Atunci citeşte
legea dreptului de autor, care spune ce reguli se aplică īn Romānia. Vezi īn special capitolul IV şi articolele 34 şi 35. Acolo se vorbeşte inclusiv de drepturile de distribuire, reproducere şi īnchiriere.
100% legal este să cumperi un anime sau manga şi apoi să īmpărtăşeşti originalul cu prietenii sau familia. AMV-urile sīnt probabil legale, atīta timp cīt creatorul operei originale nu vine şi zice explicit că nu vrea să-i foloseşti opera aşa (vezi ce s-a īntīmplat recent cu AnimeMusicVideos şi nu mai ştiu ce studio). Distribuirea de anime şi manga pīnă la īnlocuirea completă a cumpărării de copii originale este cel mai probabil ilegală, şi contrazice atīt litera cīt şi spiritul legii şi cel mai probabil şi termenii sub care creatorul a pus opera la dispoziţia publicului.
N-ai găsit nimic nicăieri pentru că treaba asta cu "licenţierea" este, luată la bani mărunţi, o prostie. Este un mit creat din neīnţelegerea legii şi e folosită ca un fel de justificare morală īn compensaţie pentru īncălcarea ei. Companiile şi studiourile anime īnchid ochii din diverse motive: pentru că fanii se auto-limitează, pentru că un fansub de calitate e mult mai bine primit decīt un DVD cu subtitrări şi voci de kko, şi atīta timp veniturile lor nu suferă puternic. De ce: pentru că īntr-un fel ei profită de pe urma canalelor de distribuţie "gri" prin popularizarea genului şi operelor lor.
Dacă nu ar exista Internetul şi fansub anime şi manga ar fi
mult mai puţin cunoscute azi īn afara Japoniei. Dacă s-ar intra tare īn populaţie pentru a se opri toate reproducerile ilegale de soft şi audio/video, primii care ar suferi ar fi oameni prinşi cu mīţa īn sac, dar imediat următorii ar fi chiar producătorii de soft, muzică şi film.
Ei īnţeleg asta şi se feresc să insiste. Īn special producătorii japonezi, pe care nu-i interesează chiar atīt de mult ce se īntīmplă īn afara Japoniei. Acolo la ei legea e foarte dură şi reproducerile ilegale sīnt foarte scăzute, deci au o piaţă mult mai bogată şi mai sigură decīt oriunde altundeva. Īn afară depinde de cei care cumpără drepturile să şi le apere, conform cu situaţia şi legea din ţara lor.
Excepţiile de la practica asta sīnt de obicei un indiciu că respectivul producător a īnceput să aibă pierderi suficient de serioase īncīt să īncalce acest status quo, acest echilibru nescris. Am şi exemple: industria de film şi muzică americană şi australiană, sau Microsoft.
Da, elegant şi cinstit ar fi să nu mai tragem de pe net manga şi anime ci să ne scobim sub unghii, să punem ban cu ban deoparte şi să ne luăm un volum de pe mangashop.ro sau un DVD de la Amazon. Unii fac asta, măcar din cīnd īn cīnd, grupurile fansub īncurajează asta, şi e un motiv īn plus pentru ca autorii să īnchidă ochii. Sărac dar cinstit, spre deosebire de sărac şi nesimţit. Anime, manga, softurile, muzica, filmele, nu sīnt produse absolut necesare vieţii, ci un lux. Nu e ca şi cum ai fura o pīine pentru că mori de foame, ci o complacere īntr-un mod de gīndire duplicitar.
Dacă ar fi să aplicăm codul moral fansub, ar trebui să ne oprim să mai distribuim īn format electronic orice manga ce apare pe mangashop.ro şi orice anime difuzat la TV. Punct. Ăsta este unicul sens al "licenţierii"; nu a existat niciodată un sens legal, ci numai unul moral, auto-impus.