Outline · [ Standard ] · Linear+ Jezy, Copilul Stelelor

[LoveKey]

1. Naşterea lui Jezy. Începutul sfârşitului.

Hisemiry se aplecă asupra mamei ei şi îi întinse legătura în care un băieţel plăpând dormea respirând liniştit:
- Cine s-ar fi gândit că un băiat poate fi aşa de drăgălaş, glumi ea inundând faţa băiatului cu buclele ei blonde şi frumoase.
Băiatul strâmbă din nas în somn şi gânguri ridicând mânuţele albe în aer şi trăgând de firele de păr ale lui Hisemiry.
Enyma, mama băiatului îl aşeză lângă ea şi îşi ridică faţa palidă înspre fiica ei:
- Trebuie să mergi să pregăteşti, să îl putem duce Hisemiry. Vecinul nostru a fost destul de binevoitor că ne-a ţinut până acum.
- Da mamă. Voi merge. Te simţi bine? întrebă ea văzând că mama ei devenea tot mai palidă la faţă.
- Da Hisemiry. Dute. Dute...
Hisemiry părăsi camera călduroasă şi ieşind din casa primitoare îşi încrucişă braţele încercând să se ferească de rafalele de vânt care îi biciuau faţa.
Tatăl lui Hisemiry murise în urmă cu aproape doi ani încercând să se împotrivească tiranului Yakuza, un om lacom care cu ajutorul soldaţilor săi transformase o mare parte din Japonia în teritoriul său personal. Tiranul Yakuza pretindea taxe mari pentru orice lucru şi astfel în satul în care Hisemiry locuia cu mama ei, ca şi în alte sate, oamenii ajunseseră foarte săraci, majoritatea trăind în cocioabe prin care vântul trecea nestingherit. Hisemiry îşi şterse o lacrimă din ochii mari şi albaştrii şi păşi peste prag în casa de lemn care abia se mai ţinea pe picioare.
Vecinul lor fusese binevoitor şi le lăsase să locuiască pe cele două într-o cameră pe care o avea liberă pentru ca mama ei să nu sufere de frig în timpul naşterii. Încercă să aprindă focul în vatră ciocnind două pietre, dar îşi juli degetele şi încă o lacrimă îi căzu în jarul stins. Copilul acesta era un mare mister pentru Hisemiry şi mama ei, dat fiind că Alon, tatăl lui Hisemiry era mort demult.
Dar Hisemiry îşi spuse în inima ei că de oriunde a venit copilul acesta, ea va avea grijă de el, va avea grijă să nu i se întâmple nimic, va avea grijă de el...până la moarte.
Reuşi să aprindă focul şi dându-şi părul de peste faţă alergă prin ploaia care se pornise să bată cu putere, la casa vecină.
- Mamă, strigă ea intrând în cameră, mamă totul e gata, am aprins focul.
-.....
-Mamă? Mamă? … se aplecă asupra ei şi o văzu albă. Mamă! ţipă ea, nu muri, avem nevoie de tine! Lacrimi mari îi popodiră faţa frumoasă şi albă. Mamă...! Nu muri...!
Deodată, o voce subţire, de copil vorbi din pat:
- Hisemiry... mami a murit...

2. Cine este Jezy? Tineretea, o secunda.

Motto: " Viata, un miracol. Tineretea mea o secunda " - Citat din "Cugetarile lui Jezy" , Soarele Lumii Noi

Fragment din jurnalul lui Hisemiry:

„ Mama, de ce ne-ai parasit? Am atata nevoie de tine, am nevoie de zambetul tau cald pentru a sti ca totul va fi bine. Nu mai am pe nimeni care sa imi explice lucrurile pe care nu le inteleg, care sunt mai presus de cunostinta mea...Iti promit ca voi avea grija de Jezy, este un baiat atat de special. Mama, de unde vine Jezy? Stii in ziua in care...tu ne-ai parasit, Jezy...Jezy a inceput sa vorbeasca mama. Si acuma, alearga prin casa si este interesat de atatea lucruri de care eu nu m-am intrebat niciodata. Astazi m-a intrebat daca el s-a nascut pe pamant. Stii, in dreptul inimii are un simbol, o stea. De unde are acel simbol mama? Te iubesc...”


Peste trei ani...

Scuturand cu mana lui mica praful de pe o bucata de stanca Jezy se aseza jos privind la maretia muntilor. Se intreba ce se ascunde dincolo de ei, ce lume ii este ascunsa ochilor de crestele mandre care se inaltau spre cer. Jos la poale satul parea o jucarie, o miniatura in muntii ciopliti de minutarul anilor.
Oare aceasta este viata? Privitul stelelor noaptea si alergatul prin munti ziua? De ce atata singuratate? De ce sunt singurul dintre cei de varsta mea care vine aici? Sunt atat de diferit?
Parul negru a lui Jezy flutura in vant, in timp ce un fluture i se aseza pe palma alba. Facand gropite in obraji Jezy zambi clipind din ochii lui verzi si stralucitori. Era fluturele care venea in fiecare zi la el. Ce mai faci prietene? intreba el aproape in soapta. Tu poti zbura eu nu pot. Vezi si tu esti diferit fata de mine. Dar mie imi place sa imi petrec timpul cu tine.
Jezy ridica ochii auzind niste pasi apropiinduse. Era Hisemiry care urca cararea spre el.
- A venit sora mea, spuse el fluturelui alb si il lasa sa isi ia zborul.
- Sora, fugi el spre ea, ai venit si tu, zise el bucuros.
Hisemiry zambi si il ridica in brate.
- Hisemiry, se inrosi el, sunt mare acum, nu ma mai lua in brate, zise el incercand sa se dea jos.
Zambind de afirmatia pe care fratele sau o facea la numai trei ani Hisemiry il puse jos pe stanca si se aseza langa el.
- De ce nu te joci cu ceilalti copii de varsta ta, Jezy?
Jezy se stramba.
- Ce inseamna sa te joci? Sa iti umpli mainile si fata cu pamant? Mie mi-ar place sa ma joc...acolo pe cer, spuse el.
Hisemiry zambi si il saruta pe obraz facandul, iar pe Jezy sa se inroseasca. Jezy era un copil atat de special. Se bucura ca era fratele ei. Se intinse pe spate pe piatra plata si privi cerul. Un vant usor strabatu muntii facand sa freamate copacii padurii. Jezy se urca si el mai bine pe piatra si o cuprinse pe sora lui de gat.
- Hisemiry, noi am avut numai mama? intreba el grav.
Hisemiry inchise ochii. Si-l aminti pe tatal ei. Inalt, cu parul si mustata neagra, cu fata aspra, dar cu o inima blanda.
- Nu Jezy, am...am avut si tata.
- Si unde e? se interesa Jezy cu ochi intrebatori si strangand-o tare pe Hisemiry de mana.
- Jezy, cand mama a murit ea s-a dus in acelasi loc in care este si tata. Ei traiesc amandoi undeva si ne vegheaza dintre stele.
- A murit? Dar de ce? intreba Jezy brusc intristat.
- Vezi tu Jezy, tatal nostru era un om care iubea dreptatea, spuse ea la fel de trista mangaindu-l pe spate. Cand s-a impotrivit unui om crud acela a ordonat sa fie omorat. Dar tatal nostru te iubeste si te va iubi intodeauna chiar daca nu te-a vazut niciodata.
- De ce sunt oamenii asa? De ce se omoara unul pe altul? Chiar nu pot trai in pace?
- Nu stiu, Jezy. Raspunsul la aceasta intrebare nu il stiu nici eu. Asa sunt unii dintre ei. Si...tine minte ca si tu esti om.
O tacere lunga se lasa intre ei. Stand unul langa altul ascultara cantecul melodios al pasarilor.

- Haide Jezy, sa mergem, spuse Hisemiry, sa coboram.
Se ridica si indreptandu-si trupul zvelt porni pe carare. Jezy o privi. Dupa cum vazuse el cu ochii lui de copil majoritatea fetelor de varsta ei, din sat, vorbeau cu baietii si fiecare avea cate un prieten. De ce nu si Hisemiry? Hisemiry era frumoasa ca o zana. Corpul ii era subtirel cu maini gingase si degete delicate. Un par blond care i se scurgea in valuri peste umeri albi si rotunzi, cu fruntea impodibita de doua, trei fire de par argintiu, si ochii albastrii umbriti de niste gene negre si lungi. Deasupra gurii cu buzele ei subtirii si rosii ca de sange, nasul mic si dragalas ii impodobea fata intregind parca o capodopera scluptata in carne de cel mai mare mester care ar fi putut exista vreodata.
Jezy clatina din cap si porni si el dupa sora lui, Asa cum nici ea nu il intelegea de foarte multe ori, nici el nu o intelegea in tot ceea ce facea. Mersera unul langa altul vorbind si zambind din cand in cand.
- Hisemiry, ce se intampla cand dormi noaptea? De ce vezi imagini care nu ar putea exista in lumea ast...
Deodata o bucata mare de stanca se desprinse din munte. Hisemiry aluneca si pierzandu-si echilibrul se clatina deasupra prapastiei si...
Jezy tipa speriat. Sora lui ramasese supendata in aer deasupra prapastiei sustinuta parca de o mana invizibila. Frunzele copacilor se oprisera si ele din miscare, iar vuietul izvorului ingheta, cascasda cu micii ei stropi de apa impietrind in aer. Deodata o stea mare se aprinse pe cer si lumina tot locul...
Era...o femeie. O femeie, daca i s-ar putea spune asa, aparuse in fata lui. Cu parul si ochii de foc, stralucitori ca lumina soarelui, cu pielea ca a unui rau limpede si corpul aproape transparent.
Femeia inainta spre el si il mangaie provocandu-i furnicaturi pe spate. Jezy se holba la ea uimit neputand sa zica decat:
- Cine esti?
- Ayane. Sunt o stea. Dar intrebarea nu este cine sunt eu Jezy. Adevarata intrebare este cine esti tu? Intodeauna ai vrut sa stii asta nu-i asa? Motivul pentru care tu te-ai nascut pe pamant se numeste Yakuza.
- Ce fel de motiv se numeste Yakuza? intreba Jezy mirat.
- Yakuza este ucigasul sotului mamei tale, Jezy.
- Yakuza...la ucis pe tatal meu? intreba Jezy inegrinduse la fata. De acea sunt eu pe pamant?
- Nu a fost tatal tau Jezy. Si tu nu ai venit pe pamant doar sa-l razbuni pe el. Tu ai venit pe pamant pentru un scop mult mai mare.
- Cine sunt eu? Si de ce am venit pe pamant? intreba Jezy nestiind ce sa mai creada.
- Tu esti fiul stelelor, Jezy. Si ai venit aici pe pamant ca sa le raspandesti lumina lor. Ai venit ca sa faci oamenii sa nu se mai omoare unul pe altul, ai venit sa omori intunericul. Si a venit timpul sa-ti incepi calatoria.
- Dar...ce calatorie sa....
Femeia il mai privi odata zambindu-i incurajator si apoi disparu invartindu-se intr-un glob stralucitor de lumina pierzandu-se in albastru vazduhului in acelasi timp in care steaua se stingea pe cer.
Jezy vazu cum toate incepura sa se miste in jurul lui, iar Hisemiry pluti in aer si ateriza pe pamant.
Hisemiry se intoarse spre el speriata:
- Jezy...Ce tocmai s-a intampla...
Se intrerupse privindu-l de parca ar fi vazut o stafie. Jezy ramase perplex vazand cum sora lui se uita la el de parca nu l-ar mai fi vazut niciodata.
- Da, Hisemiry, ce este? intreba el.
- Tu...nu esti...Jezy, spuse ea parca nefiind sigura ca vede bine.
- Ce? Ce vrei sa spui cu asta? Bineinteles ca sunt eu, spuse Jezy mirat de vorbele surorii lui.
Hisemiry nu mai reusi sa spuna nimic. Parca o vrajitoare ii legase buzele. In fata ei statea un tanar de vreo 18 ani, vanjos, cu parul negru, fata alba si ascutita, cu un zambet fermecator si niste ochi verzi care ar fi putut face sa tremure genunchii oricarei fete.


Si nu uitati sa lasati si cate un comentariu!

[Miroku]

"ramase perplex " ? :unsure: adica..cum a ramas..eu nu am auzit pana acum de cuvantul asta..da-mi un sinonim,in rest povestea este interesanta m-a captivat :P :D

[anaxor]

perplex = surprins, profund uimit, incurcat, dezorientat

[LoveKey]

Journey Beginning

Jezy pe când avea cinci ani şi privea ploaia prin geamul din camera lui:
De ce oare când văd ceva atât de pur ca un strop de ploaie, în sufletul meu se stârneşte numai tristeţe…?

Shin măsură cu privirea orizontul de cristal care se întindea în faţa lui. Nimic nu putea fi mai frumos decât statuile şi fulgii de foc îngheţaţi în aer, păsările transparente cu aripi mari care îţi furau ochii cu dansurile lor exotice şi cerul albastru care te înconjura înainte şi înapoi. În târâmul stelelor era sărbătoare. Îngeraşi albi cântau din trâmbiţe cântece ademenitoare, iar mici grupuri de stele se plimbau printre rândurile nesfârşite de flori care îşi închideau şi îşi deschideau necontenit petalele răspândind în jur parfumul lor dulce.
Ţinând-o strâns în braţe pe logodnica sa, cea mai frumoasă dintre stele, Shin urmărea totul cu un zâmbet fericit pe faţa. Era nunta lui. El, fiul aceluia care conducea în fiecare noapte stelele pe cer îşi îndeplinea visul lui cel mai mare, vis pentru care sacrificase chiar şi şansa de a fi următorul stăpân printre stele. Căci pentru a fi stăpân nu trebuie să iubeşti. El însăşi era rezultatul unei singure nopţi dintre tatăl său, Luceafărul şi o altă stea. Una din multele stele pe care tatăl său nu le iubise. Dar nu îi păsa. El o iubea pe Visyon. O iubea şi va rămâne împreună cu ea ... pentru totdeauna.
Steaua din braţele sale îşi încrucişă mâinile transparente, dar strălucitoare deasupra gâtului lui. Shin o privi în ochi şi ştiu că venise momentul. O privi cu ochii săi calzi împrăştiind puterea iubirii sale până în adâncul sufletului ei de foc. Venise momentul ca ei să nască o nouă stea. O stea care va străluci pe cer mai presus decât toate celelalte. O strânse în braţe cu toată puterea pasiunii lui şi apropiindu-şi buzele lui calde de gura ei fragedă, o sărută. În acel moment lumina scânteilor care ieşiră dintre buzele lor arzătoare lumină o parte de pământ ca soarele în plină zi. Dar nu a fost sărutul dulce pe care îl aşteptau. Între buzele lor îşi făcuse loc un strop...Un strop de ce oare? Un strop ciudat şi amar.
Shin îşi desfăcu buzele lui de cele ale logodnicei sale, iar acel strop i se prelinse în palma albă. În interiorul stropului văzu mai multe stele. Să fi fost oare stele? Stelele acelea erau diferite de tot ce văzuse el până atunci. Iar o stea stătea parcă în mijlocul unui...aer de culoare roşie? Câteva stele păreau că îşi iau zborul. Mai era o stea... O stea care stătea cu faţa pe pieptul stelei nemişcate, cu trupul fraged scuturândui-se din când în când. Ea se întoarse şi se culca pe spate, cu părul galben şi dezordonat peste pieptul stelei care nu se mişca. Cu o expresie pe faţă. O expresie de ce? Shin nu îşi putu da seama, dar simţi în sufletul lui că dacă el ar avea acea expresie pe faţa, dacă ar simţi ce simte acea stea, acea stea atât de diferită de el, trupul şi sufletul lui ca de purpură roşie s-ar fărâmiţa în mii de bucăţi împrăştiinduse în tot universul.
Simţind în inimă un sentiment cum nu mai simţise niciodată până atunci, un sentiment pe care nu îl putea defini, care îi făcea să îşi simtă corpul şi mintea ca un gol abisal, strânse cu durere stropul între degete şi podul palmei dorindu-şi ca acea stea să fie măcar la fel de fericită pe cât fusese el cu câteva momente înainte.
Deodată simţi cum se dizolvă şi din faţa sa văzu cum dispare chipul stelei pe care o îndrăgea atât de mult, ţinutul atât de frumos al stelelor se scufundă în întuneric şi el începu să alunece tot mai jos. Văzu cum se apropie de un glob mare, ca de sticlă, văzu valurile furioase ale unui foc albastru înghiţindu-l şi apoi ... gol. Nimic.

Jezy se trezi transpirat şi tulburat sărind în picioare. Oare acum visase? Sau înainte? Era Jezy sau Shin? Deodată tresări. Şi acum? Cine mai era acum? Nu era în camera lui din casa mică şi liniştită. Îşi frecă ochii şi apoi încercă să se sugestioneze că îşi imaginează, încercă să vadă mica fereastră a camerei lui sau măcar ceasul verde de pe perete, măsuţa verde scluptată de el, din colţul camerei, o strigă pe sora lui, dar nu îi răspunse decât ecoul munţilor.
Era pe un munte înalt şi înzăpezit, iar în jurul lui se întindeau cât vedeai cu ochii nori mari şi albi. Cerul era negru, mai negru decât cel mai negru pământ pe care îl văzuse el vreodată. Dar în mod inexplicabil în jurul lui era lumină. Apoi se întoarse şi văzu ceva care era aproape real. Era Ayane.
- Ayane...Ce se întâmplă? Nu credeam că o să te mai văd vreodată după ce m-ai părăsit aproape fără să îmi dai nici o explicaţie. Şi în primul rând unde mă aflu...dacă nu cumva asta e doar o festă a imaginaţiei mele creatoare.
- Tu te afli în patul tău Jezy, dar în acelaşi timp te afli şi aici, spuse Ayane zâmbind parcă de neştiinţa lui.
- E clar, visez, zise Jezy începând să-şi dea palme. În curând o să fiu doar în patul meu.
Ayane începu să râdă cristalin şi îl prinse de mâini oprindu-l tocmai când acesta încerca să se ciupească de pupila ochilor. Apoi deodată dispăru.
- Grozav, râse ironic Jezy de el însuşi, crezînd că rămăsese singur. Nu ştiam că am chiar aşa imaginaţie încât să inventez personaje şi să mă contrazic singur.
- Nu e nici un vis, nu înţelegi odată, zise Ayane din spatele lui. Cum de îţi explici că tu nu ai avut niciodată şaisprezece ani? În curând o să vezi că unele lucruri pe care le consideri imposibile acum le vei putea face doar gândindu-te.
Întorcânduse Jezy clătină sceptic din cap:
- Nu mai spune!
- Hey, se înfurie Ayane, gândeştete ca un fulger să cadă alături de noi. Dar pentru început va trebui să te concentrezi cât poţi de bine. Şi nu râde necredinciosule, ţipă ea.
Râzând încet Jezy se aşeză turceşte şi întinse mâinile în faţă luând poziţia budiştilor şi mormăind:
- Mmmm…Mmmm….Mmmmm
Apoi deschise ochii şi făcând cu mâna spre cer zise:
- Fulgere te conjur să te cobori din cer
Că te-aduc eu cu mâna mea dacă nu faci ce-ţi cer.
- Vezi, e inutil spuse el, mai bine aş face să mă culc şi în visul acesta, căci aşa poate o să visez ceva mult mai real decât fete care cred în Superman, meditaţie, puterea minţii sau care încă se mai joacă cu păpuşi gen Sailor Moon şi Mascatul în Frac.
Ayone se înroşi, dacă se putea să fie mai roşie decât era şi lipindu-şi palma cerească de obrazul lui făcu plesnetul ascuţit să fie repetat de mai multe ori de ecoul munţilor.

+++

Hisemiry se plimba prin sat, privind mugurii înfloriţi ai copacilor şi ascultând cântecul de dimineaţă al păsărilor. S-ar putea spune că era ceva neobişnuit pentru ea să se plimbe prin sat deoarce nu mai făcuse acest lucru de cel puţin patru ani. Dar trebuia să îşi limpezească gândurile. Cum putea fi posbil aşa ceva? Să vorbeşti de la numai patru zile...se gândise că cine ştie...oricum nu era ceva ca şi cum ar fi avut limba de foc, să mergi pe picioare de la numai o lună, cine ştie poate i se dezvoltaseră muşchii mai repede, deşi orişicât ar fi vrut să creadă asta tot i se părea ceva prea ciudat, dar să creşti într-o secundă de la trei ani la optsprezece ani...
Rămăsese stupefiată căci tânărul îi povestise lucruri pe care numai ea şi Jezy puteau să le ştie, Dar, parcă tot nu putea fi el...era prea mult pentru ea. Însă fusese pentru o clipă deasupra prăpastiei şi apoi se trezise ... pe pământ? Nu îşi putuse explica asta. Iar cel care ar trebui să fie fratele ei îi spusese că şi el se trezise aşa deodată. Nici nu ştiuse că nu mai are trei ani. Dar nu se putea să fie chiar aşa. Cineva din ei doi trebuia să ştie ceva. Iar ea nu ştia nimic. De ce nu are oare încredere în mine? Se întrebă ea. Doar îl iubesc ca pe ochii din cap. Se petrece ceva aici. Şi eu trebuie să aflu, trebui să aflu şi să îl ajut pe fratele meu, chiar dacă el nu va avea niciodată încredere în mine. Trebuie să am grijă de el. Îl iubesc şi nu pot să-l pierd la fel cum i-am pierdut pe toţi ceilalţi. El este singurul care mi-a rămas.
Hisemiry se întoarse şi se îndreptă înapoi spre casă neobservând pe nimeni în jurul ei. Singurul gând pe care îl avea în minte era că viaţa nu e chiar aşa cum îşi imaginase ea. Existau în ea mult mai multe mistere decât crezuse ea vreodată. Dar lui Hisemiry nu îi era frică să se avânte în necunoscut. Avea să-l descopere. Ignorând total pe un băiat de vreo nouăsprezece ani cu părul galben şi bine făcut care o strigă făcându-i cu mâna din poarta unei case Hisemiry parcurse în fugă ultimii paşi din cărarea aproape pustie. Simţea că se întâmplă ceva..şi mai simţea că multe alte lucruri se vor întâmpla. Trântind uşa la perete intră camera fratelui său şi îl privi. Nu se sculase...şi..O, Doamne ochii lui erau aşa de albi, albi ca a unui orb. Hisemiry se cutremură speriată, nu se putea aşa ceva, orice altceva dar să nu moară şi el. Amintindu-şi parcă prin ceaţă sfaturile date odată de mama ei Hisemiry îl plesni puternic peste faţă. În acel moment Jezy sări în şezut strigând puternic: Ayone! , iar în fiecare din ochii albaştrii a lui Hisemiry, învârtinduse, trăiră pentru câteva momente ... două cercuri galbene şi strălucitoare.


Vă rog frumuşel dacă tot citiţi lăsaţi şi un comentariu în legătură cu povestirea!!!