Chat


Coyotee: [23:59] cel mai probabil boti
spyderverr: [02:43] cauta lumea ceva prin post-urile vechi sau doar sta lumea online pe prima pagina? )
spyderverr: [02:42] Total online: 288
spyderverr: [02:42] cica:
dmf: [05:30] blast from the past
MC Hammer:
desu
Silver.C: [21:49] desu
Urfe: [11:59] Ziua buna
MC Hammer:
desu
Ranma-kun: [17:44] Desu
Arhiva

Reclama

Welcome Guest ( Log In | Register )


bakemonotoyz.ro

 
Reply to this topicStart new topicStart Poll

Outline · [ Standard ] · Linear+

> Destine. Paralela Si Intersectie. [16+]


Angel-Asakura
post May 7 2008, 06:54 PM
Post #1


Arashi Kigen
**

Group: Members
Posts: 28
Joined: 3-December 06
From: Undeva...
Member No.: 3.377
Points: 68
Gender:



Daca vi se pare cunoscut, da, l-ati mai citit probabil pe alte forumuri. Acest fic il consider ceva mai reusit decat toate chestiile puerile pe care le-am scris eu mai inainte si nu-mi fac griji in privinta faptului : "va deveni celebru ?", pentru ca nu pun accent pe acest lucru. Deci :

Capitolul 1 : Început

~Tokai, Africa de Sud~

O celulă îngustă, rece, întunecată, cu un obiect rigid care ţinea locul unui pat era „reşdedinţa” actuală a tânărului Udall. Tânărul fusese acuzat pe nedrept, dar nimeni nu-l crezuse că era nevinovat. Niciun avocat din cei pe care-i contactase acesta nu-i preluase cazul, aşa că la 22 de ani, Udall se afla într-o închisoare, în loc să se plimbe pe holurile unei eventuale Universităţi impunătoare. Greşeala lui fusese aceea că se aflase într-un loc nepotrivit, la un moment nefast pentru viitoarea lui carieră.
Tocmai îşi susţinuse examenele de terminare a liceului, urmând să se orienteze către una dintre Universităţile care-i oferiseră un răspuns la scrisoarea sa. Rezultatele lui erau ramarcabile şi era un băiat destul de tăcut şi retras. Având în vedere că era cel mai bogat dintre colegii săi, păruse surprinzător faptul că el se putuse afla într-un loc cât se poate de nepotrivit.
Tot ce era legat de tânărul Udall era dubios : faptul că nu avea un nume de familie, că moştenise – parcă printr-o minune – o avere imensă, pe care – prevăzător din fire – şi-o depusese undeva prin Zürich într-o bancă renumită, că se aflase în acel loc... De la un banal fapt şi pentru că nu beneficiase de o apărare bună, tânărul fusese condamnat la vârsta de 19 ani la 11 ani de închisoare. Fusese o pedeapsă mică pentru ceva ce nu făcuse, dar, fusese transferat, din motive necunoascute, în Africa de Sud, în închisoarea Pollsmoor.
De mai bine de trei ani se afla într-una din cela mai periculoase închisori. Spre norocul lui, fusese lăsat singur într-o celulă şi nimeni nu se legase de el, ceea ce-i permisese să facă cercetări despre locul unde era ţinut închis. Aşa aflase Udall că închisoarea era împărţită în cinci sectoare fiind renumită pentru violenţele incredibile între găşti, deoarece aici gardienii lipseau o bună parte din zi. Mai ştia, de asemenea, că existau cam 750 de membrii împărţiţi în găşti ce se numeau The Numbers, iar unii care făceau parte din aceste găşti rămâneau adesea în închisoare, pentru că erau atât de tare legaţi de gaşca lor, încât nu-şi puteau închipui viaţa afară.
Cât timp studiase despre închisoare, fusese lăsat în pace, pentru că gardienii îl luau cu ei când plecau şi-l aduceau când se întorceau, dar terminase de studiat, aşa că ştia că mai devreme sau mai târziu avea să i se întâmple ceva. Udall nu era nici prost, nici orb, aşa că observase că liderul uneia dintre cele trei găşti numite The Numbers, mai exact liderul găştii the 28th, pusese ochii pe el.
Udall era un tânăr frumos, cu o construcţie destul de atletică, ochi verzi-albaştrii, înalt de statură. Avusese părul şaten, dar acum era ras în cap, conform rigorilor din închisoare, însă-şi păstrase chipul copilăros, angelic aproape, în ciuda condiţiilor nu tocmai umane din închisoare. În interiorul celulii lui, ţinea socoteala zilelor trecute, scrijelind pe zidurile celulei, cu un obiect pe care şi-l confecţionase, o dungă ca un băţ, ce însemna pentru el încă o zi în închisoarea aceea.
Într-o noapte, pe când somnul refuza să vină, Udall stătea întins pe ceea ce se numea pat. În liniştea închisorii, nu se auzea niciun sunet, decât rare ori câte-un chiţăit de şoarece, fiinţele acelea nocturne ce umblau nestingherite de colo-colo şi care, pentru cei curajoşi, puteau constitui o masă copioasă, când le era prea foame. Încercând să adoarmă, Udall avu impresia că aude nişte paşi. Deschise brusc ochii şi ascultă cu atenţie. Nu era doar o părere. Chiar se auzeau paşi. În dreptul celulei lui, paşii se opriră şi Udall auzi nişte sunete ca şi când cineva ar fi încercat să descuie celula. Brusc i se făcu frică.
─ Idiotule, umblă mai încet, auzi el o voce gravă, ce venea din spatele uşii închise.
─ Da, sefu’. Să trăiţi, auzi o a doua voce.
Udall nu putu să recunoască ale cui erau vocile şi se aştepta la ce era mai rău. În cele din urmă, încuietoarea cedă şi pe uşă, având într-una din mâini o lumănare groasă aprinsă, intră cel ce pusese ochii pe Udall. Era poreclit Thunder (Tunetul) în gaşca sa pentru firea sa autoritară şi aprigă. Udall începu să tremure de frică. Nu ştia ce i se pregătise. Îl văzu pe Thunder întorcându-se cu spatele la el, spunându-i celui de-afară :
─ Fă de cart şi dă semnalul dacă se apropie cineva. Şi ţine-ţi gura-nchisă, orice-ai auzi dincolo de uşa asta.
─ Da, sefu’, auzi Udall răspunsul.
Thunder se întoarse spre Udall şi închise uşa. Cel care intrase la el în celulă era mult mai înalt ca tânărul nostru şi destul de corpolent. Orice încercare de a lupta cu un om ca el, era aproape sortită eşecului, aşa că Udall era ghemuit tot, într-un cap al patului, aşteptând îngrozit următoarea mişcare a celui ce intrase în celulă.
─ Să vedem unde-mi pun lumănarea, îl auzi el pe Thunder vorbind.
Thunder găsi un loc unde să-şi pună lumănarea şi se aşeză la capul celălalt al patului. Udall strângea în mâna sa stângă, obiectul cu ajutorul căruia scrijelea zilele pe perete.
─ Văd că şi tu scrijeleşti zilele ca şi mine, spuse Thunder. Băiete, ar fi mai bine să laşi ceea ce ţii în mână, pentru că nu am venit să-ţi fac rău.
Udall nu spuse nimic, continuând să ţină acel obiect cât se poate de strâns.
─ O să te tai la mână dacă nu-i dai drumul şi n-am chef să te doftoricesc, ai auzit ? spuse Thunder.
─ D-d-da, d-d-domnule, răspunse Udall, bâlbâindu-se.
─ Te cheamă Udall, nu-i aşa ?
─ D-d-da.
─ Nu te mai bâlbâi, prostule. Ascultă-mă bine, spuse el. Ciuleşte urechile, pentru că nu repet de două ori ceea ce-ţi voi spune.
Udall dădu din cap a aprobare.
─ Am aflat despre tine multe lucruri bune, băiete dragă. Ştiu şi de ce eşti în închisoare. Numele meu real este Dan Ascot şi eram un renumit afacerist, înainte să fiu închis aici. Conduc din închisoare afacerile mele şi drept să-ţi spun sunt mândru că am clădit un mic imperiu. Aici în închisoare, îmi vei spune Ray. Puţini au privilegiul acesta, să ţii minte asta Udall. Probabil te întrebi ce doresc de la tine.
Udall dădu din cap, dar nu vorbi, pentru că era încă speriat.
─ Ei bine, vreau să te învăţ totul despre afaceri. Eu am condamnare pe viaţă pentru ceea ce-am făcut, aşa că între zidurile acestei închisori îmi voi găsi sfârşitul. Am deja 55 de ani, Udall şi crede-mă, am făcut toate cercetările cu privinţă la tine, tinere. Eşti cel mai potrivit candidat.
─ Can-can-candidat la ce-ce, domnule ? puse el o întrebare, bâlbâindu-se din nou.
─ Cea mai potrivită persoană care să-mi preia afacerile, să-mi conducă imperiul pe care l-am creat, Udall. Îţi voi da mai multe amănunte mâine noapte. Gardienii stau mai multă vreme plecaţi şi vom avea suficient timp să vorbim pe îndelete. Gândeşte-te în noaptea asta la ceea ce ţi-am spus, Udall, pentru că o şansă ca cea care ţi-o ofer eu, nu o să mai găseşti nicăieri. În plus, mai tânărul lider al găştii the 27th a pus şi el ochii pe tine, dar te asigur că nu pentru a-ţi oferi ceea ce ţi-am oferit eu, ci mai degrabă pentru ceea ce ar putea să-i ofere trupul tău, dacă mă înţelegi ce vreau să spun. Aşa că mâine noapte, te voi întreba dacă accepţi propunerea şi dacă răspunsul tău va fi afirmativ, o să te învăţ tot ce ştiu şi o să-ţi ofer protecţie. Fără protecţie, viaţa ta în această închisoare nu va fi uşoară, Udall. Ţine minte asta, sfârşi Dan de vorbit.
Se ridică, îşi luă lumănarea şi întrebă :
─ Vreo mişcare ?
─ Nu sefu’. Este liber.
Dan ieşi din celulă şi Udall auzi din nou sunetele de încuiere a uşii, apoi îndepărtarea paşilor. Rămas încă ghemuit în întunericul celulei sale, el se relaxă, dănd drumul obiectului ce-l ţinuse strâns în mână. Se întinse pe pat, gândindu-se la propunerea ce i se făcuse. În cele din urmă, somnul puse stăpânire pe el şi adormi.

~Undeva în California~

Într-o casă luxoasă, cu o cană de cafea în mână, sorbind încet din ea şi uitându-se pe fereastra sufrageriei sale la strada animată de lumea care trecea grăbită, tânăra Connie Wilson se simţea bine în singurătatea de care avea parte. Soneria telefonului ei celular o trezi din reverie. Se duse să răspundă, văzând că cel ce-o sună era fratele ei mai mare.
─ Bună, Fred, răspunse ea.
─ Ce mai face studenta mea favorită ? auzi ea întrebarea.
─ Face la fel de bine ca fratele ei mai mare, răspunse ea.
─ Cum e în California, în Beverly Hills, cel mai luxos cartier ?
─ La fel cum este şi în Las Vegas, unde-ţi desfăşori tu afacerile. Fred, nu trebuia să-mi iei o casă în Beverly Hills doar pentru că am intrat cu cea mai mare notă la o universitate de prestigiu de-aici.
─ Ba era imperios necesar. Nu uita, ca eu sunt mai mare ca tine şi pentru că am rămas fără părinţi, eu sunt cel care are grijă de tine, îl auzi ea spunând.
─ Şi uite cum se împăunează cocoşul, spuse ea cu amuzament.
─ Connie, unde eşti acum ?
─ În sufrageria casei. Unde aş putea să fiu ?
─ Nu te-ai dus şi tu să sărbătoreşti ?
─ Unde să mă duc când nu cunosc pe nimeni ?
─ Păi te duceai cu cei care-ţi vor fi viitori colegi. Ce dacă nu cunoşteai pe nimeni ? Era o ocazie bună să cunoşti. Ai 19 ani. Distrează-te.
─ Prefer să mă uit la animaţia de pe stradă şi să stau cu o cană de cafea în mână.
─ Mai uşor cu atâta cafea, să nu păţeşti ceva. Bei prea multă cafea.
─ Fred, ca să ţi-o citez pe Claudia Roden, „cafeaua este un moment de plăcere şi o aromă”.
─ Of, Connie... Daca nu erai sora mea mai mică...
─ Hai, Fred, toată lumea bea cafea. Câteva ceşti nu-mi fac rău.
─ Ai grijă de tine, Connie. Mai ales în ce te bagi. Nu uita că până vei împlini 21 de ani mai e cale lungă.
─ Da, Fred. Întotdeauna am fost atentă în jurul meu.
─ Sunt mândru de tine. Ai intrat la jurnalistică.
─ Asta a fost ceea ce-am visat, Fred. O să fie bine, frate.
─ Ştiu surioară. Am încredere în tine. Trebuie să te las şi să închid acum, telefonul din birou a început să sune enervant de insistent, iar secretara mea e bolnavă.
─ Drăguţ moment şi-a ales şi ea să se îmbolnăvească, spuse ea ironic. Te pup, frate. La revedere.
─ La revedere, surioară.
Închise telefonul şi apoi îşi continua privitul pe fereastră, dar strada nu mai era chiar atât de animată, aşa că-şi termină cafeaua, apoi spălă ceaşca şi se duse în camera sa. Se schimbă de haine şi decise să iasă afară să se plimbe. Afară era plăcut şi paşii o purtară spre o cafenea. Acolo, la o masă de lângă fereastră, ea recunoscu chipul unei viitoare studente. Stătuse de vorba ceva mai mult timp cu aceasta, însă uitase s-o întrebe cum o cheamă. Intră în cafenea şi se opri în dreptul mesei la care stătea ea.
─ Bună. Este liber ?
Tânăra îşi ridică privirea şi spuse :
─ Da. Este.
─ Connie Wilson. Am stat de vorba la universitate, întinse ea mâna.
─ Îmi amintesc. Devon Collins, răspunse aceasta strângând mâna întinsă. Ia loc, te rog.
─ Mulţumesc, spuse ea aşezându-se. Ce serveşti ?
─ Am luat o esresso.
─ Asta-mi aminteşte de alt citat. Charles Maurice de Talleyrand spunea : „Espresso este pentru Italia ceea ce este şampania pentru Franţa”, zise ea, făcând cu mâna unui chelner.
Când acesta se apropie de masa lor, ea spuse :
─ O cafea, vă rog.
Chelnerul dădu din cap şi Connie se întoarse spre Devon.
─ Eu prefer cafeaua. Un proverb turcesc zice : „cafeaua trebuie să fie neagră ca iadul, tare ca moartea şi dulce ca dragostea.”
─ Eşti pasionată de cafea ? întrebă Devon.
─ Eu ? Nicidecum. Asta este doar a doua ceaşcă pe care o beau pe ziua de azi. Nu o beau prea tare şi nici multă. Mă limitez la două ceşti pe zi. Cred că atunci când vom învăţa mai mult, voi bea şi trei, dar trebuie s-o las mai moale.
─ Cine ţi-a spus una ca asta ?
─ Fratele meu, răspunse ea.
Cele două şi-au continuat conversaţia, iar la despărţire au schimbat numerele de telefon, apoi Connie se întoarse acasă, unde se dusese direct spre dormitorul ei, pentru a se trânti în pat.
Aşa începea o nouă etapă de viaţă. Udall, aflat la închisoare adormise cu gândul la propunerea făcută de cel supra-numit Thunder, iar Connie, aflată în casa ei, cu gândul la cursurile universitare ce aveau să înceapă curând. Erau două persoane diferite, cărora li se rezervase destine distincte.
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

Reply to this topicTopic OptionsStart new topic
2 User(s) are reading this topic (2 Guests and 0 Anonymous Users)
0 Members:
 

Anime in Romania
Muza-chan.net
Anime-Club Circle
Diclonius Subs


Termeni si conditii de utilizare
Hosting provided by Forbin

Lo-Fi Version Time is now: 28th March 2024 - 01:20 PM
| Home | Help | Search | Members | Calendar |