Outline · [ Standard ] · Linear+ Anger Management

[Baka man]

-Ai fost vreodată atât de trist încât să nu ai chef de nimic? Atât de trist încat să îţi doreşti să nu fi existat? Să vrei să faci ceva…să îţi dispară acea tristeţe… şi să nu poţi să faci nimic? Să ştii că motivul pentru care eşti trist e unul infantil… că nu ai nici un motiv să fi supărat şi totuşi… totuşi…
Să vrei să plângi? Să îţi doreşti să plângi? Să tânjeşti după efectul calmant al lacrimilor? Să te gândeşti la cât de calde sunt lacrimile atunci când îţi ating pielea… Să vrei să le simţi căldura… Să îţi imaginezi cum se scurg încet pe obraz… cum ţi se umezesc treptat ochii… vederea se înceţoşează şi deja îţi spui că nu mai are rost, nu mai poţi şi nici nu vrei să îţi stăvileşti lacrimile!
Să curgă! Să curgă! Cât mai multe lacrimi! Cât mai fierbinţi… cât mai amare… cât mai multe… Vrei să le simţi gustul sărat pe măsură ce se strecoară încet printre buze! Amar şi sărat! Şi te miri cum pot fi atât de sărate… te gandeşti că poate… poate că din cauza ta sunt amare. Că poate toată amărăciunea ta a început să se scurgă încet din suflet… că a ajuns la ochi… că poate se scurge din glandele lacrimogene odată cu acel lichid sărat numit atât de expresiv lacrimă. Că poate lacrimile tale sunt un amalgam de apă, sare şi amarăciune…
Şi stai pe întuneric! Şi plângi! Iar dupa un timp dispare toata magia… Organismul tău îşi face datoria şi odată cu lacrimile secretă şi hormonii de care ai nevoie sa te simti mai bine. Obrajii odată umezi sunt acum uscaţi. Te simţi mai bine. Şi te simţi stânjenit că ai plans. Doar lacrimile sunt pentru fete!

-De ce spui asta? îl întrerupse Maria. Crezi că doar dacă eşti fată poţi să plângi? Dacă asta era intenţia lui Dumnezeu nu v-ar fi înzestrat pe voi bărbaţii cu glande lacrimare.

-Mai taci, Maria! Ai întrerupt tot momentul artistic, îi raspunse Darius pe un ton sarcastic.

-Aşa e, imi cer scuze. Am întrerupt acea foarte plastică prezentare, i se spuse pe acelaşi ton. Trebuia să te las să bolboroseşti în continuare despre cum plangi tu. Despre cât de special este acest moment pentru tine.

-Nu te plătesc să fi sarcastică, Maria!

-Ce ton înţepat ai! Nu mă mai plati atunci. Du-te la alt psihoterapeut. E o ţară liberă şi nu te opreşte nimeni.

În acel moment Darius simţea nevoia să o lovească. Maria ştia foarte bine că el nu avea de ales. Ştia foarte bine că judecătorul spusese foarte clar, ori face zece şedinţe de terapie cu Maria Rossi ori merge la închisoare pentru 6 luni. Blestematul de judecător… blestemata de Maria. E de-abia a treia şedinţă şi deja simţea că înnebuneste. În acel moment nu numai că s-ar fi dus benevol la închisoare, dar ar fi facut-o şi cu zâmbetul pe buze. Oricum, ce facuse el până la urmă? O lovise pe vaca aia de la ghişeu. Doar merita asta. Aşteptase trei ore la o coadă ce părea că nu se mai termină pentru ca ea să-i spună cu neobrazare să revina mâine deoarece s-a terminat programul? Regreta doar ca nu o lovise mai tare. Îi învineţise doar un ochi. Cam puţin. Şi îşi amintea ce bine s-a simţit când oasele tari ale pumnului său au intalnit obrazul mare, umflat de grăsime si plin de fard al vacii aceleia. O vacă! Asta era. O vacă mare şi grasă. A doua oară o lovi direct în ochi şi pe urmă au intervenit gardienii.
Îşi întinse degetele şi începu să le admire. Ce degete lungi are! Dupa care forma un pumn.

-Maria, ştii ceva? spuse el.

-Ce, Darius? Vrei să îmi povesteşti iar despre cum plângi? Sau vrei să îmi arăţi pe viu cum ţi se scurg ţie lacrimile fierbinţi pe obraz?

-Nu! Vreau doar să îţi spun că eşti o căţea nenorocită.

O spuse cu calm după care pumnul său o lovi atât de repede încât ea nu apuca să facă nici un gest. Continuă să o loveasca chiar şi după ce ea încetă să se mai mişte. Îi mai lovi odată abdomenul cu sete după care se uită la ceas şi spuse:

-Ia te uită… se pare că timpul nostru a expirat. Ne vedem data viitoare.

După care ieşi pe uşă. Oare cât timp mai avea până o sa fie iar arestat?

[Princess of Darkness]

Nu ti se potriveste deloc nick`ul. Nu esti baka. Ai demonstrat asta prin faptul ca ai scris acest fic. Imi place ideea ca Darius devine criminal din cauza suferintei. Poate ma insel, dar limbajul lui ma face sa cred ca sufera de personalitate dubla. Acum este filozof si in momentul celalalt este un on fara scrupule... Mi-a placut foarte mult si astept urmatorul capitol.... Kisses and Buh Bye!!!!!

[Baka man]

-Ştiţi cum e să suferi atât de mult încât să ajungi să îţi provoci singur durere? Să te doară sufletul atât de tare încât să te răneşti în speranţa că poate… poate durerea fizică o va eclipsa pe cea sufletească? Să te doară atât de tare încât să nu ştii ce te doare? Să nu poţi opri durerea? Să te zgârii cu unghiile până la sânge şi totuşi să nu simţi nimic? Să apeşi cu cu toată puterea… să îţi doreşti să pătrunzi atât de adânc încât să îţi provoci cât mai multă durere? Să te uiţi la rănile tale… să te uiţi la sângele tău şi să nu simţi nici un pic de durere fizică! Nici un strop... nici o fărâmă…
Ştiţi cum e să suferi în fiecare zi? Să adormi plângând şi să te trezeşti dimineaţa cu tot cu lacrimi în ochi? Să suferi atât de mult încât să nu mai poţi trăi fără durere? Să îţi intre în reflex? Să fi atât de obişnuit cu durerea încât să ajungă parte din viaţa ta? O nouă zi, o nouă lacrimă…

-Tu ştii cum e să fi batut cu bestialitate? Să fi lovit până când nu mai mişti? Să fi lovit chiar şi după ce nu mai mişti? Să fi omorât în bătaie? îl întrebă judecătorul pe Darius.

-Nu, răspunse acesta sec.

-Maria Rossi ştie, nemernicule! Ai omorât-o în bătaie fără nici un motiv!

-Ţin să vă contrazic, domnule judecător! Am avut un motiv foarte întemeiat.

-Ce motiv ai fi putut să ai pentru a omorî o femeie ca Maria Rossi?

In sala de judecată începuse să se instaureze un zgomot de nedescris. Toţi îşi punea întrebari, se gandeau ce fel de motiv ar putea să aibă. Se uitau cu toţii la Darius Done. Se uitau cu toţii la acel bărbat ce statea în mijlocul sălii mândru şi indiferent.

Elegant, cu un costum nou şi scump ce îi venea ca turnat, înalt şi chipeş, suplu şi cu o constituţie atletică, parea că tronează peste cei prezenţi prin atitudinea sa impunătoare. Ai fi zis că se pregăteşte să primească o decoraţie şi nu că este judecat pentru omor.

-Ce motiv ai fi putut avea pentru a omorî o femeie ca Maria Rossi? repetă judecătorul gata să izbucnească în orice clipă.Ce motiv ai fi putut avea tu? spuse iar accentuând cuvântul “tu”.

-Era o scorpie, răspunse iarăşi sec Darius.

Pentru o secundă toţi cei prezenţi înmărmuriră. Nu le venea să creadă. Însă doar pentru o secundă. După care sala fu cuprinsă de o rumoare de nedescris. Unii spuneau că e un psihopat, alţii că e nebun de-a binelea, alţii că e perfect sănătos şi că pur şi simplu îi place să şocheze şi să îşi bată joc de lume. Erau foarte mulţi prezenţi la acest proces deoarece Maria Rossi fusese un psihiatru faimos şi toţi aveau ceva de spus.
Ciudat însă. Judecătorul era calm. Straniu de calm.

-Vino mai aproape, îi spuse el lui Darius, facându-i un semn cu degetul arătator.

Acesta înaintă încadrat de doi gardieni. Paşea încet, cu paşi calculaţi şi mici. Şi în timp ce mergea spre judecător îl privea sfidător în ochi. Când ajunse în sfârsit lânga pupitru, judecătorul se ridică în picioare, se apleca înspre el şi îi spuse:

-O să am grijă să primeşti pedeapsa maximă! Şi o să mai am grijă şi să îţi faci mulţi prieteni în orice închisoare ai ajunge. Prieteni care să te iubească… mult şi des, adăugă pe un ton sarcastic.

Darius plecă capul. Pentru o secundă ai fi putut crede că fusese învins. Nu. El doar se uita la mâinile sale încătuşate. Dupa care se uită la judecător. În doar o fracţiune de secundă îl izbi violent peste faţă cu mâinile încatuşate, umplându-i faţa de sânge. Nasul judecatorului era acum facut praf iar buzele sale erau numai o rană. Iar Darius zâmbea. Zâmbea cu gura până la urechi. Un zâmbet larg. Un zâmbet ce radia fericire.

[Miroku]

super tare povestea... imi place :) pare asa de actualitate si moderna :P good job!

[Baka man]

-Mă doare. Nu pot să spun exact ce. Nu pot să pun degetul şi să zic: aici mă doare! Aici! Mă doare iar… Şi iar nu ştiu de ce… Şi iar nu ştiu ce… Mă doare! Nu am mai simţit de mult aşa ceva şi nici nu aş mai fi vrut să simt. Mi-am jurat chiar că nu o să mai las să mă doară. Mi-am jurat că nu o să mai plâng! Mi-am jurat că aceşti obraji nu vor mai fi udaţi de lacrimi! Mi-am jurat ca aceşti ochi nu vor mai lăcrima!
Şi totuşi… acum stau pe întuneric… am ochii umeziţi şi o să izbucnesc în curând în plans. Şi nici măcar nu ştiu de ce.
Nu ştiu de ce plâng, nu ştiu de ce ma doare… Nu ştiu nimic! Nu mai sunt sigur nici măcar de durerea mea. Poate că de fapt nu ma doare nimic. Poate că totul se întămpla doar în mintea mea. Poate că am fost trist atâta timp… poate că am plans atâta timp încat deja nu mai pot trăi făra asta. E deja ca un fel de tabiet pentru mine.
Unii au ceaiul de la ora cinci. Alţii au şpriţul de la ora zece. Eu am plânsul de la… plânsul de la ora la care mă apucă.
Ce patetic sunt… ce patetic am ajuns. Plâng fără să ştiu de ce. Am ajuns o epavă. Am ajuns… nu ştiu… nici măcar ce am ajuns nu mai ştiu. Nu ştiu ce am ajuns, nu ştiu de ce plâng, nu ştiu de ce mă doare! Nu ştiu nimic!
În acest moment îmi doresc să mor! Poate că moartea o să îmi aline suferinţa! Nu vreau să mă mai doară… nu mai pot!

-Taci odată, bă retardule! se auzi un urlet dintr-una din celulele alăturate! Taci că vreau să dorm! Te-a apucat filozofia la doişpe noaptea! Du-te bă să dormi!

Pentru câteva clipe nu se auzi nimic. Darius continua să stea în celula sa, aşezat în fund într-unul din colţurile încâperii. Nu putea să stea culcat sub nici o formă deoarece spatele şi coastele îi erau pline de vânătai. După ce îl lovise pe judecător, după ce îi spărsese nasul, a fost bătut de gardieni cu bestialitate timp de căteva ore. Nu a scos însă nici un sunet. Nici un geamăt. Nu a vrut să le ofere această satisfacţie. După un timp s-au săturat şi gardienii să îl mai lovească.

Şi totuşi… şi totuşi nu durerea fizică era cea care îl mistuia. Era un fost boxer, pentru el durerea era ceva obişnuit. Altceva îl durea… Se simţea îngrozitor. Trist şi deprimat. Şi acum se mai găsise şi boul ăsta să facă gură.


-Cât de insensibil poţi să fii! Eu sufăr aici! Sunt torturat sufleteşte în moduri imposibil de imaginat! Cineva varsă lacrimi lângă tine şi ţie îţi pasă de somn? Ce e somnul? E lipsa conştiinţei. Asta îţi doreşti? Să devii inconştient pentru câteva clipe? Să încetezi să mai gândeşti? Somnul înseamnă absenţa raţiunii… Dar stai, ce zic eu… Cred ca o maimuţă ca tine e obişnuită cu absenţa raţiunii!

-Ce ai zis, mă? izbucni celălalt.Bă nenorocitule, Nu te prind mâine în curtea închisorii! Bă, băga…

Dar Darius nu îl mai auzea. Pur şi simplu stătea şi privea în gol. Se gândea la ceva însă nimeni nu avea cum să ştie ce îi trecea prin minte.

A doua zi, în timp ce admira norii rezemat de unul din zidurile de beton ale închisorii, Darius fu abordat de o matahală de doi metri, rasă în cap, şi cu un fizic de luptător de sumo.

-Ce mai face domnu filozof? întreba matahala încercănd să facă pe durul. Tot nu are chef să doarmă?

Darius recunoscu vocea. Era individual care îi întrerupsese atât de brutal şirul gândurilor aseară. Iar acum, uite-l că venea şi îl întrerupea iar. Şi ce nori frumoşi erau afară…Avea cam mult tupeu. Cineva trebuia să îi dea o lecţie. Dar… parcă nu avea chef de aşa ceva acum. Prea erau frumoşi norii.

-Dispari, spuse Darius! Am treaba!

-Ţi-arăt eu ţie treabă! spuse matahala şi încercă să îl lovească.

Darius se feri însă graţios şi cu o lovitură puternică după ceafă îşi băgă adversarul cu capul în zid. După care îl apucă de guler şi îi izbi violent de câteva ori capul de perete, umplându-l de sânge şi bucăţi de creier. Toţi ceilalţi deţinuţi priveau înspăimântaţi. Nici unul nu avea curaj să intervină.
Admirând zidul rămăşiţele capului “prietenului” sau împrăştiate pe zis, Darius spuse uimit:

-Ia te uită… nu ştiam că avea si creier…

[waste]

Baka man, schimba-ti nickul in funny man!!! Sau in smart man...sau in ceva ce nu inseamna BAKA!!! And thats an order!!!
Pe bune, povestea ta e tare!!! Un infractor care ba e filozof, ba e bataus (adica criminal)... si faza cu creierul e mortala!!! Am crezut ca mor de ras...imi amintesti de o prietena de-a mea care l-a batut pe director...si a fost exmatriculata...ma rog, abia astept continuarea. :twisted:

P.S. Nu esti deloc Baka :o ...eu sunt mai Baka decat tine de un miliard de ori :blink: