Capitolul 1-Inceputul
O noapte neagra fara stele acopera orasul pustiu. Un intuneric rece strabate strazile luminate slab de felinarele inalte si mici. Licuricii incearca cu disperare sa-si lumineze calea, dar din pacate nu pot pentru ca intunericul este mult prea adanc si mult prea negru ca sa se lase invins de aceste mici lumini. Blocurile inalte, de vreo 8 nivele, se inalta triumfator deasupra tuturor. Cate o mica lumina se iveste de la unele ferestre, dar se sting repede pentru ca Mos Ene este pus pe treaba.
Dar la o fereastra, o copila admira linistea adanca care s-a asternut asupra orasului. Sprijinindu-se cu mainile de pervazul rece al ferestrei, se ridica in picioare, isi intinde mainile si simte cum vantul ii mangaie trupul blajin si subtire. Un fior ii strabate inima si vru sa se arunce. Doua aripi negre ii aparura din senin si se arunca in gol ca intr-o prapastie. Aripile incepura sa falfaie si ea zbura. Inlautrul ei se dadea o batalie a sentimentelor: bucurie, tristete, durere, fericire, pace, razbunare.
Trezita parca dintr-un somn adanc, isi dadu seamna ca zbura, dar fara directie. Era ca si cum cineva ar hotara in locul ei. Unde se ducea? De ce aripile actionau fara consimtamantul ei? Ca de obicei, intrebari fara raspuns. Copila incepe sa planga, iar lacrimile ei reci se preschimbara in cristale mici, stralucitoare.
-De ce plangi, Yume? o intreba un mosulet micut, imbracat intr-o haina alba,cu o barba si un par carunt si niste ochi stralucitori ca doua margele, care ii zambi jucaus.
Yume ramase uimita pentru ca batranelul ii stia numele si ramase si mai uimita ca el zbura fara aripi.
-De unde imi stii numele? il intreba cu lacrimi in ochi. Ce mi se intampla?
-In primul rand da-mi voie sa ma prezint. Ma numesc Omi si sunt credinciosul slujitor al Marelui Sef. Ai fost aleasa pentru a implini voia Marelui Sef: trebuie sa aduni 5 oameni pentru Turneul Umbrelor.
Intr-o fractiune de secunda chipul lui Yume se intuneca. Fata ii devenii palida, iar ochii candva blajini acuma erau negri si tristi. Inchise ochii si cobora in gol......
-Turneul Umbrelor? Eu? Sigur nu ma confunzi? Sunt o fata oarecare, cu o viata obisnuita, ma duc la scoala, am prieteni. Cum poti spune ca am fost aleasa? Nu cred ca am curajul necesar pentru a face ceea ce imi ceri. Este mult prea greu…
-Orice inceput este greu. Tu chiar crezi ca ai fost aleasa la intamplare, prin tragere la sort? Aici te inseli. De cand te-ai nascut, Marele Sef te-a urmarit indeaproape. Te-a vegheat zi si noapte, te-a aparat de rele. Nu te indoi de niciodata de puterile tale.
-Puterile mele? Despre ce vorbesti? Eu nu am astfel de “chestii”. Sau am?
-Ai puteri si sunt puternice, dar nu mai pune atatea intrebari pentru ca nu cred ca sunt omul potrivit pentru a raspunde la ele. Marele Sef va avea raspuns pentru toate.
-Marele Sef? Mergem la el?
-Da, mergem sa-i facem o vizita pe Taramul Luminilor. Este in vacanta acum.
-In vacanta?! Trebuie sa fie un tip foarte ocupat, ii spune ironic copila.
-Poate….
Yume nu-l mai intreba nimic. Ii era teama san u spuna ceva gresit, dar totul era foarte ciudat. Cum se putea sa fie ea cea aleasa? Ieri era o adolescenta obisnuita, iar acum avea puteri? Ce prostie, isi spunea in gand. Drumul catre Taramul Luminilor decurse foarte bine. Copila era mai linistita, dar nu putea intelege ce se petrece cu ea. Se intoarce catre Omi, a vrut sa-I spuna ceva, dar se opreste. O sa astepte pana va ajunge pe Taramul Luminilor, dar rabdarea ei era pusa la incercare.
Taramul Luminilor era un loc magic care adapostea cea mai frumoasa si mai linistitoare comunitate de vrajitori. La prima vedere poate fi considerat un loc pustiu, uitat de lume, cu case darapanate si o vegetatie urat mirositoare, dar aceasta este doar o iluzie pe care Marele Sef a creat-o pentru a feri acest loc de ochii curiosi ai oamenilor. Dar pentru vrajitori este un loc mirific. O data ce ai intrat in aceasta lume nu ma vrei sa pleci. O senzatie de pace te cuprinde si simti ca esti acasa. Yume ramase uimita de ceea ce vedea. Nu-i venea sa creada ca acest loc este locul despre care i-a povestit bunica ei. “Acest loc chiar exista” isi spunea in gand. Oamenii au intampinat-o cu fel de fel de bunatati: de la prajituri in forme de cai si stele pana la cozonaci inveliti in ciocolata. Toti se inchinau la ea, dar Yume nici nu-i baga in seama. Era foarte entuziasmata de priveliste.
Casele erau colorate in cele mai caudate culori si aveau niste forme foarte stranii. Unele erau dreptunghiulare cu niste geamuri mari, rotunde, altele erau rotunde cu geamuri dreptunghiulare. Acoperisurile erau sub forma de palarie tuguiata cu o floare uriasa in dreapta, iar usile erau foarte mari cu un mic geam in mijloc. Casele nu erau ingradite, dar de o parte si de alta a usii erau mici tufe verzi cu mii si mii de flori cu un miros foarte placut.
Yume observa ceva foarte ciudat la fiecare casa. Se apropie, pune man ape peretele casei si observa ca este lipicios. Rupe o bucatica si o baga in gura. Stapana casei o vede si iese repede pe usa strigand la ea:
-Ce iti inchipui ca faci? o intreba femeia rastindu-se la ea. Yume foarte calma o intreaba:
-E cumva turta dulce? Daca este, sa stiti ca e foarte buna. Nu am mai mancat niciodata ceva atat d ebun. Dumneavoastra ati facut-o?
-Da. Eu am facut-o impreuna cu sotul meu. Chiar daca lumea spune ca esti printesa visurilor asta nu inseamna ca poti sa dai buzna si sa rupi o bucatica din peretele meu.
-Imi cer scuze, dar eram curioasa. Eu nu sunt de prin aceste locuri. Ati spus cumva printesa visurilor? Yume se impietrii, dar incerca sa isi mentina calmul. Ce vroia sa spuna aceasta femeie? “Cred ca este nebuna..saraca….varsta isi pune amprenta asupra oamenilor de aici” isi spune in gand intorcandu-i spatele si ignorand-o pe femeie. Omi se apropie de ea si ii spune:
-Hai sa mergem. Nu trebuie sa mai pierdem timpul.
Merse fara sa puna intrebari. Se simtea ca o jucarie folosita.
-Omi, de ce vorbeste lumea aceste lucruri? Ce lagatura am eu in toata povestea asta?
Omi se opri. Privi in jos, iar doua lacrimi rasarira din ochii lui calzi.
-Vei afla in curand, dar nu mai pune intrebari. E spre binele tau.
-Dar nu mai pot. Vreau raspunsuri.
-Si le vei avea, dar trebuie sa ai rabdare, micuta stea.
Intr-o fractiune de secunda o multime de amintiri i-au venit prin minte. “Micuta stea” asa o alinta bunicul ei mort intr-un mod misterios. Era posibil sa fie el? Un zambet I se tiparise pe chipul ei angelic si inainta fara sa mai intrebe nimic.
Traversara o poteca ingusta plina cu pietre, iar de jur imprejurul potecii o multime de copaci si flori viu colorate. Spiridusii si zanele veneau in intampinarea lui Yume, iar ea era fericita. Spiridusii erau niste fiinte mici-micute cu un simt al umorului foarte deszvoltat, dar neastamparati. Aveau niste ochi verzi stralucitori, iar daca te uitai la ei, imediat te simteai mai bine. Zanele, frumoasele padurii, erau finite cu un corp mititel, mladios, un par lung-lung brunet, iar ochii lor violeti te fermecau pe loc. Erau foarte vesele, zburdalnice, cu o voce frumoasa, maestre in cantatul la harpa. Omi se uita la Yume cu lacrmile in ochi. Deodata apare langa el un spiridus batran cu un baston in mana.
-Ea este nepoata ta?
-Da, ea este mandria mea…printesa visurilor.
-Nu stiu, Omi, are ceva demonic. E mica si puternica, dar cine stie ce se poate intampla cand va creste. Va mai fi printesa visurilor?
-Va fi. Trebuie sa fie. Nu tebuie sa se lase prada puterilor ei negre. Ea este salvarea noastra. Aleasa.
-Oare va reusi? Ii spune spiridusul si dispare lasand in urma lui un praf stralucitor.
Omi se intoarce catre ea si cu pasi domoli se apropie. O priveste in ochi, ii lua mana intr-a lui si ii spune:
-Voi avea grija de tine si nimeni si nimic nu va putea sa-ti faca vreun rau.
Yume se uita la el cu ochii ei mititei si il lua in brate. “Multumesc mult, bunicutule”.
Lectura placuta.....astept critici...
ma oamenilor, singura problema intalnita la toata lumea: respectati timpurile verbale, ca doar de aia s-au inventat... 
trecutul cu trecut si prezentul cu prezent...capiche? 