Chat


Coyotee: [23:59] cel mai probabil boti
spyderverr: [02:43] cauta lumea ceva prin post-urile vechi sau doar sta lumea online pe prima pagina? )
spyderverr: [02:42] Total online: 288
spyderverr: [02:42] cica:
dmf: [05:30] blast from the past
MC Hammer:
desu
Silver.C: [21:49] desu
Urfe: [11:59] Ziua buna
MC Hammer:
desu
Ranma-kun: [17:44] Desu
Arhiva

Reclama

Welcome Guest ( Log In | Register )


bakemonotoyz.ro

2 Pages  1 2 > 
Reply to this topicStart new topicStart Poll

Outline · [ Standard ] · Linear+

> Prizoniera Inimii [♥], Trebuie să faci alegerea...


Haruki
post May 11 2012, 02:13 PM
Post #1


Incepator
**

Group: Members
Posts: 20
Joined: 2-October 11
Member No.: 10.687
Points: 46
Gender:



Heii.. Încep şi eu un fic aici.. :) .. E o poveste de dragoste..si bla bla bla..Nu e prea reuşit ficul..deci sa nu fiţi prea duri :D :D

Capitolul 1

Mă simţeam ca un amestec de acid şi săruri. Aveam impresia că sângele se evaporă încetul cu încetul, iar pielea îmi ardea în flăcări usturătoare ce dispăreau şi iar reapăreau nelăsându-mă să respir. Fiecare părticică din corpul meu se fărîma în focul diavolului ce se tot amuza pe seama mea, privindu-mă cum sufăr. Şiroaie de lacrimi începură să se verse pe obrajii fierbinţi. Deschisem încet ochii, mă durea, nu vedeam nimic, totul era de un negru fuyionat cu un roşu însângerat. Eram învăluită în ceaţă şi lacrimile parcă se transformaseră în sânge ce curgea la nesfârşit. Inima bătea fără oprire, după care puţin câte puţin încetini. Nu-mi mai simţeam corpul, braţele nu mă mai ascultau, picioarele parcă ingheţaseră. Auzisem vag un foşnet, după care o atingere pe genunchi, iar apoi nu mai simţeam pamântul sub mine, simţeam vântul rece pe pielea umedă.
- Era acolo, înă nu ştiu ce e cu ea... Nu am desluşit ce a spus mai departe sau cine erau persoanele date. O durere ascuţită am simţit cum mi-a străpuns corpul, după care ...

- I-am dat ceea ce i-aţi prescris...
- Cred că îşi revine.
Durerea încetase, dar corpul nu mă mai asculta. Abia puteam sa-mi mişc degetele, auzeam vocile alea, dar nu aveam idee cine erau. Dacă vroiau să-mi facă rău? Ah! O durere îngorzitoare îmi străpunse capul. Am deschis ochii brusc şi o lumină mă orbi făcându-mă să tresar.Lângă mine se afla o doamnă ce era în întregime îmbrăcată în alb, am presupus că era o asistentă medicală. Lângă ea se afla un bărbat cu părul ţepos şi gri ce avea o mască pe faţă sau ceva de genu acesta. Asistenta se uita la mine cu o faţă ingrijorată, dar bărbatul nu arăta nici un fel de emoţie. Mă privea incontinuu. Nu eram speriată. Nu înţeleg de ce, căci în mod normal ar trebui să fiu, dar pur şi simplu simţeam că nu am de ce să-mi fie frică. Că puteam să mă apăr de orice...
M-am ridicat pe fund examinând încăperea. Era o cămeruţă nu prea mare cu două paturi şi un dulap în care, presupun eu, erau medicamentele. Pereţii erau de o culoare verde, dar foarte pal. Pe geam am văzut soarele cum strălucea mai puternic ca oricând... Ciudat, nu îmi aminteam când am văzut ultima dată lumina soarelui. Mi-am îndreptat din nou privirea către cei doi. Stăteau la fel cum erau cu câteva minute în urmă. Bărbatul s-a apropiat încet de mine, parcă, examinându-mă. Am încercat să rămân calmă, fără ca să arăt vreun semn de frică.
- Hmm.. Arăţi bine. Ciudat, după cum mi-am notat eu, nu trebuia să arăţi aşa. Spuse tipul.
Nu înţelegeam. Cum adică "nu trebuia să arăţi aşa"? Ce naiba?
- Ce vrei să spui? am icnit eu. Vocea îmi tremurase când spusesem aceste vorbe. El se uita în continuare la mine fără nici o explicaţie.
- Vrea să spună că ai dormit aproape 6 zile şi după faptul că te-am găsit în pădure fără cunoştinţă, ar trebui să fii mai... slăbită. Explică scurt şi amabil doctoriţa.
6 zile? Stai puţin, m-a găsit în pădure fără cunoştinţă? Ce dracu.. am mai şi dormit până acum? Dar unde mă aflu? Nu înţeleg nimic.
- Unde...unde mă aflu? Am întrebat încet. Asistenta se pornise sa-mi spună ceva, dar fu întreruptă de bărbatul ce sătea alături.
- Te afli în Konoha, cunoscut ca şi satul Frunzei. Eu sunt Kakashi Hatake, ninja al acestui sat Şi tot eu te-am găsit pe tine în pădure.
Konoha... îmi sună aşa cunoscut... E ninja, deci el era cel ce vorbea atunci. Am impresia că sunt personajul unui vis urât... un coşmar. Dar cea mai ciudată chestie e că tot nu înţeleg cum am ajuns eu în pădurea aia aproape... moartă. Golurile astea au apărut parcă de nicăieri. Nu-mi amintesc nimic din ce m-ar fi ajutat să aflu ce s-a întâmplat cu mine. Trebuie să găsesc cheia acestor goluri.
- Numele meu este Sayuri.
Măcar asta mai ţin minte.
- Cum ai ajuns în pădurea aia? Mă întrebă Kakashi.
Aş fi vrut să-i dau un răspuns mai bun decât cel pe care îl am acum.
- Sinceră să fiu, nu-mi amintesc. E unul dintre multele goluri pe care le am în cap şi care încerc să descopăr ce se află în spatele lor. Tipul se uită în continuare la mine fără nici o emoţie, probabil că credea că mint, dar chiar nu-mi amintesc nimic ce ar explica cum am ajuns acolo. Trebuie cumva să aflu ce s-a întâmplat, dar nu am nici o idee despre cum aş putea rezolva chestia asta. Singurele persoane la care aş putea apela sunt cele care se află acum lângă mine, dar tot nu sunt sigură dacă îmi sunt prieteni sau duşmani.
- Ei bine, mergem la Hokage care va decide ce să facem cu tine. Spuse Kakashi ridicându-se şi îndreptându-se spre uşă. Te aştept pe hol.
Am rămas un pic confuză. Hokage? Ce naiba e ăla? La ce ar trebui să mă aştept de la oamenii aceştia? Firar! Nu prea am de ales. Ei m-au găsit şi au avut grijă de mine. Nu cred că ar fi politicos dacă aş fugi ca o psihopată.
- Ţi-am lăsat nişte haine ca să te schimbi. Dacă mai ai nevoie de ceva, atunci să mă chemi, voi fi alături. Spuse amabil asistenta şi cu un ultim mic zâmbet, ieşi.
M-am ridicat încet din pat încercând să păşesc fără grabă spre hainele ce mi le-a lăsat asistenta. Brusc, ameţeala mă cuprinse atât de repede, încât mi-am pierdut echilibrul şi era cât pe ce să cad. M-am sprijinit repede de perete înainte să ajung la podea. Era normal să-mi pierd echilibrul, dormisem aproape 6 zile. După ce am stat vreo câteva minute lipită de perete, am luat hainele din pachet. Am pipăit haina simţind un material subţire, parcă fin, parcă aspru. Era o tunică de un albastru închis până la genunchi şi o pereche de pantaloni puţin mai lungi decât tunica. Mi-am scos cămaşa albă aruncând-o pe pat. Fără să vreau am privit în oglinda ce atârna pe perete. Şocul era atât de mare încât era cât pe ce să ţip, dar mi-am astupat la timp gura cu mâinile. Un dragon imens era tatuat începând de sub sâni şi încolăcindu-se până pe după spate. Credeam că mă voi prăbuşi dintr-un coşmar îngrozitor într-unul şi mai îngrozitor. Chestiile astea deveneau din ce în ce mai ciudate. Nu aveam explicaţii, nu ştiam şi nu îmi aminteam nimic, aveam impresia ca mă voi prăbuşi. După ce am examinat dragonul timp de încă vreo 10 minute am pus pe mine tunica şi pantalonii şi m-am grăbit spre Kakashi. Am mers cu paşi repezi spre ei fără a arăta vreo emoţie. Cei doi se întoarseră spre mine, asistenta zâmbi când mă văzu.
- Hainele îţi vin aşa de bine! Se arătă ea încântată.
- Ăăă.. mulţumesc. Sunt foarte drăguţe. Am spus eu puţin ruşinată.
- Eu deja nu le mai port, deşi sunt foarte comode. Spuse ea încă zâmbind.
I-am răspuns cu un mic zâmbet, forţat. Sunt hainele ei? Cât de amabili sunt! Chiar nu ştiu de ce au aşa mare grijă de o străină, nici măcar nu mă cunosc. Aş putea fi un spion, da ei tot au grijă de mine. Poate că ei într-adevăr mă vor ajuta să aflu ce s-a întâmplat.
- Sayuri, eşti bine? Întrebă Kakashi.
- Da, sunt bine. Am spus eu calm, fără ca să dau vre-un semn. El a dat din cap şi m-a condus împreună cu asistenta spre uşă. Mi-am luat rămas bun de la ea mulţumindu-i pentru haine încă o dată. Cred că era prima mea prietenă de aici. Ciudat, nici măcar nu-i ştiam numele. Cât despre acest bărbat, tot mi se pare un pic ciudat. E aşa tăcut, iar privirea lui mă incomodează. Mergeam pe o potecă îngustă şi întunecată, după carte am ajuns pe o alee ce semăna mai degrabă cu o piaţă. Aleea era aglomerată. Sătenii mergeau de colo-colo, majoritatea cu coşuleţe îm mână, alţii încercau să vândă ce aveau. Părea că nimeni nu ne observă, nici măcar nu se uita la noi. Erau prea ocupaţi cu treburile lor. El a tăcut tot drumul,din când în când spunându-mi câte ceva despre clădirile pe lângă care treceam. Am trecut de o mică poeniţă, care ducea într-o pădure întunecoasă, ce părea să se întindă la nesfârşit.
Am ajuns în faţa unei clădiri destul de mare, era destul de veche, de o culoare gri-şters. Kakashi mi-a făcut semn să vin după el, nici nu observasem că rpmpsesem în urmă. Intrasem în clădirea uriaşă văzându-l că vorbeşte cu un alt bărbat. După felul cum arăta şi mai ales că avea aceiaşi bandamă ca la Kakashi, numai că era pe mână, am presupus că era şi el un ninja. M-am apropiat repede de Kakashi, observând că lumea deja începuse să mă privească. Chiar nu mă mira faptul. Ne-am îndreptat pe scări, rucându-ne până la etajul 3. A deshis o uşă, mie făcându-mi semn să aştept afară. Am aşteptat vreo 20 de minute cecretând cu privirea fiecare gaură şi fiecare crăpătură de pe pereţii holului. Deja mă plictisisem rău şi nu mai aveam răbdare. În sfârşit uşa se deschise şi Kakashi mi-a făcut semn să intru. Deodată, am început să am nişte ciudate emoţii ne plăcute. Habar nu aveam ce se află de partea cealaltă a uşii. Am intrat cu un mic fior pe spate închinyând uşa camerei. Era o sală mare, spre deosebire de ce îmi închipuisem eu. Credeam că e un mic cabinet cu o măsuţă şi un dulap cu cărţi, chiar tipic. Deşi, în mare parte aşa era. Biroul era în capătul camerei în faţa unei ferestre gigantice. În fotoliu se afla o doamna blondă, destul de învârstă. Se uita la mine concentrată aşteptând să mă apropii.
- Deci tu eşti fata pe care a găsit-o Kakashi. Spuse ea cu o voce serioasă privindu-mă cam ciudat. Nici nu ştiam ce să-i spun, mai ales că nu aveam idee cine era.
- Da, ăăă... bună ziua. M-am bâlbâit eu. Aveam câteva întrebări pe care muream de nerăbdare să le pun, dar nu cred că era cazul acum.
- Kakashi mi-a spus despre tine şi că nu-ţi aminteşti ce s-a întâmplat cu tine. Ai vreo rudă prin apropiere sau ne poţi spune unde se află familia ta ca să te putem ajuta? Mă întrebă ea.
Era întrebarea de care am fugit în toţi aceşti ani- Nu doream să deschid subiectul acesta pentru că din nou avea să reapară acea durere insuportabilă. Mai înfiorătoare decât orice rană usturătoare pe care o poţi avea vreo dată. Speram să le spun repede sursa acestei dureri, apoi să o blochez, încercând să uit cât mai repede de ea.
- Părinţii mei au fost omorâţi când eram mică. Apropiaţi sau prieteni nu am sau.. din câte se pare, nu-i ţin minte. Am spus-o dintr-o răsuflare sperând să nu mă pună să repet. Era linişte. O linişte ciudată, iar în momentul acela doream ca cineva să o rupă.
- Îmi pare rău. Nu te putem lăsa aşa. Îţi vom găsi un loc în care să locuieşti, dar mai întâi un loc de muncă. Cred că la grădiniţa din sat aveau nevoie de o educatoare. Voi vorbi cu doamna Masao să-ţi găsească un loc în care să locuieşti. Te vom ajuta cu tot ce putem. Spuse doamna yâmbindu-mi la fel de camabil ca şi asistenta de la spital.
- Sunteţi prea amabilă. Cum pot să vă mulţumesc? Am întrebat eu uimită. Cât de buni puteau să fie oamenii aceştia cu mine! Chiar nu ştiam cum să le mulţumesc!
- E în regulă. Nu te putem lăsa aşa, fiecare are nevoie de ajutor. Zise ea.
- Nu ştiu cum să vă mulţumesc doamnă...
M-am oprit pentru că abia acum mi-am dat seama că nu sştiu cine este.
- Poţi să-mi spui Tsunade. Sunt Hokage al acestui sat.
Deci ea e cea despre care vorbeau. M-a ajutat atât de mult, încât cred că îi voi rămâne recunoscătoare până la sfârşitul vieţii.
Kakashi îi mulţumi din partea mea şi apoi îmi făcu semn să merg după el. Am ieşit din clădire mergând pe drumul pecare am venit. Pe drum îmi trecu prin minte tot felul de gânduri. În primul rând, nu ştiam încotro ne îndreptam. Apoi, nu aveam nici cea mai mică idee ce voi face mai departe. Kakashi tăcu tot drumul, aşa că am decis să rup tăcerea.
- Unde mergem? Am spus eu cu jumătate de voce.
- Mergem la grădiniţa doamnei Masao. Acolo vom încerca să-ţi găsim un loc de muncă. Doar nu vrei să stai în stradă?
- Nu. Mulţumesc. Am mers până la poiană, dar ne-am apropiat de un grup de persoane. Erau 5 băieţi şi 4 fete.
- Kakashi-sensei! Strigară un tip blond. V-aţi întors! Cine este ea? A întrebat arătând spre mine.
- Sayuri. Am găsit-o aproape moartă în pădure. Fiţi politicoşi cu ea. Spuse el, apoi se întoarse spre mine. Ei sunt Naruto, Kiba, Neji, Shikamaru şi Lee, air fetele sunt Ino, Sakura, TenTen şi Hinata.
- Încântată. Am spus eu zâmbindu-le. Erau draguţi, deşi mi s-au părut un pic ciudaţi. Mai ales blondul. Oricum, în momentul de faţă nu prea îmi ardea de prieteni. În depărtare am văut un băiat ce fugea în direcţia noastră şi stringându-l pe Neji. Era un tip mai dolofan, dar totuşi, simpatic.
- Neji! Strigă el, după care se opri văzându-mă pe mine. Nici asta nu mă miră. Cine e ea? Întrebăî el pe băieţi.
- Ea e Sayuri. Kakashi-sensei a găsit-o în pădure rănită. Spuse o blondă care, după cum am presupus eu, o chema Ino. Băiatul mă examină, după care yâmbi.
- E aşa drăguţă! Spuse el. Auzind asta am roşit şi am făcut un pas mai aproape de Kakashi. Am zâmbit uşor fiind prea ruşinată ca să-i spun "mulţumesc".
- Choji! Strigă TenTen la el. Choji făcu un gest în semn de scuze şi apoi zâmbi. Erau nişte băieţi de treabă, chiar îmi plăceau, dar acum mă deranja ceva mult mai important. Trebie să aflu cum am ajuns în pădurea aia şi cine mi-a făcut asta. Cu orice preţ.
- Să mergem! Trebuie să plecăm. Spuse Kakashi. Le-am spus tuturor adio şi am plecat în urma lui. Oamenii de aici erau atât de amabili şi m-au ajutat atât de mult..
Kakashi s-a oprit în faţa unei clădiri de culoare maro pal. Am intrat, iar înăuntru am simţit o aromă o aromă de lavandă şi cacao. Interiorul era amenajat foarte drăguţ. Pereţii erau de un mov deschis, iar pe mese erau multe flori. De aici şi mirosul de lavandă. Cred că locuia o femeie aici.
Se deschise uşa şi intră o doamnă mai învârstă. Ne salutase cu amabilitate şi apoi îşi întoarse privirea către Kakashi, după care spre mine.
- Doamnă Masao... începu Kakashi, dar fu întrerupt.
- Ştiu, Kakashi. Tsunade m-a informat deja cu privire la Sayuri. Se uită spre mine zâmbindu-mi prietenos. Am repetat şi eu gestul.
- Deci, o puteţi ajuta? Întrebă Kakashi.
- Desigur. Grădiniţa are nevoie de o educatoare. Se uită la mine. Sper că îţi place să lucrezi cu copii. Am o cameră liberă pentru tine, spuse dna urcându-se pe scări. Am privind după Kakashi, dar nu mai era. Ce ciudat, nici nu observasem când a plecat. Am fugit repede în urma doamnei. A deshisa uşa unei camere nu prea mari, cu un dulap, o masă şi încă câteva obiecte minuscule. Pereţii erau de un verde atât de deschis, încât aveai impresia că te afli într-o poieniţă. Razele soarelui pătrundeau prin fereastră, observând cum dansau firele de praf printre ele.
- E camera fiicei mele. Spuse doamna încet.
Ciudat.
- E foarte drăguţă. Nu ştiu cum să vă mulţumesc. Am spus eu privind-o în ochi.
- În dulap sunt hainele ei. Cred că îţi vor veni. Deschise micuţele uşi ale dulapului de culoare maro. Acolo se aflau diferite haine. De la pantaloni pâna la cele mai superbe kimono-uri si yukata. Nu se vedeau prea bine, dar am observat materialul fin cu diferite ornamente tradiţionale. Erau superbe. Dar ceva era în neregulă.
- Doamnă Masao, unde e... fiica dumneavoastră? Am întrebat puţin ezitând.
Coborâ privirea. Timp de câteva minute capera fu umplută de tăcere.
- Akiko a murit. A fost trimisă într-o misiune şi... a fost.. omorâtă. O lacrimă i se prelinse pe obrayul stâng.
- Îmi ... îmi pare rău! Nu am ştiut.. Am spus repede. La asta chiar nu m-am aşteptat- Şi acum îmi dăduse mie hainele ei.. M-am întor spre ea, dar locul în care stătuse era gol. Bătrânica nu mai era acolo. Hm! toţi de aici dispar la fel de repede, pe cât de repede apar. M-am întins pe pat cu privirea spre tavan. Tot nu mă simţeam bine. Mă îngândura faptul legat de misterioasa mea apariţie în pădure. Nu-mi aminteam trecutul şi nici nu ştiam ce-mi rezervă viitorul. Nici nu mai eram sigură de prezent. Am închis ochii şi la scurt timp am adormit.
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

darczon69
post May 25 2012, 01:55 PM
Post #2


Yume no naka...
******

Group: Members+
Posts: 965
Joined: 27-August 11
From: Shirakawa
Member No.: 10.644
Points: 2.179
Gender:



A good read. Imi place stilul tau...dar, nu stiu...mi s-a parut un pic grabita actiunea. Poate ca asta ai si vrut sa faci? Saltul de la spital, la Hokage apoi in parc/gradinita a fost ciudat pentru mine. De ce ar ajuta liderul satului o necunoscuta? De ce este lasata sa se plimbe in voie intr-un sat ninja? De ce nu este dusa la interogatoriu?

In fine; cum ziceam, asta e primul capitol si probabil ca l-ai lasat mai misterios pentru ca asta iti era intentia :D.

Sunt curios daca vei ramane fidela lore-ului Naruto sau vei face ceva nou. Inca o mica chestie: evita wall of text. Foloseste paragrafe. Este descurajant pt cititor si obositor pentru ochi.

In rest, I look forward for more :D. In special cine va fi love interestul ( B) ) si cum vei explica "loose-end-urile" lasate de acest capitol. :rolleyes:
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

Haruki
post Jun 12 2012, 12:10 PM
Post #3


Incepator
**

Group: Members
Posts: 20
Joined: 2-October 11
Member No.: 10.687
Points: 46
Gender:



Deci revin cu capitolul următor, dupa mult timp. Da.. ştiu că m-am grăbit la unele chestii :D Mulţumesc pentru opinie şi am să încerc să mă corectez. :)

Capitolul 2

M-a trezit un vis ciudat, care apoi s-a transformat într-un coşmar. Am deschis brusc ochii şi mi-am dat seama că dacă mai făceam o mişscare greşită, ajungeam la podea. Soarele lumină în întregime camera şi abia acum am observat cât de bine era aranjată. Toate lucrurile erau la locul lor şi prefect armonizate cu camera. Numai eu nu eram la locul meu. Ceva mă zgârâia pe dinăuntrul meu amintindu-mi de visul îngrozitor. Faţa înceţoşată a uini băiat ce mă privea şi îmi vorbea ceva ce nu desluşisem încă. Apoi toate aceste momente se sfârşiră totul fu cuprins de o beznă totală, după care un sunet asurzitor mă obligă să mă treyesc. Mi-am frecat repede ochii şi m-am ridicat din pat. Ameţeala de ieri mă lăsase. Fizic, mă simţeam bine, dar capul meu nu avea să reziste mult. Am deschis dulapul încercând să găsescceva potrivit şi comod. Am ales o tunică roşie şi nişte pantaloni asortaţi. Mi-am aranjat părul în coc, lăsând câteva şuviţe să se legene liber pe obraji. Am ieşit din cameră îndreptându-mă încet spre locul unde se auzea sunetul cuţitului ce tăia probabil nişte legume. Am păşit încet în bucătărie văzând-o pe dna Masao tăind, aşa cum am presupus, legumele.
- Bună dimineaţa! am spus eu.
- Oh, bună, Sayuri! Îmi spuse dna zâmbind.
- Cu ce pot să vă ajut_ Am sărit eu ăndreptându-mă spre masă gata să trec la treabă.
- Nu Sazuri, treaba ta nu va fi la bucătărie. Grădiniţa are nevoie de o educatoare. Cred că aceasta slujbă ţi se potriveşte.
- Mă bucur că voi avea grijă de copii. Vă mulţumesc foarte mult. Vă sunt recunoscătoare pe viaţă. Am spus eu.
Termină de tăiat legumele şi le trună în supă.
- Din păcate nu pot să te conduc până la grădiniţă, e imposibil să las totul aici fără supreaveghere, dar am să-ţi arăt drumul. Nu e departe.
Am ieşit în stradă, iar dna îmi explica cum să ajung la grădiniţă. Eram puţin absentă, dar totuşi am reuşit să pricep ceva.
- Vă mulţumesc. Am sous eu luându-mi la revedere de la ea.
- Mult succes! Am auzit-o strigând în urma mea.
Am încercat să-mi amintesc din ce mi-a zis dna Masao, dar în zadar. Eram ca în transă şi nu-mi puteam aminti nimic. Plus că-mi mai era şi frică să nu mă rătăcesc pe aici. Am încercat să găsesc colţul de care vorbea dna Masao, darfără succes. Firar! Data viitoare voi fi mai atentă când va vorbi cineva cu mine. Am oftat aşezându-mă pe o bancă din apropiere. Mi-am sprijinit capul pe braţe încercâns să găsesco soluţie. Să mă întorc înapoi...? Nu! Ar arăta lipsă de respect pentru doamnă, mai ales când a făcut atâtea pentru mine. O umbră se aşeyă pe faţa mea şi am ridicat capul curioasă cine s-a oprit în faţa unei străine. O siluetă musculoasă stătea în faţa mea. Pletele îi ajungeau până la umeri, iar ochii îi erau de o culoare nemaiîntâlnită. Un mov înclinat spre alb, de parcă a stros cineva culoarea liliacului în ochii lui.
- Scuză-mă. Spuse el. Eşti Sayuri, nu? Întrebă el cu un micuţ, dar drăguţ zâmbet.
- Da, tu eşti... Neji? Îmi pare rău dacă nu am spus corect numele, încă sunt un pic cam confuză după tot ce s-a întâmplat. Am zis eu.
- Ai ghicit corect. Zâmbi. Te-ai acomodat deja_
Nu pot spune că chiar m-am acomodat.
- Mda... Urmeaăz să fiu educatoare la grădiniţă. M-am ridicat de pe scaun cu faţa plecată. Dar, am o mică porblemă. M-am cam rătăcit. Mi-am ferit privirea de a lui încercând să-mi ascund roşeaţa. Scoase un mic râs, după îmi făcu semn să merg după el.
- Eşti nouă, aşa că nu e nimic de mirare. Satul nu e mare, te vei obişnui foarte repede cu el. Spuse Neji micşorând pasul ca să reuşesc să mă ţin după el.
- Mulţumesc pentru ajutor. Nu mi-e uşor. Mergeam în urma lui, privindu-l cum înaintează graţios în faţa mea. Trupul era bine făcut, haina îi lăsă o parte din bustul său la vedere. Pun pariu că fetelor le plăcea asta. Gândul mă făcu să roşesc şi mai mult. Pletele sale se mişcau libere pe spate. Părul negru şi strălucitor îi accentua perfect ochii mov-deschis. Brusc în minte apăruse imaginea întunericului. Acel negru înfiorător. Apoi imaginea deveni mai clară, nu era un anumit loc, erau ochi. Ochii băiatului. Negri ca noaptea, întunecaţi ca moartea.
- Am ajuns!
Neji îmi întrerupse legăturile ce încercam să le fac cu ajutorul visului meu. Se întoarse spre mine arătând spre clădirea de un galben pal, pe care scria cu litere mari "GRĂDINIŢĂ". Clădirea era destul de mare pentru o grădiniţă. Avea două etaje, dar ocupa aproape tot spaţiul de pe partea stângă a străzii.
- Mulţumesc că mi-ai arătat drumul. Nu ştiu ce aş fi făcut dacă nu erai tu. Am spus eu adăugând un zâmbet recunoscător.
- Cu plăcere. Sper că ai reţinut drumul.
La naiba! Iarăşi m-am lăsat purtată de val, acum cum ar trebui să ajung înapoi?!
- Ăăă...am fost puţin cam ... neatentă. Am recunoscut frindu-mă de privirea lui. A oftat, api se uită la mine ţi îşi puse mâna pe capul meu.
- Voi veni după ce termini. Sper că de data asta vei reţine drumul. M-am făcut atât de roşie încât mi-am plecat capul să nu-mi vadă stânjeneala. Dar oricum, cred că deja a observat.
- Mulţumesc. Ştii, chiar nu e nevoie, cred că eşti ocupat şi nu vreau să-ţi pierzi timpul cu mine. Chiar mă simţeam neajutorată.
- Voi veni. Îmi spuse el făcându-mi cu ochiul.
Oare toţi oamenii ăştia aveau în ei 100% bunătate? Sincer, deja încep să mă îngrijorez.
- Dar cum vei şti când voi termina? Am întrebat eu nedumerită.
- Nu-ţi fă griji. Voi veni la timp.
Dispăru, lăsând în urma sa ultimul zâmbet ce încă îmi dădea senzaţia de fluturi în stomac.
Am împins uşa şi am intrat în clădirea spaţioasă. Locul arăta diferit faţă de clădirile în care am fost până acum. Desigur, doar era o grădiniţă. Pereţii erau de un roy deschis pictat cu diferite desene pentru copii. Era linişte şi răcoare. Era o plăcere să stai aici după căldura de afară. O doamnă scundă se îndrepta cu repeziciune spre mine. Î mână ţinea nişte dosare, care era cât pe ce să e scape.
- Sunt Serizawa Miko, dar îmi poţi spune doar Miko. Zâmbi cu amabilitate, întinyându-mi nişte formulare să semnez.
- Eu sunt Sayuri. Mulţumesc că mi-aţo oferit acest serviciu.
- Oh, nu-mi mulţumi mie ci dnei Masao, e grădiniţa ei, deci ea te-a angajat. Spuse Miko dându-mi încă un formular pe care să-l semnez.
- Dna Masao? E grădiniţa ei? Am întrebat eu uimită.
- Bineânţeles. Nu ştiai?
Am dat din cap. Lucrez în grădiniţa ei, drom în casa ei... Tsunade i-a spus că voi locui la ea, dar nu a întrebat-o nimeni dacă vrea să primească o străină în casa ei. Mai ales în camera fiicei sale care.. a murit. M-a cuprins un fior la gândul acesta. Nu mă voi simţi prea bine ştiind asta.
Miko mă conduse în sala unde se aflau copiii. Multe perechi de ochi mă rumăreau atunci când Miko făcuse prezentările. Camera era plină de jucării şi alte chestii pentru copii. Erau în jur de 20 de copii, într-o grădiniţă atât de mare erau cam puţini copii. Oricum, asta nu era treaba mea.


După ce au luat masa, am condu copiii în dormitoare. Fetele au adormit repede, însă băieţii au început să se joace de-a Ninja şi să se bată cu pernele. A trebui să le spun o poveste de groayă ca să-i fac să adoarmă.
M-am aşezat pe un scaun uitându-mă la lista copiilor ce se afla pe masă. Urmăream cui degetul numele fiecărui copil. Nu găseam, mă întorceam înapoi. Căutam ceva, fără să vreau. Îi ştiam numele şi... ce să caute într-o listă de copii? E absurd. M-am lăsat pe spate şi am închis ochii. Nu-mi puteam scoate acei ochi negri din minte. Ca un neant. Mi-am imaginat din nou acei ochi negri, la început, erau înfricoşători, dar poi din ce în ce mai blânzi. Erau atât de familiari... Dar, oare ai cui erau? Poate cel ai cărui ochi îi aparţineau ştie ce s-a întâmplat cu mine, sau poate...Oh, Daomne! Am deschis brusc ochii.Dacă el era cel care mi.a făcut asta?! Şi acum ce ar trebui să fac_ Să-l caut sau să stau cât mai departe de el...?
Mai confuză de atât nu am fost niciodată. M-am uitat la ceas. Erau înă doua pre până se vor trezi copiii. Am închis din nou ochii. Mi-am reaxat muşchii. O stare de ameţeală m-a cuprins în câteva minute...

~" Liniştea înfricoşătoare cuprindea toată pădurea. Simţeam aerul sărat al mării ce învăluia toată partea aceea a pădurii. Îl simţeam din ce în ce mai puternic, fapt ce însemna că mă apropii de mare. Copacii deveneau tot mai rari, dipă care puteam vedea în întregime poiana ce se deschidea din pădure.
În sfârşit am ieşit din întunericul pădurii, am păşit pe irba înaltă zărind apa mării cum se zbătea în valuri imense. Plămânii fruă umpluţi de aerul sărat. Simţeam briza vântului încâlcindu-se în pletele mele. O siluetă ce abia se vedea din iarbă mi-a atras atenţia. Un băiat. Părul părea mai negru ca noapte, dar mai strălucitor ca soarele. Era aşezat pe marginea stâncii privind spre valurile ce se zdrobeau de ea. M-am apropiat încet de el. Ochii îi erau închişi. Părea că nici nu m-a observat. Faţa îi era atât de tristă, părea că era gata să plângă. Era atât de cufundat ăn gândurile lui.
- Ce faci aici? mă întrebă Sasuke.
Deci mă observase. Chiar era stupid să cred ca el nu-mi va simţi prezenţa. Am zâmbit.
- Vroiam să văd ce faci. Iar tu ca întotdeauna săteai aici, singur. Am spus aşezându-mă în spatele lui. Tăcu. Nici ochii nu-i deschise. Răsuflă din greu. Era din nou cufundat în gândurile sale. Sunt sigură că se gândea din nou la acele amintiri înfricoşătoare. Nu mai suportam să-l văd aşa. M-m apropiat de el, am întins braţele în jurul lui şi l-am strâns cu putere lângă corpul meu. Nu am văzut, dar ştiam că a deschis ochii.
Îi auzeam bătăile inimii, respiraţia, sângele ce-i pulsa în vene.
- Fiecare are nevoie de o îmbrăţişare. Am şoptit eu. Tăcea în continuare. Dacă aştepta să mă îdepărtez de el, totul era în zadar. Nu aveam de gând să o fac. Brusc, am simţit un val de căldură în interiorul meu. Atingerea neaşteptată a mâinii lui mă făcu să tresar. Îşi puse mâinile peste ale mele strângându-mi-le în palmele sale. Inima îmi bătea atât de puternic, încât îmi era frică să nu o audă. Milioane...nu, miliarde de fluturaşi dansau în stomacul meu. Am închis ochii lipindu-mă mai tare de el."~


Am deschis ochii. M-am uitat la ceas, au rămas 10 minute până la trezirea copiilor. Ăsta a fost definitiv, cel mai ciudat vis din viaţa mea. Băiatul! Am sărit de pe scaun. El era băiatul cu ochii negri! Sasuke. E numele lui. Dar... cine e? Şi ... de ce l-am visat pe el? Din nou întrebări fără răspunsuri. Toate sunt legate între ele. Măcar dacă aş şti răspunsul la una... ar schimba totul. Dacă aş putea să-l găsesc, cred că aş găsi răspunsul la toate întrbările. Dar păream atât de diferită în preajma lui...
M-am ridicat şi m-am îndreptat spre dormitoare ca să trezesc copii. I-am condus la cantină, apoi i-am lăsat să se joace în cameră.

Timpul trecu repede. Părinţii veniră încetul cu încetul după copiii lor. După cum îmi explică Miko, ora de muncă se finisă la 5. La scurt timp grădiniţa era pustie. Nici un zgomot. Nu se mai auzeau râsetele copilaşilor şi parcă locul acesta deveni altul. Aveam impresia că rămăsesem doar eu aici.
M-am îndreptat spre hol văzând lumina aprinsă. Probabil că era Miko acolo. Holul era gol. O lumină pe tavan îmi atrase atenţia. Era singurul bec aprins. Locul ăsta arată aşa trist fără copii...Dintr-o dată am simţit că s-a mişcat ceva în urma mea. M-am întors repede şi pot să pun pariu că am văzut o umbră mişcându-se. Ştiam sigur că am văzut-o. Simţeam asta. Din nou. Iarăşi am simţit că cineva se află în încăpere. M-am întors cu o mişcare bruscă şi rapidă. Braţul mi se încordă, pumnul se strânse, simţeam adrenalina în sânge. Am lovit cu putere obiectul pe centru trântindu-l la perete. Totul a încetat. Mi-a lăsat braţele să cadă lângă corp. Mă simţeam de parcâ tocmai îmi revenisem dintr-o transă. Am mijit ochii spre silueta care gâfâia la podea. Era... era Neji! Am fugit repede spre el ajutându-l să se ridice pe fund. Încă gemea şi respira din greu. Vroiam să-i explic, dar nu puteam! Acea descărcare inexplicabilă de adrenalină mă făcea şi mai confuză decât eram până acum.
- Ce ... ce.. ce-ai făcut? reuşi el să şoptească. Mai întâi, să-mi explice şi mie asta cineva.
- Nu.. nu ştiu. Îmi pare rău. Chiar nu ştiu ce s-a întâplat. Am spus eu tremurând.
Reuşisem să-l aşez pe scaun. Am fugit repede după un vas cu apă şi un prosop. Am înmuiat prosopul în apa rece şi am încercat încet să-i curăţ rănile. I-am dezinfectat cu grijă rănile de pe braţe, trecând apoi la faţă. I-am şters cu grijă scurta urmă de sânge. Privirea îmi fugi spre ochii lui. Se uită la mine, la fel şi eu. Deja curăţeam rana de prea mult timp.
- Neji... îmi pare sincer rău. Te rog să mă crezi, nu am idee ce s-a întâmplat. Am spus eu coborând prosopul până la gât.
- Sayuri, e în regulă. Nu ştiu de unde ai atâta putere, dar.. sunt bine acum. Rănile se vor vindeca în curând spuse el îndepărtându-mi mâna.
Am zâmbit în răspuns.
- Apropo, ţi-am spus că voi veni la timp...Spuse el făcându-mi cu ochiul.
Uitasem de asta. Chiar venise la timp. Am plecat capul încercând saă-mi ascund roşeaţa din obraji.
- M-mulţumesc. Am reuşit să spun.
- Pentru puţin. A spus el ridicându-se de pe scaun. Mergem?
Am dat din cap şi am mers după el. Mă întrebam dacă totuşi a rămas cineva în grădiniţă...
Strada era aproape pustie. Felinarele erau deja aprinse, deşi nu era total întuneric. Era linişte şi pentru o clipă aveam impresia că doar noi doi ne aflăm în sat.
- Deci. zici că nu ştii de unde a apărut acea putere cu care m-ai lăsat la pământ? Spuse el zâmbind.
Deci subiectul nu s-a închis. Deşi, nu sunt mai puţin curioasă decât el.
- Sincer, nu. Dar nu e primul lucru straniu care mi se întâmplă de când sunt aici. Mi-am adus aminte de vis şi de băiat.
- Ce vrei să spui?
- Ei bine... am roÅŸit. Am avut niÅŸte vise ciudate... M-am oprit.
- Åži...?
Ce chin!
- ... Şi era despre un băiat cu care părea să fiu ataşată într-un mod... diferit. Am spus eu ferindu-mi privirea de a lui.
Spre mirarea mea a început sa râdă. Acum chiar că mă simţeam jenată.
- Deci, ai visat o iubire din trecut? Întrebă el potolindu-şi hohotul.
- Păi, nu sunt sigură că e din .. trecut.
- Aha, ştii, poate eşti cumva căsătorită?
- Ce?! M-am oprit. NU! Nici vorbă, nu aveam să uit acest lucru. Am spus eu gâfâind.
- Bine, bine. Glumeam doar. Ce detalii mai ştii despre el? Întrebă el încă cu acel zâmbet pe buze.
- Păi, ştiu că îl cheamă Sasuke.
S-a oprit din mers. Sigur îl cunoştea.
- Îl cunoşti, nu? Am sărit în faţa lui. Era încordat. Coborâ privirea.
- Da. Eram cândva prieteni. A fost în echipă cu Naruto şi Sakura.
Blondul şi rozalia? Cu el? Erau... o echipă? Deci a fost aici.
- Dar de ce a plecat?
Pentru un moment tăcu.
- Familia i-a fost omorâtă. Şi acum caută ucigaşul. Vrea să se răzbune.
M-am oprit. A trebuit să mă sprijin de Neji ca să nu cad. E dezastruos! Ce monstru ar putea face aşa ceva? Întreaga familie.. Stai puţin! Şi dacă e aceeaşi persoană ce mi-a făcut şi mie asta?! Poate de aceea îl cunoşteam. Să aibă vreo legătură el cu chestia asta? Lucrurile astea sunt legate între ele. Nimic nu e o pură coincidenţă aici.
- Sayuri! Eşti bine? Îşi puse mâinile pe umerii mei privindu-mă cu o faţă îngrijorată.
- Da... E îngrozitor! Cine putea face una ca asta? Am întrebat încercând să mai scot informaţii.
- Nu ştiu. Dar e ciudat faptul că Sasuke şi fratele său, Itachi, au rămas în viţă. Deci, sunt două variante, deşi ar putea fi doar o coincidenţă.
Aici nu există coincidenţe. Iată şi răspunsul.
- Itacih şi-a omorât familia?! Asta e pur şi simplu monstruos! Nu-mi puteam reveni. Să fie el oare cel ...
- .. sau Sasuke. A spus el încet
Imposibil. Sigur el nu putea face asta. Simt asta. Sunt absolut sigură!
- Nu! Neji, crede-mă, Sasuke nu putea face asta! Nu ştiu cum, dar simt asta. Sunt sigură că a facut-o Itachi! Poate par nebună dar...
- Nu eşti nebună, Sayuri. Te cred. Apuse el într-un fel chiar romantic. Am roşit .. din nou.
- Mulumesc. Mulţumesc că-mi eşti aproape, Neji. Dacă n-ai fi tu, probabil că mi-ar fi fost mult mai greu. Am spus eu privindu-l în ochi.
- Pentru puţin, Sayuri. Ştiu ca ţi-e greu. Te voi ajuta să afli ce s-a întâmplat şi să-ţi recapeţi memoria. Spuse el.
Nici nu l-am rugat, dar a simţit ce e în sufletul meu. Nu ştiu ce aş fi făcut dacă nu era el. Mulţumesc, Neji.
- Neji, nu ÅŸtiu cum ... Mi-a pus degetul pe buze.
- Nu trebuie să-mi mulţumeşti. Acum hai să mergem, se întunecă.
Cred că semănam cu un ardei în momentul de faţă. Simţeam roşeaţa din obraji, simţeam fluturii din stomac care şi-au luat zborul atunci când el mi-a atins buzele. Simţeam totul.
Mă trezise din gândurile mele când ajunsesem acasă. Vroiam să-i mai mulţumesc încă o dată, dar nu am reuşit. Mi-a spus că va veni mâine, apoi plecă.
În casă, dna Masao pregătea masa. M-am spălat pe mâini, apoi m-am alăturat ei ca s-o ajut. Am tăiat carnea, apoi m-am apucat de legume. M-a întrebat cum a fost la grădiniţă şi dacă m-am descurcat. I-am spus că totul a fost bine şi i-am mai mulţumit o dată.
După masă, m-am ridicat sus mergând spre baie. Am dat drumul la apă să curgă în cadă, în timp ce îmio descâlceam părul. Am oprit apa, iar apoi mi-am dat hainele jos. În oglindă, mi-a atras din noi atenţia dragonul de pe piele. Nici asta nu e o coincidenţa. Am păşit în cadă aşezându-mă şi închizând ochii. Doream măcar pentru un moment să uit de toate.
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

insanity
post Jun 16 2012, 11:22 AM
Post #4


Incepator
**

Group: Members
Posts: 15
Joined: 6-June 12
Member No.: 10.980
Points: 31
Gender:



Geez! O.O" Dar nu te-ai incurcat cu scrisu'!
Hmm...pai nu m-am prea uitat dupa greseli, deci nu stiu daca ai. Descrierea nu impresioneaza, dar este clara si ne ajuta sa ne formam o imagine a imprejurimilor. Totusi, se poate mai mult.
Actiunea ai grabito de zici ca te "calca OZN-ul" [ca sa citez o prietena :))] si ai unele greseli in exprimare [ adica expresii care nu se prea potrivesc cu stilul]. In rest totul e ok. Imi place firul pe care ai ales sa il descrii.

Sa iti dau un sfat pe care l-am primit si eu de la cineva: nu mai posta atat de mult o data pentru ca cititorii tind sa se sperie cand vad atatea cuvinte la un loc. Poti imparti capitolele pe parti. O sa iti fie si tie mai usor sa ti actiunea "in frau" si cititorii in suspans. In plus, probabil ca ai avea mai multa rabdare cu descrierile.

Al doilea capitol nu a mai fost chiar atat de grabit, dar nici ok nu a fost. Dialogul de la final mi s-a parut pueril, iar mai pe la inceput cred ca am citit de o suta de ori cuvantul "copii" ceea ce e putin deranjant. Ai greseli de tastare pe care nu am putut sa nu le observ si inca ceva: am vazut ca ai scris "dna" in loc de "doamna". Nu se face asa ceva, la fel ca si in cazul varstelor si altele de genul acesta. Da, am observat o imbunatatire in capitolul doi, asa ca esti pe drumul cel bun.

Mult succes in continuare! >:D<
Hugz! ;)

PS: Sorry daca ti s-a parut ca sunt prea dura :D
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

Yoyo
post Jun 16 2012, 11:52 AM
Post #5


Sense Offender
****

Group: Members+
Posts: 453
Joined: 17-April 12
Member No.: 10.948
Points: 1.122
Gender:



Dude, you sounded a lil' bit harsh, Haruki is only 14 you know...
Good advice though.
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

insanity
post Jun 16 2012, 03:14 PM
Post #6


Incepator
**

Group: Members
Posts: 15
Joined: 6-June 12
Member No.: 10.980
Points: 31
Gender:



@ Yoyo : Daca o deranjeaza, data viitoare o sa incerc sa fiu mai "delicata".
De obicei primul comentariu este mai cuprinzator la mine. Am considerat ca e bine sa stie unde greseste. Este singurul mod de a evolua.
Abia dupa ce am postat am observat ca are 14 ani. ^^" My bad.
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

Haruki
post Jun 16 2012, 04:09 PM
Post #7


Incepator
**

Group: Members
Posts: 20
Joined: 2-October 11
Member No.: 10.687
Points: 46
Gender:



Multumesc mult pentru parerile lasate. Chiar nu ma deranjeaza ci din contra, ma bucur ca imi spuneti unde gresesc si ce nu fac bine. Astfel ma pot corecta la urmatoarele capitole. De fapt deja am 15 ani.. in curand 16 :D..Cand m-am inregistrat aveam 14 si nu am mai schimbat descrierea..

Multumesc inca o data si va rog, spuneti totul cum este ca sa imi pot imbunatati fic-ul! :) Ms.
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

Mogadorian
post Oct 23 2012, 03:49 AM
Post #8


Touketsu Kasai
***

Group: Members+
Posts: 192
Joined: 19-April 06
From: București România
Member No.: 2.450
Points: 624
Gender:



Eu și un coleg de serviciu venim seara obosiți și puțin deprimați!
TU! Ne ajuți să zâmbim! Te iubim în ultimul hal!

Avem chiar o nouă culoare preferată : albastru închis până la genunchi!

Mulțumim din suflet și fără lipsă de respect.

Așteptăm următorul capitol :D
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

Haruki
post Dec 3 2012, 04:13 PM
Post #9


Incepator
**

Group: Members
Posts: 20
Joined: 2-October 11
Member No.: 10.687
Points: 46
Gender:



Asta e ... lectura placuta si scuzati-mi micile geresli . :rolleyes:

Capitolul 3

Dimineaţa, mă trezise razele soarelui ce au pătruns cu uşurinţă în cameră. M-am ridicat somnoroasă îndreptându-mă spre dulap pntur a-mi pregăti hainele, iar apoi am intrat în baie. După ce mi.am făcut toaleta de dimineaţă, mi-am pus pe mine o tunică verde şi nişte pantaloni asortaţi. Am coborât jos şi am văzut că doamna Masao deja pregătise micul dejun, care arăta, ca de obicei, apetisant. Am înfulect repede bucatele super-delicioase, iar apoi am fugit înspre grădiniţă. De data asta am memorat drumul, aşa că, cu siguranţă nu aveam să mă rătăcesc. Am ajuns repede la grădiniţă văzând-o doar pe Miko, care, sărmana, era înconjurată de tone de formulare.
- `Neaţa! Am spus eu.
- Bună, Sayuri. Ai venit cam devreme. Copii nu au sosit încă.
- Ştiu, dar chiar nu vroiam să stau acasă.
Râse.
Atunci, mă poţi ajuta cu formularele astea, până îţi vin bătăile de cap. Zise ea întinzându-mi jumătate înspre mine.
- Bine. Am spus eu, nu prea încântată, dar nu puteam s-o refuz, aşa că, m-am apucat de treabă.

Ceasul bătu ora 17:00. Aveam impresia că trecuseră doar 10 min. d cân sosisem la grădiniţă şi deja se terminase ziua de muncă. Părinţii veneau unul câte unul pentru a-şi lua copiii. Nu eram obosită, eram nerăbdătoare. Aşteptam să vină el cât mai repede. Ultimul părinte a venit să-şi ia băieţelul îngrijorat că rămăsese ultimul.
Neji apru ca de obicei, din senin la uşă. După întâmplarea de ieri, probabil că nu se va mai furişa în spatele meu. Am zâmbit. A zâmbit şi el.
- Salut! Ai venit la timp, tocmai mă pregăteam să închid.
- Bună! Păi, doar ţi-am mai spus că mereu voi ajunge la timp. Spuse el afişând un micuţ zâmbet de ştrengar.
Am încuiat şi uşa principală a grădiniţei, după care am plecat.
- Deci, de unde începem? M-a întrbat el când mergeam pe stradă.
- Cred că ar trebui să începem cu visul. Dacă eu şi Sasuke ne cunoaştem, atunci sunt sigură că chestia asta are legătură cu asasinarea familiei lui.
- Ai putea să ai dreptate. Spuse el îngândurat.
Ne-am aşezat pe o bancă, abia acum observând că eram într-un parc. Un parc superb. Erau doar copaci şi flori. Copacii fiind, majoritatea, de cireş, iar florile lor creau o magie ce-ţi tăia respiraţia. Un loc atât de romantic...
- Cred că .. cel care mi.a făcut mie asta a omorât familia Uchiha. Am spus eu ezitând un pic.
Nu părea surpins.
- Interesant.. Dar de ce au vrut să te omoare? Ăsta e cel mai ciudat lucru şi faptul că nu-ţi aminteşti nimic nu ne ajută deloc.
Omorât? Firar! Dar .. stai puţin!
- Neji, dar dacă el ştie că sunt în viaţă, dacă ştie că sunt aici? Va veni după mine, satul ar avea de suferit! Am ţipat eu îngrozită.
- Sayuri, calmează-te! Neji mă luă de mână. Chiar dacă ar fi adevărat ceea ce ai spus, securitatea satului nostru e foarte bună şi e imposibil să treci de ea.
- Asta tot nu mă linişteşte.
- Şi crezi că "el" e Itachi? Întrebase el încet.
- Nu sunt sigură, dar ar avea logică. El şi-a omorât familia, Sasuke încearcă să se răzbune pe el şi .. poate că a încercat să mă omoare din motive că îl ajutam pe Sasuke.
- Are logică, dar crede-mă, nu întotdeauna lucrurile sunt ceea ce par.
- Mai e ceva ...
- Ce anume?
Mă gândeam la dragonul tatuat pe pielea mea. Nu eram sigură dacă trebuia să-i spun despre asta. Nu că nu aveam încredere, dar pe undeva pe acolo, instinctul meu îmi spunea să-mi ţin gura.
- În visul meu, totul s-a întâmplat într-o poiană. Am zis eu scurt.
- Ce? Cum arăta?
- Păi, ieşisem dintr-o pădure întunecoasă .. Iarba era înaltă, iar poiana se afla pe nişte stânci şi deschidea la mare.
S-a lăsat un moment de tăcere.
- Sayuri, cred că ştiu unde este locul. E dincolo de Pădurea Morţii. Spuse el încet.
Am tresărit. Pădurea Morţii? Asta nu sună prea bine.
- Neji, tu chiar vorbeÅŸti serios? Åžtii unde este?!
- Da.
- Atunci nu mai avem timp de pierdut. Am spus eu sărind de pe scaun.
- Sayuri! M-a luat de mână. Sayuri, e foarte periculos! Cei ce au intrat în acea pădure nu s-au mai întors şi nu au fost găsiţi, cel puţin, nu vii. Nu putem risca!
- Dar .. Neji, trebuie, înţelegi? Nu pot sta fără să fac ceva.
Mi-a luat faţa în palmele sale, forţându-mă să privesc în ochii lui.
- Sayuri, vom merge. Îţi promit. Dar nu acum. E prea periculos. Probabil că ai dreptate, te caută. Şi să mergi singură direct la ei, nu ar fi cea mai bună decizie. E o sinucidere! T rog, mai aşteaptă puţin.
Mă privea în felul acela şi pur şi simplu nu puteam să spun nu.
- Bine. Neji, dar promite-mi că vom merge. Am spus eu încet.
- Îţi promit... Mă strânse la pieptul lui şi şopti încă o dată: îţi promit.

Când am ajuns acasă, tot nu-mi puteam linişti fluturaşii din stomac. Din cauza acelei poieniţe în care ştiam că va trebui totuşi să plec şi mai ales din cauza acelei îmbrăţişări. I-am spus doamnei Masao că nu mi-e foame (de fapt, eram lihnită) şi m-am dus direct în camera mea. Am închis uşa lipindu-mă de ea. Neji avea dreptate, era periculos. Nu ştiu ce mă va aştepta în locul acela, dar dacă acea fiinţă mă caută ... Nu! Dacă mă va găsi aici, i-ar putea face rău lui Neji sau doamnei Masao sau celorlalţi de aici! Ar putea suferi oameni nevinovaţi şi asta doar din cauza mea. Nu pot lăsa să se ăntâmple aşa ceva! Dacă mă voi reţine mult timp aici, atunci el chiar ar putea veni. Firar, nici nu ştiu despre cine vorbesc! Trebuie să plec în poiana aceea, trebuie să-l găsesc pe Sasuke! E singura persoană care ar mai putea cumva să-mi răspundă la întrebări.
Am deschis dulapul căutîndu-mi pijamaua, adică pijamaua ... ei. Ce fraieră sunt! Lucrurile astea nici nu sunt ale mele şi deja mă fac posesoarea lor. Sunt doar o străină! M-am schimbat repede şi m-am băgat în pat. Doream să pot adormi cât mai repede, în speranţa că voi visa o nouă .. amintire ce mă va ajuta să-l găsesc.


Când m-am trezit eram pe jumătate îngheţată. Plapuma era jos, la fel şi perna şi mă întrebasem ce naiba am făcut toată noaptea de e aşa un haos pe patul meu.
Nu am visat nimic. Speram ca măcar capul ăsta al meu să mă mai ajute cu ceva. Un vis. E tot ce am. Multe întrebări şi nici un răspuns.
Soarele era deja prezent în camera mea, semn clar că trebuia să-mi mişc fundul din pat. Astăzi chiar nu doream să mă ridic din pat, să cobor jos la micul dejun sau să merg la grădiniţă. Doream pur şi simplu să stau în patul moale şi să mă bucur de căldura lui, sau ce a mai rămas din ea. M-am ridicat repede până chiar nu am adormit la loc şi am mers la baie. După, mi-am luat repede nişte haine din dulap şi tecând şi pe la oglindă am observat că azi era o zi proastă pentru părul meu. Buclele roşcate arătau de parcă se jucase în ele nişte şoareci aşa că le-am prins într-o coadă şi am coborât jos. Doamna Masao nu era. Ciudat. Masa era aranjată deja, dar nu era nimeni. Am hotărât să sar peste partea cu micul dejun, oricum, nu prea mi-era foame.
Copiii încă nu ajunseseră la grădiniţă. Miko, ca de obicei, stătea la masa din hol răsfoind nişte hârtii.
- Bună, Miko! Iar ai de lucru. Am chicotit eu. Alea ce hârtii mai sunt?
- Bună! Crede-mă, n-ai vrea să ştii. Tocmai mi-au fost aduse să le verific şi să le semnez.
Tu n-ai venit cumva mai târziu ca de obicei? S-a întâmplat ceva?
- Of, nu. Doar că am prins gustul somnului de dimineaţă.
- Mda, ştiu. Eu pţesc asta în fiecare dimineaţă. Zise Miko amuzată.
- Copiii vor veni în curând. Merg să văd dacă totul e în reulă. Am zis eu îndreptându-mă spre sala în care stăteau de obicei copiii. Am intrat în ăncăpere şi m-am trântit pe scaunul de la birou. Nu mă puteam gândi la nimic altceva, decât la Sasuke. La Itahci ... dacă va veni după mine ,le-ar putea face rău lui Neji şi celorlalţi. Nu! Nu se va ăntâmpla asta! Dacă îl găsesc prima, atunci nu se va aporpia de Konoha. Trebuie să plec de aici, să-l duc cât mai departe de sat, dar cum? Diseară, Neji va veni imediat dupa ce se termina ziua de lucru. O voi ruga pe Miko să mă înlocuiască ultimele 10 min. Sper că voi avea timp. Am auzit zgomote şi m-am dus la uşă să întâmpin copiii ce au sosit.

Era 16:45. Miko a fost de acord să stea cu copiii până vor veni prinţii după ei. Am pus într-o pungă câteva fructe şi am ascuns-o în buzunarul tunicii. Afară încă nu se întunecase. Am luat-o pe drumul care mi-l aminteam de la mia excursie cu Kakashi. Mergeam cu paşi repezi , iar până la un moment am început să fug chiar. Mă simţeam u ghepard ce a fost eliberat din cuşca sa. M-am oprit în faţa unei mici poeniţe ce se deschidea în faţa unei păduri întunecoase şi înfricoşătoare. Locul în care l-am întâlnit pentru prima data pe Neji. Când mă gândeam că nu-l voi revedea niciodată, mă podidiră lacrimile. Mi le-am şters repede şi am pornit cu paşi fermi spre pădure. Arăta înfricoşător. Mă treceau fiorii doar când mă uitam la ea. Dar trebuie să plec. Nu trebuie să-mi las nesuferita de laşitate să mă oprească tocmai acum. Am strâns pumnii şi am luat-o la fugă prin pădure. Era atâta linişte, încât aveam impresia că auzeam şi viermii târându-se pe sub frunze. Fugeam fără ca să mai obosesc. De parcă aveam o cantitate nesfârşită de energie. Cândindu-mă că acolo, la sfârşitul acestei păduri e cel ce-mi va putea răspunde la întrebări, m-a făcut să fug mult mai repede. Dar o umbră m-a oprit. Un foşnet s-a auzit deasupra mea şi cu siguranţă nu era vreo veveriţă. Dintr-o dată, trei ninja apărură deasupra mea năpustindu-se spre mine. Şi da, erau ninja. Au aşteptat să ies din sat şi m-au urmărit până aici ca să mă poată ataca. Inteligent ... sau nu prea. Mi-am încleştat pumnul gata să-l fac ferfeniţă pe primul ce se apropie de mine. Mi-am înfipt pumnul în burta unuia dintr ei şi l-am trântit într-un copac. Al doilea m-a atacat de la spate. Ce laş! Sunt femeie până la urmă! L-am lovit cu piciorul în burtă şi l-am aruncat în al treilea ninja, care tocma dorea să facă acelaşi lucru stupid. Să mă atace. Au căzut jos gemând de durere. L-am apucat pe unul din ei de gât şi l-am trântit într-un copac.
- Cine sunteţi?! Am ţipat eu.
Tăcea. Nu, asta cu siguranţă nu e răspunsul aşteptat de mine. L-am izbit mai tare de copac repetând întrebarea. Nu spusese nimic, din nou. A gemut de câteva ori şi a leşinat. Firar! L-am lovit prea tare, probabil. Am simţit ceva mişcându-se în spatele meu, dar când m-am întors era prea târziu. Pumnul adversarului îmi lovise cu forţă burta, aruncându-mă la pământ. Am ridicat privirea gemând şi tuşind, văzând încă patru ninja în faţa mea. M-am ridicat ştergându-mi sângele ce se prelinse pe buză şi mi-am încleştat pumnii pentru a-l ataca pe primul nesuferit ce va ăncerca să se atingă de mine. L-am doborât mai greu pe primul, dar oricum mă înconjuraseră deja ceilalţi trei. Trei contra unu, plus că sunt domnişoară! Laşi nesuferiţi! M-am repezit spre cel din faţa mea, dar era prea târziu. Am încasat un pumn în burta, din nou, trântindu-mă de un copac. Am încerat să mă ridica, dar simţeam cum braţele şi picioarele îmi cedează. Nu! Nu acum! Dacă nu puteam trece de câţiva ninja, cum aveam să-l înfrunt pe Itachi? Am încercat să mă ridic, dar rezultatul a fost o durere îngrozitoare în zona abdomenului, plus că am mai scuipat şi sânge, din nou. La naiba! Asta e? Să sfârşesc atât de uşor? Probabil că cel ce vroia să mă ucidă va fi mulţumit că i-a reuşit de data asta. Unul din ei se apropia, probabil gata să termine jocul. Dar cu ultimul pas a căzut mort lângă mine. Am observat o siluetă ce termină şi cu ceilalţi trei. Să fie oare el? Să fie Sasuke? Cine oare e ..?

>> Sfârşit <<
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

BloodSamurai
post Dec 3 2012, 04:37 PM
Post #10


High Class Member
*****

Group: Members+
Posts: 569
Joined: 3-November 11
From: Bucuresti - Sibiu
Member No.: 10.730
Points: 1.582
Gender:



Ciao Haruki ..... posteaza mai multe posturi ca sa iti pot trimit un pm :angry: ....... sau daca vrei sa te risti posteaza aici un e-mail de al tau ca sa iti trimit un e-mail :D
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

Haruki
post Dec 3 2012, 07:24 PM
Post #11


Incepator
**

Group: Members
Posts: 20
Joined: 2-October 11
Member No.: 10.687
Points: 46
Gender:



Sall! Mă găseşti aici.. lariilucica96@gmail.com ^_^
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

BloodSamurai
post Dec 3 2012, 08:03 PM
Post #12


High Class Member
*****

Group: Members+
Posts: 569
Joined: 3-November 11
From: Bucuresti - Sibiu
Member No.: 10.730
Points: 1.582
Gender:



QUOTE(Haruki @ Dec 3 2012, 07:24 PM)
Sall! Mă găseÅŸti aici.. lariilucica96@gmail.com  ^_^
*



Thanks Haruki ... esti o dulce :D :D promit ca "o sa te atac".
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

Haruki
post Dec 3 2012, 08:22 PM
Post #13


Incepator
**

Group: Members
Posts: 20
Joined: 2-October 11
Member No.: 10.687
Points: 46
Gender:



Abia astept .. :lol:
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

BloodSamurai
post Dec 3 2012, 09:07 PM
Post #14


High Class Member
*****

Group: Members+
Posts: 569
Joined: 3-November 11
From: Bucuresti - Sibiu
Member No.: 10.730
Points: 1.582
Gender:



QUOTE(Haruki @ Dec 3 2012, 08:22 PM)
Abia astept ..  :lol:
*



Tocmai ai fost atacata :P :P
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

Garden Girl
post Dec 3 2012, 11:48 PM
Post #15


Directionally challenged
Group Icon

Group: V.I.P.
Posts: 1.156
Joined: 24-November 07
From: Biucărest
Member No.: 5.617
Points: 2.182
Gender:



Haruki, nu-l baga in seama, probabil e sezonul de imperechere. Mie mi se pare misto ce ai scris acolo, desi recunosc ca nu am avut rabdare sa parcurg totul. Poate scoti un roman lol. Si o sa-i dai si lui BloodSamurai un autograf. Pe pectorali.
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

Akashiro Kitadawa
post Dec 4 2012, 12:56 AM
Post #16


Prime Archon of the Imperium & High Judicator
****

Group: Members+
Posts: 353
Joined: 28-May 12
From: Gondolin aka Bucharest
Member No.: 10.973
Points: 201
Gender:



QUOTE
probabil e sezonul de imperechere.
.

This. That is all.
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

Haruki
post Dec 4 2012, 03:45 PM
Post #17


Incepator
**

Group: Members
Posts: 20
Joined: 2-October 11
Member No.: 10.687
Points: 46
Gender:



QUOTE(Garden Girl @ Dec 3 2012, 11:48 PM)
Haruki, nu-l baga in seama, probabil e sezonul de imperechere. Mie mi se pare misto ce ai scris acolo, desi recunosc ca nu am avut rabdare sa parcurg totul. Poate scoti un roman lol. Si o sa-i dai si lui BloodSamurai un autograf. Pe pectorali.
*


:)) .. heh.. Merci. Un roman? LOL . .. cu siguranta..Imediat ce termin cu capitolul 4. :D
Bine.. merg sa exersez cu autograful.. :D :D
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

BloodSamurai
post Dec 4 2012, 04:18 PM
Post #18


High Class Member
*****

Group: Members+
Posts: 569
Joined: 3-November 11
From: Bucuresti - Sibiu
Member No.: 10.730
Points: 1.582
Gender:



QUOTE(Haruki @ Dec 4 2012, 03:45 PM)
:)) .. heh.. Merci. Un roman? LOL . .. cu siguranta..Imediat ce termin cu capitolul 4. :D
Bine.. merg sa exersez cu autograful.. :D  :D
*



Nu m-as expune in halul ala catre Haruki (Lucy) ........ dar ar fi placut daca ar realiza un roman si as primi un autograf cu dedicatie (maybe a kiss-print pe coperta :) ).

[cica tot eu sunt ala pervers si "in sezon de imperechere" dar se pare ca tot colegii mei , yep you too GardenGirl , au ganduri "inflacarate" ..... ca sa nu zic ca GC dubioase :P ].

Deci chiar si eu sunt curios de urmatorul capitol ;)
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

Haruki
post Dec 4 2012, 06:06 PM
Post #19


Incepator
**

Group: Members
Posts: 20
Joined: 2-October 11
Member No.: 10.687
Points: 46
Gender:



QUOTE(BloodSamurai @ Dec 4 2012, 04:18 PM)
Nu m-as expune in halul ala catre Haruki (Lucy) ........ dar ar fi placut daca ar realiza un roman si as primi un autograf cu dedicatie (maybe a kiss-print pe coperta  :)  ).

[cica tot eu sunt ala pervers si "in sezon de imperechere" dar se pare ca tot colegii mei , yep you too GardenGirl , au ganduri "inflacarate" ..... ca sa nu zic ca GC dubioase  :P  ].

Deci chiar si eu sunt curios de urmatorul capitol  ;)
*


Sezon de imperechere? lol ... aveti si asa ceva ..? :))... ganduri inflacarate haha..:))..

OK. si eu sunt curioasa de urmatorul capitol .. :D..
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

Yoyo
post Dec 4 2012, 06:58 PM
Post #20


Sense Offender
****

Group: Members+
Posts: 453
Joined: 17-April 12
Member No.: 10.948
Points: 1.122
Gender:



Pe mine ma irita jonglatul asta haotic cu timpurile trecute. Ba e perfect compus, ba e perfect simplu si cant ti-e lumea mai draga te loveste un mai mult ca perfect.
Know your time axis!
Nu inteleg de ce tot folosesti atat de mult propozitii simple in loc sa le legi in fraze.
Ow...mai ai si typos, dezacorduri si cacofonii.
There, my turn to be harsh!
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

2 Pages  1 2 >
Reply to this topicTopic OptionsStart new topic
1 User(s) are reading this topic (1 Guests and 0 Anonymous Users)
0 Members:
 

Anime in Romania
Muza-chan.net
Anime-Club Circle
Diclonius Subs


Termeni si conditii de utilizare
Hosting provided by Forbin

Lo-Fi Version Time is now: 28th March 2024 - 01:07 PM
| Home | Help | Search | Members | Calendar |