Arashi Kigen
Group: Members
Posts: 28
Joined: 3-December 06
From: Undeva...
Member No.: 3.377
Points: 68
Gender: 
|
Acesta nu e un roman propriu-zis. Puteţi să numiţi povestea serial, telenovelă, nuvelă sau cum doriţi voi. Aşteptaţi-vă să descoperiţi însă un limbaj ceva mai ciudat.
Îndemn : Accept critică referitoare la neconcordanţa între verbe, folosirea greşită a unui cuvânt într-un enunţ, repetiţii deranjante, greşeli de tastare sau de gramatică, dar nu accept sub nicio formă atacuri directe sau voalate la adresa mea, sau a altor useri ce vor posta aici, pentru că voi lua măsurile necesare într-o asemenea situaţie.
Acestea fiind spuse, să-i dăm drumul !
Episodul 1 : Telefonul
Ţârâitul strident al telefonului aflat pe biroul său îl trezi din aţipeală pe Sean Blake. Deschise ochii înjurând intraductibil în mintea lui şi răspunse la telefon :
─ Alo ? Aici detectivul Blake. Vă stau la dispoziţie.
─ Salut, Blake, auzi el o voce de femeie în receptor.
─ Tu erai ? Ce doreşti ? Vreo partidă rapidă de sex ?
─ S-ar putea să-mi doresc şi asta, dar nu acum. Acum trebuie să ne vedem. Am un caz pentru tine.
─ În privinţa sexului : nesătulă mai eşti. În privinţa cazului : despre ce este vorba ?
─ Despre un document pe care l-am descoperit şi pe care vreau să-l cercetezi.
─ Cucoană, eu sunt detectiv. Anchetez crime, împuşcături, plăgi etcetera. Nu „anchetez” documente. Eşti nebună ?!
─ Te plătesc bine. 500 $ pe zi.
─ Aşa mai merge. E un caz gras.
─ Vino la mine la apartament într-o jumătate de oră. Îţi dau mai multe amănunte când ajungi.
─ Am pornit.
Sean închise telefonul. Se trezise. Se uită prin biroul lui mic, clătinând din cap. Teancuri de hârtii stăteau într-o dezordine de nedescris într-o parte a biroului. Praful făcuse de multă vreme casă bună cu rafturile goale din birou. Pe o scrumieră, nişte mucuri de ţigară, unele pe jumătate fumate, altele turtite la refuz, probabil lăsate de foşti clienţi. Se îndreptă spre o oglindă aflată în colţul opus biroului şi se uită în ea.
─ La naiba ! Părul îmi stă de parcă am fost electrocutat. Sunt neras şi miros ca un peşte împuţit. Trebuie să trec pe la apartamentul meu pentru a mă schimba de hainele astea şi a mă araja. Nu pot să mă duc în halul ăsta la clientă.
Îşi trecu mâinile prin părul scurt ce stătea în toate direcţiile posibile şi ieşi din birou, trântind uşa în urma lui şi încuind-o. Merse cu paşi grăbiţi spre scara pe care o urca şi-o cobora zilnic, pentru că în clădirea în care se afla biroul său nu exista lift. Coborî grăbit cele trei etaje şi la parter se întâlni cu administratorul clădirii.
─ Hei, Blake, îl auzi pe acesta strigându-l
Mormăi nişte înjurături, pentru că ştia bine ce avea să-i spună proprietarul clădirii.
─ Da ? îi răspunse el.
─ Îmi datorezi 150 $. Spaţiul închiriat de tine costă.
─ Spaţiu ! spuse el ironic. De parcă aş putea să numesc locul acela „spaţiu”. Spaţiu spui când te duci în cosmos. Fir-ar cultura de râs !
─ Nu înjura în faţa mea că te dau în stradă cât ai spune „peşte”.
─ Scuză-mă, Dan, dar nu sunt în toanele mele cele mai bune.
─ Sunt obişnuit, Sean.
─ O să-ţi dau banii aceia. Am primit un telefon. Se pare că voi fi bine plătit.
─ Sean, te ştiu om serios. Ne ştim de ceva vreme, aşa că nu-ţi face griji. Ţi-am atras atenţia doar.
─ Bine, Dan. Plec. Trebuie să mă schimb de hainele astea.
─ Bine. În regulă.
Sean grăbi pasul pentru a avea timp să ajungă la apartamentul său. Dan Clarence era singurul prieten pe care-l avea în San Francisco. Sean era detectiv particular şi în jungla numită lumea detectivilor, un prieten bun era bijuterie rară. Dan era altfel decât el. Mereu îngrijit cu aspectul său exterior, corect, însă avea orientări sexuale ciudate. Cel puţin aşa le cataloga Sean.
Ajunse în dreptul clădirii unde-şi avea apartamentul şi intră înăuntru. Acolo, dădu de James, proprietarul acesteia.
─ La naiba ! Altă datorie ? mormăi el când îl văzu pe James venind spre el.
Grăbi pasul, trecând prin dreptul lui şi zicând :
─ O să-ţi plătesc datoriile. Acum mă grăbesc. Am o clientă ce mă aşteaptă.
James clătină din cap, dar zâmbi. Era acelaşi Sean. Slabe şanse să reuşească cineva să-i schimbe comportamentul.
Sean intră în apartamentul său, ce era compus dintr-un mic hol, loc în care-şi lăsa pantofii, pardesiul sau umbrela, o bucătărie îngustă, dormitor şi baie. Nici nu avea nevoie de mai mult. Pentru un bărbat neînsurat, ce avea 33 de ani era tot ceea ce-i trebuia. Aprinse lumina, deoarece nu avea timp să-şi ridice jaluzelele şi clătină a dezaprobare. Dacă era vre-un lucru pe care cineva avea să i-l reproşeze, acel lucru, amănunt era dezordinea. Nu fuma, nu bea, dar dezordinea era ceva obişnuit la el. Grăbindu-se pentru a nu ajunge cu întârziere la clienta sa, Sean se îndreptă spre baie, unde puse aparatul de ras în funcţiune şi se bărbieri. Se pieptănă, apoi îşi aruncă hainele de pe el, nepăsându-i unde aterizau acestea şi se îndreptă spre ceea ce se putea numi şifonier, de unde-şi alesese nişte haine curate.
Nu era genul care să se îmbrace la costum şi cravată când se ducea la întâlniri, însă era genul care se îmbrăca lejer, comod, practic. Se privi în oglindă, mulţumit de rezultat, apoi părăsi apartamentul, îndreptându-se spre locuinţa clientei sale.
Episodul 2 : Clienta şi documentul
Sean ajunse la o clădire elegantă, cu portar la uşă şi intră înăuntru, întrebând de apartamentul doamnei Doyle. I se spuse că se află la etajul şapte, camera optsprezece. Sean mulţumi portarului şi se îndreptă spre lift. Aşteptă până acesta sosi, apoi se urcă la etaj. Ajunse în dreptul uşii clientei sale şi sună. Un valet îi răspunse.
─ Bună ziua. Sean Blake, detectiv particular, doamna Doyle mă aşteaptă.
─ Intraţi. spuse acesta, conducându-l pe Sean în sufragerie.
Pe o canapea, îmbrăcată într-o rochie elegantă, se afla o femeie trecută de prima tinereţe. Pul ei blond se revărsa în bucle
─ Doamnă, Doyle, detectivul pe care-l aşteptaţi, a sosit.
─ Mulţumesc, Alferd. Eşti liber. Lasă-mă cu domnul. Să nu fiu deranjată.
─ Am înţeles, doamnă.
─ Sean. Punctual ca întotdeauna.
─ Bună ziua, doamnă Doyle, îi sărută el politicos mâna.
─ Ia loc, Sean. Bei ceva ? Vin roşu, coniac, sherry ?
─ Nimic. Mulţumesc. Nu beau.
─ Am uitat. Permite-mi să-mi pun un coniac. Pe masă ai un document pe care vreau să te uiţi.
─ Bine.
Sean luă documentul în mână şi începu să-l citească. Era un testament sau cel puţin aşa părea.
─ Ce vrei să aflu în legătură cu documentul acesta ?
─ În primul rând, dacă-i autentic, în al doilea rând, vreau să ştiu cărei persoane aparţine numele consemnat acolo..
─ E un testament ?
─ Asta tu trebuie să descoperi.
─ Interesant. Te măriţi cu un boşorog, care are avere cât cuprinde, apoi el moare în condiţii misterioase şi acum ai un document, presupus a fi testament, în care nu este consemnat numele tău. Tu nu ai niciun fel de scupule ? Nici nu s-a răcit bine moşul ăla şi vrei să pui mâna pe toată averea lui !
─ Nu te interesează ce vreau eu să fac. Meseria ta este să investighezi cazul. Eu ţi-am oferit un caz.
─ Şi ce-ai vrea să descopăr referitor la numele din document ?
─ Tot ce se poate afla.
─ Te costă. Trebuie să-mi dai un acont, pentru a-mi procura aparatura necesară. În ultima vreme sunt cam strâmptorat.
─ Îţi dau 25.000 $ acont. Nu-mi pasă ce faci cu ei şi pe ce-i cheltui. Te voi plăti cu 800 $ pe zi, nu cu 500 cât ţi-am zis la telefon. Vreau să aflii totul despre acel nume. Indiferent prin ce mijloace faci asta !
─ Cerule ! fluieră el. Da’ ştiu că eşti disperată !
─ Nu-mi pasă ! Ştii bine că mie nu-mi stă nimic în cale când e vorba de bani.
─ Da, ştiu. Eşti în stare să laşi un morman de cadavre pentru nişte bani !
─ Asta a fost o ironie voalată la adresa mea ? Ştii bine că nu sunt o criminală !
─ Trebuie să-mi dai documentul să mă duc la un laborator ca să stabilesc dacă-i autentic sau fals.
─ Desigur. Iată CEC-ul tău aici. Ai acontul şi plata în avans pe primele două luni. Dacă rămâi fără bani, mă suni.
─ Şi o să-mi dai bani ?
─ Desigur, dacă prestezi serviciile pe care ţi le voi cere cum se cuvine !
─ Bine, doamnă, Doyle. Acum, mă scuzi, sunt grăbit. Trebuie să încasez CEC-ul repede, ca să-mi plătesc datoriile. Vă salut şi o zi bună în continuare !
─ Cu bine domnule Blake. Nu uita că vreau rapoarte complete.
─ Veţi avea rapoartele doamnă. La revedere !
Sean se ridică şi plecă din apartamentul acela. Avusese grijă să ia documentul pe care i-l arătase Adelaide cu el. După ce ieşi din clădire, se îndreptă spre prima bancă pentru a-şi încasa CEC-ul. După ce ridică banii. Sean plecă spre clădirea unde-şi avea biroul şi-şi achită datoria pe care o avea faţă de Dan. Îi mai lăŞc nişte bani ce reprezentau chiria pe următoarele luni şi-l rugă să găsească pe cineva care să-i facă ordine în birou. Trecu apoi pe la proprietarul clădirii în care deţinea un apartament şi-l întrebă de datorie şi-o achită şi pe aceea, apoi plecă spre Institutul de Criminalistică, unde lucra un coleg de-al lui, ce-l ajuta în investigaţii.
Era mai liniştit după ce-şi achitase toate datoriile, dar se abţinu să se ducă să-şi procure echipament profesionist. Echipamentul putea să aştepte. Trebuia să se ducă să afle date despre documentul ce-l deţinea. Având suficienţi bani asupra sa, îşi permise luxul de a chema un taximetru şi-i spuse şoferului adresa.
Peste câteva minute se afla în faţa unei clădiri impozante, care servea drept „spaţiu” pentru celebrul institut. Plăti taximetrul şi intră înăuntru.
|
Mister, Crime, îmbârligături (~~~original~~~), Avertisment : +16 ani 
Dec 25 2007, 01:39 PM
