Bunăă >:d<.
Păi... E al doilea meu fic început de foarte mult timp. Primele capitole nu sunt foarte reuşite (au aproape doi ani), dar sper să vă placă.
Enjoy!


Capitolul 1
Ploaia din sufletul meu


Mici stropi de ploaie ating uşor pervazul ferestrei mele. Melodia creată mi se pare maiestuoasă, dar totuşi liniştitoare, asemănătoare unui concert din muzica compozitorilor austrieci. Norii cenuşii plâng cu lacrimi amare din ce în ce mai mult peste un sătuc vesel numit Konoha. Dar soneria ceasului, de pe noptiera din lemn de abanos, mă trezeşte din starea de visare absolută în care mă aflu de peste jumătate de oră. Îmi place să visez cu ochii deschişi- visele sunt unica ieşire din lumea reală şi umbrită de oamenii care îmi doresc răul, un univers numai şi numai al meu în care mă pot refugia de toţi ceilalţi, în care dorinţele şi aspiraţiile mele pot lua naştere. Un loc în care sunt recunoscută.
Mă ridic leneşă din patul cu perne pufoase de un violet pastelat şi privesc în jur. Camera mea este mai întunecată în această dimineaţă, pereţii au căpătat o culoarea movalie în locul unui lila inocent.
Oglinda cu ramă argintie de lângă pat nu îmi oferă însă o privelişte prea plăcută: ochii mei lila deschis cu o nuanţă apropiată de alb, specifici clanului Hyuuga, sunt umbriţi de nişte cearcăne uriaşe. Cu siguranţă se datorează “nopţii albe� petrecute până pe la patru-cinci dimineaţa. Atunci, nimeni şi nimic nu mă putea distrage din gândurile mele despre ceea ce spusese Iruka-sensei cu o zi în urmă:

“Felicitări, de azi sunteţi shinobi ai Satului Ascuns între Frunze. Începând de mâine, veţi forma echipe echilibrate de câte trei persoane îndrumate de un Jounin. Lista cu echipele o veţi găsi mâine dimineaţă la avizierul Academiei.�

Mintea mea se concentrează numai asupra unor cuvinte-cheie: “trei persoane�.
Încerc să ghicesc ce a hotărât Iruka-sensei în privinţa mea şi sper din tot sufletul să nimeresc cu un anumit blond în echipă. Acel băiat m-a fermecat încă de la prima vedere cu zâmbetul său larg şi copilăros, cu felul sau inedit şi original de a fi şi a rămâne puternic. Ceilalţi colegi ai mei de la Academie vorbesc foarte rar cu el şi îl resping, nu ştiu din ce cauză. Şi totuşi, de când l-am cunoscut este un model pentru mine. Desigur, niciodată nu am avut curajul necesar să-i vorbesc deschis despre sentimentele mele pentru că am fost, sunt şi voi fi mereu o fire extrem de timidă şi o mare fraieră.
Oftez.
În fiecare zi, încerc din răsputeri să mă schimb, să devin persoana încrezătoare în sine, puternică, sociabilă şi veselă din visele mele... Dar nu e atât de uşor pe cât pare...
Mă îndrept cu paşi mărunţi, de-abia auziţi, spre baie şi îmi încep rutina de dimineaţă: un duş lung şi răcoritor care îmi trezeşte la viaţă fiecare celulă a corpului meu firav, în aroma ispititoare a gelului de duş cu extract de flori de portocal, urmat de un mic dejun consistent. Îmi iau obişnuita mea jachetă de culoare crem şi pornesc într-un ritm alert spre Academie. Nu-mi pasă dacă picăturile minuscule de ploaie îmi udă părul scurt, proaspăt spălat. Nu. Vreau să aflu. Trebuie să aflu.
Ajung mai devreme ca niciodată, în doar zece minute. Dar se pare că nu sunt singură. Nişte voci foarte cunoscute distrug liniştea dimineţii:
- Sakura-chan!! Suntem în aceeaşi echipă!
- Naruto, dă-te imediat jos de pe mine! Eşti aşa un mare idiot! Noroc că îl am pe Sasuke în echipă să mai echilibreze nivelul de inteligenţă.
- Sasuke, Sasuke, mereu Sasuke… Să se ducă dr… Au, Sakura, pentru ce naiba a fost asta?!
Rămân şocată. Naruto e în echipă cu Sakura? O lacrimă cristalină îmi umezeşte discret obrazul stâng. De ce totul trebuie să fie mereu atât de nedrept? Am avut doar o singură dorinţă arzătoare, aceea de a fi colegă cu băiatul blond pe care îl admir. Sakura nu îl merită. E o fată destul de drăguţă, printre puţinele mele amice de la Academie. Părul roz, lung şi strălucitor, ochii mari, de un verde pur, formele feminine dezvoltate îmi provoacă puţină invidie. Dar caracterul ei lasă de dorit: ce motiv are să-l lovească pe Naruto cu fiecare ocazie? De ce toţi îl tratează într-un asemenea mod pe blond? Prea multe întrebări şi prea puţine răspunsuri. Oftez resemnată, îmi şterg rapid lacrimile, încerc să schiţez un mic zâmbet pe faţa mea îndurerată şi mă îndrept spre avizier cu o doză mai redusă de curiozitate şi nerăbdare decât înainte.
- ‘Neaţa, Hinata! mă salută veselă Sakura, ca în fiecare dimineaţă.
- Bună dimineaţa… reuşesc într-un final să îngân, pe un ton scăzut al vocii. Cu cine eşti în echipă? o întreb, prefăcându-mă că nu am auzit conversaţia anterioară.
- Sunt cea mai norocoasa fată din univers! Sunt cu Sasuke! A da, şi cu idiotul ăla blond, Naruto. Dar cui îi pasă de el…
“Mie!� aş vrea să-i zic. În schimb, aprob din cap în semn de “aha�. Închid ochii, trag adânc aer în piept şi mă uit pe listă.

Echipa numărul 8
Aburame Shino
Inuzuka Kiba
Hyuuga Hinata

Şi încă o dată: dovada pură a ghinionului meu în viaţă. Shino- un băiat mai ciudat. Genul acela misterios care îşi petrece mai tot timpul singur. Kiba- tipul puternic şi sociabil care se crede foarte cool.
- Hei, Hinata!
Vocea aceea…Oare mă strigă pe mine? Mă întorc instantaneu, asemenea unui robot de ultimă generaţie.
- Da…? singurul cuvânt pe care izbutesc să-l pronunţ în timp ce mă pierd încet, dar sigur în acei ochi albaştri ca cerul unei zile senine de vară.
- M-am uitat pe lista. Colegii tăi sunt Shino şi Kiba. Ei… sunt de gaşcă, dar pot fi destul de duri uneori. Să ai grija.
Naruto îşi face griji pentru mine. Pentru mine. Pete roşii îşi fac apariţia pe obrajii mei foarte palizi. Încerc să le ascund, dar fără succes.
- Hmm…ai ceva ciudat pe buză.
Naruto îmi atinge delicat buza superioară, iar tenul meu capătă o nuanţă de roşu aprins. Închid tandru ochii, în speranţa de a primi primul meu sărut.
-Mmm… Ciocolată cu lapte şi alune de pădure, preferata mea. Ce-ai păţit, Hinata? Eşti foarte roşie, cred că ai febră. Poate ar trebui să te duc la cabinet.
Blondul îmi atinge cu întreaga mână fruntea fierbinte. O atingere atât de caldă şi delicată. Inima îmi bate necontrolat, în toate direcţiile posibile. Cu un efort extraordinar, respirând sacadat, reuşesc să spun câteva cuvinte:
- Nu, mulţumesc. Nu este nevoie.
- Naruto, idiotule! Grăbeşte-te! Trebuie să ne întâlnim cu Kakashi-sensei la ora nouă în pădure. Nu mai pierde timpul, se răsteşte Sakura din spatele blondului.
- Trebuie să plec la antrenament. Vreau să devin cel mai puternic ninja din Konoha pentru a obţine într-o bună zi titlul Hokage! Ne mai vedem pe aici, Hinata, îmi zâmbeşte Naruto.
- Da, sigur…
Îl văd mergând alături de noii săi coechipieri, pe mine lăsându-mă în urmă. Oftez pentru a treia oara pe ziua de azi. Privesc spre cer: ploaia a încetat, dar ploaia din sufetul meu nu se va opri prea curând.