adela]

Hello people :D Dupa ce am vazut ninsoarea mi-a venit chefu` de scris povesti. Asa ca m-am apucat si eu de ceva.E prima mea povestea asa ca nu garantez ca e prea reusita, dar oricum daca va place o sa postez in continuare ... In rest, astept critici ca sa pot sa imi dau seama ce am facut gresit si sa corectez...Daca sunt si greseli de gramatica si aveti timp puteti sa mi le spuneti :)... so, enjoy:

Winter. A magic season?

Era inceputul lunii noiembrie, cadea prima ninsoare atat de frumoasa din acel sezon. Ann se ridica din pat si se indrepta spre geam; ramase placut impresionata cand vazu dansul fulgilor de zapada, care semanau cu petalele de cires, in bataia vantului. Multe amintiri ii veneau in minte cand privea afara. Se imbraca cu o pereche de blugi si un pulovar maro si iesi din bloc alaturi de sora ei mai mica, Lyssie. O lua de mana si ii spuse :
“O sa te duc intr-un loc special...Am multe amintiri placute de acolo si vreau sa ti le impartasesc si tie.”
Ann avea 23 ani, iar sora ei mai mica, Lyssie implinise cu putin timp in urma 10 ani…Semanau foarte bine, amandoua erau brunete, aveau ochii negri si erau destul de inalte. Lyssie era in vacanta o saptamana si venise la sora ei, care statea in capitala (Tokyo) de cativa ani..Ann era in anul 4 la politie…Invata foarte mult pentru a-si lua diploma si avea mare incredere in ea…Lyssie statea cu bunica ei in Yokohama, -un oras situat la aproximativ 30 de minute de Tokyo daca mergi cu trenul, fiind al doilea oras ca marime dupa Tokyo- si cand avea timp venea sa isi viziteze sora.
Ann pleca impreuna cu Lyssie spre un parc mai putin cunoscut, care era intr-o zona destul de necirculata. Ajunsera langa un lac inghetat, unde parea ca ar fi fost candva un patinoar. Mersera amandoua in mijlocul lacului si se asezara…Fulgii de zapada erau desi si era foarte placut sa privesti spre cer. Atunci Ann incepu sa povesteasca: “Lyssie…Cand eram eu mai mica acest lac era patinoarul favorit al mamei…Ma aducea in fiecare iarna aici si ne simteam foarte bine impreuna….Era ca un vis atunci cand ningea, mai ales in serile in care se aprindeau luminile colorate din jurul patinoarului. Iarna era anotimpul favorit al mamei…Si acesta era si locul ei de suflet…M-a adus prima data aici intr-o seara cand eram trista si spuneam incontinuu ca urasc iarna, ca vreau caldura si copaci infloriti…ea m-a luat de mana si mi-a spus ca iarna e speciala…Mi-a aratat locul acesta…Atunci mi-am dat intr-adevar seama ca avea dreptate…Pe parcurs a devenit si anotimpul meu favorit…I-am promis mamei ca intr-o zi o sa te aduc si pe tine aici, sa iti arat locul pe care ea il numea rai”
Lyssie ii zambi surorii ei..Dar un lucru tot nu il stia si ii puse surorii ei intrebarea pe care o punea mereu:
“Annie…De cand sunt mica mi-ai povestit intotdeauna despre mama ca fiind o persoana speciala…Mi-ai spus sa o iubesc … Dar niciodata nu mi-ai raspuns la intrebarea pe care ti-o pun mereu…Spune-mi…Unde e mama? Consider ca sunt la varsta la care pot sa inteleg anumite lucruri…Vreau sa o cunosc…Vreau sa am si eu o mama…Nu doar sa vorbesc despre ea…”

[Mitsuki Chan]

M ai facut curioasa.Plz post next chapter ! E foarte dragutza si imi da un sentiment placut,avand in vedere ca imi place iarna :D

[Adela]

Lyssie vazu cum sora ei s-a ridicat, cu lacrimi in ochi , si a vrut sa plece, dar si-a dat seama ca nu avea nici un sens sa fuga…Atunci spuse:
“Daca tu vrei sa afli nu mai pot sa iti ascund adevarul, desi i-am promis bunicii ca o sa astept sa mai cresti…”
Lyssie o imbratisa pe sora ei, apoi se asezara din nou .
“Lyssie…Stiu ca pana acum ti-ai facut o parere foarte buna despre mama si nu vreau sa ti-o schimbi niciodata…Mama noastra este o persoana speciala care ne iubeste foarte mult si nimic nu o sa schimbe asta…Promite-mi, Lyss!”
Lyssie se uita cu atentie in ochii negrii ai surorii ei, pe care ii considera “oglinda sufletului”, apoi spuse:
“Iti promit!”si isi lua sora de mana.
Atunci Ann zambi si spuse:
“Tu nu ti-o mai amintesti pe mama, erai foarte mica atunci cand…” si facu o pauza, apoi continua: “Atunci cand ea a plecat…”
Lyssie isi trase mana si intreba speriata:
“Ann, mama ne-a parasit?? De ce a plecat?? De ce ne-a lasat?? ”
Lacrimile curgeau din ochii lui Lyssie si punea mereu aceleasi intrebari…Ann o lua in brate si ii spuse:
“Asculta-ma te rog…Asculta-ma si o sa intelegi…”
Lyssie se calma pentru o clipa si o asculta pe sora ei.
”Lyss, nici eu nu stiu exact de ce a plecat mama…Aveam in jur de 15 ani atunci. Dar inca imi mai aduc aminte cuvintele e. Mi-a spus ca ne iubeste mult, m-a rugat sa am grija de tine si sa iti vorbesc mereu despre ea, sa te invat sa o iubesti chiar daca nu o cunosti…Mi-a spus ca are motivele ei pentru care trebuie sa plece si sa o inteleg, sa o iert…Mi-a promis ca o sa se intoarca intr-o zi si nu o sa mai plece niciodata…Si atunci i-am promis si eu ca o sa o iubesc mereu si ca o sa o astept indiferent cat timp o sa ii ia sa se intoarca…Lyss mama ne iubeste pe amandoua…Trebuie sa credem in ea…”
Lyss se ridica si ii spuse surorii ei:
”Nu-i adevarat, daca mama ne-ar fi iubit nu ne-ar fi parasit…nici o mana nu ar putea sa isi lase copii indifierent ce ar avea de facut, asta mi-a spus mereu toata lumea....Ai crezut in ea si nici acum nu s-a intors!! Nu o sa se mai intoarca niciodata! Nu ii pasa de noi…De ce nu mi-ai spus de la inceput totul?? Nu pot sa iubesc o astfel de persoana!! Niciodata nu o sa o iubesc!!”
Lyssie incerca sa fuga, dar aluneca pe gheata si cazu…Ann se duse spre ea, dar pana sa ajunga, Lyssie se ridica si iesi de pe lac, alergand si plangand…Ann cazu in mijlocul lacului si incepu sa planga…Se asteptase ca reactia surorii ei sa fie aceea, insa totusi nu ii venea sa creada. Pentru prima data ii era teama ca o sa isi piarda sora…Totusi trebuia sa se duca si sa ii vorbeasca. S-a ridicat si a plecat spre casa. Era pierduta in ganduri, inca nu putea sa creada ce se intamplase. Ajunsa in fata blocului in care statea, o cuprinse si mai tare frica, dar intra si se indrepta spre apartament. Deschise usa si o vazu pe Lyssie in pat, plangand si uitandu-se la o poza a mamei ei. Ii dadura si lui Ann lacrimile si se apropie incet, se aseza langa ea si spuse:
”Imi pare rau…”.
Se facu liniste pentru un moment, ningea in continuare si vantul incepuse sa bata din ce in ce mai tare. Lyssie o privea pe sora ei cum plangea si nu ii venea sa creada, era pentru prima data cand isi vedea sora atat de trista. O imbratisa si ii spuse:
”Nu mai plange....Nu ai de ce … Stiu ca mama e o persoana importanta pentru tine si probabil asa va ramane…Dar, desi ti-am promis ca mama o sa ramana o persoana speciala si pentru mine nu ma pot tine de cuvant! Nu dupa ce mi-ai spus ce mi-ai spus! Totusi…poate ca intr-o zi o sa se intoarca si atunci o sa vorbim cu ea si o sa ne explice tot, dar pana atunci nu o sa pot sa o iubesc, nu pot sa iubesc o persoana care m-a parasit, fara sa imi spuna de ce!”
Ann ramase uimita. Nu isi auzise niciodata sora vorbind asa; zambi si o imbratisa. De data aceasta ii daduse dreptate lui Lyssie. Ann isi cunoscuse mama si cele mai frumoase clipe din viata ei au fost alturi de ea, insa Lyssie era foarte mica atunci cand mama ei a plecat si nu isi aducea aminte nimic despre ea.
Timpul in care Lyssie a stat cu sora ei a trecut destul de repede, dar fetele au avut parte de o saptamana cu foarte multa zapada, ceea ce le-a facut foarte fericite. Ann a dus-o pe Lyssie la patinoar unde a invatat-o sa patineze, s-au plimbat, s-au jucat in zapada si in serile in care era foarte frig au stat si s-au jucat jocuri pe calculator sau au vizionat anime, cu ciocolata calda langa ele. Insa a venit si ziua in care Lyssie trebuia sa plece. Ann a condus-o la tren, unde o astepta bunica ei. Au mai stat un pic de vorba, apoi Ann s-a intors acasa. Pierduse destul de mult timp si invatase foarte putin, asa ca avea multa treaba. Era foarte important pentru ea sa termine facultatea si sa isi gaseasca un loc de munca. Se apropia miezul noptii si Ann continua sa invete, desi era foarte obosita. Deodata s-a auzit usa sunand. Ann se sperie un pic, dar se duse si deschise. La usa era un baietel destul de mic, care ii intinse o scrisoare si spuse:
”M-a rugat cineva sa iti dau asta…A spus ca e important si sa citesti cu atentie!”
Ann se uita la scrisoare…Era destul de tarziu pentru ca un pusti de varsta lui sa iasa din casa, mai ales ca afara era foarte frig. Pana sa il intrebe ceva, baiatul fugi. Ann inchise usa si desfacu plicul. In el mai era un plic mai mic si in plicul mic mai era un pliculet. In pliculet era un biletel pe care scria: „O sa ai o surpriza. Asteapta-te la ce e mai rau, sau … poate la ce e mai bine.” Ann se uita pe spatele plicului, scria litera E.

VA URMA

Ma bucur ca iti place :)

[Mitsuki Chan]

Foarte frumos,ma intreb cine a trimis scrisoarea,cu toate ca am o banuiala...astept continuarea.

[Adela]

Se gandi ca era o gluma proasta, lasa biletelul pe masa si se baga in pat. In noaptea aceea nu a dormit deloc bine. Se gandea doar la semnificatia cuvintelor. Dimineata pleca la cursuri, dar pe drum il vazu pe baietelul care ii daduse scrisoarea. Il striga, dar el fugi. Se duse si ea dupa el, dar la un moment dat nu il mai vazu. Ajunsese intr-o intersectie, si auzi o franta de masina. Se uita si il vazu pe copil in fata unei masini, care era gata sa il calce. Se sperie, dar se linistii cand vazu ca a ajuns cu bine pe partea cealalta. Pleca spre cursuri, dar deja intarziase destul de mult. Cand ajunse in fata usii de la apartament vazu o alta scrisoare. O deschise si in interior scris: „Data viitoare poate fi mai rau.” si pe spate era scrisa litera E din nou. Ann se enerva. Nu ii placeau scrisorile de genul acela si nici ce i se intampla. Nu avea chef sa isi piarda vremea cu lucruri neinsemnate. Totusi vroia sa afle cine si de ce ii trimite scrisorile. Zilele treceau si Ann nu mai primea nimic, incepuse chiar sa uite ce se intamplase. Se apropia mijlocul lunii decembrie si vroia sa plece de sarbatori la bunica ei. Dupa facultate isi propusese sa se duca sa cumpere cadourile de craciun pentru bunica, sora si prietenii ei. A intrat intr-un magazin si a inceput sa se uite la lucruri. Deodata a simtit ca si cum cineva i-ar fi umblat in buzunarul de la geaca. S-a uitat in spate, dar era prea multa lume pentru a-si da seama cine fusese. Si-a bagat mana in buzunar si a vazut ca avea ceva inuntru. Era un alt biletel pe care scria: „Ramai de sarbatori acasa daca vrei sa afli cine sunt si ce vreau si daca nu vrei sa pui pe nimeni in pericol!”, pe spatele fiind litera V. A iesit din magazin si a fugit spre casa. Si-a sunat sora sa afle daca e bine si s-a trantit in pat, plangand. Nu stia ce sa faca. Ii era teama sa nu isi puna familia in pericol, dar nici nu vroia sa fie singura de sarbatori. S-a innoptat repede si a adormit plangand. A doua zi nu s-a dus la facultate si nici nu a iesit din casa. Statea si plangea si nu mai stia ce sa faca. Mai erau 2 zile pana la Craciun. Trebuia sa se apuce de bagaje, pentru ca se hotarase sa plece. Era prima data cand iesea din casa linistita si se indrepta din nou spre un magazin de cadouri, magazinul ei preferat, unde se ducea cand era micuta cu mama. A cumparat multe cadouri si a trecut si pe la cimitirul unde era ingropat tatal ei, lasand niste flori. Tatal ei murise la 2 ani dupa plecarea mamei, intr-un accident de masina. Cand a ajuns acasa si-a terminat de impachetat bagajele si a facut o ciocolata calda. Tot ce isi dorea era sa isi vada sora si sa isi petreaca vacanta de iarna cu ea. Era pierduta in ganduri, cand a auzit soneria de la usa. A deschis usa si a vazut un biletel cazand. L-a ridicat si a citit ce scria: „Deschide televizorul pe canalul de stiri. I se poate intampla oricand si surorii tale. E detul de mica, nu?”, iar pe spate era litera A. Speriata a aprins televizorul si a ramas socata cand a auzit:
„O stire de ultima ora. Un copil in varsta de 12 ani a murit intr-un grav accident de masina. Politia banuieste ca a fost o crima, din moment ce au gasit langa cadavrul neinsufletit al baiatului un biletel pe care scria: Kurlz Kenning si alaturi o poza a baiatului. Pentru moment politia incearca sa afle cine a fost victima si sa contacteze apropiatii copilului.” Ann incepu sa planga, baiatul din poza fiind cel care i-a dat prima data scrisoarea. Nu ii venea sa creada, din cauza ei un copil fusese ucis. Usa suna din nou. Un alt bilet cazu: „Te astept in noaptea de revelion, la 12. Stii unde sa ma gasesti! Ultimul biletel il vei gasi in cutia postala”, pe spate fiind litera H. Ann fugi la parter si deschide cutia postala. Pe bilet scria: „Sa vedem cat de bine stai cu logica, e foarte importanta daca vrei sa dai la politie.”, pe spate fiind litera N. Dupa ce lua si biletelul acela urca scarile si intra in apartament.

VA URMA

:((( in afara de mitsuku chan nu mai citeste nimeni :( ?? nici o parere, nimic :(

[Mitsuki Chan]

Mie imi place mult ,Keep posting and don t worry,the story is verry good.

ps: nu stiu de ce ma o banuiala ca toate literele alea de pe scrisori si bilete inseamna ceva :-?.de abia asteeept sa vad continuareaaaaaa! I m curious.

[Hamster]

Good story :lol: :lol: , but no Hamsters :(

[Adela]

Dupa ce lua si biletelul acela urca scarile si intra in apartament. Ii era frica, plangea si nu stia ce sa faca. Lua telefonul si isi suna sora:
„Lyssie, sunt Ann…”
„Nu ai plecat inca? Annie stii ca daca intarzii o sa pierzi trenul. Grabeste-te, bunica a facut prajitura ta preferata, iau eu am cumparat dvdul nostru favorit si ti-am luat si un cadou. ”
Lyssie ramase socata. O auzea in telefon pe sora ei cum plange. Ann spuse:
„Lyssie, a intervenit ceva. Nu o sa pot sa fiu alaturi de voi de sarbatori, am de dat un examen pentru facultate si am mult de invatat. Imi pare foarte rau, promit ca o sa ne vedem dupa sarbatori. O sa iti trimit cadourile prin posta. Sa aveti grija de voi.”
„Dar Ann…Intotdeauna ai fost alaturi de noi de sarbatori!! Nu vreau nici un cadou, eu vreau doar sa vii tu aici…”
„Imi pare rau Lyss…Sincer…Sper sa ma ierti.” Si inchise telefonul.
Se arunca in pat si incepu sa planga si mai tare. Nu vroia sa isi faca sora sa sufere, dar era mai important sa o stie in siguranta. Se gandea cine putea sa fie persoana care o urmareste si de unde stie atatea lucruri despre ea. Se gandea unde si cum va putea sa il gaseasca din moment ce nu ii spusese nimic. Si-a auzit telefonul sunand si a vazut un mesaj. L-a deschis, era de la Lyssie: „Iarta-ma Annie…Stiu ca e foarte important pentru tine sa termini facultatea. Sa inveti mult! Sa stii ca eu am incredere in tine si o sa ajungi un politist grozav! Esti desteapta si nimeni si nimic nu o sa te opreasca! Sa nu uiti asta niciodata. Te iubesc, Lyss”. Ann ramase placut impresionata si se opri din plans. Isi daduse seama ca daca o sa planga nu o sa faca nimic. Atunci spuse: „Lyss, iarta-ma. Nu o sa mai plang niciodata de acum in colo. Iti promit! O sa fiu puternica si o sa infrunt toate problemele. O sa fiu un politist grozav si o sa fii mandra de mine!”. Lua toate biletele si le puse pe masa. Se uita la ele si se gandea cum ar putea sa afle unde sa il gaseasca. Zilele treceau foarte repede si Ann nu reusise inca sa isi dea seama unde il poate gasi pe autorul biletelelor. In seara de Craciun a impartit cadourile si a stat cu prietenii ei. Timpul trecea din ce in ce mai repede si Ann se gandea in continuare la semnificatia biletelor. Desi vazuse ca pe fiecare e o litera, nu facuse nici o legatura, pana intr-o seara cand a incercat sa le puna cap la cap…Nu gasea nici un cuvant care sa aiba denumirea unei strazi, unei zone, nu gasea nici un indiciu. „E, E, V, A, H, N…..ce cuvant ar putea sa formeze care sa ma ajute cu ceva?”. Mai era o zi pana la revelion. Ann isi decorase usa cu ornamente din pin, bamus si prun, isi spalase hainele si facuse curat in casa, pentru ca asa se asteapta noul an in Japonia. Se aseza la birou si se mai uita inca o data la litere. Era mult mai linistita si era foarte convinsa ca o sa isi dea seama ce reprezinta . In timp ce se uita la ele isi aminti de mama ei si de patinoarul unde se ducea cand era mica. In acest timp privea literele. Brusc i-au venit in minte cuvintele mamei ei: „Acest loc este raiul!” S-a uitat pe litere si si-a dat seama ca daca le punea intr-o anumita pozitie se formeaza cuvantul: „HEAVEN”. Miezul noptii se apropia si Ann se pregatea sa plece, ii era frica, dar atata timp cat familia ei era implicata trebuia sa se duca sa vada cine si de ce o cauta. Cel mai mult o speria faptul ca stia lucruri pe care doar Ann si cu sora ei mai mica le stiau. Ajunsa in fata lacului a vazut luminile colorate din jurul patinoarului aprinse, fiind culorile ei preferate, cele pe care le vedea si cand era mica. Insa pe lac nu era nimeni, era doar o cutie mica, pe care Ann o deschise. In ea era o poza de-a mamei ei si pe spate scria: „Ti-e dor de ea, nu? Poate ca eu sunt singura persoana care te poate ajuta sa o gasesti. Dar pentru asta am nevoie mai intai trebuie sa dovedesti ca meriti. Am nevoie de ajutorul tau!”

VA URMA

thx mitsuki :) si hamster dak am ocazia o sa apara si un hamster pe acolo :lol: :lol: special 4 you!

[axi]

Ce face omul inchis in casa cand afara ninge :P ... mai ales cand de a doua zi nici pomenire de zapada? ...

raspun scorect: "scrie o poveste" :P

[Adela]

OFF TOPIC: @ axi: hm...tu de unde stii k am fost inchisa in ksa (ma rog..nu a fost chiar asa) :P nu imi aduc aminte sa iti fi spus yo... stau chiar atat de prost cu memoria :D ? ehh si dak de atunci nu a mai nins ce :P ? a fost suficient o data :P


edit by axi: black_ang3l_me (11/4/2006 23:03:09): ieri mi-a luat maica-mea din gresala cheile de la ksa si pana la 7 juma knd a venit ea aks nu am putut sa ies

do i need to tell more :P?

[later edit] *hm...sa mai postez si yo continuarea :P ca nu am mai trecut pe aici ... :P


**Poate ca eu sunt singura persoana care te poate ajuta sa o gasesti. Dar pentru asta am nevoie mai intai trebuie sa dovedesti ca meriti. Am nevoie de ajutorul tau!” Ann se ridica. In spatele ei era un baiat cu parul castaniu si ochii albastri. Nu parea sa fie un criminal, parea un om oarecare. Ann spuse: „Ce vrei de la mine? De unde o cunosti pe mama? Unde e?”
„E prea devreme sa primesti raspunsurile la intrebarile tale. Asculta-ma cu atentie! Daca ma vei ajuta o sa iti gasesti mama.”
„Cu ce sa te ajut?”
„Asta nu iti pot spune inca. Tu hotaraste-te daca esti dispusa sa iti incepi meseria mai devreme. Exista oricand riscul sa nu ajungi la cursuri, sau sa nu te poti intalni cu familia. Dar ai si sansa sa iti cunosti mama. O sa te astept aici maine, la aceiasi ora. Sa vedem ce ai hotarat”
„Stai!” , dar era prea tarziu. Baiatul plecase. Ann ramasese singura. Luminile se stinsesera si incepusera artificiile. Intrase in noul an. Dar era ultimul lucru la care se gandea. A plecat spre casa. Nu stia ce sa faca. Facultatea era foarte importanta pentru ea, dar mama ei era si mai importanta. Totusi nu avea garantia ca o sa isi gaseasca mama. Dar era prima data cand simtea nevoie sa riste. Baiatul pe care il vazuse ii insipra incredere, desi in considera un criminal si ii era frica de el. In noaptea aceea nu a dormit deloc, chiar uitase ca este anul nou. Se gandea doar la ce sa faca si nu putea sa se decida. Spre dimineata a iesit din casa si s-a dus spre parc. I se parea ca totul fusese un vis. Afara era pustiu, petrecerile se terminasera si toata lumea dormea. Pe jos erau doar resturi de la petarde si artificii. In parc nu era nimeni, iar luminile din jurul lacului erau tot stinse. Ann avea in mana poza mamei ei si se uita la ea. Isi dorea foarte mult sa o vada. In spatele ei aparu o batrana, care ii puse mana pe umar. Ann se sperie, dar cand o vazu se calma. Era vecina ei, o cunostea din vedere, dar nu ii vorbise niciodata. Ii dadu „buna dimineata”. Batrana spuse:
„Cea din poza este mama ta, nu? Nu am vazut-o niciodata pe aici, nu sta in oras? Imi imaginez ca ii duci lipsa.”
„Da, e mama. Foarte curand o sa aveti ocazia sa o cunoasteti, probabil imi va face o vizita inainte sa termin facultatea!” Ann se decisese.
„Ma bucur mult, sper sa o cunosc.”
Batrana pleca din parc. Ann ramase din nou singura, dar nu dupa mult timp pleca spre casa. Se mai gandi o data la cuvintele baiatului si apoi adormi. Era obosita si avea nevoie de odihna. Se trezi seara in jurul orei 8, manca ceva si se uita la televizor. In jurul orei 11 pleca de acasa. Se apropie de parc, dar pe lac nu era nimeni. Timpul trecea si tot nu aparea nimeni. Ann incepu sa se ingrijoreze. Se intreba daca nu cumva chiar a fost o gluma, dar dupa putin timp baiatul aparu.
„Buna, Annie. Imi pare rau ca te-am facut sa astepti, am avut de rezolvat cate ceva. Sper ca ai luat decizia corecta.”
„O sa te ajut, atata timp cat exista sansa sa imi revad mama. Spune-mi ce trebuie sa fac!”
„De ce atata graba? Avem suficient timp pana dimineata. Totusi, nu am avut timp sa ma prezint. Ma numesc Dale si am 25 de ani. Incantat.”
„Eu nu cred ca as mai putea sa spun ceva, din moment ce deja stii foarte multe lucruri despre mine. Asa ca mai bine spune-mi ce vrei sa fac.”
„Vad ca vrei neaparat sa afli. Tot ce pot sa iti spun e ca am nevoie de tine sa faci diferite calatorii, pe care eu nu imi permit sa le fac pentru ca este foarte periculos. Pe tine nu are cine sa te suspecteze in nimic. Pentru inceput vreau sa te duci in portul Yokohama, acolo o sa te intalnesti cu o femeie care iti va cere sa o urmezi. Te duci si iei pachetul pe care ti-l da, dar nu il deschizi. Ce e in el nu te intereseaza pe tine. Femeia te va conduce pana la bordul unui vapor. Ii vei spune capitanului cuvantul EDO (= capitala Japoniei inainte, care ulterior a fost numita Tokyo). O sa te duca in sudul insulei Honshu, locul unde se afla si muntele Fuji, acolo te va astepta o alta persoana, careia trebuie sa ii dai pachetul. Vei ramane cateva zile pe insula, apoi gasesti un mijloc de transport cu care sa te intorci. Vreau ca totul sa fie foarte discret, nimeni nu trebuie sa afle de mine sau de ce faci tu. Daca aflu ca ai spus cuiva ceva, o sa ai probleme. O sa iti trimit mai multe informatii maine; o sa primesti o prajitura, in ea o sa fie un bilet. Sa il citesti cu atentie. Sper ca te-am lamurit.”
„Si de ce trebuie sa fac eu toate astea si nu altcineva? O sa pierd foarte mult timp si chiar nu vreau asta. Plus ca pare destul de periculos. Cine stie in ce esti implicat tu, nu vreau sa am probleme din cauza asta.”
„A fost alegrea ta.”
„Dar…”
Pana sa mai apuce sa spuna ceva Dale a luat-o in brate. Ann nu a putut sa scoata nici un cuvant. Luminile din jurul lacului s-au aprins. Atunci Dale spuse:
„Pot sa ma bazez pe tine, da? Apoi s-a apropiat incet de fata ei.
Ann nu mai stia ce sa faca. Nu vroia sa fie sarutata, dar nici nu vroia sa fie eliberata din imbratisare. S-a grabit sa dea raspunsul, care de-abia s-a auzit:
„Da…”
In acel moment luminile s-au stins si Dale s-a indepartat, lasand langa Ann o cutie, pe care scria: „Ai grija cum o folosesti si cand. E pentru cazuri de urgenta!” Ann a deschis pachetul. In el era un pistol. Inchise repede cutia. Se uita in jur, nu era nimeni. O lua la fuga spre casa. Nu ii venea sa creada ca are la ea un pistol. Cand intra in casa scoase pistolul si il puse in alta cutie pe care o inchise cu cheia, apoi o puse in sifonier, printre haine. Se arunca in pat. Se intreba ce se intamplase si de ce reactionase asa. Baiatul pe care il cunoscuse semana foarte mult cu fostul ei prieten, care plecase in urma cu un an din Japonia. Ann pierduse legatura cu el si suferise mult. Acum brusc aparuse o persoana case semana cu el si fizic, dar si in comportament. Se intreba de ce nu a putut sa il refuze, de ce nu l-a impins, de ce inca se mai gandeste la el. O lacrima ii curse usor pe obraz. Nu intelegea de ce plange. Nu vroia sa mai planga, ii promisese surorii ei ca nu va mai plange niciodata. Si totusi nu reusea sa se abtina. Nu mai stia ce vrea. Nu mai stia de ce e in stare. Singurul lucru la care se gandea era el…Se ridica usor din pat si se indrepta spre oglinda. Lacrimile ii curgeau in continuare. Isi dadu cu putina apa pe fata, apoi se aseza la birou. Isi lua notitele in mana si incepu sa citeasca, dar nu putea sa se concentreze. Isi lua geaca pe ea si iesi din apartament. Se aseza pe o banca din apropierea blocului. Langa ea veni batrana cu care se intalnise si la vechiul patinoar. Aceasta spuse:
„Esti trista? Ce s-a intamplat? E destul de devreme pentru o tanara ca tine sa iasa din casa, mai ales ca ieri a fost revelionul si banuiesc ca ai fost la o petrecere. Ai nevoie de odihna, mai bine mergi acasa.”
Ann nu raspunse. Se uita in ochii batranei, apoi se ridica si spuse:
„Nu stiti nimic despre mine si nici despre viata mea. Si nu trebuie sa va intereseze. Nu va amestecati. Nu vreau asta.” apoi pleca.
Mergea pe strada, nici ea nu stia unde. Vroia sa vorbeasca cu cineva, sa povesteasca tot, dar nu avea cu cine. Ii era teama sa nu isi puna in pericol viata ei sau a prietenilor ei. Isi aminti de copilul lovit de masina. Isi aminti ca era vina ei si incepu din nou sa planga. O lua la fuga. Nu se mai oprea

VA URMA