Haiku
Haiku este un gen de poezie cu formă fixă, tradiţional japoneză, (limba japoneză fiind o limbă silabică), alcătuită din 17 silabe repartizate pe 3 "versuri" formate din 5, 7, 5 silabe.
Īncă de la īnceput, s-au creat confuzii īntre cei trei termeni aflaţi īn strānsă relaţie: Haiku, Hokku şi Haikai.
Termenul Hokku īnseamnă, īn limba japoneză "vers de īnceput", fiind la origine o verigă de legătură spre un şir mai lung de versuri, cunoscut sub numele de Haikai. Deoarece hokku dădea tonul restului şirului de versuri, el a căpătat un rol privilegiat īn poezia Haikai, īncāt s-a ajuns ca unii poeţi să compună numai un Haikai, renunţānd la versurile următoare.
Abia prin eforturile lui Masaoka Shiki această independenţă a fost ofocial recunoscută prin anii 1890, prin crearea termenului Haiku. Această nouă formă de poezie avea să fie scrisă, citită şi percepută ca un poem complet, independent, şi nu ca o parte a unui şir mai lung de versuri.
Practic, istoria Haiku īncepe īn ultimii ani ai secolului al XIX-lea.
Renumitele versuri ale perioadei Edo (1600-1868), scrise de maeştri precum Matsuo Bashō, Yosa Buson şi Kobayashi Issa, sunt īn general cunoscute sub denumirea de Hokku şi trebuie percepute īn perspectiva istoriei Haikai, dar īn prezent ele sunt citite ca Haikuuri independente.
Haiku-urile trebuie să conţină cel puţin o imagine sau un cuvānt care să exprime anotimpul (kigo) īn care acesta a fost scris. De obicei subiectele se referă la natură, plante, flori, insecte, etc:
Viaţa mea toată:
Frunze purtate de vānt
Īn prag de toamnă.
Cel mai cunoscut haijin este Matsuo Bashō, cel care a impus haiku-ul clasic prin cartea sa, "Drumul īngust spre īndepărtatul nord". Basho s-a născut in oraşul Ueno din prefectura Mie (Japonia), unde are loc anual un popular festival de haiku şi a īntreprins trei călătorii celebre.
* Un exemplu de hokku clasic scis de Bashō:
古池や蛙飛込む水の音
Furu ike ya kawazu tobikomu mizu no oto
balta cea veche
sunetul unei broaşte
sărind īn apă
Astăzi, poezia haiku este cea mai populară formă din Japonia, dar este foarte cunoscută şi īn afara ei. Mulţi scriitori englezi sau americani, dar nu numai, şi-au īncercat măiestria īn a compune asemenea versuri. Se apreciază că astăzi numai īn Japonia, sunt īn jur de 10 milioane de scriitori de haiku, dar majoritatea sunt la nivel de amatori şi scriu pentru ei īnşişi. Mulţi s-au īntrebat de ce această formă este atāt de populară, atāt īn Japonia căt şi īn afară, mai ales că, īn īncercarea de a compune o asemenea poezie īn altă limbă decāt japoneza, haiku īşi pierde definiţia - căci īn această limbă şi doar aici, toate sunetele ce formeaza alfabetul au aceeaşi lungime, iar toate poemele haiku - implicit - sunt la fel de lungi, pastrānd un ritm impus din timpuri străvechi. Īnsă arta modernă īncercă - se pare - să elimine aceste limite, aceste reguli, lasānd liberă imaginaţia artistului, iar aceştia se concentrează asupra conţinutului, nu numărului de silabe. Se poate spune că poezia haiku are un punct forte: şi anume că exprimă atāt de multe prin atāt de puţine cuvinte.
Unul din mulţi poeţi moderni ai Japoniei este Banya Natsuishi. Acesta īncercă să īmbine poemele haiku cu imagini vizuale abstracte. Se poate spune că poeme haiku exprimă sentimentele poetice ale scriitorului īntr-o formă concisă, scurtă, care stimulează imaginaţia cititorului, descriindu-i scene pe care - astăzi - este posibil ca acesta să nu le fi văzut niciodată. Shiki şi-a exprimat concepţia conform căreia Haiku-ul este un instantaneu al realităţii, īnrudit cu fotografia.
Primul Simpozion internaţional contemporan de haiku s-a organizat la Tokyio, pe 11 iulie 1999, sub patronajul Asociaţiei de Haiku Modern, una din cele trei organizaţii importante din japonia. La īncheiere a fost dat publicităţii "Manifestul Haiku din Tokyio - 1999", īn şapte puncte, cu scopul de a reorganiza regulile tradiţionale ale Haiku-ului , pentru ca acesta să se poată adapta la cultura fiecărui popor. Iată cāteva dintre acestea:
* Cuvintele sezonale pot fi īnlocuite cu "cuvinte-cheie", cu caracter universal: mare, copaci, viitor, foc, apă, fără legătură cu anotimpurile;
* Criteriul esenţial pentru haiku va fi "originalitatea";
* Se vor folosi ritmul şi sunetele carcteristice fiecărei limbi, pentru a scrie un haiku, care va putea avea o structură de 3 sau 4 versuri, de cāte 4, 6 sau 8 silabe;
* O importanţă deosebită le vor avea "cuvintele penetrante";
* Va fi necesar să se facă mai multe traduceri.
Tanka
Tanka este o poezie cu formă fixă din literatura japoneză, care constă din cinci unităţi cu un pattern al silabelor ān fiecare vers de tip 5-7-5 / 7-7. Partea care conţine 5-7-5 se numeşte kami-no-ku (fraza superioară) şi 7-7 shimo-no-ku (fraza inferioară). Tanka e o formă de poezie mai veche decāt haiku. In vremurile mai vechi era numită hanka (poem răsturnat), pentru că era de fapt o adiţionare plus concluzie la o choka. Īn Era Heian a existat un grup de poeţi care se numeau cei mai buni şase autori de Waka şi un altul de treizeci şase de poeţi. Poetul contemporan Tawara Machi a īncercat să dea o viaţă nouă acestei poezii. La jumătatea erei Heian a apărut un joc nou. Cineva recita sau crea un kami-no-ku or shimo-no-ku, şi cerea celuilalt participant să alipească un alt vers. Acesta tanka bazat pe principiul brain storming a primit numele renga.