Help - Search - Member List - Calendar
Full Version: Caut...
Anime-Club Forum > Ro Anime > Cereri
intellect
Caut... păpuşi. Nu glumesc, e pe bune.

Povestea...
În fiecare an, la Iaşi se desfăşoară, vara, un târg meşteşugăresc. Anul acesta, au adus un un model de păpuşi foarte drăguţe, Nu două-trei, ci cu grămada, cam aşa:
user posted image

Cred că erau cel puţin 30 de păpuşi, aceeaşi faţă, haine diferite.

Iniţial, am cumpărat una, cu gându- s-o dau cadou. Numai că n-am mai dat-o, ba mai mult, a doua zi am luat încă două, iar a treia zi, încă patru, cu gândul sa adun bani, să iau magazinele la rând şi să-mi completez colecţia cu prima ocazie. Din păcate, pe la noi nu se vinde aşa ceva, în magazine nu se găsesc de nici un fel.

Toamna, adică acum, iarăşi târg şi povestea se repetă. Numărul păpuşilor din colecţie creşte de la 7 la 19:


user posted image

Din păcate, oferta a fost mult mai slabă decât în vară şi am luat cam tot ce se putea lua, iar colecţia nu e nici pe departe completă.

Aşa că e vremea să declanşez căutarea la nivel naţional. Dacă le-aţi văzut prin oraşul vostru, va rog sa-mi daţi de ştire.

Ca să vedeţi mai bine despre ce este vorba, ataşez câteva poze:

user posted image

user posted image

user posted image

user posted image

user posted image

user posted image

user posted image


Mă interesează numai acest model, care nu stă în picioare şi are părul din şuviţe groase. Am mai văzut modele cu picioare lungi, groase şi flexibile, ori cu părul subţire, roz sau albastru; pe acelea nu le vreau.

Toate au în ele o cutie muzicală cu resort, cu cheiţă la spate. Cântă şi dau din cap.

user posted image

user posted image
Tenshi
Am și eu una, o cheamă Irinuca, dar nu o dau nici dacă mă pici cu ceară. :d E a lui Chibi Tenshi... Am cumpărat-o acu vreo trei ani de la Expo Arad. Aveau mai multe mărimi, și imi pare rău că nu am cumpărat și una mai mare... De atunci nu am mai văzut niciunde. Ai încercat să cauți pe internet? Poate au magazin virtual.

Îți mai dau un link, nu sunt păpușile care le cauți tu, dar sunt foarte asemănătoare și s-ar putea să-ți placă. Sunt realizate manual! Link aici.
intellect
N-are sens să mă uit pe internet, aş căuta acul în carul cu fân. Ale mele sunt made in China, făcute din polistiren şi cârpă. M-au costat numai 15 RON/păpuşă. Singura speranţă e să mai apară la un târg sau la un magazin chinezesc. Eh, nu mai e mult până la vară. smile.gif
Probably me
Şi ce-o să faci dacă dai de sursă, o să le cumperi pe toate? blink.gif Chinezii ăia care le fac or avea cîteva mii de feluri...
intellect
Să dau eu de sursă sau măcar de un filon mai bogat, după aia mă descurc eu. Nu cred că fac ei câte modele sunt eu disponibil să cumpăr. Vara trecută cred că le aveau pe toate, erau în jur de 30 cu mici variaţiuni, dar n-am avut eu bani să le iau pe toate. Acum am adunat bani şi nu sunt păpuşi. smile.gif
scumpica
super tare biggrin.gif vreau si eu o papusica biggrin.gif
intellect esti din Iasi? ce targ e in vara? ca nu mai stiu sad.gif
sa ma duc si eu sa caut wink.gif) cool.gif
Love-chan
Targul cel mai cunoscut ar fi Cucuteni, care se tine in parcul Copou, pe la jumatatea lunii iunie, in fiecare an (si tine 3 zile, de obicei vineri/sambata/duminica). In rest, in timpul anului au mai aparut niste targuri, dar nu cred ca alea au o data fixa si de regula se tin pe Lapusneanu. Acum daca vine sezonul clad trebuie sa fim cu ochii-n 4 ca oricand poate aparea un targ wink.gif
CrisiAnimeLover
Sincer, am vazut o astfel de expozitie de papusi, chiar daca costa 5 lei papusa aratau la fel ca cele din poze. Am vazut expozitia asta akum 2 luni kand am fost cuam la La Brasov , am luat numai una dar din pacate am dat-o surioarei mele mai mici kare a fakto K.O. in 2 zile.
Luffy
pe undeva in casa ... am si eu o papusa de genu ...
daca o gasesc te anunt biggrin.gif
Sonia_Asia
Buna tuturor...am o mare rugaminte la voi si anume, daca stiti careva, sa ma informati si pe mine unde pot gasi Institutul Japonez in Bucuresti(adresa)..am incercat sa-l caut pe net dar a fost inutil:(..ast reply de la cunoscatori..ms anticipat wink.gif
intellect
A venit iar târgul, cu tot cu păpuşi. tongue.gif

Colecţia actualizată: 26 de păpuşi mari + 4 mini:

user posted image

Din păcate, am aflat abia ieri seară, altfel poate erau mai multe. biggrin.gif
intellect
Târg de articole pentru copii la Iaşi.

+4 păpuşi. (am ajuns abia duminică după-amiază, în urma unui afiş citit întâmplător într-un tramvai. sad.gif )

Total general: 30 de păpuşi mari + patru mici:

user posted image

La sfârşitul lui iunie vine târgul de artă tradiţională "Cucuteni". biggrin.gif

intellect
E iar vremea Târgului Cucuteni, de azi până duminică.

Let the doll hunt begin! ph34r.gif

pentru azi, +4 (pozele la sfârşit, poate se mai adună tongue.gif )
intellect
Global result: +6 (very dissapointing unsure.gif )

Current head count: 36+4.

user posted image

user posted image

Urmează târgul din octombrie, de Sf. Parascheva. smile.gif
intellect
Sf. Parascheva = Sarbatorile Iaşiului = târg = păpuşi.

Progress = +2 / +1 (again, very dissapointing)

Current status: 38+5

No pics this time. unsure.gif
intellect
Am ajuns la 50 !!!! user posted image user posted image

user posted image

Iar e târg până duminica. cool.gif
Moonsparkle
weee you have a cute collection, you freak

imi place "scufita rosie" de sus si pinkie din capat pare draguta si din mijloc alea doua cu rochite rosii si portocalii in carouri si aia cu rochita maro si cea de langa ea pare like she's ready to go out in the rain and the last one looks like a summer-chan and the one before her like school girl si de jos imi place cea cu par maro, though now after looking at the rest she seems fat and what's up with the creepy one looking like she's ready to slash all the other dolls? the one before her looks really cute, like a 5 o'clock tea-chan and the last one like a sleepy good night-chan. i hate the pink ones. ah da, am sarit un rand. intre "sus" si "mijloc" vine o gaura neagra unde what's up with the fat twins? and purple-chan looks cute and lonely and omfg the hairdo of the pink one! the horror!

nice hobby *thumbs up*

as i look once again at the pic green starry-chan de sus e draguta si ea and i spotted another summer-chan right between pinkness and purpleness
intellect
Which one is the doll-slasher doll? laugh.gif
Moonsparkle
the one with the hooded face and a weapon in her hand. she's just waiting for her moment.
intellect
That's not a weapon, it's a purse laugh.gif Which can be used as a deadly device in some circumstances, but that's another story, from the real and ugly world, not from cute doll world.

And this face

user posted image

it can't be hiding a serial doll-killer. Just can't.
Moonsparkle
erm... that's confusing, she is indeed cute... oh, i know! she has split personalities. and the purse looked like a cannon tongue.gif
intellect
Vreti si voi o papusa?

user posted image

Daca da, vizitati blogul Desenele Copilariei si participati la concurs! E gratis! laugh.gif
intellect
Timpul trece, numărul de păpuşi creşte... laugh.gif

user posted image

Vreţi şi voi o păpuşă?
E de ajuns să număraţi câte vedeţi în poză.

Cine ne spune prima/primul numărul corect de păpuşi, primeşte una în dar de Crăciun (am câteva dubluri tongue.gif )
Shiva
78? o_o [cu tot cu alea 2 mai mici]

sunt toate extrem de cute! Mai putin cele din stanga de pe randul al treilea [numarat de sus], alea mi se par mai dubioase smile.gif)

Really nice hobby! 8D
intellect
Alea mici sunt "copii", două dintre ele sunt mame cu copii în braţe. smile.gif Dar numărătoarea e corectă.

Trimite-mi pe PM o adresă. Păpuşa va pleca spre tine la începutul săptămânii viitoare, via Poşta Română. O să fie una dintr-alea drăguţe. smile.gif
intellect
Deja suntem 82... (+2) smile.gif

user posted image

...si va uram in cor Sarbatori Fericite!
intellect
93 smile.gif

user posted image

Uploaded with ImageShack.us
intellect
user posted image user posted image

107 tongue.gif
Moonsparkle
you are one crazy dude, I swear laugh.gif intrebare: how do other people (*ahem* like girls) react when they enter the room? tongue.gif
intellect
Pai... am dat cateva dubluri. smile.gif
Tessa
QUOTE
intrebare: how do other people (*ahem* like girls) react when they enter the room?

I would like to know the answer to that question as well laugh.gif .
DMonk
O_O

...

They probably think "i wish i had that many shoes"! tongue.gif
Kratozz
QUOTE(Moonsparkle @ Oct 25 2010, 09:14 PM)
you are one crazy dude, I swear laugh.gif intrebare: how do other people (*ahem* like girls) react when they enter the room? tongue.gif
*



no no no the question is how do other people like GUYS react when they see this biggrin.gif
Anyway nice collection dude biggrin.gif *hopes he doesn't kill people from time to time to make the "other" collection icon_twisted.gif *
Deus
Question:
Every night they go out hunting for human flesh?
Or just on tuesdays?
Moonsparkle
QUOTE(intellect @ Oct 25 2010, 08:36 PM)
Pai... am dat cateva dubluri.  smile.gif
*

nice! so you DO get girls with that laugh.gif

I think it's really cool you have a collection like this, but you know that one day you're gonna hit the ceiling right? tongue.gif btw, how do you think having kids and lots of dolls will work out? cause if they're anything like I was, they're gonna rip the frak out of your collection tongue.gif
intellect
QUOTE(Moonsparkle @ Oct 26 2010, 10:38 AM)
You know that one day you're gonna hit the ceiling right?


We have three degrees of freedom: up (estimated available doll space: ~34 units) to the left (at least 6 rows times 10 dolls) and to the right (at least 107+34 dolls). I think I'm covered there. smile.gif

QUOTE(Moonsparkle @ Oct 26 2010, 10:38 AM)
how do you think having kids and lots of dolls will work out? cause if they're anything like I was, they're gonna rip the frak out of your collection tongue.gif
*



It's too early to worry about that. smile.gif

QUOTE(Kratozz)
*hopes he doesn't kill people from time to time to make the "other" collection icon_twisted.gif *

What other collection? I also have wall quartz clocks, bubblegum stickers and DVDs. All require cash, not kills. laugh.gif
Moonsparkle
pfuuu that's a lot of space, why not just wallpaper the walls with dolls? tongue.gif
intellect
And where do you see the fun in that? smile.gif
Moonsparkle
nu stiu, mi se parea doar ca vrei sa cuceresti lumea cu papusile tale tongue.gif and yes, I admit it, a doll invasion is pretty creepy
Bavarezu
he is the master of a doll army and he is going to take over the world with them biggrin.gif biggrin.gif biggrin.gif
annaboss
Caut si eu serialul tv Sindbad the Sailor (1975) ,audio original in japoneza.am gasit aici http://hsbsitez.com/anime-downloads/1972/Sindbad+no+Bouken ,are si sub inclus in engleza dar nu e tot serialul ...cine ma poate ajuta blink.gif URAAAAA! tongue.gif Azi 09 11 2010 am reusit sa descarc seria originala (in japoneza )din pacate nu este intreaga mai lipsesc cateva episoade .Toate au subtitrarea incorporata in film in engleza.Cine e interesat sa ma caute ,am trimis si prima subtitrare pe net a primului episod,urmeaza si restul .Dar trebuiesc traduse ca sunt in engleza .Astept un raspuns urgent.Multumesc
rasputin2010
QUOTE(annaboss @ Nov 3 2010, 10:44 PM)
Caut si eu serialul tv  Sindbad the Sailor (1975) ,audio original in japoneza.am gasit aici  http://hsbsitez.com/anime-downloads/1972/Sindbad+no+Bouken ,are si sub inclus in engleza dar nu e tot serialul ...cine ma poate ajuta blink.gif                                                                                    URAAAAA!    tongue.gif                    Azi 09 11 2010 am reusit  sa descarc seria originala (in japoneza )din pacate nu este intreaga mai lipsesc cateva episoade .Toate au subtitrarea incorporata in film in engleza.Cine e interesat sa ma caute ,am trimis si prima subtitrare pe net a primului episod,urmeaza si restul .Dar trebuiesc traduse ca sunt in engleza .Astept un raspuns urgent.Multumesc
*




Acum am terminat si eu de descarcat Sindbad the Sailor complet (52 de episoade + intro si finish). Problema e ca sunt in araba...si nu am subtitrare la ele...asa ca as avea si eu nevoie de un link de unde sa iau subtitrari...
Kassy
Ati incercat www.bakabt.com ?
http://www.bakabt.com/156178-arabian-night...-1975-riva.html
rasputin2010
Mersi mult pt link, dar se pare ca nu descarca nimic (desi are suf seed-uri...) oricum chiar sunt surprins sa vad ca mai sunt si altii care nu au uitat de serialul asta (eu il urmaream la bulgari cand eram mic smile.gif)
Kassy
Probabil trebuie sa-ti faci cont. Totul se simplifica dupa smile.gif
Eu n-am vazut animeul, dar am auzit de el de foarte multe ori de pe forumul asta. Probabil o sa-l incerc si eu avand in vedere ca e asa laudat biggrin.gif
Nagisa-chan
Awww. Sooooo cute. Vreau si eu. sad.gif In Bucuresti se gasesc oare? biggrin.gif
This is a "lo-fi" version of our main content. To view the full version with more information, formatting and images, please click here.
Anime Power Forums (Based on Invision Power Board 1.3) © 2005 Anime-Club.
Invision Power Board © 2001-2024 Invision Power Services, Inc.