Advanced Member
Group: Members+
Posts: 198
Joined: 20-December 05
From: Bucuresti
Member No.: 2.027
Points: 432
Gender: 
|
Kojiki este una dintre cele mai importante lucrari literare japoneze pentru ca in ea se pastreaza, cu mai mare fidelitate decat in orice alt document, mitologia, obiceiurile, traditiile si limba vechii Japonii. Scrisa din ordin imperial in anul 712, aceasta carte de istorie nationala este cea mai veche lucrare a Japoniei care a dainuit peste veacuri si cea dintai marturie scrisa a ritualurilor shintoiste. Ea prezinta in acelasi timp formarea natiunii. Aici se mentioneaza crearea mitologica a Japoniei de catre Izanagi si Izanami, povestiri despre zeita Soarelui si alte zeitati, despre originea divina a primului imparat Jimmu si despre domniile ulterioare.
Japonezii din perioada mitologica, asa cum sunt ei prezentati in legendele din Kojiki, atinsesera la vremea aceea un grad destul de inalt de civilizatie. Epoca pietrei fusese deja uitata si nu exista dovezi ca ar fi trecut prin epoca bronzului.Foloseau fierul pentru lanci, sabii, cutite si pentru carligele cu care pescuiau sau cu care isi incuiau usile colibelor.
Navigatia se afla intr-o stare incipienta, desi in poeziile din perioada arhaica se fac referiri la vaslit si la transportul cu barca cu fundul plat. In special in prima parte a cronicii, ni se prezinta doar personaje care calatoresc pe mare sau pica din ceruri in cosuri impletite fara sa foloseasca vasle si care nu ajung la destinatie prin eforturi proprii, ci cu ajutorul unor forte supranaturale.
Din cronica aflam ca japonezii traiau in catune si in case izolate de-a lungul raurilor si pe coasta marii. In ceea ce priveste cladirile, se vorbeste indeosebi despre temple si palate dedicate zeilor si suveranilor. Palatele suveranilor erau de fapt niste casute ai caror stalpi de sustinere erau infipti in pamant, legati intre ei si de grinzi cu funii facute din tulpinile unor plante agatatoare rezistente.
Inca din timpuri stravechi, japonezii acordau mare atentie curateniei corporale si se fac dese mentiuni la scaldatul in rau. Existau chiar femei care se ocupau de imbaiatul printilor si al nobililor. Purificarea facea parte din ritualul religios. Latrinele erau amplasate departe de case, de obicei in apropierea raurilor. Sunt prezentate si case de nastere (moya)-colibe speciale, fara ferestre , unde se retrageau femeile sa nasca fara sa fie vazute de nimeni.
In ceea ce priveste imbracamintea, in cele mai vechi legende sunt mentionate vesminte care se purtau peste haine, valuri, caciuli; ambele sexe purtau bratari, coliere, podoabe pentru cap din pietre considerate pretioase. Hainele erau din canepa sau prelucrate din foite de coaja de dud si se vopseau natural. Dat fiind locul pe care il ocupa vanatoarea printre indeletnicirile japonezilor, se presupune ca foloseau pentru imbracaminte si piei de animale. Nu este uitat pieptenele, de unde deducem ca se acorda mare atentie parului. Barbatii purtau parul ridicat in doua manunchiuri laterale, iar baietii intr-un mot in varful capului; fetele tinere il lasau despletit, iar femeile maritate il prindeau in coc.
Poligamia era un lucru obisnuit si in unele pasaje se face deosebirea intre sotia principala si cele secundare. Se practica si casatoria intre rude, mai ales cu surori vitrege, mame vitrege si chiar era permis ca un barbat sa se casatoreasca in acelasi timp cu doua sau trei surori. Sistemul etic chinezesc privea cu ochi rai asemenea practici si astfel se explica de ce s-a ajuns mai tarziu la conflicte politice generate de vechiul obicei japonez. Primul obicei care a disparut a fost casatoria cu mai multe surori, el fiind mentionat doar in legendele despre zei. Casatoria cu surori vitrege si matusi a mai dainuit inca multa vreme si niciun impediment nu statea in fata tanarului sa primeasca zestre odata cu fiecare mireasa. Tinerii traiau la inceput o vreme impreuna, in secret, dar la un moment dat isi anuntau legatura in public, in momentul in care baiatul ducea fata acasa, la parintii lui. Nu se facea nicio deosebire intre metresa, sotie si concubina, iar barbatii renuntau usor la femei cand nu le convenea ceva. Femeia, insa, trebuia sa ramana credincioasa barbatului cu care traia in intimitate. Daca femeia si barbatul se desparteau doar pentru o scurta perioada de timp, la despartire ei isi legau reciproc braurile , ritual care semnifica credinta reciproca in perioada cat erau despartiti.
In legatura cu ritualul funerar aflam mai multe amanunte:coliba in care a murit cineva era parasita. Pana si suveranul isi schimba capitala la moartea predecesorului sau. Cadavrul era depus intr-o casa de doliu pentrucateva zile si in acest interval familia si rudele petreceau, desi se mentioneaza plansetele si bocetele. La "ospat" se servea mancarea servita ca ofranda mortului. Acesta era apoi ingropat , dupa ce era asezat pe o nasalie din lemn. Se pare ca mormintele din piatra au aparut spre sfarsitul domniei imparatului SUinin si tot in aceasta perioada se renunta la obiceiul de a ingropa de vii, in apropierea mormantului, pe slujitorii apropiati ai imparatului.
La compilarea cronicii Kojiki s-a ajuns din ordinul imparatului Temmu, care s-a declarat nemultumit de documentele si marturiile scrise pe care le posedau marile familii de nobili si care erau pline de erori. Din dorinta de a lasa mostenire documente adevarate, care sa nu cufunde in uitare vechile traditii, el a cerut examinarea lor atenta si inlaturarea tuturor ineptiilor.
|
Kojiki, putina literatura
Jun 1 2009, 10:17 PM
