Help - Search - Member List - Calendar
Full Version: ...::: LIGHT and SHADOW :::...
Anime-Club Forum > Non-Anime > Fantasy
NoOne
Se tara incet prin zapada alba lasand in urma o dara de sange. Sageata ii rodea carnea la fiecare incordare a muschilor. S-a oprit putin ciulind urechile. Nu mai auzea chiotele oamenilor si nici latraturile cainilor. Poate scapase.



Rasufla greu. In aerul rece totul devenea casant. Simtea cum aburul propriei rasuflari se sparge in mici cristale de gheata acoperind petele de sange de pe bot. Nu era sangele sau. Cel ce incercase sa o ucida isi traise ultimele sale clipe. Avea inca in nari mirosul de om. Mirosul fricii.



Marai scurt. Ii ura pe oameni. Poate la fel de mult pe cat o urau oamenii pe ea. Se temeau. Pentru ei ea era Draug Rog, Lupoaica Demon, cea care le aducea moartea.



....
Kataracta
Era frig si noaptea accentua acest lucru. Incepu din nou sa se tarasca. Nu mai simtea durerea dar sangele continua sa curga.



Inainta cu greu. A mai facut cativa pasi si s-a oprit. In zapada di-naintea ei erau urmele cuiva. Ridica capul si se uita in jur. Inaintea ei intrezarea o silueta.



A inceput sa ee apropie de silueta cu atentie. Era un barbat. Inca nu ii simtise prezenta. Continua sa se apropie. La un momentdat acesta se opri si intoare capul. A vazut-o. Lupoaica se opri si ea atenta la miscarile strainului. Acesta incepu sa inainteze incet catre ea. Ea nu simtea frica din partea lui dar nici ura. Dupa cativa pasi era in fata ei. Mirosul sau nu era al unui om dar nici al unui demon.



Strainul a intins mana usor catre ea. In clipa urmatoare a simtit o durere sfasietoare. Stia ea ca nu trebuia sa ezite. Ii musca mana strainului si se pregati sa il atace. Barbatul si-a retras mana insangerata. Avea pumnul inclestat pe sageata pe care tocmai a scos-o din rana lupoaicei. Se retrase cativa pasi si a continuat sa o priveasca. Aceasta incetase sa maraie si incepuse sa isi linga rana. Dupa ce termina incepu sa inainteze catre el si a trecut pe langa. A inteles ca acea persoana nu ii era dusman.



Isi continua drumul. Din cand in cand se oprea si intorcea capul. In urma ei, strainul o urma de la o distanta rezonabila.



Era frig.... Sangele incetase sa curga din rana. Acum in zapada nu se mai vedeau decat urmele ei urmate de cele ale strainului... Ce avea de gand acesta...



....
NoOne
Strainul privea in continuare animalul continuand in acelasi timp sa paseasca pe urmele sale. Zambi si stranse pumnul. Durerea nu era prea mare insa atacul fulgerator al lupoaicei il luase pana si pe el pe nepregatite.



Erau la fel. Om si animal totodata. Ambii respinsi de lumile lor erau blestemati sa rataceasca dintr-un loc in altul si sa nu gaseasca decat ura. Iar uneori sabia sau coltii nu erau de ajuns pentru a supravietui.



Isi aduse aminte de Profetie. Oare lupoaica din fata sa era cu adevarat Nimruth? O privi cu atentie. Animalul schiopata. Ar fi vrut sa o ajute cumva insa nu era sigur ca l-ar fi lasat.



...
NoOne
Mersul lupoaicei deveni greoi. Intoarse capul privindu-l cu atentie pe barbat. Inca nu-i acceptase prezenta pe de-a-ntregul. Oamenii de obicei se temeau de ea si ea se invatase cu asta. Se invatase sa fie temuta. Temuta si urata. In primul rand nu intelegea de de anume isi pusese in primejdie omul viata doar pentru a o ajuta pe ea.



Incepea deja sa simta oboseala. Era mai degraba un soi de caldura ce i se raspandise in corp incetinindu-i miscarile. Sleita de puteri lupoaica scoase un geamat scurt. S-a intins incet in zapada. Nu mai putea sa paseasca.



Doua maini viguroase au ridicat-o de jos. Din nou omul. Vru sa scoata un marait dar din gatlej ii iesi un sunet ce semana mai mult cu o multumire decat cu o amenintare. Mirosul omului era ciudat... a animal.



Un vant rece incepu sa ridice zapada de jos. Trebuiau sa gaseasca repede un loc in care sa se adaposteasca. Pentru prima oara in viata ei lupoaica simtea caldura cuiva. Si tot pentru prima oara nu se simtea haituita.



...
CyBeR
Mirosul de carne proaspata ii umplu narile si se simti intr-un loc cald,la adapost de viscolul de afara.Deschise ochii...



In fata ei se afla un iepure,jupuit,fiindu-i oferit asemenea unui tribut.Omul se afla in parte la cativa pasi de ea,asezat pe o piele de animal pusa peste podeaua rece a pesterii.Intretinea un foc cu lemne uscate.Mana sa era bandajata.



Se ridica incet.Durerea nu mai era la fel de taioasa.Rana fusese bandajata iar sangele se inchegase deja sub bandaj.Manca iepurele cu pofta,cu privirea atintita in permanenta spre om.O privea oarecum mirat,aproape cu mila.



Termina de mancat iepurele si ridica capul sa+l priveasca pe om.,incercand sa-l inteleaga.



...
Chris
Acum nu mai era nici o indoiala ca "omul" nu era intrutotul un om...



El incepu sa-i povesteasca...
kaoru
Cu o voce calda si atat de ciudata....o voce care o intelegea si straniu parea atat de simpla...

-Da...nu te inseli....spuse omul privind putin intr-o parte..evitand un contact direct cu privirea fixa a lupoaicei...

Zambii in coltul gurii... intorcand capul incet si sigur....o privire puternica si oarecum ciudata....care ascundea o intelepciune nefireasca pentru chipul tanar care acum era incalzit in lumina focului...

O voce calma...sigura si care ascunde mii de secrete...adunate din cele multe prin care a trecut....continua....
Diana
Omul acela era inalt, ars de soare, batut de vanuturi si in cutele fetei i se citeau drumurile lungi si anevoioase. In ochi avea tristete. In teaca purta o sabie lunga si aparent grea. Trebuia forta sa manuesti asa o sabie. Si o singura privire te facea sa-l crezi pe barbatul acel vanjos capabil sa treaca peste orice obstacol ivit in cale. Si trecuse peste multe la viata lui. Se vedea in felul in care isi tine capul drept, din privirea furisata in coada ochilor care pandea orice miscare, orice amenintare care l-ar fi putut surprinde, din felul in care isi tinea mainile atat de apropiate de manerul sabiei. Orice ar fi aparut el ar fi facut fata. Si din toata fiinta lui izvora un aer de demnitate aproape regeasca. Puteai avea incredere in el .. niciodata nu te-ar fi abandonat la greu

Si acum, acest om se pregatea sa-si depene povestea.
NoOne
Stia ca animalul nu-l intelege insa de la primul sau cuvant lupoaica ridicase capul si isi pironise privirea pe el neincetand sa-l priveasca nici macar pentru o clipa. Intr-un fel vorbea cu el insusi dar in acelasi timp simtea ca cineva il asculta.



- Toate istoriile incep cu "a fost odata ca niciodata" insa povestea mea nu merita sa inceapa asa. As fi vrut insa sa se termine cu "si au trait fericiti pana la adanci batraneti" dar...



Barbatul facu o pauza asteptand sa-i dispara tremurul din glas.



- Eram doi frati. Si fara voia noastra ne-am indragostit de aceeasi fata. Era o tanara vrajitoare. Ea ne iubea deopotriva pe amandoi insa nu puteam accepta asta astfel incat i-am cerut sa aleaga. Ea a refuzat iar noi am lasat puterea sabiillor sa decida cine va avea iubirea vrajitoarei. Frate contra frate.



Vocea barbatului scazu in intensitate.



- Acum port povara de a-mi fi ucis propriul frate. Iubirea vrajitoarei n-am avut-o. Pentru fapta mea m-a blestemat... si nimic nu ma poate ajuta... nici macar propria-mi moarte.
Diana
Si iar se lasa linistea. Cei doi se privira intens.

Un tipat panicat ii facu sa isi desparta privirile. In departare aparu o silueta micuta urmarita de alte 3 umbre. Distanta dintre ei se micsora incetisor. In scurt timp avea sa fie prinsa. Si iar se auzi tipatul disperat de ajutor. Nu isi puteau da sema daca e o femeie sau un copil. Dar era clar ca nu avea nici un ajutor si daca nu s-ar fi intamplat ceva neasteptat captivitatea, poate chiar moartea ii erau destinate.

Silueta se impiedica, se rostogoli prin zapada si ramase nemiscata. Urmaritorii au inconjurat-o. Era pierduta.
CyBeR
Mica fiinta ridica capul,gata sa-si infrunte urmaritorii chiar de ar fi murit.Mai bine decat sa se lase capturata de acele brute scurse din intunericul noptii.



Unul dintre urmaritori scoase sabia si se repezi spre mica faptura in timp ce un al doile isi incorda arcul,gata sa traga.Dar sageata sa nu mai zbura cand o alta i se infipse in ceafa.Socul il ucise pe loc.



Cel cu sabia se opri urmarind cum tovarasul sau prabusi in zapada moale pe care o pata cu sange rosu,aproape negru.Nu stiu de unde veni sageata si incepu sa se panicheze.O sageata cu varf negru ii fu destinata si muri cu pieptul strapuns.Cel de-al treilea o lua la fuga in intunericul noptii.



O silueta inalta sari dintr-unul din brazii falnici ce strajuiau mica deschidere a padurii.Aterizarea sa pe zapada nu facu nici un zgomot iar urmele sale pe zapada nu erau adanci.Isi incorda arcul spre a trage dupa cel de-al treile.



Dar lupoaica i-o lua inainte si se repezi dupa silueta ce se indeparta,ignorandu-si rana.



...
Kataracta
In secunda urmatoare coltii lupoaicei erau infipti in gatul siluetei. Aceasta incerca sa scoata un tipat dar vocea i se ineca in propriul sange. Se zbatea si incerca sa scape dar lupoaica odata ce isi prinde prada nu ii mai da drumul decat dupa ce nu mai misca. Si nu mai dura mult. Cateva clipe mai tarziu se auzi cum trosneste gatul siluetei si se prabuseste in zapada fara suflare.



Mica fiinta scaose un tipat in urma evenimentelor la care fusese martor. Lupoiaca ciuli urechile, se indrepta in directia de unde venise tipatul si se pregati sa atace. Era instinctul de demon care ii spunea sa nu lase pe nimeni in viata.



Coltii ei ascutiti deja stiau care le e tinta: gatul fragil al fiintei care zacea inmarmurita in zapada. Era gata sa atace cand in fata ei se puse o alta silueta. Mana acesteia era bandajata. Dupa miros lupoaica il recunoscu. Era barbatul care il intalnise mai devreme, barbatul pe care il marcase.
Urfe
Lupoaica facu cativa pasi in urma, spre omul dezarticulat cu gatul frant, si incepu sa-l devoreze... barbatul ridica fiinta la piept. Simti cum mana care ii sprijinea spatele se umezi. Sange si sudoare. Fugise mult si se ranise? Vru sa o intoarca in lumina, dar deodata simti cum, un omulet atat de mic il musca atat de usor prin armura, de san. Copilul adormi pe loc la pieptul barbatului incovoiat de durere si umilinta.



...
kaoru
Un demon care actioneza din instinct...un ratacitor lovit de lupte...aceasta creatura atat de firava si neajutorata apare brusc...nesteptat.Este o piedica pentru ceea ce ii leaga pe cei doi, ce ii face sa aiba ceva in comun...supravietuirea.Totusi...a avut puterea sa ajunga pana aici...ceva ii face sa ezite pe cei doi...care se uita unul la celalalt fara sa fie nevoie sa rosteasca vreun cuvant...

Ceva ii face sa creada ca aceasta fiinta firava...ascunde mai mult decat pare la prima vedere...apoi...si ea..la fel ca si ei...este un supravietuitor...si sunt oarecum toti trei in aceeasi situatie...

Se crapa de ziua...iar locul in care se afla acum nu este unul sigur...Muntele din Nord...acolo ii duce gandul...spre Darkpeek...
Kataracta
Zapada reflecta primii stropi de lumini din aceasta noua zi. Ei petrecusera restul noptii in pestera in jurul focului. Omul invelise copilul in niste piei de animale si acesta se mai linistite putin si atipise. Din cand in cand se mai auzea cate un suspin. Adormisera si omul si lupoiaca dar aparentele pot insela. Somnul lor este somnul celor incercati de soarta. Daca ai fi incercat sa te apropii de ei ar fi fost amandoi la gatul tau cat ai clipi. In lumea asta nu trebuie sa lasi garda jos nici o secunda.
NoOne
Barbatul deschise ochii privind lumea ce se intindea in fata pesterii. Era obisnuit sa doarma de pamantul rece asa ca somnul sau fu lipsit de vise sau cosmaruri. Se ridica in picioare. Inca tinea in mana sabia. Dintel, singura care nu-l dezamagise vreodata. De fiecare data cand o scotea din teaca isi aducea aminte ca ea era unealta prin care isi savarsise pacatul.



O lasa sa alunece in teaca. Sunetul metalului frecat de metal il trezi din visarea in care cazuse. Privi catre gramajoara de piei de animale. Nici o miscare. Copilul inca dormea. Se apropie incetisor. Lupoaica ridicase de ceva vreme capul si ii urmarea cu atentie fiecare miscare.



Isi stapani cu greu o exclamatie de mirare in momentul in care isi dadu seama ca micuta creatura nu se mai afla in pestera. Barbatul se incrunta. Unde putuse fugi un copil in toiul noptii? Insa mai ingrijorator era pentru el faptul ca nici el nici lupoaica nu i-au simtit miscarile. Nu avea nevoie de alte probleme. Iar pentru el ce altceva ar insemna un copil?



Si cu toate acestea ceva inlauntrul sau nu-i dadea pace. O chemare. Lupoaica il privea din gura pesterii. Parea ca se hotarase deja. In zapada proaspat ninsa urmele copilului erau extrem de clare. Pasind apasat omul porni la drum Lupoaica ii deschidea drumul la cativa metri in fata. Din cand in cand se oprea, intorcea capul inapoi si il privea incercand sa-si dea seama daca se razgandeste sau nu.



Barbatul se apleca si lua din mers un pumn de zapada. Freca palmele pana zapada incepu sa se topeasca. Ce-l mana oare pe copil inapoi? Era clar ca fugise de ceva. Sau de cineva. Insa acum... acum de ce se-ntorcea indarat?



Lupoaica se opri. Barbatul cauta din ochi pericolul. Il simtea. Oamenii erau aproape. Nu putea sti daca ii asteptau pe ei sau nu dar nu vroia sa-si asume nici un risc. Erau inca la adapostul padurii. Mai era inca timp sa intoarca spatele si sa faca cale intoarsa.



In satul din fata lor strigatele furioase ale oamenilor s-au intetit. Se intampla ceva. Lupoaica incepu sa maraie. De la nici zece metri de locul lor o mogaldeata tasni inainte. Fugea cat il tineau picioarele. Gesturile sale tradau deznadejdea. Se impiedica si cazu in zapada. Fara a pierde vreo secunda se ridica de jos si-si continua goana catre sat. Barbatului i se parea ca striga pe cineva. Pe cine?



Lupoaica intoarse capul spre el asteptand.



...
Diana
Ce rost avea sa se implice? Putea sa treaca mai departe. Acel copil nu reprezenta nimic pentru el. El trebuia sa-si vada de drum. Nu-si putea permite sa risipeasca timpul si sa-si riste viatza. Avea o misiune de indeplinit. Facu un pas sa se indeparteze de sat si de copilul care se chinuia sa razbata printre nameti. Mai facu un pas. Si atunci o voce subtirica ajunse pana la el ...Te rog ..Doar atat .. un umil "Te rog". Si ceva se rupse in inima barbatului. Nu putea pleca ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Era doar un copil.

Din cativa pasi strabatu distanta care-i despartea. Rapid ridica in brate copilul care aproape lesinase de oboseala. Il arunca pe spate si porni la drum. Lupoaica ii urma.

In sat larma se potolise. Se pare ca luasera o decizie.

Omul grabi pasii. Simtea nevoia sa puna cat mai mare distanta intre el si satul acela. Se uita la lupoaica care adulmeca in urma cu urechile ciulite maraind. Era un semn clar de pericol.

Trecu mult pana ce micul grup isi permise o pauza. Era momentul sa afle cateva amanunte. Cum ar fi pe cine cara pe umar de atata timp si ce legura avea copilul ala cu larma din sat.

Incetisor lasa povara de pe umar. Pentru prima data privi cu atentie. In mormanul ala de haine goase vazi o fatza micuta si delicata. O aureola de par negru si buclat se rasfirase in jurul acestei fetze. Si micutzii ochisori se deschisera, clipira des de cateva ori si il privira direct in fatza. Omul ramasese uimit. Ceea ce vedea il surprinsese. In fata lui se afla o fetitza de vreo 10 anisori cu un zambet ingeresc care tinea strans sa nu cumva sa-i scape o piatra de o culoare ciudata care nu parea sa aiba cine stie ce valoare.

Intreba:

- Cine esti tu?

Raspunsul scurt veni rapid:

- Ambra.
Urfe
- Nume de demon.

Mancatorul de cai. Piatra uda luci in lumina lunii si-o refracta. Arata ca si cum cineva ar fi lovit-o continuu. Parea roasa. Si-o durere usoara scurta ii aminti de sanul muscat, de forta fetitei, de otelul spart in pieptul sau. Duse mana si-l dezgoli. O pata vanata isi pierdea usor culoarea. Reinvia... ii reveneau simturile sub o durere ascutita. Nu, deci nu era insasi un chip al demonului.



Fata tacu. Inexpresiva, incepu sa faca pasii spre cavaler. Mangaie cu mana dreapta platosa, spartura din ea, rana, si incepu sa zambeasca. Era inumana, corpul sau parea un efort stangaci de-a fi carne pamantaesca pentru un inger. Se inalta pe varfuri si-i linse urma de sudoare de pe tampla, apoi sopti. Deslusi doar ultimul cuvant.. un 'nu' pe un ton intrebator. Simti apoi cum fata astepta ceva de la el... simti cum i se face sila atat de aproape de chipul ei si ca ea se va desprinde doar daca ii va raspunde...



- Da.



Ambra facu doi pasi in spate.



Se oferise unui fapturi la fel de perverse si denaturate ca si el.



...
Kataracta
Doar atat au vorbit si au continuat sa se indeparteze de sat. Au mers asa vreo cateva ore bune. Au facut un popas sa se odihneasca si sa manace ceva. Au facut un foc sa se incalzeasca. Omul a capturat din nou cativa iepuri. Doi dintre ei ia oferit lupoicei si pentru ceilalti doi i-a prajit si i-a impartit cu Ambra. Aceasta a inceput sa se manance de parca ar fi flamanzit o saptamana. Poate chiar asa se intamplase.



Lupoiaca se pare ca a prins putin curaj si se obisnuise cat de cat cu omul. Nu a ezitat sa se infrupte din ofranda ce i-a fost pusa in fata de el. Dupa ce a terminat de mancat isi ridica capul si se uita fix in ochii lui, si spre surprinderea acestuia ea grai:



"Si ce s-a intamplat cu vrajitoarea pe care ai iubito?"
CyBeR
Dar omul nu dadu atentie aceste intrebari negraite.Atentia sa era atintita asupra altui lucru.

Afara vantul urla la salbatic iar lumea parea sa se cutremure.O noapte in care viata nu avea voie sa existe,sa intrerupa vaietul naturii.Si totusi ceva se misca afara,cu pas aproape nedeslusit.

Omul se ridica si puse mana pe manerul sabiei.Auzi incordarea unui arc chiar daca vantul urla aproape demonic.

Se putea sa se intors arcasul care o salva pe Ambra initial?Acea umbra ce disparu in intunericul noptii imediat ce lupoaica isi facu aparitia.



...
Diana
Omul privi atent in intuneric catva timp dar nimic nu i-a mai atras atentia. Si-a reintors privirile catre foc. Fata dormea ghemuita comod intr-un culcus improvizat. Lupoaica il privea asteptand. Oare fusese o parere sau animalul acesta chiar vorbea? Oare zilele lungi si obositoare de mars sa-l fi slabit atat de tare? Nu i se mai intamplase niciodata ..si trecuse prin multe momente mai disperate ca acum. Se uita cu atentie la Lupoaica. Aceasta ciulise urechile cu privirea atintita asupra lui ... Nu se clintea din loc. Omul se aseza langa ea:

- Este imposibil .. mi s-a nazarit .. nu se poate sa poti vorbi ... se intampla ceva ciudat cu mine .. mai bine dorm ..maine e o noua zi si multe vor fi mai clare.

Si se intinse cat putea el de bine pregatit pentru odihna binemeritata.

Si deodata auzi:

- Nu este imposibil. Au ajuns oamenii atat de increzuti incat au dat uitarii vechile legi? De cateva zile calatorim impreuna. Am simtit din prima clipa ca spiritul tau nu este adormit ca al majoritatii oamenilor. Tu ma poti auzi. E rar sa intalnesti printre oameni pe cineva care mai aude Glasul stravechi.
Katy
Nu-si credea urechilor. Mii de intrebari ii navalesc in minte. Ce?... Cum?... Unde?... Cand?... Intrebari fara raspuns la care ar fi dorit cu atata vehementa sa le stie rezolvarea. Nu stia cu ce sa inceapa. Limba, gura, laringele nu-l mai ascultau. Ramase mut si totusi vorbea. Dar cu cine? Cu el, cu un alter-ego? Si desi pasea in necunoscut simtea o familiaritate aparte la tot ce intampla in jurul sau. Oarecum glasul ii parea cunoscut. Dar de unde putea sa-l stie?
Sidonix
hm...care e ratiunea existentei caracterului ?...
Forbin
Omul privi spre lupoaica. Aceasta il fixa cu privirea ei aproape omeneasca...



- Te mira Glasul meu? numai tu il intelegi. tu si cu mine suntem amandoi blestemati. Nici lup nici om, mereu pe fuga, niciodata acceptati - nici ca oameni nici ca lupi...



Lupoaica se intrerupse brusc si disparu in intuneric ca umbra unei sageti. De afara se auzi un "twang", un zgomot de sageata care se loveste de stanca si inceput de urlet curmat brusc.

In linistea apasatoare care se asternu se mai auzea doar vaietul vantului prin varfurile pinilor si absenta de zgomot cauzata de cineva care se misca cu mare grija.



- Povesteste-mi despre vrajitoarea aceea... - zise o umbra care lua repede forma Lupoaicei[/b]
NoOne
Omul deschise gura sa pronunte cuvintele insa sunetul lipsea. Ochii o pironeau in continuare pe lupoaica. Simtea pe spate umbra fricii. Ii venea sa izbucneasca in ras: "El? Frica?" dar n-o facu. Ceva il impiedica s-o faca. Tot asa cum il impiedica sa-i povesteasca animalului trecutul sau. Lupoaica se oprise la cativa pasi de piciorul sau. Se incrunta. Nu era in ordine. O simtea.



Mana sa dreapta s-a oprit fara sa-si dea seama pe garda spadei. Deja se simtea mai in siguranta. Simpla atingere a fierului il facea sa se simta mai puternic. Zambi, insa fara a schita nici o miscare din buze. De unde amenintarea? De unde venea acel pericol? De la lupoaica? De la copil? Isi intoarse privirea spre micul demon. Nu-si putea da seama.



"Dintel, ce demon m-a ales drept unealta a propriului amuzament?" Cu o miscare fulgeratoare omul si-a tras sabia din teaca si s-a repezit asupra animalului. Lupoaica a marait scurt in timp ce fierul ii strapungea inima, incercand sa-si infiga coltii in om. La fel de fulgerator omul s-a intors spre copil. Acesta insa disparuse. Un ras demonic insa il facu pe om sa stranga si mai tare arma in mana.



Pe aceeasi pajiste, in acelasi loc in care stateau acum cateva clipe, omul cauta din ochi ceva. Mana dreapta i se odihnea in continuare pe spada si stanga mangaia blana tepoasa a lupoaicei. Animalul ridica privirea catre om incercand sa inteleaga. "Iluzie! Doar o iluzie." gandi omul. "Un vis. Ba nu. Un cosmar." Privi copilul care dormea in continuare langa foc invelit in cateva piei de animal.



Oare cat din ce traise el in ultimele zile era adevarat si cat iluzie? Uneori nici de el nu mai putea fi sigur. Isi ascunse fata in palme. Ce se-ntampla cu el?
Demona
...Nu se intampla nimic. Sau cel putin asa decise el. Ii era greu sa recunoasca ca simtea anumite lucruri. Iar acele sentimente cadeau greu pe umerii lui, parca un zeu ii lasase in spate o povara prea mare, pe care nu putea sa o duca mai departe. Vantul adia atat de linistit si mireasma florilor il toropeau. Era o noapte calda si in ciuda valului de sentimente care il navalise, parca se simtea oarecum bine. Avea totusi o anumita liniste interioara. Mangaie crestetul lupoaicei si zambi.

- Si tu te simti la fel? Ah, ce stii tu? Nu ai probleme prea mari?

Lupoaica il privi de parca ar fi inteles ce vrea sa spuna. Se tara pana in dreptul copilului invelit si isi lipi botul negru si rece de obrazul lui. Acesta motai si isi flutura mana in aer, enervat. Lovi botul animalului destul de puternic. Lupoaica scanci. Tharahil se intoarse catre cei doi. "De unde atat putere pentru o copila? Apoi isi aminte. Parca dorise sa stearga din memoria lui episodul cand copila muscase platosa lui, rupand-o. Ce secret ascundea acea copila? Cine era...?" Gandul se pierdu subit undeva in subconstientul lui.



Il cuprinse brusc o toropeala si casca. Se intinse langa foc si inchise ochii. Lupoaica se apropie de el. Il adulmeca. Tharahil motai sacait si ii intoarse spatele. Flutura mana in aer. Lupoaica se feri, parca deja satula de acele gesturi ale oamenilor. Scheuna parca speriata. Isi intoarse privirea catre Ambra.



Ambra se intoarse si ea ridicandu-se in capul oaselor. Nimruth se dadu cativa pasi inapoi. Incepu sa maraie. Parul aspru se zburli pe ea. O coama se ridica pe spinarea ei. Incepu sa paseasca rar, pana ajunse intre Ambra si Tharahil. Ambra zambi. Niste sclipiri haine ii luceau in ochi. Zise pe un ton mieros:

- Ce se intampla catelus? Ti-e frica de mine?

Cand Ambra se ridica dintre pieile in care pana atunci fusese invelita, nu mai arata a copil. Era o femeie in toata firea. Pasind gratios, se apropie de Tharahil. Lupoaica marai si sari spre ea. Dar se izbi de un scut invizil, care se pare proteja femeia. Cazu jos cu un scancet surd si ramase nemiscata. Ambra zambi:

-Saracu` catelus. S-a lovit. Hm, ma ocup de tine alta data...

Se apropie de Tharahil. Ingenunchie langa el si ii zimbi. Ii prinse fata intre palme si il privi lung.

- Tu dragul meu, o sa ma ajuti sa traiesc. Cauti "iertarea". Imi pare rau, dar esti prea important a sa te las sa o primesti. Un suflet pur ca al tau, dar vai, blestemat... Ce tragic. Dormi acum cavalerul meu. Te asteapta o zi grea...
NoOne
Femeia zambi. Un zambet neomenesc insa. Si-a reluat locul langa foc cufundandu-se si ea intr-un somn lipsit de vise.



Cand Tharahil a deschis ochii afara era deja ziua. Lupoaica disparuse si copila dormea in continuare facuta covrig intre piei. Un fior il trecu din cap pana in picioare. Era frig. Primavara era inca departe chiar daca deasupra lor lucea un soare amagitor de cald. Noaptea ii fusese deajuns sa-si revina dupa oboseala adunata de zile intregi. Dormise ca niciodata. Adanc. Riscase mult si stia asta. Se incrunta. Poate nu ar fi trebuit sa lase paza doar in seama lupoaicei. Dar... nici macar nu-si daduse seama cand trupul i se cufundase in mrejele somnului. Privi ingrijorat in jur. Unde disparuse Dimruth? Se gandi sa o fluiere, insa ar fi trezit copilul.



Momentele acelea in care linistea il inconjura din toate partile erau mult prea rare pentru el. S-a hotarat sa mai profite putin. Trase in piept aerul rece. Simtea sangele alergandu-i prin corp. Incet, simturile i se trezeau si treptat starea de veghe, era inlocuita cu cea de permanenta alerta. Isi aduse aminte de misteriosul arcas. Cine era oare? De ce ii ajutase in lupta? Mult prea multe coincidente. Si el nu credea in coincidente. Cineva ii trimisese lupoaica. Cineva ii trimisese copilul. Cineva il veghea din umbra. Altadata nu i-ar fi pasat insa, ciudat, dar parca dintr-o data devenise curios.



Poate ca viata sa urma sa capete un scop.
Demona
Un scop care pentru el era ascuns in acel moment. Dar sufletul lui punea in joc forte care nu puteau fi intelese de oricine. Era mai mult decat un pion intr-o simpla joaca. Era un element cheie, dar acest lucru avea sa-l stie doar foarte tarziu sau niciodata. Intradevar, lupoaica, arcasul, copilul, fusesera toti trimisi cu un scop. Poate doar, copilul venise din propia initiativa. Dar acest lucru el nu il stia. Il stia doar Ambra. Si din necunostiinta lui de cauza, ea avea sa traga foloase.



Se ridica in picioare, controla daca Dintel era la locul ei si incepu sa priveasca in jur. O cauta pe Nimruth, dar aceasta nu era de gasit. O privi pe Ambra cum dormea. Era atat de linistita. Apoi isi aduse aminte iar. "Rupsese platosa lui cu o muscatura, o lovise pe Nimruth cu puterea unui... Apoi adormise". Si dintr-o data simti o durere de cap acuta, care pe cat de brusc aparuse si disparuse. "De ce de fiecare daca cand isi pune intrebari despre originea Ambrei se intampla sa il doara ceva sau sa adoarma?" O privi din nou. Se apropie de ea cu pasi mari. Pasi pe o ramara uscata, iar aceasta trosni. I se paru ca sunetul scos fu atat de puternic ca putea sa trezeasca din somn si mortii. Scrasni printre dinti. Nu o scapa pe Ambra din priviri. Fetita nu se misca. Nici macar nu schitase vreun gest la zgomotul facut de ruptura crengii. Rasufla usurat. Ajunse in dreptul ei. Se lasa in genunchi shi incepu sa o studieze. Parea ca orice copil de acea varsta, plapanda si fragila. Pielea de o culoare nedefinita si parca transparenta. Parul lung si buclat, de un rosu aprins. Nu mai vazuse asa par rosu niciodata. Parca nu era uman. Ochii mari si rotunzi, iar acum se intreba ce culoare erau. Alfa repede, deoarece copila deschise brusc ochii si isi intinse mainile spre el, de parca ar fi vrut sa-l inhate.



Tharahil sari in spate speriat. Nu stiu de ce se speriase mai tare. De trezirea brusca a fetitei sau de gestul ei. I se paruse la un moment dat ca dorea sa-l stranga de gat. Se ridica in picioare si lovi enervat pamanul. Ura cand se temea si dintr-o data un lucru atat de mic ii produse o stare de panica. Scoase sabia din teaca si lovi cu putere intr-un copac. Lama lui Dintel se adanci in trunchiul de lemn. Tharahil smuci sabia nervos. Reusi sa isi recupereze arma. Dar avantul care si-l luase pentru a scoate sabia din copac fusese prea puternic, iar acum, dezechilibrat, parca nu mai putea s-o contoroleze. Scapa sabia din mana, iar acesta se implanta in pamant, la cativa milimetri distanta de Ambra. Aceasta se ridicase intre timp din culcusul ei si se apropiase de Tharahil. Iar acum cavalerul statea inlemnit in fata ei, cu gandul, ca gestul lui nesabuit era pe cale sa o omoare pe tanara fata.



Ambra ocoli sabia si se apropie de cavaler. Ajunse langa el si trase de vesmantul lui. Acesta se apleca si o lua in brate, invelind-o in mantaua lui.

- Imi pare rau micuto, zise inecat.

Ambra ii prinse grumazul intre bratele mici si il imbratisa. Ii saruta obrazul apoi il privi lung cu ochii aceia mari, parca hipnotici, facand desene cu degetele ei mici pe fata lui. Tharahil zambi:

- Deci ai ochi verzi... Ca smaraldul...
Tenshi
-Smarald..... repeta Ambra privindu-l drept in ochi. Tharahil simti cum o caldura ii inunda tot corpul. Copila il privea degajata, zambind in continuare. Tharahil amuti. Ii placea sa-i simta manutele fine pe fata, ii dadea o senzatie placuta... Inchise ochii si savura momentul...

-Iti faci prea multe griji... ii sopti Ambra la ureche. Apoi isi intinse trupsorul fragil si ii saruta, pe rand, amandoi ochii. Tharahil nu schita nici o miscare si nici nu dadu semne de neliniste, desi, vorbele fetitei in alte circumstante l-ar fi tulburat...



Urmara cateva clipe de tacere, care lui Tharahil i se parura o eternitate. Nici o miscare. Barbatul tresari si deschise ochii enervat. Ambra nu il lasa sa spuna nimic. Isi puse degetul pe buzele lui si repeta:

-Iti faci prea multe griji... Apoi isi intinse buzele spre ale lui, de parca acest lucru ar fi fost cel mai natural. Privirea ei era atat de inocenta...

-Nu! Stiga soptit Tharahil si o lasa sa alunece din bratele lui. Hai, pregateste-te. Pornim...

Copila il privea uimita cu ochii ei mari.

-...Trebuie sa gasim lupoaica.

La auzul lupoaicei, privirea Ambrei capata din nou acea sclipire haina, insa Tharahil nu mai observa acest lucru...
Shuuji
Cavalerul se ridica pentru a se pregati de drum. Nu a apucat sa faca prea multi pasi si cazu secerat. Mainile fine ale fetei cu un chip straniu de inocent erau inundate cu sangele cald al lui Tarahil. Un pumnal pe care-l avea ascuns la brau, destul de mic incat sa nu se vada dar suficient pentru a-l dobori pe paznicul ei a fost infipt in coastele acestuia. Ambra privea cum acesta se inconvoaie si cade. Sclipirea din ochii tinerei aveau sens acum. Ea nu a avut nevoie decat de un scut, pentru a putea ajunge in siguranta la maturitate. Siguranta ce ii fusese oferita de Tarahil. Acest cavaler, trecut prin lupte grele, devenise acum o piedica in calea Ambrei de a-si duce planul la bun sfarsit.



Il lasa pe Tarahil la pamant si pleca in viteza, strecurandu-se cu o usurinta iesita din comun. Fulgi moi de zapada au inceput sa se astearna pe trupul aburind de pe pamant. Parca primavara era si mai departe.



Deschise usor ochii. Vedea in ceata si o durere taioasa il face sa-si duca mana la coaste. Nu a murit. Ofteaza adanc si ridica usor capul. Langa foc era arcasul misterios si o tanara cam la 30 de ani, poate mai mult. Incearca sa se ridice dar o mana ferma il apasa pe umar si il face sa stea unde este. Era mana arcasului...

- Nu e cel mai bine sa te ridici acum.

- Cum?... cine?... ce s-a intamplat? intreaba curios Tarahil.

- Sunt Caran. Sunt arcasul trimis pentru a te ajuta, pentru a te proteja. Ai fost injunghiat de Ambra. Sau pe numele ei adevarat... Rayad. Nu a vrut sa te omoare. Stia ca nu poate. Daca ar fi facut-o ar fi fost captiva in lumea aceasta.

- Stai putin... nu poate fi Ambra... si ce lume? Si cine e EA? aratand spre tanara de langa foc.

- Eu sunt Nimruth! se auzi o voce calda, blanda, ce te facea sa te simti in siguranta.

- CE? Nu se poate... dar tu nu esti om... e imoposibil... ce se intampla?

- Eu sunt! Sunt Nimruth. Sunt spiritul acestei lumi. Aceasta este forma adevarata. Dupa cum ai vazut... pot lua si alte forme. Pot lua forma oricarei creaturi din aceasta LUME.



Tarahil puse o mana pe fata si incerca parca sa acopere tot ce vedea. Nu ii venea sa creada. Spera ca totul sa fie un vis, o imaginatie, o halucinatie.

Nu a avut prea mult timp sa se gandeasca la realismul clipelor pentru ca Nimruth l-a intrerupt cand i-a pus ceva pe rana. Ceva ce il ustura atat de tare incat urla puternic. S-a oprit din tipat si inca se mai auzea ecoul.

- Este in regula, a incercat sa-l calmeze tanara.

- Daca nu am murit, nu inseamna ca trebuie sa ma omori tu acum, spuse Tarahil tipand.

- Este pentru binele tau. Lama cutitului era otravita. Asta o se te ajute. Cel putin pentru moment.

- Cum adica "pentru moment"?

- Otrava este puternica, dar creata sa te omoare mai tarziu. Cum spuneam, Rayad nu poate omori pe nimeni. Nu inca.

- Plecam curand! spuse taios si serios Caran.

- Cum adica "inca"?

- Hai! Trebuie sa te ridici acum. Trebuie sa mergem.

- Nu merg nicaieri pana nu imi spune cineva ce se intampla!

- Tarahil. Trebuie sa mergem, altfel nu mai avem nici o sansa.

- Nici o sansa pentru ce? VREAU UN RASPUNS!!!

- Il vei avea. Dar trebuie sa mergem. Acum!



Se ridica incet si cu dureri mari facu primul pas. Rana il ardea acum, dar parca durerea ara mai mica. Chestia pusa de Nimruth incepea sa-si faca efectul. Plecara toti trei calcand pe statul proaspat de zapada ce se asternuse. Era destul de mare, semn ca Tarahil fusese inconstient cateva ore bune. Sprijinindu-se pe Caran, cavalerul pleca spre ceea ce avea sa fie cea mai mare aventura a vietii lui.
cioby2k
Dar nu trecu mult timp ca un viscol puternic se porni, zbiciuindu-le fetele. Abia se puteau tine sa nu fie luati pe sus de vant. Deja fetele le erau brazdate de rani. Vantul era necrutator. La fel si frigul. Sangele ingheta la cateva secunde dupa scurgerea din rani.

- Nimruth, nu putem continua asa. Trebuie sa gasim un adapost. Repede!!! Du-te si cauta un loc ferit de viscol.

- Crezi ca poti sa te descurci cu el?

- Nu-ti face probleme de mine si Tarahil. O sa fie mai rau daca nu gasim adapost. Hai! Du-te si cauta unul. Repede!

Nimruth intoarse capul pentru o ultima data spre cei doi si pleca. Urmele ei disparura aproape instantaneu.
This is a "lo-fi" version of our main content. To view the full version with more information, formatting and images, please click here.
Anime Power Forums (Based on Invision Power Board 1.3) 2005 Anime-Club.
Invision Power Board © 2001-2022 Invision Power Services, Inc.