Help - Search - Member List - Calendar
Full Version: Cand Prietenia Poate Ucide....
Anime-Club Forum > Fan Area > Fan Fiction
mistic_angel
Am inceput sa lucrez la un proiect nou-nout. Este o idee originala care a pus stapanire pe mine acum cateva saptamani.
Aceasta poveste este o poveste dura, scrisa din adancul sufletului meu. Va rog frumos sa nu va speriati de continutul ei, dar in ultima perioada nu mai povesti de acest gen pot sa scriu. Sper doar sa iasa ceva frumos din aceasta poveste.
Va doresc lectura placuta si astept critici.
Recomand ca aceasta poveste sa fie cititta de userii care au peste 16 ani. Continutul este foarte dur.


Prolog

Dragii mei parinti,

Aceasta este ultima scrisoare pe care v-o trimit si sper ca macar de data aceasta sa o cititi si sa nu o ardeti asa cum ati facut cu celelate patru. Mihail, avocatul pe care voi v-ati obosit sa il angajati si care nu face nici doi bani pentru ca, dupa parerea mea, este cel mai incapabil avocat in viata, mi-a povestit cum ardeti scrisorile de fata cu el, iar cenusa o puneti intr-o pungulita si mi-o trimiteti in bataie de joc. Cata cruzime din partea ta, mama! Cata rautatea se ascunde in spatele unei femei care este mereu amabila cu cei din jurul sau, multumind pe fiecare in parte! Pun pariu ca prietenele tale nici nu stiu ca fiica ta mai mare este in inchisoarea rugandu-se ca viata sa i se sfarseaca repede. Dar cum ai putea sa le spui? Ar rade de tine si te-ar exclude din cercurile lor plictisitoare. Ti-ai strica imaginea, iar barbatii nu te-ar mai placea. Probabil le-ai spus ca sunt intr-o calatorie de reabilitare in societate. La minciuni nu te intrece nimeni. Ai putea primi Oscarul, nu gluma! Pentru voi, am fost mereu oaia neagra a familiei. M-ati considerat intotdeauna ciudata, ma inchideati in camera atunci cand aveati musafiri ca lumea sa nu afle ca familia Popescu are o fiica nebuna. Pentru voi, a existat intotdeauna Ana, fiica perfecta. V-ati ocupat de educatia ei, studiind mereu la cele mai bune scoli, facandu-si o multime de prieteni. Era mandria voastra, ce mai! In schimb eu, eu a trebuit sa traiesc in umbra Anei. Desteapta si frumoasa Ana. Nu aveti idee prin ce am trecut atunci cand ati hotarat (o idee proasta, ce-i drept) sa ma mutati la aceeasi scoala cu Ana. Ce a fost in mintea voastra? Va gandeati ca acasa nu sufar destul si a trebuit sa sufar si la scoala? Sa stiti ca ati reusit de minune. Scoala aceea a dublat suferinta. Nu am putut sa imi fac nici un prieten pentru ca lumea ma considera (din nou) ciudata, nu am putut sa vorbesc cu profesorii pentru ca si ei, la fel ca voi ma comparau cu Ana. “-Mira, cred ca ar trebui sa inveti mai mult daca vrei sa o intreci pe Ana. Ea invata mai bine ca tine.” sau “-Mira, felicitari, ai luat un 9, dar sora ta mai mica a luat 10 la acest test. Straduieste-te mai mult data viitoare.” Si tot asa. Chiar daca luam o nota mare, tot eram comparata cu Ana. In acel moment imi venea sa o omor pe sora mea. Stiti cine este responsabila ca Ana a stat in coma o saptamana? EU. Da, mama, eu. I-am pus cianura in ceai si crede-ma, nu regret deloc. Era mai bine daca murea. Asa, poate ieseam si eu din umbra.
V-ati intrebat vreodata de ce stau de trei ani in inchisoare? Nu cred ca v-ati obosit sa va ganditi la acest lucru, dar va spun eu. Mi-am ucis prietena cea mai buna. Am injunghiat-o de patru ori in inima cu cutitul pe care mi l-a daruit Mark de ziua mea. A tipat foarte tare atunci cand prima lovitura de cutit i-a intrat in inima. Sangele a inceput sa curga abundent, murdarindu-mi mainile demonice. Mi-a spus sa incetez, dar eu am continuat cu inca trei lovituri. Dupa a patra lovitura, si-a dat duhul cu zambetul pe buze. Nu inteleg nici pana in ziua de azi de ce a zambit. Zambetul ei este inca un mister pentru mine. Cand am vazut-o intinsa pe jos, murdara de sange, am inceput sa rad, m-am apropiat de ea si i-am sarutat obrazul plin de sange. Nu am plecat de acolo ci am stat la capatut ei fredonand melodia noastra preferata. Politia a venit la zece minute dupa incident. Nu stiu de unde au aflat de intamplare. Am fost foarte surprinsa sa va vad pe voi cu domnii politisti, dar ceea ce m-a surprins cel mai mult a fost faptul ca atunci cand v-a intrebat detectivul daca ma cunoasteti, voi ati raspuns ca nu, ca sunt o fata de pe strada. Halal parinti am avut! Macar ati avut bunul simt, daca l-ati avut, sa imi trimiteti un avocat, cica cel mai bun din oras.
Inchei aceasta scrisoare anuntandu-va ca peste cateva zile ma vor condamna la moarte si mi-ar placea daca ati asista la executia mea. Mi-ar face o deosebita placere sa va vad pentru ultima data si sa speram ca ne vom intalni in Iad.
Cu dragoste si ura, fiica voastra "draga", Mira.
Crystall
blink.gif chiar ca e dura... sunt curioasa cum va fi continuarea. pot sa te intreb ce anume te inspira sa scrii o poveste de acest gen?
Micro Ice *
Chiar ca ii o poveste rece .............

Desii inceputul era unpic cam greu de inteles pentru ca nu se stia despre ce ii vorba ..... pe parcurs am inteles-o in totalitate .



Si totusi trebuie sa recunosc ........ La fel ca si : Crystall ... sunt curios de unde iti vine inspiratia pentru acest gen de povesti.
elpreda
Am avut si eu o perioada cand scriam proza scurta si la fel ca tine, scriam numai lucruri sadice si in majoritatea datilor muream la sfarsit. M-am oprit pentru ca oricine le citea imi spunea ca sunt nebun. Vreau sa-ti dau un sfat : scrie cat mai mult, eu numai asa eram in largul meu, si nu pot spune ca nu ma simteam bine cand vedeam fetele celor ce citeau.
Asa si in legatura cu povestea, imi place cum e scris; ideea este buna , desi nu in totalitate originala; ar fi cazul sa incerci sa folosesti niste figuri de stil, niste simboluri mai complexe, dar nu uitandu-te in carti si copiind sau modificand putin. Intr-o scriere ce are un caracter dominant liric se pune foate mult accentul pe nou si pe originalitate, incearca sa-i dai o frumusete asa cum ti-o imaginezi tu si cum nu poti vedea in alte scrieri/filme/anime. Nu este nevoie sa se incadreze in legile realitatii, scrie orice.
darkbombonik
WOW.. am ramas blink.gif .. destul de dura cum s-a mai spus..oricum imi place stilul tau.. tongue.gif continua....
cipmaster
Am citit si mi-a placut faptul ca scrii ceva si vrei ca altii sa afle asta. Nu e nici pe departe cea mai dura sau scabroasa poveste, pe care am citit-o. Exista o literatura de specialitate pe temele scato, licentios, sado-maso... din care poti sa te inspiri. Dar daca vrei sa faci din ceva mai lejer poti face cum si ce vrei... ca doar ai si tu destula imaginatie... icon_twisted.gif
Nu stiu spre ce te indrepti... Eu am citit-o ca pe o bucata de fictiune.
In orice poveste ma impresioneaza imaginile create de cuvinte, tehnicile care tin de aranjare cuvintelor pe grade de intensitate si capacitatea de a crea reprezentari cat mai pregnante in mintea noastra si folosirea cat mai abila a simbolurilor ca procedee stilistice, pentru ca ceea ce scrii sa poata genera o gama cat mai larga de senzatii cititorului.
Tu decizi cum va continua povestea ta si daca si ce vei mai scrie. rolleyes.gif

Si eu am scris sporadic idei, povesti, filosofie, piese de teatru si chiar si bancuri si cred ca toti avem potential scriitoricesc wink.gif ...
Si cand ma uitam la filme ma gandeam cum as fi facut eu filmele alea. Sau am anumite vise... incerc sa mi le-aduc aminte si apoi elaborez in crearea unor decoruri simolice/supra-realiste care sa sugereze o anumita stare intr-un mod cat mai inedit... imi imaginez intocmai ca intr-un film sau anime ... Sa folosesc mijloace grafice, simbolice, stilistice pentru a exprima ceva...
In cele din urma m-am lasat pe termen nedefinit de a scrie 'filosofale' si sofisme, pentru ca nu pot exprima doar prin aceste mijloace 'absolutul'.
Il las pe Marele Anonim sa lucreze, iar in timpul liber observ lumea si ma minustrez {minunez+distrez=... cuvant 'invenpus' (*L*|] de cele mai simple, infime si uimitoare lucruri posibile si imposibile tongue.gif.

Concluzie: Scrie orice sau orice faci sa faci in stilul tau, cum simti pe moment... /iar adancurile sufletului tau aflandu-si adancimi ascunse - luminate dimensiuni ale viitoarei TU/ constienta creezi prezentul - graunte devenit planeta aleselor posibilitati... unsure.gif
Fii persoana care vrei sa fii si nu uita de 'Marea Anonima'. biggrin.gif
mistic_angel
Mina, ma bucur foarte mult ca v-a placut prologul. Sunt magulita de comentariile voastre. Nu stiu daca le merit, dar va multumesc din suflet pentru ele.
Crystall multumesc ca ai citit ceea ce am scris pana acum.
QUOTE
Pot sa te intreb ce anume te inspira sa scrii o poveste de acest gen?

Sigur ca poti sa ma intrebi si iti voi raspunde cu placere.
Experientele mele din trecut ma inspira sa scriu astfel de povesti. Rautatea din jurul meu, anii tristi din generala, acestea ma inspira sa scriu astfel de lucruri. Sper ca te-am lamurit si sper sa citesti in continuare aceasta poveste.
Micro Ice * multumesc ca ai citit ceea ce am scris. Este intr-adevar o poveste rece, cred ca este cea mai rece si dura poveste pe care am scris-o pana acum. Raspunsul la intrebare l-am dar putin mai sus. Sper ca raspunsul meu sa iti fie pe plac si sper sa citesti in continuare aceasta poveste.
scarz08 ma bucur ca iti place aceasta poveste. Crede-ma, si mie mi se adreseaza astfel de cuvinte atunci cand scriu o astfel de poveste, dar asta nu ma face sa ma opresc. Mie imi place ceea ce scriu si nu am sa ma opresc din scris. Multumesc din suflet pentru sfatul tau si am sa tin cont de el. Am sa incerc, pe viitor, sa incerc sa pun si figuri de stil si am incerc sa fac personajele mai complexe decat sunt acum. Multumesc pentru sfaturi si sper ca vei citi aceasta poveste in continuare.
darkbombonik ma bucur sa te vad din nou pe aici si ma bucur ca ai citit acest prolog. Este intr-adevar dura poveste, dar este doar inceputul. Sper ca vei citi in continuare aceasta poveste.
cipmaster multumesc ca ai trecut sa citesti ceea ce am scris si ma bucur ca ti-a placut. Imi place ca ceea sa scriu sa afle si alti. Stiu ca exista astfel de literaruta si chiar as vrea sa citesc asa ceva. Nu va fi fictiune. Nu vreau sa fie fictiune. Am sa incerc sa fac ceva realist, sper doar sa imi reuseasca. Multumesc din sufelt pentru cuvintele frumoase si multumesc pentru sfaturi. Sper sa citesti in continuare aceasta poveste.
mistic_angel
Mina, sper sa va placa prima parte a acestui capitol 1.
Va doresc lectura placuta si astept critici.

Capitolul 1-Copilarie pierduta…


Dacă ar fi să mă privesc acum în oglindă, probabil m-aş speria de ceea ce am ajuns, m-aş speria de mine. Nici nu mai ştiu câţi ani au trecut de când stau în această închisoare oribilă. Cred că sunt trei ani de când nu am mai luat contact cu lumea de afară, trei ani în care nu am făcut altceva decât să stau în celula mea şi să privesc tristă luna de afară. Datorită faptei mele, nu am avut voie să ies din celulă şi eram mereu supusă la cele mai grele treburi din închisoare: spălatul WC-urilor şi a coridoarelor zilnic de una singură tind să precizez; trebuia să fac mâncare aproape în fiecare zi pentru că, de când venisem eu, bucătăreasa a fost concediată. Nici până în ziua de azi nu ştiu adevăratul motiv. Gurile rele spun că supraveghetoarele au găsit-o drogată în baie împreuna cu alte deţinute ceea ce nu m-ar mira având în vedere că mereu o vedeam cu o ţigară de marijuana în gură. Ceea ce a fost şi mai rău a fost, că pe lângă faptul că făceam mâncare, eu nu primeam aprope nimic. Mâncarea mea zilnică era compusă din câteva felii de pâine şi două pahare cu lapte, rar îmi dădeau mâncare făcută de mine, pe care trebuia să le împart cu colegii mei de cameră, familia Şobolan. Era o familie compusă din cinci membrii: un mascul, o femelă şi trei copii, toţi extrem de scârboşi cu dinţii din faţă mari de te apuca greaţa atunci când te uitai la ei. Îmi amintesc că am vomat de vreo câteva ori ceea ce mâncasem pentru că îmi era foarte scârbă să îi văd şi pe ei mâncând cu mine.
Aceste rânduri am început să le scriu în primele săptămâni de când am venit aici, iar acest jurnal se va încheia atunci când viaţa mea se va sfârşi şi ştiu că nu va mai dura mult până când voi fi executată. Las în urma mea un mic scenariu al vieţii mele: începând cu copilăria mea şi terminând cu anii petrecuţi în închisoare. Poate că într-o zi cineva va binevoi să citească aceste rânduri umile şi sper să nu mă condamne pentru ceea ce am făcut.
Mi-am trăit cincisprezece ani din viaţă cum nu se poate mai bine şi sunt mândră de asta. Am cunoscut prietenia oamenilor, răutatea lor nemărginită, am reuşit chiar să intru într-un grup de ciudaţi unde am ajuns să mă droghez şi să apelez la prostituţie pentru simplul fapt că nu mai aveam bani pentru a-mi cumpăra droguri. Am ajuns chiar să fur de la oamenii de pe stradă, dar cel mai rău a fost că am ajuns să ucid. Am ucis doi oameni la viaţa mea: pe prietena mea cea mai bună şi pe mine.
M-am născut într-o familie bogată, familia Popescu, cea mai respectată familie din oraş. Tata era cel mai căutat avocat din ţară, iar mama, un fost fotomodel de succes care şi-a dedicat viaţa afacerilor tatei şi crescând-o pe sora mea, Anna. Da, pe sora mea Anna. De mine au uitat complet în mometul în care s-a născut sora mea. Nu a contat că am fost primul copil născut, pentru ei a contat doar Anna. Ca urmare, am fost trimisă la ţară şi crescută de bunici. Să nu credeţi că bunicii mei erau nişte oameni străluciţi de buni şi că m-au iubit. Nici vorbă de aşa ceva. Când mama a venit la uşa lor cu mine în braţe, bunicii şi-au pus mâinile-n cap.
-Ce crezi că faci aducând-o pe Mira aici? A întrebat-o bunica pe mama din poartă uitându-se cu dispreţ la ea. Bunica a fost la fel ca mama. Ipocrită şi rea. La cei patruzeci şi şapte de ani ai ei, se ţinea foarte bine pe picioare şi îl înşela pe bunicul ori de câte ori avea ocazia. O zi cu vecinul de alături, o zi cu un om din sat şi tot aşa până când a murit. Nu cred că bunicul a ştiut vreodată de aventurile bunicii pentru că bunica era o actriţă foarte bună. Ştiu sigur că bunicul a iubit-o foarte mult.
-Am adus-o să o creşti tu pentru că eu nu pot. S-a născut şi Anna şi trebuie să am grijă de ea, nu de Mira. Si aşa îi este mai bine aici decât acasă cu noi. Nu face decât să mă incomodeze prezenţa ei.
-Dacă va sta aici, te vei asigura ca în fiecare lună să primească bani. Eu sunt bătrână şi nu am cum să muncesc, iar din pensia tatălui tău nu ne ajunge nici măcar să plătim datorile casei, i-a spus bunica pe un ton foarte calm, dar veninos.
-Doar la bani te gândeşti, dar stai linistită, îti voi trimite în fiecare lună o sumă frumuşică, atât cât să vă ajungă să o creşteţi pe Mira. Nu mai să faceţi în aşa fel încât să nu aud că se va plânge că vrea acasă. M-ai înţeles?
-Da, te-am înţeles. Şi cred că ai face bine dacă i-ai cumpăra toate lucrurile de care are nevoie. Nu vreau să dau banii pe prosti, iar tu ai suficienţi bani cât să cumperi ceea ce ţi-am cerut.
Mama în acel moment pleacă cu zâmbetul satisfăcut pe buze, bucuroasă că scapă de o povară. Mă întreb dacă aşa ar fi procedat dacă Anna se năştea prima, iar eu a doua. Probabil că nu. Nu am cunoscut niciodată dragostea unei mame şi nici dragostea unei bunici. Pentru bunica, am fost ca o servitoare. Eu făceam toate treburile în casă: spălam şi călcam rufele, făceam mâncare, curăţenie, îl îngrijeam pe bunicul care era săracul bolnav, în timp ce bunica se ducea în fiecare zi la amanţii ei. Am încercat să vorbesc cu bunicul despre ceea ce făcea bunica, dar nu am reuşit pentru că bunica mereu intervenea, iar eu luam bătaie soră cu moartea. După ce mă bătea, mă arunca în beci unde mă ţinea zile întregi nemâncată. Ultima dată când m-a închis în beci am stat aproape trei săptămâni fără să beau şi fără să mănânc nimic. Lumina nu avea pe unde să intre, peste tot era întuneric, iar eu muream de frig.
Aveam opt ani când s-a întâmplat acest lucru. Începusem să ţip îngrozitor de tare spunând că îmi este foame, iar bunica îmi răspundea batjocoritor:
-Dacă vrei să ieşi de acolo, ai face bine să încetezi cu văicăreala, drac împieliţat.
La auzul acelor cuvinte am început să plâng, lacrimile curgându-mi şiroaie din ochi, dar ceva în interiorul meu a început să se schimbe. Am simţit cum un nou sentiment pune stăpânire pe mine. Simţeam o ura imensă pentru persoana care îmi adresase acele cuvinte încât îmi venea să o omor, să o pedepsesc pentru ceea ce făcuse. Am început să ţip ca disperata, să sparg tot ce era în beci, de la borcane cu gem şi compot la geamuri nefolositoare. Aveam impresia că eram posedată, că nu mai aveam control asupra acţiunilor mele. Găsisem un mic obiect din fier, nu ştiu exact ce era, dar am început să îl privesc foarte bucuroasă. Ochii îmi străluceau foarte tare şi simţeam o bucurie imensă pentru că ţineam acel obiect în mână. În acel moment, bunica a coborât în beci curioasă de ce am încetat brusc să mai ţip, dar a avut o mare surpriză când i-am înfipt în burtă acel fier. A ţipat cât a putut de tare, a început să mă roage să încetez să îi mai înfing acel obiect în burtă, dar eu nu vroiam să încetez pentru că îmi plăcea enorm de mult.
-Te doare, babă bătrână? Las`că aşa îţi trebuie. Să simţi şi tu pe pielea ta durerea trupească, dar şi sufletească. Să simţi cum este să fii umilit în ultimul hal de o ruda de sânge. Spune, bunico, îţi place?
Bunica nu a mai spus nimic. S-a lăsat încet în genunchi implorându-mă să încetez cu tortura, dar eu nu vroiam. Îmi plăcea să o văd aşa rugându-mă, îmi plăcea să îi văd sângele curgând uşor din burta ei. Îmi plăce imaginea. Culmea este că am început să râd. Un râs batjocoritor care îmi dădea o satisfacţie deosebită. Când să mă pregătesc să îi dau lovitura finală, vecinul de alături, amantul ei, a venit în fugă la noi din cauza ţipetelor pe care le-a auzit. La vederea lui, am dat drumul obiectului din mână şi l-am trântit jos acoperindu-mi faţa cu mâinile pline de sânge spunând printre lacrimi: “Nu sunt eu de vină, nu am făcut nimic, nu am făcut nimic”. M-am trântit la pământ tremurând toată, privindu-mi în acelaşi timp mâinile pline de sânge. Am facut un lucru nebunesc atunci. Mi-am mirosit mâinile şi am lins un deget plin de sânge. Mă simţeam ca un mic vampir. Vecinul de alături se uita la mine stupefiat, neştiind pe cine să ajute prima, neştiind ce să creadă despre mine. În cele din urmă, pleacă de acolo sunând la ambulanţă spunându-le că avem un om mort în casă. Bineînţeles, bunica nu era moartă, nu încă, dar vecinul nu aveam de unde să ştie acest lucru.
Ambulanţa a venit foarte repede şi a îngrijit-o pe bunica acasă. Nu a fost nevoie să meargă la spital. Obiectul nu i-a atins zonele vitale, aşa că a scapat nevătămată. Din acel moment, totul s-a schimbat. Atât pentru mine cât şi pentru bunica. A început să îi fie frică de mine, m-a izolat în casă că să nu mai am contact cu lumea de afară. Mi-am găsit refugiul în carti. În mod normal, copii de vârsta mea merg la şcoală de la vârsta de şapte ani, dar eu am început şcoala acasă cu profesori particulari. Nu înţelegeam de unde are bunica bani pentru a plăti profesorii, nu înţelegeam nimic la vârsta aceea, dar totul s-a schimbat când, într-o frumoasă zi de iarnă, se întâmplase să fie chiar de ziua mea, un bărbat îşi face apariţia la uşa noastră întrebând de mine...
Micro Ice *
Interesanta ......... blink.gif

Desi nu prea citesc povesti de genu asta .............. dupa ce am citit-o toata ......... sunt curios ce se va intampla in partea a-II-a .
elpreda
Bun, continua sa scrii. Dar am eu un defect asa de a cauta nod in papura: Ai citit cumva recent Harry Potter?
DarkAngelGirl089
Foarte interesant astept continuarea sa sti wink.gif biggrin.gif
dana2006
Wow,personajele tale sunt un pic sadice biggrin.gif , dar imi place stilul tau... sa mai scrii si sa le postezi...
Garden Girl
QUOTE(mistic_angel @ Nov 24 2007, 12:54 PM)
Experientele mele din trecut ma inspira sa scriu astfel de povesti. Rautatea din jurul meu, anii tristi din generala, acestea ma inspira sa scriu astfel de lucruri. Sper ca te-am lamurit si sper sa citesti in continuare aceasta poveste.

*


wow blink.gif
am ramas impresionata de ce am citit, in a good way, evident, dar e oarecum dura povestea. daca intr-adevar asta te inspira, in loc sa proiectezi pe foaie ceea ce traiesti, ai putea la fel de bine sa "scrii" o alta lume. una reala, dar vazuta cu alti ochi. like ....... niste ochi care vad partea buna a lucrurilor, ca un fel de revolta impotriva a ceea ce te-a insiprat tongue.gif

well, to be continued, i guess happy.gif
mistic_angel
Mina, va multumesc din suflet pentru ca cititi aceasta poveste si va multumesc pentru cuvintele frumoase.
Am sa revin mai incolo cu multumirele pentru fiecare in parte.
Acum nu pot pentru ca trec printr-o perioada difilcila cand simt ca sunt pe cale sa ma indepartez de aceasta lume.
Va multumesc inca o data pentru ca citit aceasta poveste si va las in compania ultimei parti din aceasta poveste.
Lectura placuta si astept critici.

Bunica era afară, dând mâncare la găini şi făcând puţină curăţenie în grădina de flori. Era ciudat să o văd pe bunica îngrijind florile. Ea, care nu făcea curat în casă; ea, care nu făcea mâncare, se ocupa de flori. Adevărul este că aveam cea mai frumoasă grădină cu flori din sat. Reţeta bunicii pentru îngrijirea florilor era foarte simplă: se ia o lopaţică pentru pământ umezită puţin în apă, apoi se foloseşte o stropitoare cu apă pentru înviorarea petalelor florilor, se adaugă un strop de dragoste-dragoste care nu a ştiut să mi-o ofere mie- iar florile arătau perfect. De pe mâna ei, florile parcă prindeau viaţă si erau vesele. Nu pot să explic, dar de fiecare dată când priveam florile, mă simţeam bine, de parcă lumea mea era închisă în acele flori. Chiar şi după ce am intrat la închisoare, am cerut special ca în fiecare zi să mi se aducă un buchet mare de flori. Culmea e că această cerere mi-a fost îndeplinită şi, datorită florilor, putea zâmbi măcar pentru câteva minute.
Ceea ce m-a mirat cel mai mult a fost faptul că bunica nu a spus nimic despre ceea ce s-a întâmplat cu ea, faptul că a fost înjunghiată de propria ei nepoată posedată. Nici măcar vecinul de alături nu a pomenit nimic despre incident, cu toate că începuse să vină cât mai des pe la noi, mai ales la bunica. Lucrurile îşi reluaseră făgaşul obişnuit sau cel puţin aşa credeam.
De fiecare dată când venea ziua mea de naştere, eu mi-o petreceam singură pe deal admirând satul din vârful acestuia. Priveliştea era minunată. Dealul, acoperit de zăpadă, arăta splendid în bătaia leneşului soare. Copacii, îmbrăcaţi în mantia albă, arătau mai frumoşi ca niciodata. Satul mi s-a parut foarte micuţ privit de sus. Doar câteva case împrăştiate ici şi colo, cu alei întortocheate pe care puteai foarte uşor să te pierzi. La fiecare casă, fumul ieşea din horn, iar în casele oamenilor simţeam voie bună. În acel moment, am simţit o ură puternică pentru satul acela, pentru fiecare om care îl alcătuia, dar mai ales am simţit ură pentru casa în care am crescut. Un sentiment de frustrare combinat cu tristeţe şi dezămăgire a pus stăpânire pe mine. Am simţit cum încep să mă încălzesc, să ard de furie şi eram foarte dornică să fac o prostie. Găsisem din întâmplare un mic ciob de sticlă-mă întrebam cum de a ajuns acolo-şi m-am tăiat pe mână lăsând sângele să picure încet pe pământ înroşind zăpada, iar atunci, am jurat, ducând mâinile la buze şi tamponând cu ele sângele cald, că într-o zi voi da foc acelei „cocioabe” astfel încât să nu îmi mai amintesc de ea.
M-am lăsat în genunchi şi am început să tip foarte tare lovind cu mâinile în pământul acoperit de zăpadă, blestemând viaţa care mi-a fost dată, blestemând-o pe bunica pentru iadul pe care l-am trăit. Am continuat să ţip lăsând lacrimile să răsară din ochii mei şi căzând pe omăt transformându-se în cristale rotunde. După ce am plâns şi am ţipat câteva minute bune, m-am calmat şi am început să râd trântindu-mă în zăpadă privind cerul. Începuse să ningă, iar fulgii se opreau pe faţa mea îmbujorată. Am decis că este vremea să mă duc acasă aşa că m-am ridicat repede în picioare, coborând panta către casă, când, brusc, m-am oprit pe la jumătatea drumului să privesc curioasă la bărbatul care stătea în poartă aşteptând ca bunica să îi deschidă.
Am alergat şi mai repede spre casă atrasă ca un magnet de acel bărbat. Când am dat ochii cu el, respiraţia mi s-a oprit. Era un bărbat înalt de vreo treizeci şi şase de ani, cu părul negru şi ochii verzi pătrunzători. Îmbrăcat într-un costum negru, purtând pe deasupra un palton tot negru, lung, îi dădea un aer de o eleganţă greu de imaginat. Dupa felul în care era îmbrăcat, mi-am dat seama că făcea parte din înalta societate. Poate un conte sau poate chiar un baron, iar limuzina, care era parcată în faţa porţii noastre, mi-a confirmat acest lucru. Ţinea în mână un mic cadou: o cutie pătrată, îmbrăcată frumos într-o folie cu baloane. M-am apropiat de el şi l-am întrebat politicos:
-Scuzaţi îndrăzneala, dar căutaţi pe cineva? Bărbatul s-a uitat mirat la mine şi mi-a spus pe un ton cald:
-De fapt, tânară domnişoară, caut o anumită persoană care locuieşte aici. Are aceeaşi vârstă ca şi tine. După hainele pe care le porţi, îmi dau seama că lucrezi aici, deci cred că o cunoşti. O cheamă Mira. Vrei să fii drăguţă să o chemi? Am ceva pentru ea.
La început, am crezut că acel bărbat venise să o vadă pe bunica, dar m-am înşelat. Venise să mă vadă pe mine. Eram atât de bucuroasă încât am vrut să îi sar în gât şi să îi mulţumesc, dar m-am oprit pentru că, având în vedere cum eram îmbrăcată, probabil săracul om se va speria. Politicoasă cum am fost învăţată să fiu, l-am învitat în curte, apoi în casă. I-am luat paltonul şi l-am pus în cuier, parfumul lui inundându-mi nările, servindu-l apoi cu o cafea. M-am scuzat pentru câteva minute şi am plecat să o caut pe bunica. Am fost surprinsă să o găsesc în camera bunicului stând de vorbă cu el. Scorpia de bunica m-a privit scârbită şi mi-a spus:
-Nu ştii să baţi la usă înainte să intri? Nu cunoşti bunele maniere? Degeaba am plătit atâţia bani pe lecţiile tale stupide.
-Îmi pare rău, dar se pare că ai un musafir. De fapt, eu am un musafir, dar asta nu contează. Ceea ce contează este de unde ştie acel bărbat numele meu şi cine este el?
În cameră s-a aşternut liniştea, auzindu-se doar vântul care bătea afară. Bunica s-a ridicat de langă patul bunicului, m-a luat de braţ, strângându-mă foarte tare şi spunându-mi pe un ton aspru aproape scuipându-mă:
-Unde este acel bărbat? L-ai poftit înăuntru? Spune-mi, Mira!
-Calmează-te, i-am spus eliberându-mă din strânsoarea ei, este în salon. Prostul m-a confundat cu o servitoare din cauza hainelor mele pentru că, în loc să îmi cumperi haina mai acceptabile, îmi dai să port vechile tale haine din tinereţe. Nu ai gusturi bune în modă, scumpa mea bunică. Vorbele mele au supărat-o la culme pentru că a vrut să mă plesnească, dar nu a apucat să o facă pentru că bărbatul misterios stătea în pragul uşii privind uimit ceea ce văzuse. Cred că a auzit întreaga discuţie pentru că în ochi avea lacrimi. A venit spre mine, m-a luat în braţe strângându-mă foarte tare la pieptul lui. Eu nu înţelegeam ce se petrece şi am rămas mută atunci când m-a luat în braţe. După câteva minute, m-a îndepărtat de el şi mi-a spus vag, printre lacrimi:
-Iartă-mă, copila mea, apoi s-a ridicat în picioare privind-o pe bunica cu furie.
-Bine, bine, mamă-soacră, care va să zică aşa te porţi cu Mira. Noi îţi trimiteam bani ca să ai grijă de ea, ca ei să nu-i lipsească nimic, iar tu aşa te porţi? O îmbraci ca pe o servitoare, o pui să aibă grijă de casă, ca să numai vorbim că ea are doar nouă ani şi nici până la vârsta asta nu s-a dus la şcoală? Îi plăteşti lecţiile acasă, când ea trebuie să meargă la şcoală să învete carte adevărată şi să ia contact cu lumea? Uită-te la mâinile ei, uită-te! Acestea sunt mâini de domniţoară? Nu cred. Eu zic că sunt mâini de servitoare. Mira vine cu mine şi cu asta punct.
-Chiar o iei cu tine? Eu cred că glumeşti. Este o nebună de fată. A moştenit genele morţii încă de când s-a născut. Nu poţi să ai încredere în ea. Pe mine a încercat să mă omoare şi nu m-ar mira dacă te-ar omorî şi pe tine. Cred că ştii de ce a trebuit să mă port aşa cu ea. Viermii ca ea nu merită să fie trataţi altfel.
-Destul! Cu sau fără genele mortii, ea este fiica noastră. Ştiu că atunci când va creşte va avea mult de suferit, dar ştiu cum să controlez asta, aşa că o iau cu mine şi sper să nu te mai văd niciodată.
Cât timp bunica şi domnul acela s-au certat, eu am fost de faţă în tot acest timp. Nu aveam idee despre ce vorbeau, nu aveam idee ce erau genele mortii, nu aveam idee de nimic, dar un lucru m-a înveselit în acea zi: faptul că aveam o mamă şi un tata. Bunica mi-a spus că părinţii mei au murit otraviţi de nu stiu ce organizaţie, averea lor fiind trecută pe numele meu, iar eu am crezut-o. Mică şi proastă eram pe atunci. Am reuşit în cele din urmă să deschid gura spunându-le tare şi răspicat să înceteze.
-Cum adică am părinţi, bunico? În tot acest timp m-ai minţit şi ţi-ai bătut joc de mine comportându-te cu mine ca ultimul om. Sunt un vierme, nu-i aşa? Lasă că vezi tu ce vierme pot fi. Adu-ţi aminte vorbele mele. Într-o zi, casa ta va arde, iar tu, o dată cu ea. Iar cea care va face acest lucru, voi fi chiar eu, scorpie batrână.
Bunica s-a oprit în loc la auzul acestor cuvinte. Cred că am speriat-o foarte tare având în vedere că faţa ei arăta împietrită. Ochii mari, bulbucaţi, emanau frică şi groază, mâinile au început să-i tremure, la fel şi genunchi pentru că în secunda următoare, a căzut jos şi a început să se roage cu voce tare: „Salvează-mă, Doamne, de acest monstru!” M-am apropiat de ea şi i-am zis batjocoritor râzând cu gura până la urechi:
-Rugăciunile nu te vor salva. Sufletul tău va putrezi în iad pentru că ai chinuit o fată inocentă. Acolo nu te va salva nimeni, nici măcar Dumnezeu. Bunică dragă, zilele tale de viaţă îţi sunt numărate. Din acest moment, mai ai doar cinci zile de trăit. Bucură-te de ele şi trăieşte-le împreună cu amantul tău.
Domnul misterios s-a apropiat de mine şi mi-a spus, punându-mi mâinile pe umerii:
-Mira, cred că este suficient. Nu este cazul să o blestemi pe bunica ta în aşa hal. Un blestem aruncat asupra cuiva se va întoarce şi împotriva ta.
-Ştiu, tată, dar ea merită să sufere aşa cum am suferit şi eu. Încet şi dureros. Tata era uimit de câtă ura puteam avea în mine, dar era bucuros că îi spusesem „tată”. Am întors privirea spre el şi am râs lingându-mi buzele cu limba. Am făcut câţiva paşi spre el şi i-am spus pe un ton trist:
-Să mergem. Nu mă mai leagă nimic de acest loc. Tortura mea încetase în momentul în care am auzit glasul tatei, acel glas pe care nu îl voi mai auzi niciodată.
Am ieşit din casă trântind uşa după mine, cu tata spatele meu păzindu-mă. Mă îndreptam încet către poartă lăsând în urma mea doar durere şi disperare. În adâncul meu, simţeam cum viaţa se va schimba radical, dar nu în bine ci în rău. Un rău foarte mare avea să pună stăpânire pe mine o data cu găsirea jurnalului, un jurnal misterios cu un conţinut ciudat: Jurnalul Morţii.
Miroku
am ramas like blink.gif ..e super,cam trist si sadic as putea spune...destul de interesanta povestea biggrin.gif continua plss
This is a "lo-fi" version of our main content. To view the full version with more information, formatting and images, please click here.
Anime Power Forums (Based on Invision Power Board 1.3) © 2005 Anime-Club.
Invision Power Board © 2001-2024 Invision Power Services, Inc.