Hoshi wo Ou Kodomo (sau Copiii care caută voci pierdute în adâncuri) este un film de care am aflat în primăvara anului trecut (perioadă în care a şi fost lansat în Japonia) despre care mi-am zis că trebuie neapărat să-l văd şi, de care, spre ruşinea mea, am uitat cu desăvârşire.

În mod absolut întâmplător, am dat de el acum vreo două săptămâni şi, în timp ce îl descărcam, mi-am spus că trebuie să-l traduc neapărat deşi nu îl văzusem şi nu aveam de unde să ştiu dacă mi-ar fi plăcut sau nu.

Aşadar l-am întrebat pe Bogdan dacă mă poate ajuta cu encode-ul şi m-am apucat de treabă. A fost un film la care, sincer să vă spun, muream de nerăbdare să tastez frazele ca să le traduc pe următoarele şi să văd ce se întâmplă mai departe (l-am văzut şi tradus în paralel).

Poveste:

Asuna e orfană de tată şi locuieşte cu mama ei, care e mai mereu la spital, unde lucrează ca asistentă. E şefa clasei şi e foarte silitoare, dar în realitate se simte foarte singură. Timpul liber şi-l petrece în mijlocul naturii, unde ascultă muzică la un radio cu cristal, pe care îl are amintire de la tatăl ei. Într-o zi, ea aude o melodie foarte misterioasă la radio şi îşi dă seama că trebuie să ajungă undeva, dar nu ştie unde. Răspunsul îl află după ce întâlneşte pe un băiat care îi mărturiseşte că vine dintr-o "ţară străină" numită Agartha. Când acesta dispare, Asuna e hotărâtă să-l găsească şi porneşte într-o călătorie spre Agartha.

Grafică

Aici e o poveste puţin amuzantă. La vederea unor secvenţe din film, mi-am zis că peisajele seamănă cu cele din 5 Centimeters per Second, anime pe care nu l-am văzut decât în videoclipuri muzicale făcute de fani, ca numai după câteva minute să aflu că Makoto Shinkai face parte din stafful ambelor filme anime.

Lăsând paratenza asta la o parte, pe scurt, am doar o silabă de spus: Uau! Peisajele detaliate, deşi statice, te lasă cu gura căscată, mai ales cele din Agartha, care debordează de imaginaţie. Şi să nu mai vorbesc de scenele de acţiune, în care grafica e atât de bine realizată, încât am avut impresia că iau eu însămi parte la aventură.

Sunet

Pe parcursul filmului, există câteva scene extrem de emoţionante, iar acestea sunt însoţite de o coloană sonoră potrivită perfect la crearea atmosferei. Un singur lucru m-a deranjat la partea aceasta, dar nu prea semnificativ, şi anume faptul că la aproape toate scenele acestea dramatice despre care vorbesc s-a repetat cam aceeaşi melodie.

Cea mai reuşită mi se pare melodia de la finalul filmului: liniştitoare şi simplă, perfectă pentru încheierea acestei poveşti.

Alte aspecte:

Personal, filmul mi s-a părut o capodoperă: o poveste emoţionantă şi spusă bine, personaje bine conturate şi o grafică care m-a lăsat cu respiraţia întretăiată. Ca traducătoare, nu am mai simţit niciodată atâtea emoţii în timp ce lucram la un film. Cu siguranţă voi vrea să-l revăd de mai multe ori.


Documentaţi-vă: Ce sunt: Agartha, Quetzalcoatl