Outline · [ Standard ] · Linear+ Narutaru, very disturbing

[Lother]

Nu este naruto, ci narutaru, adica 'shadow star'. Este sincer cel mai perturbant anime pe care l-am vazut vreodata. Copii si adolescentii dau dovada de o cruzime inimaginabila. Nu te poti astepta la ce o sa vezi in acest scurt serial care incepe destul de cute si devine repede intunecat. Are mult mai putina violenta ca Elfen Lied, dar cruzimea ei o eclipseaza pe celeilalte.

[Flubber]

Mie mi-a placut, era violent, evil, si bloody :D Dar am avut impresia ca se opreste seria undeva pe la mijlocul story-ului si multe intrebari au ramas fara raspuns..

[Probably me]

Părerea mea e că s-a făcut asta intenţionat. Subiectul principal nu sînt extratereştrii sau ce se întîmplă cu ei ci cum reacţionează un grup de adolescenţi cărora li se oferă brusc puteri nelimitate. Şi se pune accent pe Shiina şi cei din jurul ei, mai puţin pe cei care nu făceau parte din anturaj. E o poveste cu început şi sfîrşit clare din punct de vedere psihologic. E normal să vrei să mai afli amănunte, dar nu-s relevante.

[Yami Lurker]

Narutaru...dovada ca adolescentii nu au voie sa aiba puteri de nici un fel.
In unele cazuri e evident ca vor face ceva nesabuit,de exemplu cazul lui Hiro-chan,care fiind persecutata atat de mult de colegele ei,si fiind neinteleasa de parinti,ajunge in stadiul in care nu poate refuza razbunarea.Desigur,nu e neaparata nevoie sa ucida,dar,dupa moartea parintilor considera ca e prea tarziu,fiind deja o criminala.
Akira cam strica animeul,adica,serios,care naiba e problema ei?E genul de pustoaica teribilista care le face probleme parintilor.SI de ce nu poate lega 3 cuvinte? ;)
Iar Shina...e cam nemanierata,dar are intentii bune si e destul de puternica.
Lasand la o parte unele parti aiurea,animeul are si parti bune,despre anumite aspecte ale vietii.

[Daianara]

Nu mi s-a parut nici pe departe as good as advertised. Copii sunt cruzi? Da, normal, chiar mai mult decat adultii, insa nu am nevoie de un anime care sa-mi spuna asta, e de ajunsa sa deschid televizorul sau sa ma uit pe strada. Serialul devine intr-o anumita masura socant de abia pe la ultimele 3-4 episoade, cand e acea scena cu molestarea elevei cu o eprubeta. Now that, yes, was cruel, sick and disturbing.
Insa sunt prea mult pauze in poveste pentru a fi pe gustul meu, prea multe lucruri ramase fara raspuns. Iar sfarsitul la toata nebunia asta e ca Shiina a intrat la ceva scoala privata? Come on! Cum ramane cu dragonets, cu evolutia lor, care e legatura intre cei care au devenit legati de dragonets, ce se intampla cu fata de la inceput? Toate sunt subiecte abia atinse si lasate in aer.
Din punctul meu de vedere nu merita mai mult de 6,5/7.
Mi-a placut muzica totusi, op/ep sunt chiar reusite.

[Probably me]

Mă tem că serialul a insistat aproape exclusiv pe efectul psihologic şi evoluţia personajelor. Faptul că se termină în coadă de peşte a fost dintotdeauna considerat cea mai mare problemă a lui. Dar am zis-o şi-o s-o mai zic, din moment ce pentru creatorul lui studiul personajelor e esenţialul, nu cred c-o să vedem vreodată un Narutaru 2.

[cipmaster]

Ciudat, infricosator si captivant acest anime. E interesanta existenta acestui anime. E bine realizat si menit sa provoace in privitor unele reactii.
Cat despre faptul ca adolescentii n-ar trebui sa aiba super-puteri...
Nici nu au, dar au abilitati mai mari de invatare si memorare decat adultii, chiar daca ei nu-si dau seama de asta, ceea ce-i face pasibili de a cunoaste mult mai repede natura acestei lumi si diversitatea ei; astfel poate vor alege mai devreme cand sa inceapa sa discearna, sa gandeasca cu mintea lor proprie.
Adultii nu-s diferiti de adolescenti... E o preconceptie. Insa, daca unii adolescenti tind sa aiba un comportament prea libertin intr-un mod daunator pentru cei din jurul lor si distrugator de sine, asta e poate si pentru ca nu au destula informatie despre diversitatea acestei lumi, cum toata abilitatea lor de a memora si invata tot felul de lucruri se iroseste pe TV, jocuri si alte distractii prelungite excesiv, care duc la depresie si necunoasterea naturii acestei lumi in care ne aflam cu totii. Daca un copil ar vrea sa inteleaga cat mai multe lucruri, pe cale rationala si sentimentala, atunci nu ar trebui decat sa caute si sa-si formeze opinii, apoi o data cu inaintarea in varsta sa observe cum opniile vechi se preschimba in altele si altele... Totusi, parte de vina o au adultii pentru ca tristetea si nepasarea pentru multe din misterele acestei lumi le-o transmit copiilor; mecanismul tristetii le e predat copiilor inca de la nastere: se spune ca infantii isi formeaza memoria cam la 3 luni de la conceptie, asa ca simt sentimentele parintilor... apoi se nasc si incepe travaliul lor cu viata...


Eu, la 21 de ani nu pot spune ca sunt liber de sentimente ca razbunarea, doar ca am o gama mai larga de sentimente din care sa aleg, iar ignoranta mea asupra lumii este cu mult mai vasta fata de perioada de acum un an. Si inca invat lucruri, astfel incat sa-mi pot extinde ignoranta asupra altor lucruri si pentru ca vreau. Sunt lucruri de care aflu si nu imi mai pasa de ele, dar macar teoretic stiu de natura posibilitatilor mele si potentialitatii acestei lumi, care inca e plina de mistere.
Asa ca nu inteleg exact de ce copiii aceia se luptau pentru a crea o lume utopica si cum de credeau ca noii lor 'prieteni' dragon vor avea mare insemnatate, cand nu aveau prerogative de demiurg, adica erau unelte omenesti si sufereau de acelasi sindrom carora li se atribuie majoritatii adolescentilor, pentru ca nu-s indeajuns de ignoranti cat sa asculte de grosul societatii: 'teribilism'...

[Probably me]

Adolescenţii au aceleaşi capacităţi de raţionament ca şi adulţii, ba chiar mai mari, în stare pură: viteză de gîndire, capacitate de memorare. Un avantaj major este deschiderea spre nou.

DAR, şi aici intervine un mare "dar": orice raţionament, orice judecată care trebuie să aleagă între un curs "bun" sau "rău" de acţiune are nevoie de repere, de termeni de comparaţie. Astea, la un adult, sînt derivate din experienţă. Procesul de maturizare exact în asta constă: un şir de experienţe (cu cît mai multe şi, discutabil, mai dure, cu atît mai bine).

Cu cît cineva a avut ocazia să ia mai multe decizii importante, care afectează propria persoană sau alţi oameni, sau a participat la evenimente unde a putut observa cum au reacţionat şi comportat alţii şi cum a reacţionat şi comportat el/ea, cu atît va avea nişte atuuri la care va putea apela: nişte cazuri concrete la care se va putea raporta.

Teoria rămîne doar teorie. Oricît ai asculta pe alţii povestind despre anumite lucruri, nu înseamnă nimic pînă nu te afli personal în acea situaţie. De exemplu poţi citi despre sau urmări la Discovery documentare; dar cînd te afli tu personal singur cuc într-un masiv muntos, doar cu hainele pe tine şi rucsac în spate, după un drum continuu de 10 ore, şi realizezi cît de singur eşti, cît de nepăsător şi imens e tot peisajul pe care-l vezi în jur şi cît de insignifiant eşti tu, cumulat cu epuizarea fizică... e o experienţă al cărui sentiment nu poate fi realmente transmis, trebuie să încerci personal. Şi te schimbă, pe fiecare în alt fel. La fel şi experienţa morţii cuiva; efectul asupra propriei persoane, cumulat cu cel observat asupra celor din jur (omul e un animal colectiv, în general) are efecte care nu pot fi descrise sau experimentate doar teoretic.

Asimov a deschis o situaţie interesantă într-o povestire de-a lui. Era vorba de un robot recalcitrant pe care nişte oameni de ştiinţă aflaţi într-o situaţie limită trebuiau să-l convingă să acţioneze cum vroiau ei. Şi au reuşit, prezentîndu-i faptele într-un mod care conţinea un şah-mat dpdv logic. Concluzia lui Asimov a fost că doar logica pură, în lipsa experienţei, va duce la concluzii greşite. Roboţii sînt logici, dar nu raţionali. Raţiunea i-ar fi spus robotului că nu totul e perfect; că pot apărea excepţii, greşeli, cazuri neprevăzute; că se poate pur şi simplu încăpăţîna în poziţia lui şi să pîndească o portiţă de scăpare. Dar dpdv logic situaţia era fără ieşire, şi a luat-o ca atare.

Cam asta ar fi deci problema unui om fără destule experienţe la activ. Aş numi un asemenea om imatur, şi nu trebuie neapărat să fie adolescent, poate fi şi un om mai în vîrstă dar care n-a avut ocazia să experimenteze suficiente lucruri. Nu e vorba de cunoştinţe în stare pură, de a şti lucruri, ci de a le fi simţit. Asta pentru că ceva despre care doar afli îţi adaugă pur şi simplu o informaţie în memorie. Ceva ce experimentezi te schimbă: fizic, temperamental, sentimental, decizional etc.

[Arikutuki]

pai, cam asta au ajuns animeu-rile, si reluam discutia de pe "violenta in anime", sunt desene, la urma urmelor daca si in asta se introduc cruzimea, ce-o sa mai fie generatia urmatoare?In fine cum a zis terminator "E in sangele vostru sa va distrugeti intre voi" si are dreptate....Deci nu vreau sa pornesc o cearta tampita despre asta..pur si simplu nu sunt de acord cu astfel de ep. ma dezgusta.....

[spyderverr]

...astfel de ep. ma dezgusta.....

cine te pune sa privesti?

[Probably me]

Nu ştiu dacă ai observat dar în general scenariile anime pun întrebări, nu judecă. Chiar şi personajele "negative" au prieteni, camarazi, o justificare pentru ceea ce fac. Nu e totul în negru şi alb. Ideea e să-l facă pe spectator să gîndească, nu doar să accepte ce vede şi "enjoy the action".