[ Outline ] · Standard · Linear+ Visul Unui Inger

[me_the_angel]

...Si din adancul noptii o umbra de lumina rasari..un inger al luminii captiv intr-un univers intunecat,dar era alegerea ei.Telul ei era sa ii ajute pe cei rataciti,ea reprezenta tot ceea ce era bun si frumos pe lume,totusi tristetea era pentru ea ca o umbra care o urmarea mereu, chiar si in vise ,o umbra pe care nici macar intunericul nu o putea ascunde..Desi ea era esenta, lumina vietii, cea care putea aduce bucurie in viata oricarui om,tocmai ea era cufundata intr-o tristete din care nu avea de gand sa se ridice. Pur si simplu nu mai putea, se saturase sa lupte, sa spere in mai bine. Pe masura ce oamenii deveneau tot mai rai, forta ei scadea, insa continua sa creada in oameni. Ma veti intreba de ce.. Pentru ca ea era Speranta, un inger blond care detinea cheia spre adevarul absolut.Se saturase sa vada cum toti preferau calea raului, avea nevoie ca macar o persoana, una singura, sa creada in ea. Daca ar fi fost asa tot ceea ce a urmat ar fi putut fi evitat..

[me_the_angel]

Portalul ii trecu pe cei doi calatori in lumea oamenilor intr-o clipa. Pentru o clipa Persefia fu orbita de stralucirea soarelui.
-Bine ai venit in lumea oamenilor!spuse zambind Myka`el, caci acesta era numele ingerului.

Persefia nu raspunse, poate din cauza ca nu auzea decat un mormait undeva departe, fiind acaparata complet de peisaj. Se aflau in cel mai inalt turn al unui castel vechi. Trecerea timpului a lasat turnul fara acoperis, iar din peretii odata inalti acuma nu mai era decat o urma, insa tocmai asta permitea intrusilor sa fie furati de imaginea coplesitoare in care personajul principal devenise Orasul Interzis , ramas acum in ruina, inghitit de padurea tropicala, stand martor al evolutiei si nestatorniciei umane.

-Asta e si locul meu preferat. Aici nu mai sunt oameni. Au fost odata. Cand a fost izgonit din Rai, omul si-a facut construit prima locuinta aici, in mijlocul acestui mic Eden, mai tarziu oamenii au construit cetati si orase marete, dar nu au uitat locul de unde a plecat de aceea a construit cea mai frumoasa si bogata cetate, inchinata zeilor in care decat marii preoti ai oamenilor puteau patrunde.
Insa timpul si razboaiele au sters urmele care aminteau si duceau catre orasul interzis, iar acum acesta zace in paragina , pastrand dorului unui om care sa-l binecuvanteze cu o vizita si sa-i tina de urat. De aceea te-am adus aici, pentru ca orasul acesta plangea pana in momentul in care ai venit aici. Orasul imi spune ca in ciuda faptului ca esti pe jumatate demon, nu esti chiar atat de rea precum te straduiesti sa pari. Ti-a fost greu, nu?

Nimeni nu indraznise niciodata sa-i vorbeasca astfel, nimeni nu a fost in stare sa o "citeasca" atat de bine, pe de o parte era revoltata de comportamentul pe care il manifesta necunoscutul, insa era mult prea impresionata de el pentru a putea reactiona.
- Ai o parere mult prea buna despre tine, se multumi sa raspunda Persefia, zambind. Du-ma intr-un oras locuit.

Myka`el invarti cheia din nou, iar cei doi s-au regasit in mijlocul agitatiei newyorkeze. Zgomotul masinilor imbinat cu ciocaniturile constructorilor si injuraturile oamenilor deranjati de infernul sonor
era opusul linistii pe care jungla tropicala o oferea intrusilor. Persefia admira energia pe care orasul care nu doarme niciodata o deborda.