Hai, fan club "yey we luv Korea", ziceţi-mi şi mie cum devine cazul. Citesc HBW pe nerăsuflate, îmi place foarte mult, iar la sfîrşit domnu' scanlator mă loveşte cu dispreţul dînsului. Zice că ştie că mi-a plăcut, dar că ar trebui să-mi fie jenă, pentru că Mi Ri Whang e o neruşinată care a făcut HBW din bucăţele luate din diverse alte manga (ale ei, ce-i drept) special cu scopul de-a atrage publicul. Cu alte cuvinte, HBW este o combinaţie comercială, un truc publicitar, un "Codul lui da Vinci" al manga.

Mai spune şi că e o serie de mîna a 3-a şi că el, ca om cu adîncă experienţă în domeniu, i-ar da nota 5 (din 10), spre deosebire de seriile scoase de Whang pe vremuri, care meritau 6 pentru că se adresau adulţilor (aici m-a lovit) şi implicau conţinut mai dur şi schimbări de situaţie mult mai suprinzătoare.

Ce-i drept, eu n-am o experienţă manga atît de mare, iar din genul gangsta' n-am mai citit decît "Smuggler" (în care să zicem doar că nu prea abundă implicaţiile romantice :D). Tind totuşi să-i dau dreptate la unele aspecte. Finalul happy end m-a cam deranjat. La un moment dat, spre volumele finale, acţiunea se precipitase, se acumula o tensiune, dar a fost relaxată în ultimul volum şi de-a dreptul făcută fleaşcă la final.

Şi, într-adevăr, m-a suprins faptul că a folosit acelaşi aspect şi pentru Aram şi pentru Yeong In. Pot încerca să raţionalizez că e un aspect oarecum "standard" pentru femeile asiatice din înalta societate, sau că a vrut să încerce un efect emoţional de suprapunere, dar totuşi...

(Atenţie, spoilers). Iar scena finală cu scaunul şi pistolul m-a lăsat foarte nedumerit. Nenea scalator susţine că Ha Ji ar fi tras, dar nu mi se pare deloc evident. Lipsesc (sau sînt ambigue) nişte elemente foarte importante din scenele acelea, iar fără ele mie personal nu-mi e deloc clar dacă Ha Ji şi-a simulat dintotdeauna naivitatea, sau aia chiar era personalitatea ei reală.

Help.