Chat


Coyotee: [23:59] cel mai probabil boti
spyderverr: [02:43] cauta lumea ceva prin post-urile vechi sau doar sta lumea online pe prima pagina? )
spyderverr: [02:42] Total online: 288
spyderverr: [02:42] cica:
dmf: [05:30] blast from the past
MC Hammer:
desu
Silver.C: [21:49] desu
Urfe: [11:59] Ziua buna
MC Hammer:
desu
Ranma-kun: [17:44] Desu
Arhiva

Reclama

Welcome Guest ( Log In | Register )


bakemonotoyz.ro

7 Pages « < 4 5 6 7 > 
Reply to this topicStart new topicStart Poll

Outline · [ Standard ] · Linear+

> Ultima Carte Citita


Trix
post Jun 12 2012, 10:30 PM
Post #101


Yaoi Supporter
**********

Group: Members+
Posts: 1.310
Joined: --
From: Bucuresti
Member No.: 979
Points: 2.336
Gender:



Tocmai ce am terminat de citit "Asasinul Regal" de Robin Hobb. Inainte de asta "Ucenicul Asasinului" de aceeasi autoare.

O carte interesanta, desi uneori enervanta prin modul in care se comporta personajele principale. Destula actiune, puteri supranaturale, regate de aparat si intrigi politice de supravietuit. Are cam de toate. Merita citita seria.
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

aaadela
post Jun 15 2012, 10:34 AM
Post #102


Traducătoare
***

Group: Members+
Posts: 203
Joined: 9-March 09
From: Deva
Member No.: 8.457
Points: 601
Gender:



”Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte a fost descrierea intensă a sentimentelor personajelor, iar stilul RPG a fost cu siguranță un bonus, pentru că am reușit să aflu povestea din prisma punctelor de vedere ale diferitelor personaje. Fiecare capitol a avut o întorsătură de evenimente, care a făcut totul mai interesant și, mai important, m-a făcut pe mine să citesc pagini după pagini, fără să respir în anumite momente. Sfârșitul a fost ca o prăjiturică pentru sufletul meu, pentru că nu mă așteptam să se întâmple așa ceva atât de curând, dar am iubit toată cartea, de la prima pagină, la ultimele cuvinte. Așa că de-abia aștept să citesc al doilea volum. E un mister pentru mine de ce cartea asta nu e populară, pentru că e de departe mai bună decât tot ce am citit în ultima vreme. Așa că vă recomand să nu mai ezitați, și să o citiți și voi!”

Restul recenziei: Countermeasure (Contramăsură) – Chris Almeida & Cecilia Aubrey
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

zeri
post Jun 17 2012, 11:26 PM
Post #103


Dreamer
Group Icon

Group: Admin
Posts: 2.498
Joined: --
From: Bucuresti
Member No.: 14
Points: 807
Gender:



QUOTE(Animal @ May 2 2012, 12:16 AM)
Am citit Razboiul Batranilor de John Scalzi (titlu in engleza:"Old's man war"). Este o serie de 4 volume si il recomand celor care indragesc genul sci-fi. Nu aveam asteptari mari avand in vedere ca nu am mai citit nimic de Scalzi insa dupa ce am citit review-uri/descrierea de pe coperta am zis sa il incerc. It was worth it.

Premisa carti este relativ simpla: old people go to war insa povestea este scrisa foarte bine.

Ii dau un 8.5(am standarde ridicate ^_^).
*



Eu i-as da chiar un 10 cu felicitari, de mult nu mi-a mai placut ceva asa mult, poate pe aproape e Abatia de Dan Dobos. Am citit pana acum primele doua carti Old Man's War si The Ghost Brigades si abia astept The Last Colony. E un SF exact pe gustul meu, multumesc ca mi l-ai facut cunoscut.
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

aaadela
post Jul 3 2012, 07:37 PM
Post #104


Traducătoare
***

Group: Members+
Posts: 203
Joined: 9-March 09
From: Deva
Member No.: 8.457
Points: 601
Gender:



Emily the Strange: Stranger and Stranger – Rob Reger

În cel de-al doilea roman al fantasticei serii Emily the Strange, avem de-a face cu o situaţie şi mai ciudată decât în primul, aşa cum v-aţi dat seama, probabil, din titlul cărţii.

Lanţul de evenimente ciudate începe când Emily încearcă să-şi facă invenţia – Duplicatorul – să funcţioneze şi, din greşeală, se dublează, astfel luând naştere OtherMe (CealaltăEu). La început, cele două fete sunt bune prietene, ajutându-se reciproc, lucrând împreună pentru proiectele lor. Desigur, mama lui Emily nu vrea să accepte faptul că fiica ei şi-a creat o dublură, aşa că existenţa lui OtherMe e ascunsă – cele două părăsesc camera pe rând. Dar, după o vreme, Emily începe să îşi dea seama că OtherMe are o personalitate malefică şi că e o mare posibilitate ca OtherMe să încerce să scape de ea.

Povestea e, pe alocuri, foarte predictibilă. Spre exemplu, mi-am cam dat seama că Emily şi OtherMe sunt două jumătăţi ale vechei Emily şi că nu pot fi Emily cea ADEVĂRATĂ dacă nu găsesc o cale de a inversa duplicarea.

Ştiu că aproape toată lumea face liste cu 13 puncte ca Emily, dar nu mă pot abţine: trebuie să fac şi eu una. Iată ce MI-A PLĂCUT la carte:

1. Translatorul din pisicească în engleză.
2. Venus Fang Fang (fang – dinte, colţ) – un personaj foarte interesant, pe care l-am 3. îndrăgit după ce i-am aflat identitatea
4. Great Aunt Millie (Mătuşa Millie) – fantoma familiei
5. Stilul de tip jurnal al cărţii
6. Fotografiile şi schiţele lui Emily
7. Cartea nu este realistă, lucru ce o face interesantă şi amuzantă
8. Pozele făcute cu camerele pisicilor
9. Stilul original prin care Emily înjură
10. Numele de trupe muzicale pe care Emily le găseşte grozave (ex: Scutec de Spion)
11. Farsele
12. Capcanele
13. Cele patru pisici ale lui Emily

Cum cele două Emily încearcă să dovedească faptul că sunt ADEVĂRATA Emily
Deşi am acum 18 ani, din când în când îmi place să citesc literatură pentru copii, care îmi aminteşte de zilele mele fericite din copilărie. Totuşi, nu recomand oricui această carte, pentru că e una foarte ciudată (cum am tot evidenţiat înainte). Dar dacă vă place să citiţi cărţi cu idei originale, aveţi simţul umorului şi încă simţiţi că aveţi o inimă de copil, atunci încercaţi-o!
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

aaadela
post Aug 1 2012, 11:39 AM
Post #105


Traducătoare
***

Group: Members+
Posts: 203
Joined: 9-March 09
From: Deva
Member No.: 8.457
Points: 601
Gender:



Altfel de Îngeri de Lili St. Crowd

“Altfel de Îngeri” este o carte pe care am precomandat-o de la editura Leda în urmă cu vreun an, dar de care nu m-am atins până de curând, având pe raft alte cărţi pe care doream să le citesc mai mult. Totuşi, i-a venit şi ei rândul în momentul în care am plecat pentru 3 zile în Ungaria şi aveam nevoie de o carte care să mă ţină ocupată seara, înainte de culcare.

La un rating atât de uriaş pe Goodreads, mă aşteptam să fie ceva super, mai ales că descrierea mă atrăgea (altfel de ce aş fi cumpărat-o?). Şi aşa a şi fost, cel puţin în primele capitole.
Dru Anderson şi tatăl ei călătoresc din oraş în oraş în căutarea şi vânarea creaturilor întunericului şi dezlegarea blestemelor. Ajunşi într-un oraş înzăpezit, totul se schimbă, pentru că tatăl ei, plecat singur la vânătoare se întoarce a doua zi… sub forma unui zombie dornic să o ucidă pe Dru, iar aceasta e nevoită să-l ucidă.

Dru Anderson ar trebui să fie o tipă dură, sau cel puţin aşa ne spun descrierile cărţii şi aceeaşi impresie ne-o dă şi personajul de-a lungul capitolelor. Mie, însă, nu mi-a plăcut de ea de nicio culoare. În primul rând, nu ştie niciodată ce vrea. Spre exemplu, pe de o parte ar vrea să aibă un adult grijă de toate, dar, pe de altă parte, când cineva cu mai multă experienţă i se iveşte în cale şi îi oferă ajutorul, Dru refuză să renunţe la controlul pe care îl are asupra situaţiei, riscând vieţile tuturor celor implicaţi.

Un alt lucru care m-a călcat pe bătături la ea a fost felul ei de a pune aceleaşi întrebări, dar aici e vina autoarei. Un acelaşi defect l-am observat şi la Graves, care repetă în mod obsesiv şi enervant aceeaşi frază care se presupune a fi amuzantă, şi care a şi fost, înainte să fie repetată după fiecare favor sau ajutor pe care i-l face lui Dru. (“Prima dată e gratis.”) Apoi, înţeleg că e foarte afectată de moartea şi transformarea în zombie a tatălui ei, dar chiar nu era nevoie ca autoarea să dea copy-paste la aceleaşi replici rostite de acesta şi la care se gândeşte Dru de fiecare dată când are necazuri şi/sau e nevoită să lupte.

Lumea supranaturală e construită destul de prost, deşi autoarea are câteva idei destul de bune. Păcat că nu le-a valorificat. De ce spun asta? Pentru că de fiecare dată când trebuie să fie oferită o explicaţie mai detaliată, aceasta ori nu există, ori e foarte succintă. Nu aflăm prea multe nici despre vieţile personajelor prezente în roman, deşi probabil vom afla pe parcursul seriei şi tot ce ştim despre trecutul lui Dru e foarte vag, chiar şi pentru o persoană care nu îşi aduce aminte de prea multe din copilărie.

Mi-au plăcut, totuşi, câteva lucruri, motiv pentru care îi şi acord cărţii un rating de 2 steluţe din 5. Ideea bufniţei bunicii, prevestitoare de evenimente deosebite, în special rele, e foarte… tare. Scenele în care Dru o urmăreşte, ca pe o fantomă-călăuză sunt pline de suspans, lucru ce mi-a mai îmbunătăţit părerea despre carte. O altă treabă interesantă este separarea lumii supranaturale de cea obişnuită. Şi mai drăguţ e faptul că lumea supranaturală e numită cea Reală, deşi nu sunt sigură de ce mi-a surâs această denumire. Dar nu la asta voiam să ajung, ci la aşa-zisele localuri frecventate numai de cei care cunosc despre existenţa Lumii Reale şi la faptul că în magazinele de obiecte oculte se află şi lucruri oculte adevărate, deşi ascunse şi oferite doar anumitor clienţi – idee ce iarăşi mi-a atras atenţia, întrucât nu am prea întâlnit-o în alte cărţi de genul.

Cartea o recomand celor foarte pasionaţi de genul Young Adult şi pe care nu îi deranjează unele lipsuri, pe care le-am enumerat mai sus. Voi citi şi al doilea roman, pe care îl am de ceva vreme în bibliotecă şi sper că e mai bun decât acesta.


To Russia with Love (Countermeasure #2) - Chris Almeida, Cecilia Aubrey

După un prim roman excelent, nu mă puteam aştepta la mai puţin de la cel de-al doilea, dar nu numai că nu am fost dezamăgită, ba am fost chiar plăcut surprinsă să observ că e chiar mai bun decât primul.
Cassandra şi Trevor, acum căsătoriţi, locuiesc în Dublin, lucrând şi antrenându-se pentru viitoare lupte periculoase împreună. Ei încă încearcă să afle ce s-a întâmplat cu părinţii lui Trevor, care au dispărut acum multă vreme. Când George îi anunţă că a găsit o nouă pistă care i-ar putea ajuta, nu ratează ocazia. Trevor trebuie să recupereze nişte fişiere furate pentru un bărbat care, aparent, poate lumina cazul dispariţiei părinţilor săi. În plus, acele fişiere pot afecta întreaga lume dacă ajung în mâinile greşite. Din fericire, programul furat nu este complet încă. Însă Trevor nu se poate infiltra în serverele hoţului de acasă şi este obligat să plece în St. Petersburg, împreună cu soţia lui. Acolo, lucrurile o iau razna, iar Trevor devine într-un fel legat de capul unei organizaţii mafiote, neputând să părăsească vila acestuia şi, în mod ironic, trebuind să finalizeze programul pe care trebuie să îl şi recupereze.
În acelaşi timp, cea mai bună prietenă a Casandrei, Jessica, care s-a mutat şi ea în Dublin, şi Stephan Connelan, prietenul părinţilor lui Trevor, care s-au îndrăgostit unul de altul la nunta prietenilor lor, au ceva probleme cu relaţia lor. În timp ce Jessica ştie că şi-a găsit perechea şi se luptă pentru dragostea ei, Stephan încearcă să o îndepărteze de el, temându-se să se lase pradă sentimentelor sale.
Citind „Spre Russia cu dragoste”, mi-a fost foarte greu să îmi dau seama ce urma să se întâmple, şi asta a făcut să-mi fie imposibil să las jos Kindle-ul după prima jumătate a cărţii. Ca în primul roman, mi-a plăcut faptul că am putut să mă bucur de poveste din diferite perspective – a lui Trevor şi a Casandrei, a Jessicăi şi a lui Stephan, precum şi a altor personaje secundare.
Relaţia dintre Cassandra şi Trevor e încă în floare. M-am amuzat copios la unele din discuţiile lor, am zâmbit când aveau momente romantice şi m-am îngrijorat când erau departe unul de altul, riscându-şi vieţile, neştiind dacă se vor mai vedea vreodată. Când citesc, îmi place să mă implic în ceea ce se întâmplă, să intru în pielea personajelor. Nu toate cărţile mă fac să simt asta, dar „Spre Rusia cu dragoste” a făcut treabă bună. Aştept cu nerăbdare următorul volum.
Această recenzie e bazată pe copie de dinainte de lansare a cărţii, pe care am primit-o de la autori.
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

Garden Girl
post Aug 11 2012, 05:04 PM
Post #106


Directionally challenged
Group Icon

Group: V.I.P.
Posts: 1.156
Joined: 24-November 07
From: Biucărest
Member No.: 5.617
Points: 2.182
Gender:



Autopsia satanei - Luis de la Higuera.

O maaaaaare fasaiala. Pe cat de palpitant pare titlul, pe atat e cartea de cretina. Nu neaparat ca e cu devils 'n' shit. Nu. Doar ca actiunea este demna de desenele animate sau filmele americane, care incearca sa para horror, dar o dau in extrema de kitsch. Filmele americane in genul asta oricum sunt de tot rahatu. Ce mi-a placut din cartea asta: povestea de dragoste dintre un savant si o vrajitoare, care, ce crezi, s-a terminat happy. They lived happily ever after & stuffs.
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

bloodlover
post Aug 26 2012, 10:30 AM
Post #107


Incepator
**

Group: Members+
Posts: 85
Joined: 18-January 11
From: Transylvania
Member No.: 10.305
Points: 182
Gender:



Ultima carte citita: A Clash of Kings. Am avut la un moment dat ideea de a termina cu Martin vara aceasta dar dupa primele doua carti deja mi-am pierdut interesul. Intr-adevar mi s-a parut un pas inainte fata de prima carte din seria ASOIF si faptul ca acum citesc mai mult despre personajele care imi plac i-au adus cartii o stea in plus dar este insuficient.

Un alt aspect neplacut al cartii (si probabil ca este ceva specific autorului) este sentimentul ca a fost lasata neterminata. Stiu ca s-a lasat loc de continuare si multe chestii probabil se explica in restul cartilor dar desfasurarea actiunii, per total, mi se pare ca sta pe loc. M-a dezamagit mult si actiunea de dupa Zid. Ma asteptam la un taram fantastic, cu creaturi interesante si locatii exocite. In schimb am dat de... barbari.

Probabil ca in viitor ma voi apuca de A Storm of Swords dar trebuie sa treaca o perioada de timp pana se va duce un pic dezmagirea primelor doua carti.
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

aaadela
post Sep 7 2012, 11:40 AM
Post #108


Traducătoare
***

Group: Members+
Posts: 203
Joined: 9-March 09
From: Deva
Member No.: 8.457
Points: 601
Gender:



To Russia with Love - C. Aubrey & C. Almeida

După un prim roman excelent, nu mă puteam aştepta la mai puţin de la cel de-al doilea, dar nu numai că nu am fost dezamăgită, ba am fost chiar plăcut surprinsă să observ că e chiar mai bun decât primul.
Cassandra şi Trevor, acum căsătoriţi, locuiesc în Dublin, lucrând şi antrenându-se pentru viitoare lupte periculoase împreună. Ei încă încearcă să afle ce s-a întâmplat cu părinţii lui Trevor, care au dispărut acum multă vreme. Când George îi anunţă că a găsit o nouă pistă care i-ar putea ajuta, nu ratează ocazia. Trevor trebuie să recupereze nişte fişiere furate pentru un bărbat care, aparent, poate lumina cazul dispariţiei părinţilor săi. În plus, acele fişiere pot afecta întreaga lume dacă ajung în mâinile greşite. Din fericire, programul furat nu este complet încă. Însă Trevor nu se poate infiltra în serverele hoţului de acasă şi este obligat să plece în St. Petersburg, împreună cu soţia lui. Acolo, lucrurile o iau razna, iar Trevor devine într-un fel legat de capul unei organizaţii mafiote, neputând să părăsească vila acestuia şi, în mod ironic, trebuind să finalizeze programul pe care trebuie să îl şi recupereze.
În acelaşi timp, cea mai bună prietenă a Casandrei, Jessica, care s-a mutat şi ea în Dublin, şi Stephan Connelan, prietenul părinţilor lui Trevor, care s-au îndrăgostit unul de altul la nunta prietenilor lor, au ceva probleme cu relaţia lor. În timp ce Jessica ştie că şi-a găsit perechea şi se luptă pentru dragostea ei, Stephan încearcă să o îndepărteze de el, temându-se să se lase pradă sentimentelor sale.
Citind „Spre Russia cu dragoste”, mi-a fost foarte greu să îmi dau seama ce urma să se întâmple, şi asta a făcut să-mi fie imposibil să las jos Kindle-ul după prima jumătate a cărţii. Ca în primul roman, mi-a plăcut faptul că am putut să mă bucur de poveste din diferite perspective – a lui Trevor şi a Casandrei, a Jessicăi şi a lui Stephan, precum şi a altor personaje secundare.
Relaţia dintre Cassandra şi Trevor e încă în floare. M-am amuzat copios la unele din discuţiile lor, am zâmbit când aveau momente romantice şi m-am îngrijorat când erau departe unul de altul, riscându-şi vieţile, neştiind dacă se vor mai vedea vreodată. Când citesc, îmi place să mă implic în ceea ce se întâmplă, să intru în pielea personajelor. Nu toate cărţile mă fac să simt asta, dar „Spre Rusia cu dragoste” a făcut treabă bună. Aştept cu nerăbdare următorul volum.
Această recenzie e bazată pe copie de dinainte de lansare a cărţii, pe care am primit-o de la autori.

Creatura - Nely Cab

În primul rând, aş vrea să-i mulţumesc autoarei – Nelz Cab – care mi-a dat o copie în format electronic a cărţii ei, în schimbul unei recenzii sincere.

Interestul meu faţă de această carte a început odată cu campanie de publicare a acesteia în România. Văzând cât de popular este romanul, citind despre ce e vorba şi câteva recenzii, m-am convins că merită încercat.

Isis Martin se confruntă cu probleme de somn. De fiecare dată când adoarme, visează o bestie care mărâie la ea. După trei luni de nopţi fără somn, Isis decide să confrunte această bestie care îi bântuie visele, numai ca să descopere că e de fapt… un băiat de vârsta ei. Isis e convinsă că el e doar un rod al imaginaţiei ei şi îl provoacă să-i dovedească faptul că e real. Zis şi făcut! Băiatul îşi face apariţia la şcoală în următoarea zi şi se înscrie ca student. El e David Chios, e adevărat şi e… un zeu care s-a îndrăgostit de Isis şi e în stare să facă orice ca ea să fie a lui.

Mi-a plăcut în mod special relaţie înfloritoare dintre cele două personaje. “E interzisă ca fructul lui Hades…”, dar David nu poate renunţa la dragostea lui acum că a descoperit acest sentiment. El e prea bun ca să fie adevărat. E frumos, romantic, poetic… un gentleman nemuritor şi înnaripat, şi puţin de tot înfumurat.

” “Mă găseşti atractiv?” m-a întrebat.
Era o întrebare ciudată şi mi-era ruşine să răspund pentru că răspunsul era atât de evident! Doar nu eram oarbă!
“Toţi zeii sunt aşa îngâmfaţi ca tine?”
“Doar cei buni.” A făcut el cu ochiul. “

Isis, însă, temându-se de consecinţele unei relaţii cu el, îşi neagă dragostea pentru el.

“Eram tăcută. Mă simţeam ciudat, neştiind cum să reacţionez sau ce să spun. Oricare altă fată i s-ar fi topit în braţe. Păcat că eu nu eram oricare altă fată.”

Sunt multe scene romantice şi drăguţe între cei doi, chiar înainte ca aceştia să decidă că nu pot trăi unul fără altul. De cele mai multe ori, David îi scrie poezii sau îi dăruieşte flori lui Isis. Dialogurile sunt foarte bine scrise şi fac povestea să pară reală. Mi-au plăcut mult declaraţiile isteţe de dragoste ale lui David şi o anumită scenă în care David şi Isis se “întrec” în declaraţii de dragoste.

“Îţi voi spune un adevăr… buzele tale au gustul fragilor copţi şi dulci. Aş îndrăzni să le iau în degustare. Şi dacă nu mi-este permis, atunci voi îngenunchea în purgatoriu până în acea zi.”

Pe lângă scenele de dragoste, au mai fost şi alte câteva lucruri care m-au făcut să îmi placă această carte. Unul din ele a fost strânsa legătură dintre Isis şi mama ei. M-am putut raporta la aceste momente, întru cât am crescut doar cu mama mea, la fel ca Isis. Cele două sunt de multe ori mai degrabă cele mai bune prietene, decât mamă şi fiică. Ele îşi împărtăşesc grijile şi fericirea, chiar dacă Isis nu-i poate spune despre ceea ce e David, pentru a nu-l pune în pericol.

Apariţia familiei lui David condimentează puţin lucrurile, ducând la câteva scene amuzante. Veţi înţelege la ce mă refer dacă veţi citi cartea. De asemenea, vor apărea nişte complicaţii care vă vor ţine în priză, fără să vreţi să lăsaţi cartea din mână – sau, în cazul meu, Kindle-ul.

“Creatura” e o lectură uşoară, amuzantă şi drăguţă despre dragoste interzisă, familie şi viaţa de elev de liceu. Dacă eşti tânăr/ă sau îţi place să citeşti despre tineri, atunci sigur vei adora cartea aceasta! Eu îi dau patru din cinci steluţe, pentru că în unele locuri lipsea acţiunea sau totul se întâmpla foarte încet, şi au existat câteva greşeli de tastare şi de punctuaţie.

P.S.: Creatura va apărea în curând şi în România, la Editura Leda.


Iubiri Paralele - Cella Serghi

“Iubiri paralele” e o carte pe care îmi doream să o citesc încă de când am terminat “Pânza de păianjen” şi mi-a căzut dragă Cella Serghi. Pe atunci, însă, cartea nu se găsea, nemaifiind tipărită de către nicio editură. Aşa că nu mică mi-a fost bucuria când a apărut la chioşcurile de ziare, scoasă de editura Lira. Nu am stat mult pe gânduri şi am început să o citesc cu prima ocazie.

Iniţial, am fost dezamăgită. Nu aveam prea mare voinţă să înaintez cu cititul la această carte şi m-am apucat de altele, uitând de ea pentru câteva săptămâni bune. Mi se părea că scrierea e foarte dezordonată, că nu e Cella Serghi așa cum o știam eu din „Pânza de păianjen”, că parcă “Iubiri paralele” a scris-o cineva care nu prea știa ce face și a semnat doar cu numele ei. Dar i-a venit şi ei rândul să fie terminată, pentru că mie nu-mi place să las cărţile aşa, pe jumătate citite. Şi am avut surpriza să mă prindă şi să-mi placă la nebunie. Şi dacă aş mai fi citit încă puţin atunci, când am început-o şi am lăsat-o undeva pe la pagina 80, n-aş fi abandonat-o aşa atâtea zile. Dar să vă lămuresc puţin despre ce e vorba şi de ce mi-a plăcut, totuşi.

În mare, aşa cum vă daţi seama din titlu, avem de a face cu o multitudine de iţe complicate, provenite din nişte iubiri prezentate, cum altfel dacă nu în paralel. Personajul principal e Victor, un tânăr ce aspiră să fie scriitor, dar care se loveşte de o problemă: toate ideile bune au fost deja folosite în scris de alţi autori. Citatele celebre ale marilor autori, el le reţine şi le foloseşte ca şi cum ar fi propriile sale vorbe, în încercarea de a o cuceri pe Voica Barotă, vecina de jos. Dacă ziua el o curtează pe aceasta, noaptea, însă, el şi-o petrece în pat cu Nicoleta. Dar de Nicoleta e îndrăgostit Costache, prieten bun al lui Victor. Victor locuieşte cu mama – Elena, bunica – Clemansa şi sora acesteia – Artemiza. Mama nu e de acord cu relaţia dintre el şi Voica. L-ar căsători cu o fată mai bogată – Armanda. Elena e o snoabă care încă nu poate trece peste faptul că soţul ei o înşela cu doctoriţa Ursu. Şi pentru că nu e totul deja suficient de complicat, Artemiza, în tinereţe, se culca cu soţul Clemansei. Dar să ştie Clemansa despre infidelitatea soţului ei? Că el o înşela tocmai cu sora ei? Artemiza nu ştie dacă sora ei e vicleană sau doar proastă. Ei, şi la aceste cupluri, ar mai trebui să-l adăugăm pe Horia, îndrăgostit de sora Voicăi Barotă – Geta.

Înţelegeţi, aşadar, de ce mi-a fost greu să mă obişnuiesc cu această multitudine de personaje şi cu relaţiile complicate dintre ele, înainte să mă pot bucura de intrigile dintre ele, de dialogurile cu subînţeles şi de tulburările sufleteşti ale fiecăruia în parte. Dar odată ce m-am acomodat cu complexitatea situaţiei, m-au amuzat copios falsitatea unora dintre personaje şi subtilităţile cu care acestea încercau să smulgă un adevăr, numai pentru a fi întâmpinaţi de ocoliri şi evitări ale unor discuţii delicate.

Sarea şi piperul romanului, pentru mine, a fost Artemiza. E un personaj foarte complex, în absenţa căruia nu aş fi putut să mă bucur de roman aşa cum am făcut-o. Inteligentă, directă, fără ascunzişuri, demască falsitatea şi minciunile celor din jurul ei. Aruncă replici tăioase, dar foarte nimerite, deschide ochii celor mai puţin înzestraţi la minte. Este prima femeie avocat, membră a baroului şi susţine drepturile femeilor. Acum, însă, e bătrână, invalidă şi îngrijită de sora ei.

“Iubiri paralele” e un roman… nici nu ştiu cum să-l descriu mai potrivit, fără să-i dau prea mult credit, dar şi fără să-l dezonorez. E o carte care arată societatea acelor vremuri (’50-’70) aşa cum era ea: falsă, în căutarea propriilor interese şi în care femeia emancipată era privită cu ochi răi. O recomand tuturor iubitorilor de literatură clasică românească şi nu numai.

O nouă senzaţie în şcoală (Ashleys, #1) – Melissa de la Cruz

În “O nouă senzaţie în şcoală”, avem de-a face cu o clasică “trupă” de fete de bani gata, care se cred mai grozave decât oricine, şi care încă de la grădiniţă, o tachinează cu orice ocazie pe veşnica tocilară, victimă sigură. Cele trei fetiţe răsfăţate de 12 ani poartă fiecare numele “Ashley” şi ele stabilesc noile trenduri în şcoală şi îşi etichetează colegele cu a căror ţinute şi atitudine sunt de acord cu SdA (Ştampila de Aprobare) şi nu se sfiesc să batjocorească pe oricine au ele chef.

Dar anul acesta, Lauren s-a schimbat. Tată ei a dat lovitura în afaceri, iar ea e acum mai bogată chiar decât Ashley Spencer – lidera celor trei răutăcioase. Lauren e hotărâtă să intre în grupul lor şi să le dezbine odată pentru totdeauna. Dar ceva se schimbă, şi, dintr-o dată, Lauren îşi doreşte doar să fie acceptată.
Cartea mi-a se aseamănă foarte mult cu stilul cărţilor “Micuţele mincinoase” şi filmelor de genul “Mean Girls”. Aceeaşi reţetă e folosită cu succes în cazul acestora. Se adaugă un grup de fete bogate şi răsfăţate, care nu ştiu ce înseamnă “nu” şi cărora le pasă doar de propria persoană. E neapărat obligatoriu ca acestea să fie liderele unei şcoli şi ca între ele să existe o prietenie oarecum falsă: una din ele le conduce şi le dictează tot ce să facă, iar celelalte, fie să o urmeze orbeşte, fie să o invidieze şi să vrea să îi ia locul. Apoi există două posibilităţi. Ori introducem o tocilară victimă, care să le detroneze în final, ori o altă răzgâiată care să le rivalizeze.
Ai zice că reţeta se învecheşte la un moment dat, şi că te saturi să citeşti cărţi cu aceeaşi intrigă, reluată la nesfârşit, dar cu personaje mai mult sau mai puţin diferite şi cu probleme în plus sau în minus.
Şi totuşi, nu m-am plictisit nici măcar o clipă când am citit această carte. Lauren încă se acomodează la noua ei viaţă, făcând ocazionalele gafe şi dorindu-şi ca, măcar odată, să poată fi acceptată de cei din jurul ei. Ashley Li e aşa-zisa “verigă slabă” a grupului şi îşi doreşte să nu fie nevoită să se poarte răutăcios fără niciun motiv. Ashley Alioto încearcă să găsească o fărâmă de curaj pentru a se întâlni cu iubitul ei virtual, a cărui identitate nu poate decât să o bănuiască. Şi, în final, Ashley Spencer, lidera, nu are o viaţă atât de perfectă cum lasă impresia şi, să spunem doar că una dintre problemele cu care se confruntă e alergia la alune.
“O nouă senzaţie în şcoală” e o lectură uşoară, perfectă pentru o zi de plajă, şi aruncă puţină lumină asupra stilului de viaţă al copiilor vedetelor, care risipesc cu uşurinţă pe un tricou cât am da noi pe un aparat de fotografiat performant.

Prophecies Awakening (Legends of Marithia #1) - Peter Koevari

În primul rând, aş vrea să-i mulţumesc lui Peter Koevari, care mi-a dat o copie în format electronic a acestei cărţi, în schimbul unei recenzii sincere.

Din momentul în care am citit descrierea cărţii, am ştiut că îmi va plăcea, dar nu aveam idee că mă voi îndrăgosti aşa cum am făcut-o de Marithia şi creaturile minunate care o locuiesc. Trebie să mărturisesc că m-a captivat chiar de la primele pagini.

Totul începe când Kassina, copilul interzis dintre un vampir şi o vrăjitoare, încheie un pact cu Shindar, demonul Întunericului, după ce părinţii ei sunt ucişi din cauza uniunii lor fizice, în încercarea de a le răzbuna morţile şi de a-şi salva propria viaţă. Ani mai târziu, după un “antrenament corespunzător”, ea devine cea mai puternică vrăjitoare din Marithia, golind de sânge victime nevinovate şi trimiţându-le sufletele lui Shindar.

Când regele Arman e ucis de propriul fiu, care e însetat de putere şi e un pion al Kassinei, războiul e inevitabil. Dragonii îşi dezvăluie existenţa ascunsă şi se formează o alianţă între dragoni, elfi şi oameni. Speranţa Marithiei împotriva întunericului e Vartan, un cavaler neînfricat, care va descoperi cine e cu adevărat când va afla că e subiectul unei profeţii şi că îi e destinat să readucă pacea în ţinut.

Bătălia dintre bine şi rău e aprigă, presărată cu multe întorsături neaşteptate de evenimente cae vă vor lăsa cu gura căscată. Nu veţi şti niciodată ce urmează să se întâmple, iar eu nu m-am putut abţine şi am citit ore în şir, ignorând trecerea timpului.

“Cum învingi o armată care se regenerează? Cu fiecare demon pe care-l ucizi, unul din cei căzuţi de-ai tăi dă naştere unui înlocuitor. Aproape instantaneu, demoni-umbră se ridică din cadavre, întârind Armata Întunericului. Şi încă luptăm – şi trebuie să luptăm, sau toate astea au fost degeaba.”

Avem oameni, dragoni, elfi şi vrăjitori de o parte, şi Forţele Întunericului – vampiri, demoni-umbră – de alta. Ca să nu mai menţionez că există şi alte lumi în afara Marithiei… de care sper că vom afla mai multe în următoarele volume.

Mie, uneia, îmi place să ştiu cât mai multe aspecte ale unei poveşti, aşa că am fost entuziasmată să “gust” acţiunea atât din perspectiva binelui, cât şi din cea a “tipilor răi”. Kassina e un personaj care m-a intrigat în mod special şi despre a cărei poveste aş fi vrut să o ştiu mai bine, dar sunt sigură că voi afla mai multe în volumele următoare.

“Unii mă consideră o inflenţă negativă, dar eu prefer să mă văd indiferentă. Să numeşti un act ca fiind bun sau rău înseamnă doar să vezi o acţiune dintr-o perspectivă sau alta. Un muritor care ucide pe cineva din răzbunare e numit ucigaş, dar un muritor care ucide pe altul în focul bătăliei e sărbătorit ca fiind un erou.”

Alt lucru care mi-a plăcut la felul în care cartea e scrisă e existenţa unor frânturi din gândurile, sentimentele, dorinţele şi grijile diferitelor personaje la începutul fiecărui capitol.

“Moartea în bătălie e adesea văzută ca un act eroic, dar eu nu voi înţelege niciodată asta. Ce glorie există în sângerarea până la moarte, în agonie, pe câmpul de luptă? Nu intenţionez să mor de mâna duşmanului.”

Totuşi, moartea anumitor personaje mi-a lăsat un gust amar. Mi-ar fi plăcut ca ele să rămână mai mult în poveste, şi de aceea nu-i pot da cărţii mai mult de patru flori de vanilie.


Alte cărţi citite între timp, dar cărora nu le-am scris recenzie sunt:
  • Moştenirea de Christopher Paolini
  • Enigma Otiliei de George Călinescu
  • Spulberă-mă de Mafi Tahereh
  • Whispers in the Shadows de Alan James Keogh
  • Haunted Love de Cynthia Leitich Smith
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

aaadela
post Sep 11 2012, 01:17 PM
Post #109


Traducătoare
***

Group: Members+
Posts: 203
Joined: 9-March 09
From: Deva
Member No.: 8.457
Points: 601
Gender:



Darkness Rising (Legends of Marithia #2) - Peter Koevari

“În sângele solzilor şi zilele regilor,
Va veni un băiat să ne salveze pe toţi.
Să ne rugăm zeilor de deasupra, cu vocile noastre, mari şi mici.
Căci tot de ce ne temem în umbre va fi distrus cu lumină.
Talonsfera se va ridica din pământ şi va aduce foc nopţii.“

„Darkness Rising e a doua carte din seria „Legends of Marithia”, şi sunt încântată să vă spun că e chiar mai bună decât prima.

Una din cele mai bune calităţi ale ei este faptul că aflăm poveştile din spatele diferitelor personaje. De exemplu, ne este prezentat trecutul lui Shindar şi viaţa lui înainte de a deveni „Lordul Întunericului”, şi care sunt motivele din spatele actelor sale malefice.

Bătălia dintre bine şi rău continuă, Vartan antrenându-se pentru următoarea confruntare cu Forţele Întunericului. Enorma pierdere de vieţi din bătălia din Pădurile Elfilor îi aduce noi suflete lui Shindar, întărindu-i puterile. Veldrenn este distrus şi trebuie reconstruit, Greenhaven e teritoriul unui demon puternic şi viclean, iar Talonsfera, obiectul destinat să distrugă întunericul, nu e de găsit.
Cartea reuşeşte să fie plină de surprize şi răsturnări neaşteptate de evenimente, ca şi volumul precedent, doar că de data aceasta în număr mai mare.

„Îţi pot arăta doar uşile, tu trebuie să alegi una prin care să păşeşti şi să descoperi ce se găseşte de cealaltă parte.”

M-am trezit zâmbind, râzând sau îngrijorându-mă pentru personajele pe care am ajuns să le îndrăgesc.

„Aceste ape sunt sacre poentru noi, şi e o rară onoare să îţi fie permis să înoţi în ele. Ce mai aştepţi?
Vartan s-a întors să o privească pe Trisa.
Ea i-a făcut cu ochiul şi i-a şoptit: „Nu-ţi face griji, tinere, am mai văzut şi altă dată. Nu ai de ce să te ruşinezi faţă de mine.”
„Nu m-am…”, a început Vartan, obrajii îmbujorându-i-se, „Las-o baltă!”

M-am bucurat să văd că, la fel ca în „Prophecies Awakening”, capitolele erau precedate de fragmente din gândurile şi sentimentele diferitelor personaje.

„Destinele noastre sunt presărate de provocări care au tendinţa de a strica planurile bine făcute. Mulţi au încercat să-şi ia soarta în mâini şi au eşuat în a o schimba.
Alţii găsesc că drumurile lor diferă de ceea ce au visat pentru ei. Trebuie să fim conştienţi că alegerile noastre ne pot tortura mai târziu în viaţă, dar să avem încredere că totul face parte din planul destinului.”

Acţiunea are loc în cam aceleaşi locuri ca în prima carte a seriei, doar că, de data asta, vom pătrunde în esenţa Zhendurului, o locaţie foarte interesantă pe care vampirii o numesc „casă”, un loc în care se retrag pentru a se odihni şi a-şi reface forţele.

Mi se întâmplă asta rar, dar pot să spun că mi-au plăcut toate personajele. Vartan va învăţa nişte „trucuri noi” şi va fi mai puternic ca niciodată, dar vă las să descoperiţi asta singuri. În recenzia precedentă, am scris că prima carte mi-a lăsat un gust amar din cauza morţii anumitor personaje. Spre surpriza mea, nu totul a fost cum a părut. Nu vreau să vă stric surpriza, dar vă spun că unele din personaje se vor întoarce… într-un fel sau altul. Şi nu numai că se întorc, dar ne sunt introduse şi noi personaje, atât bune cât şi rele, toate importante la dezvoltarea poveştii. Mie, uneia, mi-au căzut dragi la inimă două din aceste personaje: o anumită vrăjitoare care e mai mult decât ceea ce pare la început, şi o vânătoare de demoni. În carte, vom fi prezenţi în momentul în care cele două se întâlnesc şi vom fi martorii formării unei legături speciale între ele.

Ceva ce mi-a plăcut în aceste cărţi şi am uitat să menţionez în recenzia precedentă, este faptul că vrăjile sunt scrise în latină, o limbă care, deşi moartă, mi se pare că se potriveşte perfect.

Chiar nu e nimic de care să mă plâng în legătură cu această carte. Tot ceea ce s-a întâmplat în carte a fost natural, nu am simţit ca anumite evenimente să fie „forţate” de către autor. Personajele sunt grozave, iar evoluţia lor e clară. Recomand această serie tuturor adulţilor iubitori ai genului fantasy.
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

aaadela
post Sep 16 2012, 01:00 PM
Post #110


Traducătoare
***

Group: Members+
Posts: 203
Joined: 9-March 09
From: Deva
Member No.: 8.457
Points: 601
Gender:



"The Revenge of the Praying Mantis" (Răzbunarea călugăriţei) de Jane Prowse

Când am citit prima dată descrierea cărţii "The Revenge of the Praying Mantis" (Răzbunarea călugăriţei) de Jane Prowse, m-am gândit că ar fi o lectură plăcută şi am adăugat-o în lista de cărţi pe care doream să le citesc. Curând după aceea, Jane m-a anunţat că pot să descarc gratuit cartea de pe site-ul seriei, aşa că nu am ratat oportunitatea. Nu ştiam eu pe atunci cât de grozavă era cartea, sau că, în dimineaţa următoare, voi câştiga cel de-al doilea volum, prin intermediul concursurilor de pe Goodreads. Imediat ce am terminat cartea pe care o citeam pe atunci, am început primul volum din aventurile lui Hattori Hachi şi acţiunea m-a captivat imediat.

Pur şi simplu ADOR Asia, mai ales Japonia, aşa că am fost încântată să aflu că Hattie, protagonista, e pe jumătate japoneză, şi că mare parte din carte e bazată pe cultura şi istoria Japoniei. Ea ar putea fi o adolescentă ca oricare alta, dar nu când mama ei o antrenează în secret să fie ninja, testând cât de mult timp îşi poate ţine respiraţia sub apă, făcând-o să meargă pe suprafeţe înguste la mari înălţimi şi aşa mai departe. Dar acest aşa-zis "joc" al lor devine periculor când mama ei, Chiyoko, dispare dintr-o dată, iar Hattie trebuie să afle ce i s-a întâmplat şi să-şi dea seama cum să o salveze. Va descoperi cine sunt ea şi mama ei cu adevărat şi va învăţa cum să fie ninja şi să lupte înainte ca gruparea Kataki, condusă de Călugăriţă, să o găsească şi să o distrugă.

Hattie/Hachi este personajul meu preferat, şi nu pentru că e cel principal. Mi s-a părut o fată foarte puternică, în ciuda vârstei ei, iar personalitatea pe care o are e credibilă. Are momente în care îi este frică şi se simte pierdută, cum ar fi orice copil în situaţia ei, dar încearcă să-şi învingă teama şi să facă ceea ce e bine pentru ca să-şi salveze mama. E foarte loială prietenilor ei, şi se aşteaptă ca şi ei să fie la fel.

Yazuki e şi ea un personaj foarte interesant. Prefăcându-se că e doar o spălătoreasă bătrână, ea este, de fapt, persoana care o va antrena pe Hachi în ninjutsu. Este o adevărată maestră a deghizării, şi o va învăţa pe Hachi lecţii foarte valoroase, care pot fi aplicate atât în viaţa de ninja, cât şi în cea normală. Unele din ele sunt foarte cunoscute, de unele veţi auzi pentru prima data...

"Orice poate fi o armă în mâinile celor cu imaginaţie."

"Când toate dau greş, când te izbeşti de un zid de cărămidă, lasă inamicii să se arate, dându-le ceea ce caută."

"E nevoie de antrenament ca să ştii când să pleci."

O idee care m-a intrigat în mod special este faptul că oricine are un animus, un spirit care îl defineşte ca persoană. "Dar înseamnă şi "animozitate", iar de aceea umbrele de animale se arată în confruntări. De secole, ninja au găsit în pământ inspiraţie pentru modul de viaţă şi de luptă. De aceea ne vezi pe toţi cu umbre de animale. Fiecare din noi studiază specia care înseamnă cel mai mult pentru noi. Fiecare avem un "animus" unic."

Dar forţa nu e ceea ce contează în lumea ninja. Poţi fi un luptător slab şi să-ţi învingi duşmanul dacă eşti suficient de isteţ.

"Gândeşte-te la Călugăriţă. Cel mai periculos prădător dintre ninja. De ce animusul lui nu e un leu sau un urs polar - două dintre cele mai de succes maşini de ucis din regatul animalelor? Răspunsul e că aceste animale nu ar fi potrivite pentru el. Gândeşte-te cum o călugăriţă e invizibilă pe o frunză, cum ele sunt carnivore care vor devora propria specie. Femela chiar îşi va mânca partenerul odată ce s-au împerecheat, iar, ca nou născuţi, prima lor masă va fi adesea fratele sau sora. Astea sunt lucrurile care contează pentru Călugăriţă - şi dacă îi studiezi însuşirile, acestea sunt elementele care te vor ajuta să-l învingi."

Dar să nu credeţi că această carte este numai despre bătăi şi lecţii de viaţă! Este şi o carte despre prietenie, altruism, familie şi încredere. Mad Dog e un personaj care va pipera puţin lucrurile în timpul antrenamentelor lui Hachi. El e un orfan despre care se crede în mod eronat că ar fi implicat în dispariţia lui Chiyoko, şi care se ascunde în dojo-ul lui Yazuki, antrenându-se şi el ca să fie ninja. Deşi nu este la fel de talentat ca Hachi şi are multe bariere invizibile de depăşit, cum ar fi frica de apă şi de şoareci, el e determinat să o protejeze pe aceasta cu orice preţ. Este şi puţin romantism între ei la sfârşitul cărţii, ceea ce mă face curioasă în legătură cu felul în care se vor dezvolta lucrurile în următoarele volume.

Una peste alta, recomand această carte tuturor prietenilor mei care citesc, iubitori de cărţi Young Adult sau nu. Veţi găsi că această carte e puţin atipică pentru genul YA, şi într-un sens pozitiv.

P.S.: Cartea poate fi descărcată gratuit pe site-ul seriei, aici.
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

aaadela
post Oct 5 2012, 12:44 PM
Post #111


Traducătoare
***

Group: Members+
Posts: 203
Joined: 9-March 09
From: Deva
Member No.: 8.457
Points: 601
Gender:



Stalking the Enemy (Hattori Hachi #2) - Jane Prowse

Am primis o copie semnată de autor a acestei cărţi, prin intermediul concursurilor de pe Goodreads, dar asta nu îmi afectează recenzia în niciun fel.

Aventurile lui Hattori Hachi continuă, şi mai periculoase decât înainte. Mai multe secrete vor fi dezvăluite, iar eu una am fost foarte entuziasmată să văd ce urma să se întâmple atunci când am început-o. Cartea merită undeva între 3 şi 4 flori de vanilie, dar voi rotunji nota spre 4.

În acest al doilea volum al seriei, aflăm mai multe despre organizarea lumii ninjutsu. Mi s-a părut grozav faptul că fiecare ninja care primeşte misiunea de a face ceva nu ştie nimic altceva în afară de ce are de făcut, pentru ca să nu dezvălui nimic dacă e torturat. Şi acest lucru a făcut să fie şi mai uimitor momentul în care s-au adunat toate piesele de puzzle şi am înţeles totul.

Hachi va trebui să se lupte cu Corbul şi restul grupării Kataki în noua lor bază secretă – un castel abandonat din Kielder. Misiunea ei este să afle ce plănuiesc aceştia şi să îi oprească. Dar asta e destul de greu când ea şi prietenii ei sunt capturaţi, fără să ştie unde ar putea fi Yazuki şi Chiyoko.

Hachi e mai curajoasă şi mai isteaţă decât în prima carte, şi am fost fericită să văd că a evoluat destul de mult ca personaj. E mai sigură în mişcări, iar scenele de bătaie sunt şi mai bine descrise. Am reuşit să vizualizez mişcările personajelor … şi pot să spun că rezultatul a fost destul de tare.

Yazuki e prezenză doar la începutul şi sfârşitul cărţii, lucru ce m-a dezamăgit, întrucât ea era şi este personajul meu preferat. Însă faptul că nu ştiam dacă Toby e de partea bună sau rea şi aşii din mâneca lui Neena au compensat pentru asta. Şi am menţionat cât de mult îi ador pe Bushi şi Akira, şoriceii ninja dresaţi? Trebuie să recunosc că e destul de drăguţ să ai aşa animăluţe deştepte de partea ta!

Trebuie să vă spun că ADOR locaţia unde se petrece acţiunea. Kielder e foarte bine descris şi mi-am dat seama că Jane “şi-a făcut temele” când l-a vizitat. Am reuşit să îmi imaginez totul, şi, când am văzut câteva poze pe internet, a fost aşa cum mi l-am imaginat. Şi acum mai am un loc pe care vreau să-l vizitez cândva. Cartea se termină cu promisiunea unei călătorii în Japonia, ceea ce mă face să îmi doresc să încep a treia carte cât de curând.

Recomand această carte tuturor iubitorilor Japoniei şi ale artelor marţiale, atât fete, cât şi băieţi, şi tuturor persoanelor cărora le plac romanele pentru copii şi tineri.


Elefanţii nu uită niciodată - Agatha Christie

Dintotdeauna mi-au plăcut romanele poliţiste, mai ales cele ale Agathei Christie. Aşa se face că m-am înscris pe un blog la un concurs Agatha Christie şi am câştigat romanul “Elefanţii nu uită niciodată”, de care m-am apucat de îndată şi l-am şi terminat de citit în scurt timp. Cu această ocazie, îi mulţumesc din nou Colecţionarului pentru carte.

Misterul pe care Poirot trebuie să-l desluşească de data aceasta e cel puţin ciudat. În urmă cu peste zece ani, un cuplu, soţ şi soţie, despre care se credea că erau fericiţi şi sănătoşi, au fost găsiţi morţi, amândoi împuşcaţi în cap. Negăsindu-se nicio altă explicaţie la vremea aceea, poliţiştii au declarat-o dublă sinucidere. Fata cuplului doreşte acum să se căsătorească, însă mama fericitului băiat nu este de acord cu această căsătorie, motivând tragedia. Pentru a-şi convinge băiatul, femeia apelează la doamna Oliver, naşa fetei, totodată scriitoare cunoscută de romane poliţiste. Intrigată, aceasta refuză în sinea ei să-şi descoasă fina în legătură cu trecutul, dar curiozitatea începe să o macine şi cere ajutorul prietenului ei, Hercule Poirot. Ca să ajute la investigaţie, doamna Oliver porneşte în căutare de “elefanţi”, persoane care ar putea să-şi aducă aminte ceva despre familie şi ce ar fi putut duce la tragedie.

Trebuie să recunosc că mi-a plăcut mult vânătoarea asta de elefanţi. E interesant cum lumea îşi aminteşte anumite lucruri, eronate sau nu, şi cât de mult pot ajuta acestea, puse cap la cap, în rezolvarea unui puzzle. Poirot se dovedeşte şi de data asta foarte inteligent în aşezarea pieselor la locul lor, şi mi-a făcut plăcere să descopăr ce s-a întâmplat cu adevărat înainte să fie oferită rezolvarea de către belgian. Şi ce bucurie este în suflet atunci când afli că ai avut dreptate!

Mi-a plăcut mult ideea aceasta, a rezolvării unei enigme ce s-a petrecut în trecut, deşi înţeleg că nu este primul roman în care Agatha Christie o foloseşte, ea fiind prezentă şi în “Cei cinci purceluşi”, pe care nu am citit-o încă. Doamna Oliver este şi ea un personaj foarte plăcut şi interesant, mi-a făcut mare plăcere să pornesc în “aventură” alături de ea. Nădăjduiesc să o reîntâlnesc şi în alte romane semnate de A. Christie.

Şi probabil că vă întrebaţi de ce numai patru flori de vanilie… Răspunsul e simplu: repetitivitatea dată de, în mare, aceleaşi întrebări/răspunsuri pe care le citim cu ocazia “interogării” fiecărui elefant în parte. În afară de asta, cartea e excelentă! O recomand tuturor iubitorilor genului poliţist.
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

Nagisa-chan
post Dec 30 2012, 10:54 PM
Post #112


Advanced Member
***

Group: Members+
Posts: 230
Joined: 1-June 11
From: Nicaieri
Member No.: 10.518
Points: 431
Gender:



Ultima ultima? Barberul din Sevilla. O comedie draguta. Acum vreau sa ma apuc de Gatsby.
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

Garden Girl
post Mar 31 2013, 11:07 AM
Post #113


Directionally challenged
Group Icon

Group: V.I.P.
Posts: 1.156
Joined: 24-November 07
From: Biucărest
Member No.: 5.617
Points: 2.182
Gender:



Ultimul imparat - Edward Behr. Desi are un subiect destul de rigid, este foarte usor de citit, fiindca actiunea are un fir logic si pana la urma are legatura cu istoria Chinei. Oricum am vazut si filmul si m-a ajutat destul de mult sa vizualizez personajele si decorurile.

Acum citesc Regina Matasurilor - Vanora Bennett. Deocamdata nimic promitator.
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

Garden Girl
post Apr 22 2013, 08:32 AM
Post #114


Directionally challenged
Group Icon

Group: V.I.P.
Posts: 1.156
Joined: 24-November 07
From: Biucărest
Member No.: 5.617
Points: 2.182
Gender:



Update: am abandonat Regina Matasurilor din motive de plicitseala, nu s-a intamplat nimic interesant pana la jumatatea cartii, doar descrieri de rochii si petreceri de curte, seen in so many other books and movies.
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

bucu
post May 16 2013, 06:10 PM
Post #115


Incepator
**

Group: Members
Posts: 16
Joined: 15-May 13
Member No.: 12.957
Points: 34
Gender:



din seria cronicile wardstone, destinul vraciului...recomand tuturor iubitorilor de povesti cu fantome, demoni, spirite si creaturi malefice:D
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

Garden Girl
post May 19 2013, 10:48 AM
Post #116


Directionally challenged
Group Icon

Group: V.I.P.
Posts: 1.156
Joined: 24-November 07
From: Biucărest
Member No.: 5.617
Points: 2.182
Gender:



Damn i'm so jealous of anyone care citeste seria asta, pentru ca eu i-am tot dat tarcoale prin librarii si nu gasesc toate volumele :(.

Cred ca o sa recurg la plan B - online purchase.
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

bucu
post May 19 2013, 10:46 PM
Post #117


Incepator
**

Group: Members
Posts: 16
Joined: 15-May 13
Member No.: 12.957
Points: 34
Gender:



QUOTE(Garden Girl @ May 19 2013, 10:48 AM)
Damn i'm so jealous of anyone care citeste seria asta, pentru ca eu i-am tot dat tarcoale prin librarii si nu gasesc toate volumele :(.

Cred ca o sa recurg la plan B - online purchase.
*



aceeasi metoda am abordat-o si eu, e mai ok sa iti bata baiatul la usa dai o semnatura si te apuci de lecturat:)

just finished- magia de rhonda byrne
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

Garden Girl
post May 20 2013, 04:29 PM
Post #118


Directionally challenged
Group Icon

Group: V.I.P.
Posts: 1.156
Joined: 24-November 07
From: Biucărest
Member No.: 5.617
Points: 2.182
Gender:



Imi dai si mie te rog ordinea volumelor, ca eu nu am gasit nimic relevant pe net. Sa nu ma apuc sa citesc volumul 6 si apoi sa sar la 2...

Thx
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

IceJack
post May 29 2013, 08:24 PM
Post #119


Palora, inactivist de partid
******

Group: Members+
Posts: 726
Joined: --
From: here, dreaming of elsewhere
Member No.: 563
Points: 399
Gender:



Metro 2033 - Weird, creepy, scary, depressing, apocalyptical but enjoyable.
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

Garden Girl
post Dec 30 2013, 10:42 PM
Post #120


Directionally challenged
Group Icon

Group: V.I.P.
Posts: 1.156
Joined: 24-November 07
From: Biucărest
Member No.: 5.617
Points: 2.182
Gender:



Dupa ce am citit cartile din Cronicile Wardstone (Sangele Vraciului apare in 2014 in lb romana), am terminat si Imparateasa Orhidee - Anchee Min.

O carte superba... exact ce ma asteptam de la o asemenea cultura. Am citit-o cu sufletul in gura.
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

7 Pages « < 4 5 6 7 >
Reply to this topicTopic OptionsStart new topic
1 User(s) are reading this topic (1 Guests and 0 Anonymous Users)
0 Members:
 

Anime in Romania
Muza-chan.net
Anime-Club Circle
Diclonius Subs


Termeni si conditii de utilizare
Hosting provided by Forbin

Lo-Fi Version Time is now: 17th April 2024 - 02:04 AM
| Home | Help | Search | Members | Calendar |