Sper sa va placa aceasta poveste. Astept critici, oricat de sangeroase ar fi... :D

Capitolul 1

Ultima raza rosiatica ii atinse chipul neted si alb ca petala unui crin. Statea cu ochii inchisi, lasandu-se mangaiata de adierea usoara a vantului de seara. Cerul sangeriu ce I se oglindea acum in privire, prevestea inca o noapte patata de moarte si suferinta.

De cateva zile, ziarele si stirile de la televizor anuntau disparitii ciudate. Presupusele victime erau infractori cautati de oamenii legii. Se parea ca o persoana misterioasa a hotarat sa se joace de-a judecatorul supreme si lua dreptatea in propriile maini pentru a-I pedepsii pe nelegiuiti. Criminalii erau gasiti cu mult mai tarziu la marginea unei sosele sau intr-o rapa, lipsiti complet de sange.

Pentru o fata de 19 ani, stirea asta nu trebuia sa ocupe un loc in planurile ei de adolescenta, dar Noemi parea oarecum atrasa de acest mister ce tulbura oraselul care, devenise noua ei casa de patru luni pana in prezent.

Fata ridica mana pentru a-si inlatura suvita neagra precum taciunele de pe chip, tinandu-se cu cealalta mana de pervazul pe care statea in fiecare seara pentru a contempla apusul. Ochii ei de un verde smarald tradau durerea ce se parea ca o copleseste de multe ori.

Un zgomot o trezi din reverie, si intorcand capul spre usa, intalni privirea suparata a mamei sale. O femeie scunda, care in ciuda staturii parea destul de dura la prima vedere… si asta datorita tuturor greutatilor pe care a trebuit sa le infrunte in ultimul an. Dupa moartea sotului ei, din cauza datoriilor prea mari, ea si fiica ei au fost nevoite sa vanda casa si sa se mute intr-un apartament micut aflat la oras.

De cate ori va trebui sa intru in camera ta si sa te gasesc atarnata de pervazul ala? E de-ajuns ca l-am pierdut pe tatal tau, spuse femeia incercand sa zadarniceasca suvoiul de lacrimi ce ameninta sa izbucneasca. Nu vreau sa te pierd si pe tine… asta-i tot, draga mea! afirma Stella, cuprinzand chipul fiicei sale in palme si sarutand-o tandru pe frunte.
Tragand adanc aer in piept, Noemi luase mainile mamei sale si le saruta respectuos, dupa care spuse zambind amar:

Stai linistita, mama! Doar stii ca sunt atenta… Ce rau mi se poate intampla?

Dar acum stam la etajul zece… nu mai stam la casa…spuse femeia necajita.

Cateva minute mai tarziu, dupa ce imbracase rochia alba de noapte si stinse lumina, Noemi se intinse in pat, privind luna de sidef ce se profila pe cerul noptii, aruncand umbre diforme pe peretii camerei ei. Inchise ochii si din pieptul fetei iesi un suspin prelung.
“Stiu ca urmeaza sa mi se intample ceva… simt… dar ce?”

Noemi deschise ochii si tresari cand, prin fata lunii trecu fulgerator o silueta intunecata.
Dupa ce se convinse ca imaginatia ii joaca feste, fata se adanci in lumea viselor. Un vis ce o bantuia inca de cand, impreuna cu mama ei, s-au mutat in micul oras parca uitat de Dumnezeu. Un mic suras isi facu aparitia pe buzele ei trandafirii.

<< Pasii o purtau prin ruinele cimitirului distrus de trecerea timpului si nepasarea oamenilor. Se simtea mult mai sigura acum, decat in primele nopti cand a avut acest vis.
Ajunsa in fata unei cladiri ruinate, dar totusi impozante, incepu sa urce treptele de granit macinate din loc in loc. Parea a fi o veche biserica, ce acum servea mai mult ca adapost pentru fugari, decat lacas de cult.
Desi praful era destul de gros, pasii lui Noemi pe podeaua de marmura provocau un ecou surd in cladirea pustie.Se opri in fata altarului pentru a privi vitraliile strapunse de razele lunii ca niste sulite aruncate pentru a purifica ce a fost odata un refugiu pentru credinciosi. Inchise ochii pentru a inspira aerul timpurilor pierdute si simti cum doua brate o cuprind de brau. Noemi se rasuci pe varful picioarelor si privi chipul celui pentru care venise aici. Fata simtea cum se pierde in abisul ochilor lui si spuse:

-In fiecare noapte traiesc cu teama de a veni aici si sa nu te gasesc…

Baiatul o mangaie pe obraz si prinzand-o de barbie isi apropie usor chipul de al ei si isi apasa buzele pe gura fetei, sarut ce ii facea pe amandoi sa tremure de dorinta, de placere. Stransoarea lui se transforma in mangaieri constante. Cu fiecare mangaiere ei se pierdeau tot mai mult de ceea ce ii inconjura.

-Voi fi mereu aici… numai pentru tine. Voi veghea asupra ta pentru totdeauna…

-Te iubesc, Raven…

Sfarsitul noptii fu pecetluit cu un sarut, statuile ingerilor fiind martorii unei noi iubiri… una interzisa…>>

Noemi
(IMG:http://img223.imageshack.us/img223/8048/a1fu3.jpg)

Raven
(IMG:http://img218.imageshack.us/img218/5021/normalkaitu8.jpg)

Gomene daca e prea scurt...
Ja ne!