Prolog

Ce ironie! Fug de trecut , dar acesta mereu ma ajunge din urma.Se operste langa mine , se aseaza pe banca umeda zicandu-mi ca nu pot sa scap de el si soptindu-mi la ureche ca mereu voi fi ceea ce sunt:amintirea unei moarte.
Dispare.Dispar si eu.
Ploua.Ma plimb pe ale parcului strazi mohorate. Zambesc in noapte. Printre nori se vede luna. E la fel de morbida ca ieri. Gandesc fara ganduri sau mai exact in lipsa constiintei. Rememorez absenta totul , de la inceput...

Capitolul I :

Cineva bate nerabdator si enervat in usa de la intrare. Ma grabesc sa-i deschid. Calc apasat pe treptele interminabile. Cine Dumnezeule le-a pus acolo ? Bataia din usa se amplifica.
Deschid usa metalica si un fata mea apare el. Ce cauata acolo ? N-ar trebui sa fie intr-un ospiciu ? In curand aveam sa aflu ca evadase. Ma uitam la el suspect , dar el nu se misca din usa.Intr-un sfarsit l-am invitat in casa.
-Ce cauti aici , Theodor ? il intrebasem eu cu vocea tremurand , socata inca de aparitia lui.
-Nu te bucuri sa ma vezi , surioara ? ma intreba el zambind ironic , uitandu-se la mine ciudat.
-Bineinteles ca nu. Trebuia sa te afli la o casa de nebuni din sudul tarii , nu aici. Bunica nu-i acasa. Revine intr-o ora.
-Nu pe ea o cautam , ci pe mama. Unde e ?
I-am spus ca nu mai e. Murise acum opt ani. El era la ospiciu de la opt ani. Fratele meu se enerva rapid . M-a intrebat cum a murit. I-am spus ca a fost ucisa de tata , iar el s-a sinucis dupa o saptamana. Ramasesem cu bunica.
Desi inca simteam ca totul e un cosmar de care ma voi trezi imediat , mi-am facaut curaj sa-l intreb ce cauta acolo.
-M-am plictisit sa fac pe nebunul. Stii foarte bine ca m-am prefacut ca am probleme psihice ca sa scap de bataile dese si insupartabile aplicate de monstrul care ne era tata. Imi pare foarte bine ca s-a sinucis , dar mama nu merita asta.
Ma uitam la ochii lui negri ca noaptea neintelegand de ce nu vine bunica sa ma scape de situatia aceasta. Parul castaniu la lui Theodor ii acoperau ochii , dar puteam sa observ ca privea in gol , ingrozit.

*****

Inaintam alaturi de fratele meu in camera mea spatioasa si monotona. Peretii roz imi displaceau in mod special in toata acea incapere decorata penibil. Singurul lucru care imi placea era oglinda mare si ovala de langa patul meu. Ma privesc in oglinda , nerecunoscandu-ma. Desi eram aceeasi eu cu ochii caprui , parul negru ca noaptea si tenul alb imaculat , nu ma simteam la fel.
Imi privesc stupefiata mana mea mica lipita de oglinda si observ cateva pente marunte de sange , neobservabile. Imaginatia , boala grea ! Totul nu se rezuma decat la un cuvant : Trecut. Viata e un drum , iar drumul are mereu un sfarsit. Din pacate , zbuciumul abea acum incepea si nu puteam sa controlez asta. Tot ce pot sa fac este sa-mi vizionez viata prin ochii unui spectator si sa comentez dupa ce ,,piesa,, s-a incheiat.

Scuzati eventualele greseli de ortografe si tastare.
Daca cititi , lasati si cometarii , ca sa stiu daca mai continui sa nu!