Ok, ok, deci... la celalalt fic nu am inca o continuare cat de cat acceptabila, deci am hotarat sa postez un alt fic ^_^ shounen-ai si o tenta vaga de yaoi, care sper ca va va placea ^^
It might seem silly... If you hate shounen-ai or yaoi DO NOT read xD
Primul capitol este destul de scurt, dar m-am revansat in al doilea capitol xD


1.Totul are un inceput


Fiind prins intr-o lume fara culoare, iubire si bunatate, in care nu te poti gandi la altceva decat la probleme, nu-ti mai ramane decat sa te refugiezi intr-un spatiu nelimitat, intr-o lume in care totul se poate realiza.
Toate sentimentele pe care ai incercat atata timp sa le ascunzi, sa le aperi cu indarjire, toate trairile de care ti-a fost frica sa povestesti si chiar si visele pe care ti-a fost teama sa le destainui cuiva, sunt dezvaluite aici, in micul Paradis, pe care il descoperi dintr-o simpla greseala.


~Armonie, euforie, lumina, speranta. Cu acestea ti-ai faurit propriul Paradis. Iubire, bucurie, pasiune, siguranta. Sentimente de care nu stiai ca exista, dar pe care le-ai descoperit acum.~

Te zbati de atata timp in aceasta lume plina de durere, printre acesti oameni frustrati si tot ce iti ramane de facut e sa privesti cum toti se ranesc. Cauti disperat o lume a ta, unde soarele e mereu pe cer. Se vede ca nu stii unde sa cauti... Vrei sa-ti spun un secret? Visul este cheia Paradisului, iar Paradisul este calea catre...Iubire!
Nu intelegi la ce ma refer nu-i asa? Stai linistit, inca nu trebuie sa merg la ospiciu, vei afla curand...


*
* *

Un colt de lume intunecat, in care lumina nu se zareste deloc. Locul in care speranta de mult timp nu se mai iveste, cuvantul „Iubire” nici macar nu mai este cunoscut acolo, caldura nu exista, inima este neagra, la fel ca spatiul acela inchis. Culorile prezente sunt doar negru si gri foarte inchis. Aici locuieste si un baiat cam de 15 ani, pe nume Shichijo. Brunet, cu parul scurt, ochii mari si caprui-lumina calauzitoare a sufletului sau. Inauntrul lui se da o batalie, una decisiva... o lupta intre lumina si intuneric. Este singurul care mai are putina speranta, speranta ca lumea lui...va redeveni ceea ce a fost odata.
Si pentru ca doar el este asa, toti il ignora, il batjocoresc, iar cei de-o varsta cu el, sau chiar mai mari, nu ezita niciodata sa-l faca sa plateasca. Pentru ce? Pentru simplul fapt spera, crede!

Era o zi obisnuita in orasul sau, Lumea Viselor. Da e putin ciudat, asa un nume pentru un loc infiorator, fara pic de culoare sau speranta. Dar nu a fost asa mereu. Acel oras, cu multi ani in urma, a fost un loc colorat, cu multa speranta, dar mai ales lumina. Acum...ei bine... soarele a fost invaluit de intuneric, de ura oamenilor, care nu mai stiu sa imparta, nu mai stiu ce-i aia bunatate.
Shicijo se plimba linistit pe potecile pline de apa si flori negre. Ploua. Mereu ploua. Stia ca urmeaza sa se intample ceva, mereu e asa, dar nu-i mai pasa de nimic, vrea doar sa moara. S-a saturat de viata asta, mai bine zis, de calvarul pe care l-a suportat zi de zi! Tacerea a fost intrerupta de o gasca de baieti, erau cam 7, iar el singur.
- Hey Shici! Ce cauti aici singurel? N-ar fi trebuit sa fii acasa la ora asta? Poate te asteapta mamica! Aceasta a fost replica conducatorului gastii. Era un baiat destul de dragut. Ochii albastrii, parul nici prea lung, nici prea scurt, albastru ca si ochii sai. Bineinteles, fiind intr-o gasca, era foarte bine cladit, deci era clar ca Shici nu putea sa-l infrunte, sau poate ...
- Mai lasa-ma Kai! Azi in nici un caz nu am chef de tine si nici de glumele tale proaste!
- Proaste? raspunse indignat baiatul
- Da, proaste! Stii prea bine ca...ca mama mea a murit cand m-am nascut...asa ca nu mai pomeni de ea, ca poate ma iau si eu de maica-ta...
- Idiotule ai grija cum vorbesti! De mama nu se ia nimeni ai inteles?! Aveam de gand sa te las in pace azi, dar avand in vedere ceea ce tocmai ai zis, se pare ca nu mai ai noroc...

Intreaga gasca s-a napustit asupra bietului baiat. Era atat de neputincios...ce putea el sa faca contra a 7 baieti? Oamenilor de pe strada nici nu le mai pasa, erau obisnuiti cu astfel de altercatii, nu se baga nimeni, deoarece care intervena o patea mai rau decat cel batut. Primea pumni, picioare in burta, spate, cap, iar in urma lor se auzeau urlete puternice de durere. Tot ce mai putea face era sa stea incolacit, sa astepte ca totul sa se termine, iar apoi sa lase ploaia sa-l mangaie, asa cum o facea si sora lui cand era mai mic... Stia ca va fii ca de fiecare data. Il raneau, apoi plecau satisfacuti ca este a ‚n’ oara cand il bateau, dar nu... de data asta avea sa fie diferit... A fost... a fost injunghiat in abdomen... - Asta pentru ca te-ai luat de maica-mea fraiere!! Sa te inveti minte!!
Dupa dureroasa rana pe care i-a provocat-o Kai, gasca a plecat, lasandu-l, asa, singur, in durere, cu lacrimi in ochi, urland de durere, intr-o balta de sange... Intr-un final n-a mai avut putere... a ramas asa, ca mort... lasandu-se purtat...de...imaginatie... Acum, a visat, pentru prima oara dupa 15 ani ....