Nu o sa uit niciodata faza in care Shin chan intra in bucatarie si parintii stau la masa cosumand de zor chipsuri si suc. "Mom, fix my lunch! Dad, go to work". Tata, foarte impasibil: "No! Why do I have to go to work? Is there a law voted by the Parliament saying that I have to?". Apoi ii mananca chipsurile preferate. Expresia de pe fata lui Shin chan in momentul ala e priceless.
Si e adevarat, luam foarte de-a gata faptul ca parintii trebuie sa aiba grija de noi, sa ne dea de mancare, sa ne imbrace si sa ne intretina sau sa faca sacrificii pentru noi.La fel de amuzanta e faza in care copii intra intr-un bar si se imbata cu suc, ajungand la remarci specifice adultilor.
Stilul grafic, mie cel putin, mi-a placut. Imi aminteste de vechile caricaturi care apareau prin almanahurile comuniste, pentru cei care le-au prins. Un motiv in plus de nostalgie, care e, de fapt, si motivul filmului. Dorinta de a te reintoarce in trecut, de a trai vremurile parca mereu mai bune care au fost.
Sunt nenumarate aluzii la diverse serii de anime, din care, recunosc cu rusine, n-am vazut nici jumate. Insa mai este timp.
PS: Acuma vad cate episoade are serialul si cate filme s-au facut. Zici ca-i "Tanar si Nelinistit" in varianta anime.
