Chat


elpreda: [22:23] Re: Zero season 2 coming up later this year. Bringing you back up to speed
Shitsumanu: [21:25] Ah, nostalgie si amintiri. Good old times!
MC Hammer:
desu
Mumusan: [06:49] deadxdead desu
LordPhoenix: [08:20] PńÉi haide»õi pe discord: https://discord.gg /XRqkzke
Coyotee: [13:13] din pacate
MC Hammer:
desu
elpreda: [08:45] there's no one to even haunt desu
Majin: [23:50] Hoooo!Hoooo!
elpreda: [00:42] in solitude, where we are least alone
Arhiva

Reclama

Welcome Guest ( Log In | Register )


MaNGAshop.ro

2 Pages  1 2 > 
Reply to this topicStart new topicStart Poll

post Jul 27 2010, 12:44 AM
Post #1
Tatiana



Advanced Member
***

Group: Members+
Posts: 227
Joined: 25-July 10
Member No.: 9.888
Points: 476
Gender:



Prolog
Lumina brazda inca o data cerul, lasand sa se vada corpul neinsufletit al fetei, iar zgomotul care urma zdruncina intreg pamantul. Picaturi mari de ploaie incepura sa cada din cer, multe, mai multe, din ce in ce mai multe, dorind parca sa curete locul acela blestemat, dar din pacate ploaia nu a reusit decat sa imprastie sangele din jurul fetei. Acum acesta se scurgea usor pe pamant, lasand sa se vada vanataile de pe fata acesteia. Cand cel de-al doilea fulger lumina pamantul, lama cutitului straluci din nou in mana fetei. Alarma de incendiu inca mai functiona, dar parea ca nimeni nu mai era in cladire, sau macar in apropierea acesteia. Flacarile incepusera deja sa cuprinda doua dintre etaje dar inca nu se vedea nici un semn din partea echipelor de interventie. Parca tot orasul dormea, dormea, si nimeni nu vedea flacarile ce cuprinsesera cerul, incercand parca sa sfideze ploaia ce cadea din ce in ce mai repede.

Capitolul I

Abia se crapase de ziua cand Minako, mai mult adormita decat treaza, incerca sa isi faca o cafea.
-Ayame!
-Ayame, ce tot faci?
-Off, nici un raspuns.
Hmm, se pare ca va trebui sa ma descurc singura in dimineata asta. Si totusi, singura parca nu are acelas farmec. Macar de ar fi aici sa ma certe ca nu sunt in stare nici macar sa-mi fac o cafea singura. Ahh!
Minako puse ibricul pe foc si deschise geamul.
-Hm...a plouat mult noaptea trecuta. Cel putin asa arata. Oricum, la cat de obosita am fost era imposibil sa aud ceva. Si Ayame iar n-a dormit acasa. Cred ca am inceput sa vorbesc singura...
-Ahh, cafeaua asta e amara. Bine ca nu e Ayame acasa. Nu aveam oricum chef de fitele ei. Ar trebui sa ma grabesc totusi, e tarziu si nici macar nu m-am imbracat. Cine stie peste ce mai dau la birou. Off, si nici macar nu am apucat sa vad ce mai e pe la televizor.
Dupa ce isi termina cafeaua, Minako se imbraca repede si pleca spre birou.
-Chiar e urat afara. Nu-mi place deloc presiunea asta care se simte in jurul meu...si toti oamenii astia care se holbeaza. La ce se holbeaza, la mine? Ce or avea toti, nu m-am imbracat aiurea din cate vad, sau poate parul, eh am mai plecat eu nearanjata de acasa si nu a murit nimeni. Oameni fara ocupatie; nu am timp de ei.
Biroul lui Minako era la numai douazeci de minute de mers cu masina, astfel ca ajunse repede.
Se grabea sa se apuce de lucru deoarece in ultimul timp isi cam abandonase serviciul si o gramada de dosare asteptau sa o ia in primire.
Ce o fi cu toti, chiar arat aiurea azi? Doamne, dece se holbeaza toti...asta devine mai mult decat enervant. Mai bine ma apuc de lucru...si iar vorbesc singura, off trebuie sa fac ceva cu obiceiul asta prost, sau Ayame chiar o sa ma duca la un control.
Trecusera doua ore de cand Minako uitase complet de oamenii insistenti de dimineata, iar acum era preocupata doar de dosarul lui Yamato Hurani.
-Mmm, tipul asta chiar nu avea ce face? Pentru ce naiba avea nevoie de banii aia, oricum era destul de bogat. Si nu cred ca o sa scape usor, dupa cate a facut. Bine ca am terminat si cu el...sau mai bine zis Ayame. Trebuie sa recunosc ca daca nu ma ajuta, mi-as fi batut si acuma capul cu ciudatul asta. Cred ca o sa-i multumesc...doar de data asta. Pe cine pacalesc eu, mereu ma ajuta, si nu ii multumesc niciodata. Iar vorbesc singura. Nu conteaza, de data asta o sa ii multumesc lu Ayame asa cum merita, pana la urma...
Telefonul suna pe neasteptate, lasand-o pe Minako cu fraza neterminata. Stia deja ca era secretara ei, dar tot o luase prin surprindere.
-Da Sammy...
O voce nesigura se auzi prin rceptor.
-Aaaa...ma scuzati, dar ma gandeam ca ati dori o cafea, sau poate sa va ajut cu registrele, stiti eu, aaa, eu ma descurc destul de bine sa stiti, sau poate vreti sa mergeti sa va odihniti, da asta ar fi bine, desi nu cred ca e bine acolo, sau...da puteti sa mergeti la mine acasa, la mine o sa fiti mai linistita...
-Sammy, ce te-a apucat?
-Nimic...
-Cum nimic, abia daca legi doua vorbe. Sper sa fie ceva temporar sau o sa ma vad nevoita sa-mi gasesc o alta secretara.
-Imi pare rau...
-Vino aici si lasama cu scuzele astea penibile.
Usa se deschise si Sammy intra timida in birou.
Minako o cunostea destul de bine. Lucra pentru ea si pentru sora ei de cinci ani si stia de ce este capabila. Amenintarea de mai devreme fusese doar o vorba aruncata in vant, nu intentionase niciodata sa o inlocuiasca pe Sammy. Americanca asta, desi ciudata, isi facea bine treaba si nu se baga niciodata in probleme. Era destul de indrazneata totusi. Minako inca isi amintea ziua cand Ayame a angajato. Minkao era complet impotriva ei. Era "ciudata", sau poate ca ea inca nu se familiarizase cu alte natiuni, mai ales cu americanii. Dar Ayame spunea ca fata are tupeu sa vina sa lucreze intr-o tara in care usile ii puteau fi inchise destul de usor. La urma urmei, japonezii nu ii priveau inca, cu ochi buni pe americani. Dar fata avea recomandari bune, deci, dece nu.
Vocea lui Minako se imblanzi si un zambet ii flutura usor pe buze.
-Ce s-a intamplat Sammy, parca nu esti tu...daca te-ar vedea Ayame cum te balbai s-ar amuza serios pe seama ta.
Sammy isi ridica brusc privirea, dupa care o lasa imediat in pamant, intelegand imediat despre ce e vorba. Dupa cateva secunde, aceasta vorbi din nou.
-V-ati trezit tarziu in dimineata asta nu?
-Ce? Ce conteaza asta, eu ma trezesc mai mereu tarziu, mai ales ca Ayame nu a dormit acasa. Ce rost avea sa ma grabesc. Dar ce...trebuie sa ma explic, sau cum?
-Nu...bineinteles ca nu, doar ca...
-Doar ca ce. Vorbeste odata femeie, ca mai inebunit in dimineata asta. Toata lumea se poarta ciudat. Vecinii se holbeaza la mine, colegii la fel, iar acum tu te balbai in fata mea si deja devine iritant.
-Ei bine, poate ca ar fi mai bine sa deschideti televizorul. E mai usor decat sa va explic eu.
Minako ramase putin surprinsa dar porni totusi televizorul. Si asa nu avusese timp sa vada noutatile in dimineata asta.
-Hm ce bine, stiri. Sa vedem ce mai e nou...
Deodata telecomanda scapa din mana fetei, iar chipul ii deveni inexpresiv. Titlul era scris mare, astfel ca toata lumea sa il vada cat mai bine:
S-a sinucis intr-un moment de nebunie!
Poza care era atasata nu era tocmai clara, caci era mai mult desfigurata, si numai apropiatii o puteau recunoaste. Dar pentru Minako imaginea aceea era la fel de usor de recunoscut precum o poza de buletin.
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

post Jul 27 2010, 01:17 AM
Post #2
wststreet



lasa glumele
****

Group: Members+
Posts: 403
Joined: 29-January 06
From: Timisoara
Member No.: 2.125
Points: 851
Gender:



I don't usually read fan fic... sau mai bine zis "I don't usually read".
Ma plictiseam doar la ora asta..

Daca tot l-am citit sa scriu si eu ceva... trist :(
Nu stiu cat de bun e pentru ca nu am mai citit altele dar mi se pare destul de ok, iar socul a fost destul de puternic.


--------------------
user posted image
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

post Jul 27 2010, 11:36 PM
Post #3
Tatiana



Advanced Member
***

Group: Members+
Posts: 227
Joined: 25-July 10
Member No.: 9.888
Points: 476
Gender:



Ma bucur ca ti-ai facut timp sa citesti ce am scris aici, si ce pot sa spun, in viata nu toate lucrurile sunt asa cum visam noi, de cele mai multe ori suntem dezamagiti si avem parte de multe momente dureroase. Asta e si premiza de la care am pornit cand am inceput sa scriu aceasta poveste.


Si acum sa continui povestea de unde am ramas:


Cuvintele zburau usor prin urechile ei, dar nu le mai auzea. I se parea ca toata lumea vorbeste o limba neinteleasa de ea. Sau poate ca inebunise. Da, era o posibilitate. Ayame ii spunea adesea ca va innebuni daca va mai continua sa vorbeasca singura. Si totusi gluma aceea ii parea acum atat de frumoasa, atat de usor de acceptat. Daca intradevar era nebuna, atunci totul era o farsa. Un zambet ii aparu usor pe buze, dar numai pentru o secunda. Nu, nu era nebuna. Si-ar fi dorit ea, dar visul acesta era undeva prea departe sa fie atins.
Isi invarti usor ochii prin birou. Totul era asezat la locul lui. Simplu, cum ii placea ei. Un birou, intotdeauna incarcat de documente, misiuni nerezolvate pe care le aruncase mereu in dorinta de a scapa de ele, si pe care Sammy i le rearanja la loc pe birou in speranta ca Minako va dori totusi sa se apuce serios de treaba, un scaun confortabil langa fereastra, unde ar fi lenevit toata ziua, daca ceilalti ar fi lasato, cateva plante, nu prea iubea plantele si era ingrozita de ideea de a le ingriji, dar pentru asta era buna Sammy, si oricum dadeau bine cu restul mobilierului. Un fel de canapea era asezata in dreapta biroului iar in fata acesteia un televizor mic o scapa adesea de rutina biroului. Mai era si masuta pentru cafea si nelipsitele tigari. Nu fumase nimic azi, defapt nu mai fumase de cand Ayame plecase "sa rezolve niste treburi". Ayame ura tigarile si nu trecea niciodata prin biroul lui Minako deoarece aceasta fuma exagerat de mult. Erau suficiente discutile de acasa pe tema tigarilor.
-Ce banal pare totul. Nimic nu s-a schimbat... nimic.
Minako parasi usor biroul. In urma sa Sammy continua sa vorbeasca, dar vocea ei era stinsa, sau poate ca Minako nu o mai auzea. Nu mai auzea nimic de mult. Mergea linistita fara sa ii pese de multimea de angajati care o priveau si isi faceau semne.
Iesi din cladire, dar nu se urca in masina cum facea de obicei, in schimb merse pe jos spre periferia orasului. Ura zona aceea. Niciodata nu ii placuse natura. Era obisnuita cu viata galagioasa din Tokyo, care nu ii dadea timp sa se plictiseasca. Si totusi, azi pasii ei cautau altceva.
Norii incepura sa se stranga si in curand primele picaturi de ploaie isi facura aparitia. Plouase mult seara trecuta, deci era de asteptat sa inceapa iar.
Pasii o purtau aiurea, iar mintea ei refuza sa mai faca conexiuni cu lumea exterioara. Si totusi nu plangea, nu tipa, nu era trista. Era doar indiferenta de tot ce era in jurul ei, sau mai bine spus inexpresibila.
Se aseza pe o banca si isi aprinse o tigara. Se simtea bine cand fuma. Fumul o tinea pe Ayame departe, dar acum parca o ducea mult prea departe, undeva unde nu o mai putea ajunge, nu o mai putea chema inapoi.
Ploaia incepu sa cada cu putere, iar sistemul de canalizare abia daca mai facea fata. Strazile incepusera deja sa se inunde, iar traficul devenea din ce in ce mai periculos. O rafala de vant ii arunca tigarea din mana, care oricum se umezise din cauza ploii.
-Te incapatanezi sa nu ma lasi sa fumez nu-i asa?
Cuvintele pareau seci, iar vocea pe care urechile au interceptato parea straina.
-Nu conteaza...o sa astept sa pleci si o sa imi aprind o alta tigare. Mi-ai spus ca pot sa fumez doar atunci cand nu esti langa mine...aiurea. Fumez tot timpul. Tu nu esti nicodata langa mine. Pleci...mereu pleci...dece pleci...
Ploaia o udase pana la piele. Ochii mari, verzi, erau aproape inchisi, pentru a bloca picaturile de apa sa-i deranjeze, dar incercand parca sa nu scape din vedere nici o picatura. Fumul inca se inalta, dar era departe. Era oare fumul de la tigarea ei, sau incepuse sa aibe vedenii? Parul ii era rasfirat pe fata, cazandu-i dezordonat pe umeri. Ploaia il facea sa para mai inchis, desi satenul ala se apropia mai mult de blond in lumina soarelui.
-Vezi, am avut dreptate. Ar trebui sa ma fac bruneta. Mi-ar sta mai bine. Si tu esti blonda, o blonda frumoasa cu ochii albastrii. Mereu te-am invidiat, si totusi, nu vreau sa arat niciodata ca tine...iar vorbesc singura...sunt nebuna nu, Ayame? Cineva plange, uite, cerul plange. Dece plange? Eu nu plang...ma duc acasa...Ayame, dupa ce te intorci sa dormi bine, ai muncit mult in ultimul timp, ai nevoie de somn, si de data asta sa ma anunti inainte sa pleci, nu vreau sa te caut...
Minako inchise ochii lasand ploaia sa o invaluie cu totul. Astepta cateva minute dupa care porni usor spre casa.
Trecusera mai bine de trei ore de cand adormise pe canapeaua din sufragerie. Se simitise atat de obosita incat nici nu se mai deranjase sa se descalte sau macar sa isi ia niste haine uscate pe ea. Pur si simplu se prabusise pe canapea si ramasese acolo cand bataile din usa o facura pe Minako sa-si deschida ochii.
Hotarase sa le ignore la inceput, dar cum nu se opreau si deja devenisera iritante, facu un efort sa mearga pana la usa si sa deschida.
Usa se deschise usor iar Minako ramase in fata ei cu acelasi chip inexpresibil. Dupa cateva secunde, Minkao rupse linistea.
-Ai intarziat...
Un alt val de tacere se lasa in camera.
-Imi pare rau ca a trebuit sa treci prin asta singura, dar viata nu se opreste in loc atunci cand cineva moare. Este trist, stiu, sti si tu, viata ne-a luat atat de multe pana acum, si o sa ne mai ia. Dar nu putem sa stam si sa ne plangem de mila. E in ordinea fireasca a lucrurilor. Oamenii se nasc, cresc, traiesc, fac greseli, unii supravietuiesc acelor greseli si mai primesc o a doua sansa, sau o a treia...dar altii mor.
-Ea a murit...
Linsitea se lasa din nou iar Minako ii facu loc sa intre in casa.
-Ar trebui sa te schimbi...arati groaznic si o sa te imbolnavesti. Fumeaza ceva, cine stie, poate mai uiti de probleme...nu cred ca o sa se supere nimeni acuma...macar azi.
-Ma duc sa fac o baie...poate o sa fumez apoi...sau acolo...da mai bine fumez acolo.
Minako isi lua pachetul de tigari si bricheta si porni spre baie. Totul era la fel ca si ziua trecuta...hainele ei inca stateau aruncate pe jos, se grabise probabil si nu le mai pusese in cosul de rufe, cu toate ca de obicei era cea mai ordonata dintre ele. Apa incepu sa tasneasca iar Minako se intinse in cada, asteptand ca apa sa o acopere usor si sa ii duca gandurile departe. Scoase o tigara si o aprinse...acum privea absenta in jur...inca 5 minute mai trecura...scrumul cadea pe jos in nestire iar apa incepea deja sa ii treaca de gura. Nici un semn...nici o miscare. Parca totul era mort in jur. Culoarea aceea care predomina incaperea...hmm, Ayame fusese mereu de parere ca negrul este elegant, dar atmosfera era atat de apasatoare acum incat Minako se simtea ca intr-un mormant. Si totusi ei ii placea, de aceea acceptase ca intreaga camera sa fie neagra, cu mici exceptii unde Minako afirmase ca putin alb nu ar strica incaperii. Tigarea era aproape terminata, iar scrumul inca, cadea in nestire pe jos, fara ca nimeni sa mai fumeze. Cand apa incepu sa dea pe dinafara, aceasta cazu aproape stinsa... Totul era atat de negru, prea mult negru, prea apasator...parca si apa acum parea neagra...o apa ce inghitea totul in calea ei...o apa ce o ducea departe, undeva unde nimeni nu o mai putea ajunge, impreuna cu toate amintirile ei. Ochii inchisi lasau inca sa se vada urmele lacrimilor ce isi gasisera puterea sa strapunga prin ambitia fetei de a le retine...acum se amestecau cu apa, si se pierdeau in multime. Capul aluneca usor in apa, lasandu-se purtat de aceasta si absorbit intr-o lume fara durere. Mainile ii alunecara parca lipsite de viata dupa margina cazii si se prabusira in apa. Apa inghitea totul...vise, sperante, suflete...parca totul era departe acum, mult prea departe.
Trecuse mai bine de doua ore de cand apa curgea fara ca nimeni sa o opreasca, fara sa se auda vre-un sunet, dar nu indraznise sa o deranjeze. Stia probabil ce se intampla in baie, mai trecuse prin asta atunci cand mama ei murise in acel accident teribil. Si apoi boala tatalui ei, pur si simplu acum era prea mult. Minako nu suporta usor astfel de evenimente, era de asteptat sa aibe o cadere, dar nu se gandea ca va fi atat de mare. Era mai matura acum, intelegea greutatile vietii, trecuse prin multe, pornise de la zero, fara o mama alaturi, fara un tata care sa o protejeze, doar o sora mai mare care sa se ocupe de ea si o multime de responsabilitati. Puteai crede ca deja se obisnuise cu greutatile vietii. Dar se pare ca acestea inca o coplesau. Se straduiau sa o tina in loc, sa nu o lase sa creasca. Si-ar fi dorit sa mai astepte, sa nu intervina, dar apa deja incepuse sa inunde si celelalte camere.
Doua batai scurte se auzira in usa de la baie, dar de acolo nu veni nici un raspuns.
-Minako...esti bine?
Alte doua batai urmara, dar continuarea fu aceeasi.
-Poate ca ar fi bine sa mai astept...
Se departa usor de usa, incercand parca sa nu perturbe un somn greu...un somn ce acaparase intreg apartamentul.
Inca dormea cand zgomotul facut de apa de la robinet o trezi. Se sperie putin...zgomotul o luase prin surprindere, dar isi reveni repede.
-Cafea?
-Dece nu...
Linistea se lasa din nou in camera.
-Casa arata mizerabil, e apa peste tot...
-Imi pare rau...
Alt moment de liniste cuprinse incaperea.
-O sa fac curatenie mai tarziu.
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

post Aug 5 2010, 11:12 PM
Post #4
Tatiana



Advanced Member
***

Group: Members+
Posts: 227
Joined: 25-July 10
Member No.: 9.888
Points: 476
Gender:



Capitolul II:

-Cei de la politie au sunat de cinci ori in ultimele doua zile. Ar trebui sa mergem si sa recunoastem cadavrul. La urma urmei nu rezolvam nimic daca stam in casa si ne plangem de mila. Plus ca sunt cateva intrebari la care trabuie sa raspundem.
-Nu ma simt in stare sa respund la nici o intrebare. Ti-as ramane recunoascatoare daca te-ai ocupa de asta singura.
-Ok…ma intorc cat de repede pot.
Ayame parasi casa si se indrepta catre sectia de politie. Era obisnuita cu asa ceva. Ca detectiv, emotiile nu isi spuneau niciodata cuvantul cand venea vorba de ea. Stia intotdeauna cand sa puna o bariera intre sentimentele ei si datorie. Si exact asta era ceea ce le deosebea pe cele doua surori. In comparatie cu ea, Minako nu reusea sa se abtina. De fiecare data se implica emotional si asta devenise o problema in rezolvarea diferitelor misiuni. Chiar si acum. Ayame era pur si simplu practica. Avea sa isi faca datoria fata de stat cum o facuse de fiecare data. Nu conta ca persoana despre care se discuta era sora ei. Pe de cealalta parte, Minako era mult prea afectata de situatie ca sa mai poata sa faca ceva. Pur si simplu astepta ca sora ei sa rezolve totul. Era mult mai usor asa.
Trecuse aproape o ora de cand Ayame parasise apartamentul, cand soneria suna trezind-o pe Minako din visare.
Merse usor catre usa si deschise.
-Credeam ca e Ayame…
-Dezamagita?
-Nu…
-Pot sa intru?
-Desigur…
-Nu pari tocmai in regula. Defapt sunt surprins ca te-am gasit acasa. Credeam ca esti la sectie.
-Ei bine am lasat-o pe Ayame sa se ocupe de tot.
Un zambet inflori usor pe buzele lui Daiko.
-Ayame…face ea pe dura…mereu…sau chiar e…cine stie…nu am stat niciodata sa o analizez prea bine.
-Si eu care credeam ca sti totul despre ea…cel putin asa se presupne ca ar trebui sa fie…
-Da…ai dreptate…asa ar trebui sa fie.
Daiko rase usor, putin melancolic, dupa care relua cu acelasi ton linistitor pe care il apreciam de fiecare data cand stateam de vorba cu el.
-Ayame nu e tocmai cea mai deschisa persoana sti si tu asta…
-Si totusi o iubesti...
-Mai mult decat orice altceva pe lumea asta.
-E bine de stiut…
Imi placea Daiko…era destept, frumos, si destul de bogat. O partida buna pentru oricine. Nu era de mirare ca logodnica lui era una din cele mai bune detective din oras…si una din cele mai frumoase femei totodata. Intotdeauna am fost de acord cu el…chiar si atunci cand Ayame il critica si avea ganduri de despartire. Eu nu cred ca s-ar fi gasit cineva care sa o iubeasca pe ea la fel de mult…si care sa o accepte fara nici un comentariu. La urma urmei, Ayame era o fata destul de ocupata. Desi foarte frumoasa, nu avea mai niciodata timp de intalniri. Era tot timpul mult prea prinsa in treburile ei…Daiko fusese singurul baiat care parea sa nu fie deranjat de calatoriile ei tot mai dese. Intotdeauna m-am intrebat de ce. La urma urmei el o vedea chiar mai rar decat mine. Si asta spune mult avand in vedere ca eu nu o vad cu saptamanile.
Nu era tot timpu asa…dar in ultima vreme misiunile o trimiteau tot mai departe si pareau ca nu se mai termina…
-Mianko…sa nu-mi spui ca visezi cu ochii deschisi...
-Minakooo.
-Aaa scuze…eram departe.
-Pot si eu sa observ asta…deci mergem?
-Unde?
-Cum unde…la sectie.
-Ce sa facem acolo…ti-am spus deja…Ayame se va ocupa de tot.
-De data asta vei merge si tu…haide Mina…sti la fel de bine ca mine ca vrei sa mregi acolo…treaba asta nu e tocmai simpla.
-Ce vrei sa spui?
-Toti spun ca Midori s-a sinucis…
-Ei bine poate ca asa a fost.
-Te auzi ce vorbesti? Ce motive avea ea sa se sinucida...
-Ei bine…nu stiu…nimeni nu stie ce e in sufetul unei personae…
-Ei bine eu stiu doar ca Midori nu ar face niciodata asa ceva…
Daiko avea o legatura speciala cu Midori. Desi eram surori vitrege, Daiko intotdeauna incerca sa ne apropie pe noi trei. Si chiar reusise. Eu si Ayame acceptam mult mai usor ideea ca tata avusese o aventura…o aventura stupida din care rezultase un copil ce nu avea nici o vina…
Nu stiu ce anume s-a intamplat, dar pur si simplu m-am trezit ca mergeam spre sectia de poilitie cu Daiko…tipul asta poate fi chiar convingator…nici macar nu-mi aduc aminte sa fi spus ca merg…si uite ca aproape am ajuns...in fine…nu are rost sa mai zic nimic…lucrurul facut e bine sa fie lasat asa.
Cand am ajuns la sectie Ayame inca raspundea intrebarilor la fel de inexpresiva cum ii cerea meseria sa fie in astfel de situatii…doamnee…cum putea fi asa rece? La urma urmelor sora ei zacea la morga in acele momente…chiar e impresionanta…probabil ca nu o sa fiu niciodata ca ea…
-Nici nu trebuie...
-Nu trebuie ce?
-Minako…vezi ca vorbesti singura...
Daiko rase usor de mine…ma obisnuisem cu el…facea lucrurile mai amuzante…
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

post Aug 6 2010, 10:10 AM
Post #5
Pain



Incepator
**

Group: Members+
Posts: 64
Joined: 20-July 10
From: Romania
Member No.: 9.875
Points: 147
Gender:



Mia plakut succes in continuare
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

post Aug 8 2010, 01:38 PM
Post #6
kaname11



Incepator
**

Group: Members
Posts: 11
Joined: 7-August 10
Member No.: 9.927
Points: 24
Gender:



WoW ........ cele mai lungi capitole pe care le-am vazut in viata mea .....gosh...

Anyway ..... nu am vazut greseli de gramatica (poate s-au ascuns de mine :)) ) Si foarte frumos ficul . Bravo . Sper sa vad cat de curand continuarea .


Gambate


--------------------
Fight for everything that you want and someday you'll have it.Dreams can come true, trust me . But fight for them .
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

post Aug 8 2010, 01:42 PM
Post #7
Claymore :X



Advanced Member
***

Group: Members+
Posts: 136
Joined: 12-July 10
From: Bucharest (cateodata..:D)
Member No.: 9.856
Points: 147
Gender:



nu am avut rabdare sa citesc pana la capat . serios , poate mai tarziu cand am chef de citit revin , e prea muuult deja :|


--------------------
user posted image
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

post Aug 8 2010, 05:16 PM
Post #8
Tatiana



Advanced Member
***

Group: Members+
Posts: 227
Joined: 25-July 10
Member No.: 9.888
Points: 476
Gender:



Ma bucur ca va place povestea mea. Inca incerc sa creez cadrul potrivit pentru a porni adevarata actiune, ca sa-i spun asa, si sper sa va placa si in continuare.


Si acum continuarea:


-Ma scuzati, dar sunteti ruda sau vreo cunostinta de-a fetei decedate?
Intrebarea comisarului o lua prin surpindere pe Minako, inca prinsa in propriile ganduri. Aceasta ii arunca o privire scurta, analizandu-l totodata din cap pana in picioare. Era un tip inalt, bine facut, ce parea sa se impuna prin simpla prezenta. De asemenea, ochii negri incadrati de genele lungi, putin arcuite, pareau sa o analizeze la randul lor pe Minako. Observand ca aceasta nu schiteaza nici un gest, comisarul tusi usor infundat pentru a-si regla vocea si relua:
-Ma scuzati doamna, sunt comisarul Hojo Iwari, si sunt responsabil cu rezolvarea cazului Midori Retana. Daca sunteti aici cu privire la acest caz, atunci eu sunt cel cu care trebuie sa discutati, dar daca aveti alta problema va vom pune la dispozitie un agent pentru a va redacta plangerea. Deci?
Comisarul ridica usor din spranceana stufoasa in momentul in care adresa intrebarea finala, dupa care isi drese inca o data vocea.
- Ma numesc Minako Hatori, sunt sora domnisoarei Ayumi Hatori, care din cate vad discuta deja cu unul din colegii dumneavoastra. Domnisoara Midori Retana este sora noastra vitrega.
Glasul lui Midori suna atat de sters si inexpresibil incat nu lasa loc pentru nici o familiaritate, iar privirea ei rece confirma orice banuiala. Comisarul isi rasuci usor mustata dupa care isi intoarse privirea catre Daiko.
-Dansul cine este?
-Ma nu...
Dar nu apuca sa-si termine propozitia caci Minako interveni peste el.
-Dansul este logodnicul surorii mele si este aici pentru a o sustine. O cunoaste pe domnisoara Retana, dar nu a mai vazut-o de mai bine de doi ani si nici nu a mai luat legatura cu ea. Orice intrebare adresata lui ar fi doar o pierdere de vreme.
Minako continua sa dea raspunsuri seci si dure, aruncandu-i comisarului Iwari priviri de gheata.
-Mina...las-o mai moale...relaxeaza-te...
Daiko o privea bland pe Minako, iar in ochii sai albastrii se citea ingrijorarea. Isi trecu usor degetele prin par, dupa care isi puse o mana pe umarul lui Minako.
-Imi fac griji pentru tine...
-De ce? Fac ceea ce face toata lumea. Sunt practica...
Dar nu apuca sa isi termine bine propozitia caci din ochii sai mari si verzi incepura sa curga siroaie de lacrimi, lasandu-i vocea imperceptibila.
Daiko o stranse usor in brate, facandu-i in acelasi timp semn comisarului sa ii lase singuri.
-Linistestete...nu esti singura. Trecem impreuna prin asta. Tu, eu si Ayame.
Ayame se ridica usor dupa scaun si veni langa ei.
-E totul in regula?
-E doar putin agitata...o sa fie bine.
Comisarul se apropie de asemena de ei si ii oferi lui Minako un pahar cu apa.
-Beti asta domnisoara, o sa va simtiti mai bine...
Desi incerca sa fie generos, glasul lui nu putea parasi acea nota de seriozitate ce pusese inca de la inceput o bariera aproape indestructibila intre el si Minako.
Totul era vag...inca plangea, lacrimile ii curgeau siroaie pe umarul lui Daiko, iar vocile celor din jur pareau imperceptibile, nereusind sa le distinga. Simtea cum se sufoca, era cald, mult prea cald, iar lumea vorbea prea mult. Stia ca intrase in panica, doar ca era diferit. Se panicase din cauza surorii ei, dar acum lucrurile se schimbasera. Isi deschise usor ochii si realiza ca inca statea cu capul adancit in bratele lui Daiko, lasandu-i lacrimile sa curga fara nici un sunet, avand parca propriu lor dans, propria lor muzica, ce putea fi simtita doar de ea. Atunci intelese totul...
Isi ridica usor capul si se departa de Daiko. Il privi usor, dupa care ii privi pe rand pe Ayame si pe comisarul Iwari.
-Imi cer scuze...
Vocea ei abia putea fi perceputa, dar nimeni nu a rugat-o sa repete.
Isi sterse usor lacrimile, respira profund si inchise ochii, dupa care se intoarse catre comisar.
-As dori s-o vad, daca se poate.
-Mina...
Glasul lui Daiko sparse linistea care se lasase in birou dar Minkao nu il lasa, sa continuie.
-Sunt bine, chiar nu trebuie sa iti faci griji. Vreau doar s-o vad.
Glasul ei parea mult mai relaxat acum.
-Nu prea are rost.
-Ayame, nu conteaza asta, vreau sa o vad si gata.
-Te avertizez de acum ca nu o sa fie o imagine tocmai placuta.
Minako nu mai raspunse ci porni usor spre usa.
Comisarul tusi inca o data si o urma.
-Mergem cu ea?
-Chiar vrei sa vezi asa ceva? Crede-ma am vazut multe la viata mea si nu e tocmai placut. Plus ca Midori iti era draga, mai bine ramai cu o imagine placuta despre ea.
-Ai dreptate.
Minako impreuna cu domnul Iwari pornira pe treptele ce faceau legatura cu spitalul din Tokyo. Era un spital micut, dar morga de aici era adesea utilizata in astfel de situatii.
Pasea usor incercand parca sa nu trezeasca pe cineva. In fata sa, comisarul parca isi tara intentionat picioarele, incercand sa contrasteze cu linistea din jurul sau.
Ajunsera repede, dupa care amandoi se oprira in fata usii metalice de un gri sters, pe care erau gravate cuvintele "Accesul interzis persoanelor neautorizate! Morga"
Minako nu fusese atenta la incaperile prin care trecuse, imaginea spitalului stergandu-se in acelasi timp in care fusese receptata de mintea ei. Dar acum era imposibil sa nu simta acel miros intepator de formol ce venea din spatele usii, un miros ce iti intorcea stomacul pe dos si parea ca se incapataneaza sa te tina afara, sa nu deranjezi mortii din somnul lor.
O asistenta s-a apropiat usor de ei verificand legitimatia comisarului, dupa care a privit-o ingrijorata pe Minako.
-Nu este nevoie sa intrati, imaginile de acolo sunt de groaza in comparatie cu acest miros.
Avea intentii bune, dar Minako stia ca nu avea sa fie linistita pana ce nu va vedea corpul neinsufletit al lui Midori, asa cum ramasese el din noaptea "crimei", neatins.
-Sunt bine...
Asistenta deschise usor usa, privind-o ingrijorata pe Minako, dupa care ii pofti innauntru.
Comisarul pasi usor in incapere, dar Minako ramase nemiscata in fata usii.
Imaginea era dezolanta. Zeci de corpuri erau asezate pe mese, unele acoperite, altele inca pline de sange, proaspat aduse pentru investigatii. Podeaua nu fusese inca curatata, iar urmele de sange puteau fi zarite destul de usor atat in jurul anumitor cadavre, cat si pe jos.
Mirosul era acum mult mai intepator, aproape imposibil de suportat. Dar era mai mult decat formol. Mirosul acesta era un miros al mortii, un miros ce nu iti afecta doar un simt, acesta te cuprindea fara sa iti dai seama, lasandu-ti membrele paralizate, mintea devenindu-ti pasiva, creierul intrand intr-o stare de neputinta. Respiratia iti devenea automat sacadata, gatul ti se usca, iar bataile propriei inimi parea singurul zgomot permis in acel loc. Nici o fereastra nu lasa sa intre lumina pura in acel "cimitir dezolant", iar albul varului precum si cel al gresiei avea ca singur scop sporirea imaginii de teroare prin reflectarea cheagurilor de sange ce se acumulau la tot pasul.
-Nu a venit ora pentru curatenie, deci va trebui sa treceti cu vederea anumite aspecte.
Minako inchise usor ochii, si incerca sa isi regleze respiratia, dupa care pasi in urma comisarului si a asistentei.
Imaginea aceea o ingrozea. Intregul corp ii tremura fara sa il poata controla in vreun fel, dar trebuia sa suporte totul...totul, altfel nu avea sa cunoasca niciodata adevarul.
-Credeam ca sunt tinuti intr-un fel de containere, separat, nu asa...toti...la gramada...
Vocea ii era sparta si abia isi gasea cuvintele.
-Avem si astfel de persoane mai in fata, dar ce vedeti aici sunt cazuri aduse recent pentru autopsie...
-Autopsie...
Vocea lui Minako deveni si mai nesigura si incerca sa priveasca inca o data unul din corpurile pe langa care trecea.
-Groaznic...saracul om...
-Acesta? este o femeie...sau a fost...
Minako inchise ochii speriata si incerca sa isi recapete siguranta de sine, dar era imposibil in acele conditii.
-Am ajuns.
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

post Aug 8 2010, 08:13 PM
Post #9
kaname11



Incepator
**

Group: Members
Posts: 11
Joined: 7-August 10
Member No.: 9.927
Points: 24
Gender:



Super super super . Imi place la nebunie , chiar daca nu ma prea dau in vant dupa ficuri cu mult killing . (nu suport sangele , cadavrele etc)

Vad ca si de data asta s-au ascuns greselile de gramatica de mine :lol: .

Gambate , tine-o tot asa .


--------------------
Fight for everything that you want and someday you'll have it.Dreams can come true, trust me . But fight for them .
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

post Aug 8 2010, 10:44 PM
Post #10
Tatiana



Advanced Member
***

Group: Members+
Posts: 227
Joined: 25-July 10
Member No.: 9.888
Points: 476
Gender:



kaname11 ma bucur ca iti place ce scriu. In general si eu ma sperii destul de usor si daca vad putin sange sunt probabil lesinata...nici la televizor nu pot sa ma uit. Dar m-am gndit ca daca tot precizez, ar fi buna si putina descriere, pentru ca altfel m-as simti ca si cum as trece lucrurile in revista. Ce-i drept nu e gandita tocmai ca o poveste de dragoste, dar daca citesti o sa iti dai seama singura despre ce e vorba in continuare.
Multumesc pentru incurajari.
O sa incerc sa pun continuarea cat mai curand.
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

post Aug 9 2010, 11:02 PM
Post #11
Tatiana



Advanced Member
***

Group: Members+
Posts: 227
Joined: 25-July 10
Member No.: 9.888
Points: 476
Gender:



Corpul neinsufletit al lui Midori era acoperit cu o panza alba, semn ca autopsia nu incepuse inca.
-Ma scuzati, dar autopsia nu a fost executata inca? Sau deja s-a terminat si am venit prea tarziu?
-Nu...nu a fost nevoie.
-Nu a fost nevoie? Ce vreti sa spuneti?
-Semnele erau clare. S-a sinucis.
-Poftim?
-Credeam ca ati verificat deja dosarul fetei. Ei bine permiteti-mi sa va aduc la cunostinta. In urma investigarilor de la fata locului, precum si aspectul corpului, s-a decis ca subsemnata aici de fata, intr-un atac de panica, a luat o supradoza de Efedrina. Probabil ca nu s-a asteptat ca efectele sa fie atat de intense si a inceput sa aibe halucinatii. Si-a facut nenumarate taieturi pe corp. Se intampla in mod normal in aceste cazuri, ca persoanele sa isi provoace rani severe in sporirea placerii, dar cand efectul drogului trece, incep sa simta adevaratele dureri. Asa s-a intamplat si cu ea. Halucinatiile au facut-o sa se raneasca, dar cand a inceput sa constientizeze ce se intampla, nu a putut suporta durerii si presiunii in care intrase, si astfel s-a aruncat de la etajul 8 al cladirii in care se afla. Probabil ca in timpul crizei a dat foc biroului cu o tigare, caci cladirea respectiva arsese aproape pana la temelii. Cred ca stiti despre ce e vorba. Am inteles ca era un bloc de rezerva al firmei de detectivi ce apartine familiei dumneavostra.
-Efedrina? Sinucidere? Nu...nu inteleg...
Minako era mai mult decat socata. Parea ca in fata sa se deruleaza un film de groaza ale carui scene se succedau mult prea repede pentru a le intelege.
-Efedrina este un derivat al ecstasy-ului, principalii sai compusi activi fiind cafeina si efedrina. Deasemenea, trebuie sa stiti ca modul de administrare se face oral, iar principalele sale efecte adverse sunt: cresterea ritmului cardiac; atacurile de apoplexie; insuficienta cardiaca; infarct; deces. Dar cum deriva din ecstasy, poate imprumuta in anumite cazuri, asa cum se pare ca a fost in cazul surorii dumneavoastra, efectele acestuia si anume: disfunctii psihice; panica; anxietate; depresie; paranoia; tensiune la nivel muscular; stari de voma; stari de ameteala; incetosarea privirii; transpiratie abundenta; cresterea ritmului cardiac; tremurat; halucinatii; stari de lesin; frisoane; insomnii; scaderea poftei de mancare...
Asistenta vorbea clar si punea accentul pe fiecare din efecte incercand sa se faca cat mai bine inteleasa, dar Minako ramanea ingrozita cu fiecare cuvat. Inainte ca asistenta sa termine cu explicatiile aceasta a intrerupt-o brutal.
-Nu se poate asa ceva. Midori nu ar face niciodata asa ceva...
Dar in momentul in care rosti cuvintele isi aduse aminte ca nu erau tocmai ale ei. Daiko ii spusese asta in apartament, incercand sa o convinga pe ea ca Midori nu s-ar sinucide niciodata. Iar acum cea care se lupta sa ii apere onoarea era chiar ea...si nu intelegea ce se schimbase. Poate ca durerea fusese prea mare si nu gandise limpede atunci... dar acum era clar. Midori...nu...ea niciodata nu s-ar sinucide. Si mai mult decat atat...sa se drogheze? Asta niciodata...era impotriva credintelor ei...ceva nu mergea bine...si totusi ea era moarta...moarta...
-Doriti sa o vedeti?
Glasul asistentei o readuse pe Minako cu picioarele pe pamant.
-Da...
Vocea ii era stinsa, dar pana la urma acesta era motivul pentru care se afla aici. Dorise sa o vada. Sa se convinga ca toti mint, ca nu s-a sinucis, o urma trebuia sa fie, undeva...dar unde?
Asistenta inlatura usor panza ce acoperea trupul neinsufletit al lui Midori. Imaginea era dezolanta. Intregul corp ii era brazdat de taieturi vulgare. Venele pareau ca incearca sa-i strapunga pielea alba ca varul si acoperita de vanatai urate, oriunde puteai vedea cu ochiul. Nimeni nu ii inchisese ochii astfel ca se puteau observa clar pupilele dilatate, din ochii ce pareau parca sa iasa din orbite, aratand groaza prin care probabil ca trecuse inainte sa moara.
Minako ii inchise usor ochii, dupa care se departa si porni usor spre usa. Asistenta acoperi cadavrul si o urma in liniste.
Comisarul care pana atunci nu scosese nici un sunet, se grabi sa o ajunga din urma, inainte ca aceasta sa paraseasca incaperea.
-Declaratiile surorii dumneavoastra au fost mai mult decat suficiente. Nu mai ramane nimic de facut. Maine puteti sa luati corpul si sa il incinerati...sau sa il ingropati, decizia va apartine.
Minako nu scoase nici un cuvant. Doar isi continua drumul catre sectia de politie. Cand ajunsera se adresa din nou comisarului.
-As dori sa vad dosarul daca se poate.
-Ne pare rau, informatiile sunt strict confidentiale.
-Inteleg...atunci permiteti-mi sa reformulez. Din acest moment preiau cazul domnisoarei Retana.
-Nu este nici un caz de preluat, imi pare rau...s-a sinucis...
-Ok...atunci dumneavoastra puteti inchide acest caz...iar eu o sa fac ceea ce cred ca este mai bine.
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

post Aug 12 2010, 07:16 PM
Post #12
Tatiana



Advanced Member
***

Group: Members+
Posts: 227
Joined: 25-July 10
Member No.: 9.888
Points: 476
Gender:



Capitolul III

Soarele stralucea cu putere pe cer, trimitandu-si razele prin fereastra apartamentului, lasandu-le sa se rasfranga usor peste chipurile celor doi. Era o dimineata frumoasa de vara, iar atmosfera din camera se potrivea cu aceasta.
Lumina se cobora usor pe pleoapele fetei, alintandu-le in dorinta de a le face sa se ridice, dar parea ca ea nu dorea acel lucru. Si dece si-ar fi dorit? Soarele era intradevar o binecuvantare, dar ea avea acum tot ce si-ar fi putut dori de la viata. Prefera sa doarma asa in bratele lui, la nesfarsit, iar el parea bucuros sa nu o mai lase niciodata sa plece. Ochii lui albastrii priveau bland capsorul micut, in timp ce buzele ii erau cufundate in valul auriu ce se imprastiase jucaus pe intreg patul. Era atat de frumoasa cand dormea...si nu numai, dar atunci nu putea sa nu o adore. Bratele lui puternice ii inlantuiau usor corpul, in timp ce ea si le tinea pe ale ei stranse la piept, tradand fragilitatea ce o cuprindea de fiecare data cand se afla cu el.
O saruta usor pe gat, iar ea se intoarse catre el deschizandu-si ochii.
-Nu stiam ca ai ramas aici.
Vocea lui Ayame era atat de calda, atat de linistita, precum o soapta, iar el o iubea si mai mult, stiind ca folosea acest ton dulce numai cand erau singuri. Privirea ei cadea usor pe fata lui incercand parca sa nu piarda din vedere nici o particica din chipul celui care o facea atat de fericita. Isi ridica usor un deget si incepu sa-i contureze buzele, zambindu-i cald.
-Am vrut sa plec dupa ce ai adormit...dar nu am mai putut...dormeai atat de frumos, incat mi-a fost frica sa te trezesc.
El o musca usor de deget, facand-o pe ea sa si-l retraga, dupa care el se apleca si o saruta usor pe buze, devenind apoi din ce in ce mai profund. Ayame isi inchise ochii si isi lasa capul pe spate lasandu-se purtata de val, iar el incepu sa o sarute usor pe gat, facand-o sa ofteze de placere...
Diminetile impreuna erau cele mai frumoase, mai ales ca devenisera din ce in ce mai rare.
Daiko continua sa o sarute usor pe gat, iar cand ajunse langa ureche ii sopti dulce:
-Te iubesc frumoaso...si vreau sa fiu cu tine tot restul vietii...
-Ayame se trase usor si il privi in ochi, dupa care ii puse o mana pe obraz si ii spuse:
-Sti ca si eu...
Se vedea ca nu minte, nu ar fi putut sa-l minta pe el...dar Daiko inca parea trist...
-Esti tot timpul plecata...defapt, ultima data chiar m-am intrebat ce se va intampla. Venisem hotarat sa o intreb pe Minako daca i-ai spus ei ceva...daca vrei sa ne despartim...nu stiam nimic de tine...daca nu era Midori nu stiu cum as fi trecut peste.
O umbra de tristete ii acoperi usor chipul cand pronunta numele lui Midori, dar Ayame ii ridica barbia cu un deget si il saruta usor pe buze.
-Nu va mai trebui sa o cauti pe Midori...nu o sa mai plec niciodata...
-Nici nu as putea sa o mai caut vreodata...
-Stiu...
Tacerea se lasa in camera celor doi, parca nici unul dintre ei neindraznind sa sparga linistea.
Dupa un timp Daiko vorbi din nou.
-Ma intreb cum se simte...
-Cine?
-Minako...cand am adus-o acasa parea schimbata...defapt s-a comportat ciudat de cand a venit de la morga...
-Nu trebuia sa o lasam sa mearga. A tinut la Midori...si probabil ca a afectat-o mult sa o vad in halul ala.
-Tu de unde sti cum arata? Parca spuneai ca nu vrei sa vezi asa ceva.
-Iubitule...ai idee cate cadavre am vazut la viata mea? Crezi ca era nevoie sa-l vad pe al ei ca sa-mi dau seama cum arata o persoana mutilata?
-Ai dreptate...imi pare rau...
-Nu-i nimic.
-Ar trebui sa vedem ce face Minako.
-O sa fie bine...nici nu cred ca s-a trezit.
-Ma duc sa verific...
Daiko se ridica usor din pat ignorand-o pe Ayame care incerca sa-l opreasca in joaca. Merse in sufragerie, dar aceasta era goala. La fel si bucataria. Incerca ultima data in camera ei, caci usa de la baie era deschisa si nu o vazuse acolo. Batu usor in usa, dar cand nu auzi nici un semn decise sa intre...camera era de asemenea goala.
-Unde o fi plecat atat de devreme? Si fara sa isi bea cafeaua?
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

post Aug 16 2010, 07:47 PM
Post #13
Tatiana



Advanced Member
***

Group: Members+
Posts: 227
Joined: 25-July 10
Member No.: 9.888
Points: 476
Gender:



Soarele stralucea acum cu putere pe cer, in timp ce Minako isi savura linistita ceaiul...hmm...ca sa vezi, acum bea ceai, ea care toata viata bause doar cafea. Dar in dimineata aceasta nu avea pofta de gustul amarui al cafelei cu lapte...asa ca ceaiul era mai mult decat binevenit.
Se lasa usor pe spate, incercand sa savureze momentul. Ii placea terasa aceasta micuta. Era discreta, si totusi avea o priveliste superba. Plus ca, scaunele fusesera inlocuite cu balansuare, iar aranjamentele florare te faceau sa te simti ca intr-o gradina, undeva la tara. Sunetul unei melodii country, se auzea in surdina facand atmostfera de vis. Era perfect pentru a-si linisti gandurile.
Isi scoase ochelarii de soare si isi desfacu parul, trecandu-si jucaus mana prin el. Ii placea sa se rasfete la soare, mai ales ca in lumina lui, parul sau saten capata sclipiri de blond. Ochii ei verzi straluceau puternic in soare...pareau atat de limpezi, iar zambetul ce ii flutura pe buze parea sa intruchipeze concluzia acestei dimineti perfecte.
Se trezise devreme, isi luase in graba o rochita de vara, isi prinsese parul intr-un coc neglijent si isi ascunsese ochii in spatele acelor ochelari imensi de soare, care de altfel o avantajau surprinzator de mult. Nu le lasase nici un mesaj lui Daiko si Ayame...ce rost avea...ei doi nu aveau nevoie de o a cincea roata la caruta...mai ales ca se vedeau atat de rar.
Mintea ei ratacea aiurea, in timp ce razele soarelui ii jucau pe chip...era ciudat sa bea ceai vara...dar totusi...o relaxa atat de mult.
-A trecut o saptamana...
Cuvintele se auzira usor, ca o soapta, dupa care Minako deschise ochii si privi atenta catre o floare din imediata sa apropiere.
-Sa vedem...ultima data am vorbit cu ea acum 9 zile...si imi amintesc perfect fiecare detaliu...

*
-Hei Mina...deranjez?
-Tu? Niciodata...dar vai ce punctuala esti.
Minako abia isi deschidea ochii dupa o noapte lunga de somn, si incerca sa o priveasca pe Midori care isi bagase doar capul pe usa, nefiind sigura daca sa intre sau nu.
-Daaa...si Ayame?
-Cred ca e cu Daiko, nu am vorbit cu ea.
-Inteleg.
-S-a intamplat ceva?
-Nu...vroiam sa iesim toate...sunt atat de fericita ca putem in sfarsit sa fim toti patru...
-Toti patru?
-Da...tu, eu Ayame si Daiko...e perfect...ca si ultima data cand ati venit in Yokohama...doamne ce zile...atat de frumoase.
Zambetul lui Midori era molipsitor. Soarele ii facea parul sa para o faclie , acele nuante de roscat capatand sclipiri ciudate. Avea ochii caprui si mari, si dupa cum spunea Daiko...te puteai pierde usor in ei. Midori semana mult cu mama sa, cu exceptia ca aceea era satena...ca si Midori de altfel, dar alegea sa isi vopseasca parul in toate nuantele possibile de roscat. Era dragut...o blonda, o roscata si o viitoare bruneta, caci aveam sa ma fac sigur bruneta. Eram echipa perfecta.
-Deci ce facem azi?
Ma asteptam sa aud o gramada de idei nebune. Lui Midori ii placea la nebunie sa se distreze si alegea cele mai ciudate locatii, dar raspunsul ei ma lua complet pe nepregatite.
-Nu azi...am trecut doar sa te salut.
-Cum?
-Am ceva de facut...
Vocea ei isi schimba usor timbrul, observandu-se o nota de incordare atat in glas cat si pe chipul ei.
-Pai nu ai spus ca vrei sa iesim?
-Da...dar nu neaparat acum...sti era o idee.
Midori scoase usor limba la Minako incercand sa para din nou juvenila.
-Si dece nu putem sa facem impreuna?
-Nu nu pot...crede-ma...de data asta ma duc singura.
-Ne vedem mai tarziu?
-Te sun cand termin...pa Mina...ai grija de tine.
Midori o saruta jucaus pe obraz cum facea de fiecare data si o sterse pe usa, uitand chiar sa o inchida.
-Vai fata asta...atat de energica...a uitat si usa sa o inchida...si...cand a fost la baie? Doamne de cat timp dorm? I-a uite cum a lasat totul pe aici...haine pe jos...prosoape aruncate aiurea...nu o sa o inteleg niciodata. Refuza sa doarma la noi, dar vine si face baie aici...mai bine strang inainte sa vina Ayame si sa faca o criza...dar nu cred ca vine...si o sa intarzii...mai bine plec...strang altadata.
Am petrecut intreaga zi la birou asteptand un telefon de la Midori...dar nu a mai sunat...

*
-Ceva s-a intamplat atunci, si de aici trebuie sa pornesc eu...o persoana care dorea sa se sinucida nu isi facea atatea griji de cum arata, cat sa isi faca baie si sa se aranjeze, sa faca planuri vesela, iar apoi sa se drogheze pana nu mai poate si sa se arunce de la etaj...nu are logica...ceva lipseste.
Isi termina linistita ceaiul, dupa care se ridica sa achite nota, si se indrepta usor catre masina.
-Ceva lipseste...
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

post Aug 21 2010, 01:59 PM
Post #14
Tatiana



Advanced Member
***

Group: Members+
Posts: 227
Joined: 25-July 10
Member No.: 9.888
Points: 476
Gender:



Minako conduse pana la Hotelul "New Otani Tokyo", si ajunse destul de repede caci acesta se afla in centrul orasului Tokyo. Midori iubea acest hotel deoarece era inconjurat de o gradina japoneza luxurianta ce iti fura privirile. In mod normal nu s-ar fi sinchisit sa stea la un hotel de cinci stele, dar acea gradina o facea de fiecare data sa accepte oferta lui Ayame, care dorea sa-i ofere lui Midori o sedere cat mai placuta in Tokyo, din moment ce refuza de fiecare data sa stea in apartamentul lor.
Era o usurare pentru Minako sa o gaseasca in acea zi chiar pe receptionera ce fusese de servici si in ziua cand disparuse Midori.
-Buna ziua, bine ati venit la hotelul New Otani Tokyo. Cu ce va putem fi de folos?
-Buna ziua...ma numesc Minako Hatori...si as dori sa va pun cateva intrebari in legatura cu o fosta clienta a acestui hotel...
-Ne pare rau...dar informatiile despre clientii nostrii sunt strict confidentiale.
-Inteleg...atunci permiteti-mi sa reformulez...Sunt sora vitrega a domnisoarei Midori Retana. Aceasta a fost clienta dumneavoastra pana in ziua in care a fost gasita moarta in circumstante putin ingrijoratoare. Sunt detectiv particular si am preluat cazul domnisoarei Retana, si mi-ati fi de mare ajutor daca ati contribui...
-Inteleg...trebuia sa fi spus asa de la inceput...condoleante...
-Va multumesc.
-Va invit sa bem o cafea, nu mi se pare indicat sa discutam despre asta aici.
-Sunt de acord cu dumneavoastra.
-Kamia...tine-mi putin locul la receptie...am ceva de rezolvat...
-Ok.
Cele doua femei pornira incet catre unul din cele sase localuri ale hotelului si se asezara la o masa putin mai retrasa de restul localului.
-Va ascult...
-Ei bine...vreau sa imi spuneti tot ce stiti despre activitatea domnisoarei Retana pe parcursul sederii ei la acest hotel...telefoane...cu cine s-a intalnit, cu cine a vorbit, daca a spus unde pleaca...m-ar interesa in mod deosebit ce s-a intamplat pe data de 7 iunie, caci atunci a fost ultima data cand a fost vazuta in viata.
-Ei bine nu stiu prea multe, dar pot obtine o lista cu toate convorbirile efectuate din cadrul hotelului.
-Este perfect...deja am solicitat si eu desfasuratorul telefonului ei mobil si astept rezultatele.
-De asemenea o sa incerc sa verific registrele sa vad cu cine s-a intalnit in ultima vreme si imediat ce aflu ceva o sa va anunt.
-Va multumesc pentru tot doamna...
-Doriko...Tamina Doriko.
-Ei bine a fost o placere...aceasta este cartea mea de vizita...astept telefonul dumneavoastra.
-O zi buna.
Minako parasi hotelul fericita. Totul mergea bine...si acum trebuia doar sa astepte cele doua desfasuratoare si sa le compare...plus ca toate conversatiile din cadrul hotelului erau inregistrate automat si putea sa auda clar ce si cu cine anume a vorbit...asta avea sa ii usureze mult munca, si avea o pista, ceva de unde sa inceapa.
Cand ajunse acasa ii gasi pe Ayame si Daiko in sufragerie.
-Voi aveti de gand sa stati in pijamale toata ziua?
Tonul ei vesel ii bucura putin pe cei doi care in ultmia vreme isi faceau destul de multe griji cu privire la atitudinea ei, in special Daiko, caci Ayame era din fire mult mai practica si nu se panica prea tare din atata lucru...trecuse prin multe deceptii si o vazuse la randul ei si pe Minako depasindu-le pe toate...mai greu sau mai usor, si mereu reusise...deci avea incredere ca daca o va lasa in pace va trece singura peste...in felul ei.
-Pai...
Daiko incerca sa gaseasca o scuza dar Ayame il cuprinse de mijloc si il trase inapoi pe canapea...lasand ca simplu raspuns chicotelile celor doi.
Minako zambi linistita, deoarece totul parea sa fi revenit la normal. Daiko nu mai avea ganduri ciudate despre Ayame cum ca ar vrea sa il paraseasca, iar aceasta parea ca nu are nici o intentie sa mai plece vreodata de langa el. Lucrurile erau exact cum ar fi trebuit sa fie de la inceput...oare ce a lipsit pana acum ca Ayame sa se intoarca si sa fie cu familia ei?
-Dar tu unde ai fost Mina?
-Oooo...sa inteleg ca mai poti sa si vorbesti.
Glasul vesel al lui Minako il inatarata si mai tare pe Daiko care arunca cu o perna in ea.
-Eu imi fac griji pentru tine si tu...
-Da da da...vad cat de ingrijorati ati fost...
Ayame izbucni intr-un hohot de ras dupa care adauga insinuant...
-Nici nu sti la cate lucruri a trebuit sa ne gandim ca sa ne mentinem ocupati cat timp ne faceam griji pentru tine...
-Daaa...imi pot da seama.
Veselia plutea iar in apartament...asa cum nu mai fusese de multa vreme...iar intrebarea aceea insistenta aparu iar in mintea lui Minako...oare ce a lipsit pana acum ca lucrurile sa revina la normal?
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

post Aug 28 2010, 07:30 PM
Post #15
Tatiana



Advanced Member
***

Group: Members+
Posts: 227
Joined: 25-July 10
Member No.: 9.888
Points: 476
Gender:



Capitolul IV

Stropii mari de ploaie se loveau cu putere de fereastra camerei lui Minako. Era trecut de ora zece, asa ca afara incepuse sa se lase noaptea.
Plouase toata ziua...si era o ploaie pe care toti o asteptasera...ultimele zile fusesera caniculare, iar lumea incepuse sa-si piarda speranta intr-o eventuala binecuvantare ce trebuia sa racoreasca pamantul si sa remedieze agricultura...caci desi Japonia era destul de dezvoltata din punct de vedere tehnologic, in mediul rural mai existau oameni ce practicau agricultura din necesitate si care nu dispuneau de finantele necesare unei agriculturi complexe in perioadele de seceta.
Patul era pregatit pentru somn, iar urmele din el aratau ca Minako chiar incercase sa doarma, dar probabil ca abandonase acest gand la scurt timp dupa ce observase ca este inutil...pur si simplu curiozitatea devenise mult prea apasatoare.
Primise desfasuratorul telefonului mobil al lui Midori, dar inca nu avusese curajul sa se uite peste el...in realitate stia ca nu curajul este cel care ii lipsea ei...ea dorea sa aibe ambele desfasuratoare, sa poata face lucrurile asa cum trebuie, nu pe jumatate...intotdeauna facea lucrurile intr-un mod gresit si de fiecare data sfarsea prin a-i cere ajutorul lui Ayame...dar acum trebuia sa se opreasca...Ayame nu avea sa se implice...avea viata ei, avea o nunta de organizat, plus ca nu prea era incantata de ideea asta absurda ce incoltise in mintea lui Minako...Ayame era mult prea practica si experimentata, nu credea in sanse picate din cer sau in dorinta de a afla un adevar aproape inexistent doar pentru ca inima iti cerea asta...nu...ea stia foarte bine cand sentimentele trebuiau lasate acasa si cand trebuia sa iti faci treaba cu cap...cu inima rece si mintea agila...si mai ales stia cand era cazul sa spuna nu si sa inchida definitiv un caz...iar Minako citise in ochii lui Ayame ca acest caz fusese inchis.
Si totusi...curiozitatea o macinase de-a lungul ultimei jumatati de ora, incat aproape ca o adusese la disperare.
Acum statea pe scaunul de langa fereastra, privind pierduta stropii de ploaie ce se loveau violent de geam, sprijinindu-si capul in palma, in timp ce, cealalta mana a sa, se odihnea pe masuta din fata ei impreuna cu cauza nelinistii ei...acel plic alb pe care inca nu apucase sa il deschida...isi arunca inca o data privirea spre el dupa care isi sprijini capul de geam si isi lasa mainile sa se odihneasca in nestire pe masa.
-Cred ca asa plouase si atunci...
Un zambet firav aparu pe buzele ei, lasand sa se vada melancolia ce o cuprinsese in momentul in care isi adusese aminte de noaptea cu pricina. Isi trecu mana prin par inchizandu-si ochii si relua ca si cum ar fi vorbit cu cineva...
-Chiar...nu a mai plouat de atunci...a plouat sa stearga o urma...iar acum...acum dece ploua? Ce urme mai trebuiesc sterse...caci singurele pe care le vad sunt in inima mea...iar astea...hmm...nu prea cred ca se vor duce impreuna cu apa...
Zambi ironic, stia ca isi plange de mila...facea des asta...compatimitul de sine si vorbitul de una singura devenisera activitatile cele mai frecvente din viata ei...si stia cat de penibila trebuie sa fie in acele momente.
Sunetul unui telefon o scoase din transa, dar nu facu nici o miscare.
Telefonul mai suna de doua ori, dar parea ca nimeni nu raspunde. Deodata Minako sari ca arsa dupa scaun.
-Ce naiba fac... Ayame doarme la Daiko...pe cine astept eu sa-mi raspunda la telefoane?
In cateva secunde ajunse langa telefonul din sufragerie si raspunse putin epuizata din cauza efortului depus pentru a ajunge la timp.
-Alo...da?
Vocea ei ragusita precum si tonul abordat o incurca putin pe cea care se afla la celalalt fir...dar fara sa mai astepte alte intrebari aceasta vorbi.
-Buna seara...stiu ca este cam tarziu sa va deranjez la ora aceasta...dar as dori sa vorbesc cu domnisoara Minako Hatori...din partea doamnei Tamina Doriko.
-Ah...mi-ati citit gandurile...eu sunt...si chiar asteptam un semn din partea dumneavoastra.
-Ma bucur sa aud asta...ei bine v-am sunat sa va spun ca am desfasuratorul apelurilor ce s-au efectuat prin intermediul hotelului nostru...si am de asemenea si inregistrarile convorbirilor.
-Minunat!
Minako nu isi putu stapani sentimentele de bucurie ce ii invadasera intreg corpul, iar acum fata sa radia de fericire.
-Cand doriti...puteti sa veniti sa le luati.
-As dori sa le primesc chiar acum...dar stiu ca nu e tocmai ora potrivita pentru vizite...
Minako spusese un adevar, dar in sinea ei isi dorea ca Tamina sa nu aibe nimic impotriva unei vizite nocturne.
-Daca doriti neaparat, va pot da adresa mea, si puteti veni sa le luati chiar acum.
-Perfect...spuneti-mi unde sa vin si o sa fiu acolo in cateva minute.
Conversatia mai dura atat cat a fost necesar ca Minako sa isi noteze adresa Taminei, dupa care inchise telefonul entuziasmata.
Isi lua repde telefonul, paltonul si cheile de la masina si iesi pe usa inchizand-o atat de repede incat fusese pe punctul de a-si scapa cheile pe jos. Nici nu se mai sinchisise de geanta, iar acum cobora scarile blocului in dorinta de a ajunge cat mai repde la destinatie.
Alerga la masina, si abia cand inchise portiera realiza ca fusese complet neglijenta, caci apa care se scurgea din parul ei udase toata bancheta...dar chiar nu avea timp sa se gandeasca la astfel de lucruri minore.
Ajunse in zece minute. Tamina locuia intr-un cartier vecin in care vilele predominau prin excelenta...se incurcase putin printre acestea, caci toate pareau sa semene intre ele...dar intr-un final descoperise casa Taminei, care o astepta pe o terasa acoperita.
Tamina lua o umbrela si se apropie de masina lui Minako, dorind sa o scuteasca pe aceasta de neplacerea de a merge prin ploaie.
-Buna seara!
-Buna seara... imi pare sincer rau ca a trebuit sa va deranjez la ora aceasta...dar este foarte important pentru mine.
Tamina putea citi pe fata lui Minako ca aceasta spunea adevarul, asa ca fara sa mai spuna altceva scoase un plic negru din interiorul paltonului si i-l inmana acesteia.
-Ma bucur doar ca am putut fi de folos...si in cazul in care mai aveti nevoie de ceva stiti unde ma gasiti.
-Va multumesc inca o data pentru tot.
-Buna seara!
-La fel si dumneavoastra.
Tamina se indeparta de masina si intra in casa, iar Minako porni spre propria ei locuinta, satisfacuta ca in sfarsit putea sa-si inceapa cautarile.
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

post Aug 31 2010, 04:23 PM
Post #16
Tatiana



Advanced Member
***

Group: Members+
Posts: 227
Joined: 25-July 10
Member No.: 9.888
Points: 476
Gender:



Capitolul V


Ochii ei urmareau lacomi continutul celor doua plicuri asimilandu-le fara nici o logica. O caseta fusese lasata neglijent pe masuta, iar paltonul ud fusese aruncat de asemenea pe parchet. Urcase scarile intr-o asa mare graba incat aruncase cheile la intamplare pe masuta din sufragerie si lasase urme de apa in intreg apartamentul.
-Stop!
Arunca cele doua desfasuratoare pe masa si incepu sa isi maseze tamplele. Trecusera vreo doua minute in care isi recapatase calmul de sine, dupa care isi relua activitatea.
-Bun...si acum sa fiu calma...ca altfel totul va fi in zadar...
Parea mult mai linistita, iar privirile ei nu mai galopau aiurea fara sa capteze vreo informatie...acum totul era analizat cu atentie.
-Sa vedem...mobilul ei...foarte multe apeluri catre noi...eu Ayame si Daiko...hm...ca sa vezi...au mai vorbit la telefon...si eu care credeam ca nu apucasera sa schimbe nici doua cuvine de cand se intorsese...ma bucur ca el a apucat sa vorbeasca cu ea inainte sa...
Dar vocea i se stinse usor iar o umbra de tristete ii acoperi fata.
-Apeluri catre...hmm...numarul acesta...probabil dupa prefix trebuie sa fie in Yokohama...probabil ca numarul este al Dorotheiei...intotdeauna o suna pe sarmana femeie ca sa nu o ingrojoreze...adevarul e ca de cand mama ei a plecat, Dorothea i-a fost si mama si tata.
Ochii ei continuau sa analizeze desfasuratorul, cand atentia i se opri asupra unui numar al carui prefix ii era necunoscut.
-Este din afara tarii...pe cine cunostea ea? din cate stiu eu pe nimeni.
Isi lua repede un pix si nota numarul respectiv intr-un carnetel.
Continua sa analizeze primul desfasurator, dar totul era in zadar...nimic nu parea a fi ciudat...numai apeluri acasa si catre ei...
Minako puse deoparte primul desfasurator si il lua pe cel pe care il oferise Tamina.
-Eu...Ayame...eu..Dayko...Ayame...numarul nostru de acasa...Ayame...Dorothea...Dayko...Eu...si...
Vocea i se stinse cand ochii ei zarira din nou acel numar pe care nu il recunostea. Dar de data aceasta numarul aparea de vreo sapte ori...trebuia sa fie ceva cu acel numar...Midori nu avea alte cunostinte inafara de ei...cu atat mai putin in strainatate. Ceva nu era in ordine.
Dar nu apuca sa isi reia sirul ideilor caci alte doua numere ii iesire in evidenta...doua numere pe care de asemenea nu le recunostea, dar care erau de data aceasta din interiorul orasului...si se pare ca acestea doua erau intercalate cu nenumaratele apeluri din afara tarii.
Ceva nu era bine...asa ca isi nota si cele doua numere in carnetelul sau. Lasa usor desfasuratorul...caci deja obtinuse ce cauta...nu mai avea nevoie de ele. In momentul in care aceasta idee isi gasi sfarsitul in mintea ei, ochii ii alunecara pe caseta dupa masuta, iar o alta idee incepu sa ii incolteasca in minte...venise ora sa o asculte...toate acele conversatii dubioase.
Se ridica usor si se apropie de casetofon. Introduse caseta si vru sa ii dea drumul, dar chiar in acel moment Minako auzi zgomote in sufragerie.
Se ridica si porni usor catre camera de unde proveneau rasetele.
-Hei...nu stiam ca veniti atat de repde...
Zambetul ei blajin se opri pe chipul celor doi indragostiti care deja se instalasera pe canapea.
-Hei Mina...te distrezi?
Stia ca Daiko incerca sa fie amuzant fara motiv...asa ca nu il lua in seama si ii raspunse in joaca...
-Da...ma distrez de nu mai pot...eu si prietenii mei imaginari.
-Ooo...si vorbesc si ei singuri?
-Ayame!
Mustrarea lui Daiko se incerca a fi dura, dar vocea lui trada cu totul altfel de sentimente, mai ales cand priveau chipul iubitei sale, in timp ce privirea lui Ayame cadea sarcastica asupra lui Minako...se obisnuise cu ea...asa ca nu ii mai dadea de mult importanta.
-Hai sa ne destindem...am o idee...ceva ce pe mine si pe Ayame ne amuza de fiecare data...asteptati aici.
Daiko se ridica in graba si porni catre o alta incapere dar nici una din fete nu il urmara.
-Ce vrea sa faca?
-Nu stiu...el si ideile lui...
Minako se aseza langa Ayame iar aceasta o lua in brate.
-Hai sa-l lasam sa-si faca de cap...se crede "babatul" acestei familii.
-Daaa...sunteti impreuna de atata timp si el inca nu stie cine este "barbatul" in aceasta familie?
Ayame o inghionti usor pe Minako si amandoua incepura sa se amuze pe seama lui Daiko.
Dupa vreo cinci minute, acesta cobori impruna cu, casetofonul si il baga in priza.
-Si acum ascultati.
Incepu sa se auda o inregistrare de-a lui Daiko...probabil unul din bancurile lui seci, dar ceea ce o facea amuzanta era faptul ca era pusa pe diverse voci.
Toti trei au ras...era probabil cel mai bun banc al lui...asta pentru ca vocile acelea caraghioase il faceau amuzant...dar in mijlocul acelei veselii ochii lui Minako cazura pe aparat.
-Daiko...pe ce caseta ai facut inregistrarea aceasta?
Vocea ei era mult mai serioasa...si ingrijorarea aparu pe chipul ei.
-Mina...la cate vechituri sunt in casa asta...ce mai conteaza ce caseta a luat.
-Intradevar...nici nu m-am uitat...aveti o gramada de inutilitati pe aici...i-am dat drumul si am folosit caseta din interiorul lui...probabil...
Minako se ridica turmentata de pe canapea si se repzi catre aparat. Il porni inca o data si astepta sa auda si altceva inafara de gluma lui Daiko...dar era fara rost...tot continutul fusese sters...
-Nu se poate...nu se poate...
In vocea ei se putea citi foarte usor disperarea, asa ca Daiko incerca sa remedieze lucrurile.
-Calmeazate Mina...spune-mi ce caseta era si o sa iti cumpar una noua...
-Nu nu intelegi...nu poate fi inlocuita.
Vocea ei rasuna in intreg apartamentul, dupa care Minako se repezi catre telefon. Forma in graba un numar pe care il avea scrijelit pe o hartiuta si astepta nerabdatoare ca cineva sa ii raspunda.
-Alo...
-Buna seara...Tamina...scuza-ma ca te deranjez din nou...mai ales la ora asta...dar...mai ai cumva o copie a casetei pe care mi-ai trimis-o?
-Nu...ti-am dat originalul...de ce...ce s-a intamplat...
-Nimic...imi pare rau de deranj.
Minako inchise resemnata telefonul si pleca ravasita in camera ei, lasandu-i pe cei doi complet nedumeriti.
-Am facut ceva gresit?
-Nu stiu...
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

post Sep 3 2010, 07:24 PM
Post #17
Tatiana



Advanced Member
***

Group: Members+
Posts: 227
Joined: 25-July 10
Member No.: 9.888
Points: 476
Gender:



Capitolul VI


Privirea ii era atintita pe tavanul alb...si desi parea ca priveste un anumit punct, ochii ei rataceau aiurea pe intreaga suprafata incercand intr-un fel sa isi gaseasca linistea. Trecusera cam zece minute de cand, deznadajduita, se lasase prada gandurilor flamande ce cautau sa o traga inapoi precum o gheara infioratoare...incercand parca sa o rupa din lumea ei si sa ii arate adevarul...singurul adevar crud...totul se terminase...trebuia sa accepte moartea. Dar in acele momente de deznadejde, privirea ei obosita cazu pe masuta de langa fereastra. Era intuneric, astfel ca nu putea observa nimic in camera. Putea cel mult sa distinga cateva forme precum masa, scaunul...poate fereastra si bineinteles patul pe care statea complet ravasita.
Ploaia continua sa cada cu putere, iar in curand un fulger lumina intreg cerul, urmand ca la cateva secunde sa se auda zgomotul ce o readuse la realitate. Doar o clipa...atat durase...dar fusese mai mult decat suficient. Pentru o clipa intreaga camera se cufundase in neant, iar lumina orbitoare paru sa lumineze doar masuta ce se afla in dreptul geamului. Si acolo era si raspunsul ei.
Se ridica din pat, cuprinsa parca de noi forte, si se apropie de masuta. Nu avea nevoie de lumina, nu avea nevoie sa caute disperata...stia foarte bine pentru ce se dusese acolo...caci mana ei taie intunericul dintr-o singura miscare si ridica carnetelul ce paruse aruncat in uitare pana in acel moment de revelatie.
Un nou fulger taie cerul...si un nou zgomot se auzi...dar acum masuta fu la randul ei aruncata in abis. De data aceasta frantura de lumina cuprinse doar un zambet triumfator. Pret de o secunda paru ca nimic in acea camera nu mai exista...decat acel zambet sfidator...acel zambet care demonstra inca o data ca destinul nu vrea ca ea sa accepte moartea...nu vrea ca ea sa uite totul la fel cum au facut ceilalti...sperante sunt...si daca nu vor mai fi pe lumea aceasta, vor ramane mereu in inima ei...acolo sperantele nu vor pieri niciodata, si cat timp va trai va putea trece peste orice obstacol...acela era momentul in care se simtea mai puternica ca oricand si chiar in acele clipe isi duse usor o mana la inima si isi jura in sinea ei ca il va descoperi pe cel care i-a rapit sora din aceasta lume, iar atunci cand il va gasi...
-Hmmm...unele lucruri sunt periculoase sa le spui chiar si in ganduri.
Vocea ei trada sarcasmul si totodata siguranta de sine...avea un tel, si nu avea sa se dea in laturi de la nimic pentru a-l atinge.
Acum noaptea grea putea sa se lase usor peste toti...peste oras...peste camera...peste lume...peste ea...caci rasaritul avea sa aduca cu el noi perspective, noi inceputuri si un ideal ce se cerea a fi atins mai inainte de orice.
-Cred ca ar fi timpul sa ma bag la somn...a fost o zi lunga...
Vocea ei cristalina se auzi in incapere precum o soapta...acum parca nu i se mai parea ciudat sa vorbeasca singura...nici ei, si nici celor doi ce ascultau cu atentie din spatele usii, incercand sa prinda franturi din obisnuitele ei monologuri.
Inca cinci minute trecura dar acum nu se mai auzea nici un sunet.
-Probabil ca doarme...
-Probabil ca asta ar trebui sa facem si noi.
-Nu-mi spune ca nu esti curios...
In loc de raspuns Daiko schita un zambet placut si o trase mai aproape de el.
-Nu cred ca e timpul pentru asa ceva.
Ayame parea mai mult decat serioasa, iar Daiko observase acest lucru deasemenea, dar ceea ce nu stia ea era faptul ca el zambise dintr-un cu totul alt motiv.
-Eu cred ca plec acasa.
-Poftim?
Acum parea de-a dreptul surprinsa, caci daca prima data crezuse ca Daiko isi dorea sa continuie discutia, mai mult sau mai putin, in camera lor, acum nu putea intelege dece el vrea sa plece.
Acesta observa schimbarea din glasul ei si de asemenea cand ii privi fata, observa acea expresie de nedumerire care cerea neaparat un raspuns...o cunostea prea bine ca sa stie ca nu va ceda cu una, cu doua.
-Nu credeam ca iti pasa prea mult...atat de mult cat sa asculti pe la usi...in speranta ca nu va face vreo prostie.
-Nu trage concluzii pripite iubitule...amandoi am fost de acord sa venim.
Avea dreptate...si stia ca o contradictie cu ea in aceste momente ar fi reprezentat un esec total.
-Oricum...eu plec...si cred ca si tu ai altceva de facut.
Accentuase intentionat ultimul cuvant, lasand-o pe Ayame sa isi dea seama singura despre ce vorbeste...si asa cum se asteptase...Ayame consimti surazand.
-Atunci, la revedere.
Se ridica pe varfurile picioarelor si il saruta jucausa dupa care se propti cu o mana in perete si il urmari aruncandu-i priviri pline de subinteles...asteptand in acelasi timp ca el sa se retraga.
Daiko zambi usor si scapa un oftat fara sa isi dea seama dupa care se indeparta usor de ea, mergand cu spatele, incercand sa nu o piarda nici o secunda din ochi.
Intr-un final Daiko pleca iar Ayame rasufla usurata.
Deschise usor usa si intra in camera. O cunostea foarte bine asa ca nu avea nevoie sa aprinda lumina ca sa isi dea seama unde este patul.
Ploaia incetase, iar razele lunii se aratau acum triumfatoare printre norii rasfirati, imbratisand pamantul si trimitandu-si aievea cate o raza peste patul in care cele doua fete dormeau imbratisate.
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

post Sep 11 2010, 09:32 PM
Post #18
Tatiana



Advanced Member
***

Group: Members+
Posts: 227
Joined: 25-July 10
Member No.: 9.888
Points: 476
Gender:



Capitolul VII


Telefonul sunase deja de cateva ori si tocmai cand se pregatea sa inchida, in sfarsit cineva raspunse.
-ALo...
Stia exact ce avea de gand sa spuna, dar socul provocat de faptul ca interlocutorul sau vorbea aceeasi limba a facut-o sa uite tot ce isi pregatise dinainte.
-Alo...
Vocea ii suna nesigura si se pare ca celalalt isi dadu imediat seama ca se intamplase ceva.
-Va pot ajuta cu ceva?
Simtea ca trebuie sa spuna ceva repde...altfel avea sa isi piarda credibilitatea.
-Da...doar ca nu pot sa va spun prin telefon...este o chestie mai delicata.
Accentuase special ultimele cuvine pentru a-i observa reactia si se astepta la un interogatoriu mai amanuntit...dar raspunsul celuilalt o lua complet prin surprindere, mai ales ca avea aceeasi nota de mister pe care incercase si ea sa o atribuie cuvintelor sale.
-Inteleg...atunci nu cred ca este nevoie sa ma mai sunati pe "acest" numar...notatil pe cel potrivit si sunati-ma mai tarziu pentru o intalnire...
-Desigur...
Nu mai intelegea nimic, habar nu avea ce se intampla...dar nota numarul dupa care isi lua politicos la revedere.
-O zi buna si dumneavoastra doamna...sunt sigur ca o sa ne intelegem noi cumva.
Cuvintele lui o bagasera complet in ceata...habar nu avea cine era acel tip, nu stia cum il cheama, cu ce se ocupa, dar stia un lucru...tipul ala avusese o legatura cu Midori...si mai mult decat atat, ultimele sale cuvinte o pusesera pe ganduri de-a binelea.
Se grabi sa noteze numarul tipului in carnetelul sau pentru a nu-l pierde dar ramase socata...caci numarul facea parte din lista ei de numere suspecte.
Nu avea rost sa incerce sa formeze un alt numar...trebuia mai intai sa vada cine era acest tip.
Se trezise bine in dimineata aceasta si ramasese surpinsa, sa o gaseasca pe Ayame langa ea...nu mai dormisera imreuna de cativa ani si desi nu punea prea multa importanta pe acest aspect ii produsese un sentiment placut, mai ales ca initiativa o luase Ayame si nu ea. Pana la urma Ayame decisese ca ele doua sunt "fete mari" si nu pot dormi impreuna, decizie ce o facuse pe Minako sa planga mult timp fiindu-i frica de singuratatea apasatoare a noptii.
Dar nu avea timp sa se gandeasca la ce a fost...nostalgiile erau bine venite, dar numai atunci cand problemele nu iti incetosau memoria...iar ea acum avea lucruri mai importante de facut. Nu putea sa piarda timpul asteptand ca Ayame sa se trezeasca si sa aibe una din acele discutii interminabile de care ii fusese atat de dor pana acum...nu, ea trebuia sa mearga mai departe.
Ora fusese cam matinala si se astepta ca "tipul" sa nu raspunda, dar dupa mai multe insistente, in sfarsit a obtinut ce dorise...o intalnire cu acea persoana misterioasa, care clar avea sa devina o cheie in lupta pentru adevar.
Nu dorea sa o nelinisteasca pe Ayame...sau mai mult decat atat, nu dorea sa o enerveze. Ayame putea fi dura si cel mai adesea lipsita de sentimente materne sau orice altceva legat de familie, dar asta nu insemna ca era de acord cu riscurile prostesti. Traise pe pielea ei numeroase cosmaruri...de multe ori se implicase prea mult in cazuri si se alesese cu mai mult decat o experienta proasta.
Minako isi aducea perfect aminte de ziua in care Ayame a decis sa o scoata pe ea afara din calcule cand venea vorba de o misiune ce reprezenta un grad de pericol ridicat.
Alergase catre spitalul Tokyo Metropolitan Hiroo imediat ce primise un telefon de la o asistenta, in care i se comunicase ca sora ei fusese adusa in stare grava de catre un necunoscut. Statuse ore in sir pe coridoare incercand sa afle ce se intamplase, iar cand doctorul ii spusese ca Ayame supravietuise printr-o minune prabusirii unor schele asupra ei, fusese pe punctul de a ceda nervos. Ayame esuase intr-o misune...se intampla rar dar mai apoi tot acest accident fusese spre binele misiunii caci lamurise cazul. Dar esuase prin simplul fapt ca fusese pe punctul de a-si pierde viata. Ea era inca un copil pe atunci, nu avea mari experiente si era obisnuita cu, cazuri usoare...
Ayame s-a recuperat greu si cand a facut-o a interzis accesul tuturor dosarelor periculoase in mea de lucru...defapt a facut asta cu toti. A luat totul asupra ei...si a mai trecut prin multe astfel de experiente si nu stiu cum se face dar ii multumesc cerului ca inca este in viata.
-Cred ca ar fi cazul sa imi largesc aria de munca...
Stiam ca vorbesc singura...era dragut sa am o "prietena" care nu ma contrazice. Probabil ca aceasta avea sa fie o misiune din care nu va scapa usor...simtea asta pana in maduva oaselor...dar era prea tarziu ca sa mai dea inapoi.
Gandurile o purtasera aiurea, astfel incat nu realizase cat era ceasul si cat timp pierduse.
-Se pare ca Ayame are un somn greu...iar mie mi-e foame. O sa-l sun pe Daiko.
Nu mai luasera de foarte mult timp micul dejun doar ei doi si simtea nevoia sa mai vorbeasca cu el, una alta, fara sa fie Ayame de fata...cu ea trebuia sa fie mereu retinuta, nu dorea sa o incomodeze cu vreun comentariu rautacios care spus in alte conjuncturi care bineinteles excludeau prezenta lui Ayame, ar fi fost chiar amuzant.
Se apropie de telefon si forma numarul lui Daiko...il stia pe derost, ca doar el era ca un al treilea membru al familiei si desi se asteptase ca acesta sa raspunda greu, paru foarte vioi cand vorbi, imediat dupa ce telefonul suna o singura data.
-Hey Day...
-Mina...ce surpriza.
Chiar parea surpins, dar nu stiu daca era o supriza placuta sau nu, caci parea mai mult intrerupt din ceva decat incantat sa ii auda vocea...sau poate ca pur si simplu se asteptase sa fie altcineva la telefon, cineva ca Ayame.
-Ai mancat?
Minako isi intrerupsese firul gandurilor, iar acum parea ca intradevar nu ii sta gandul decat la micul dejun.
-Inca nu...
Cu toate acestea tonul lui Daiko nu isi recapatase forma degajata din totdeauna.
-Atunci te invit in oras, la cafeneaua aceea draguta de langa "Gradinile Japoneze", sti tu...cea cu balansuare.
Era vesela...sau poate doar ii placea acea cafenea, dar tonul ei jucaus ii aduse din nou linistea in glas lui Daiko.
-Sigur Mina...ne intalnim acolo intr-o jumatate de ora...te pup.
-Si eu.
Puse vesela receptorul si intra in baie sa isi faca un dus, caci acesta era un alt aspect de care nu se ingrijorase in acea dimineata.
Apa calda curgea suvoaie peste corpul ei mladios, in timp ce cascade de par serpuiau pe intregul spate, creand imaginea unei ninfe din trecutul mitologic. Isi privea cu atentie trupul in oglinda mare din interiorul cabinei de dus si pentru prima data dupa multi ani zambi.
-Parca ultima data cand m-am privit in oglinda nu aratam chiar asa...paream mai...plata. Defapt aveam corpul unei fetite.
Rase puternic de conversatia aceea juvenila pe care o purta cu reflectia ei din oglinda, dar apoi se calma si isi privi cu atentie corpul. Ar fi mintit sa spuna ca nu ii placea ce vede. Nu era o blonda frumoasa cu ochi albastrii ca si Ayame, si nu avea un par perfect drept ce facea adevarate crime in randul tinerilor ce ajungeau sa o priveasca chiar si o singura data, dar asta nu insemna ca ea nu era frumoasa. Parul ei odata saten deschis parea acum mult mai inchis la culoare...chiar se apropia cu pasi rapizi de o nuanta de brunet.
-Hmmm...inca un semn ca trebuie sa ma fac bruneta.
Acei ochi verzi stralucira puternic la imaginea din mintea ei...o imagine care bineinteles o infatisau pe ea bruneta.
-Ahh...as arata divin...bruneta, inalta, cu niste forme de invidiat ce-i drept si cu ochii verzi. Tot ce mi-ar mai trebui ar fi sa mai pierd vremea cu Ayame si sa ajung sa ma port ca ea, diplomata si as fi perfecta. Asta...si un iubit ca al ei...doamne cat de norocoasa este...baietii ca Daiko nu apar peste noapte, dar nici fete ca ea.
Opri apa pentru a nu se mai gandi la alte prostii si iesi repede din cabina de dus. Nu avea mult timp la dispozitie asa ca prefera sa isi usuce parul cu uscatorul, lasandul mai mult rebel, caci buclele sale nu pareau sa mai aibe nici o noima.
Se imbraca usor, sperand ca nu o va trezi pe Ayame care inca dormea si pleca, caci terasa era foarte aproape si nu avea nevoie sa mai ia masina...plus ca nu vroia sa il lase pe Daiko sa o astepte.
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

post Sep 13 2010, 08:15 PM
Post #19
pisi



Incepator
**

Group: Members
Posts: 15
Joined: 10-August 10
Member No.: 9.939
Points: 33
Gender:



WOW asta e tot ce pot spune. am citit totul de la inceput si nu pot sa spun decat excelent si wow. totul e absolut perfect si nu cred ca mai ai nevoie de ceva in plus. apreciez enorm si raman masca de fiecare data cand vad ca nu ai greseli de tastareO_O. BRAVO!
sa stii ca astept nextul si chiar daca nu las comm, fi sigura ca citesc. de obicei lenea e prea mare sa stii;) tine-o tot asa


--------------------
user posted image
Sarutul stanjenit si stramb din coltul gurii
Nu a putut, fireste, sa-nvie un trecut
Speranta, otravita de degetele urii,
Azi s-a insinuat si a durut.
(N.Labis)
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post

post Sep 14 2010, 09:48 PM
Post #20
Tatiana



Advanced Member
***

Group: Members+
Posts: 227
Joined: 25-July 10
Member No.: 9.888
Points: 476
Gender:



Pisi - ma bucur mult ca iti place ideea mea si sper sa iti placa si continuarea:



Capitolul VIII


Isi dorise foarte mult sa nu intarzie...dar se parea ca efortul ei fusese in zadar, caci frumosul brunet o astepta ca de obicei la masa din colt. Il privi cu ciuda pana se apropie de el...cum se putea sa fie atat de punctual si totusi sa aibe timp sa arate atat de bine. Acesta ii surprinse incruntarea de pe chip si imediat presupuse motivul din spate, asa ca afisa un zambet larg dezvelind o dantura perfecta. Avea parul ciufulit, dar se putea observa de la o posta ca el dorise sa il faca sa stea asa si nicidecum nu era vorba de vreo zi proasta...dar nici ca mai conta. Se potrivea perfect cu privirea lui patrunzatoare, acea nuanta de albastru ce te facea sa te topesti dintr-o simpla privire.
Minako isi indeparta acest gand iar orgoliul de sine o facu sa se simta mult mai importanta decat era...dar nu a fost nevoie decat sa se aseze langa el si sa observe cat de atent se imbracase, stilul lui rebel si totusi perfect...ah, in dimineata asta ea arata groaznic pe langa el, astfel ca nu isi putu ascunde tonul rautacios.
-Buna Day...
Incerca sa para cat mai indiferenta fata de barbatul acesta care parca se incapatanase sa o puna in umbra, dar ochii ei nelinistiti o dadeau cu siguranta de gol.
-Mina...o zi proasta?
"Ha...si lui ii arde de glume"
Si-ar fi dorit sa riposteze...dar tonul lui dulce o facea sa isi piarda toate ideile...si era aiurea...intotdeauna stia cum sa-i dea o replica buna, iar azi nu era in stare nici macar sa il priveasca convingatoare in ochi...poate stresul...
In sfarsit ii veni in minte o replica acida, dar chelnerul paru sa nu fie de partea ei, caci se gasi chiar in acel moment sa vina sa le ia comanda.
-Cu ce va putem servi.
"Ahh...ar fi putut sa plece pur si simplu"
Isi arunca privirea nervoasa pe meniul din fata ei intorcand paginile aiurea fara ca macar sa se uite ce contin...simtea ca avea sa explodeze daca nu isi gasea o ocupatie, mai ales ca acea pereche de ochi albastrii continuau sa o fixeze arzator amuzandu-se parca in sinea lor de situatia ei.
-Doua cafele te rog...pentru moment.
Vocea lui parea atat de dulce si calma, contrasta puternic cu domnisoara nervoasa de langa el, fapt care ii aduse chelnerului un zambet pe buze.
-Eu vreau un ceai defapt...domnul amabilitate nu a binevoit sa imi ceara opinia.
Minako il privea sfidatoare pe Daiko in timp ce vorbea si afisa acum un zambet de profunda satisfactie...dar orgoliul ei fu puternic zdruncinat in momentul in care realiza ca in loc sa inatalneasca o privire surprinsa, se izbi de o privire la fel de sfidatoare ca a ei. Dar nu era momentul sa se lase mai prejos.
Inchise ochii pentru a-si limpezi putin gandurile si isi desfacu parul lasandu-l in bataia vantului...briza usoara era perfecta pentru nervii ei. Se intoarse catre chelner si ii arunca un zambet plin de multumire, prin care intentiona mai mult sa ii arate ca se poate retrage.
-Tot insisti sa te faci bruneta?
-Lasa tonul asta de atotstiutor Day...am o zi frumoasa si nu te las sa mi-o strici.
Acum se intorsese catre el si il privea pe sub gene incercand sa para complet sigura pe ceea ce spune dar raspunsul lui ii taie putin din avant.
-Tot nu mi-ai raspuns la intrebare.
"Ahhh...ar merita el vreo cateva raspunsuri...dar m-a prins intr-o zi proasta"
-Probabil ca da...cat mai curand...dc?
-Arati bine asa...nu-ti trebuiesc schimbari.
Minako vru sa ii dea o replica pe masura dar ramase tacuta in momentul in care el incepu sa isi treaca mana prin parul ei, incercand sa ii dea o forma mai rebela. Primul instinct a fost sa se retraga, dar chiar si ei i se parea o prostie...chestiile astea intre ei doi erau normale...de ce sa se poarte "ciudat" ?
Daiko continua sa se joace in parul ei fara ca aceasta sa isi dea seama ca in realitate venise mult mai aproape de ea iar acum parea ca o tine mai mult in brate.
-Ia o pauza Mina...
Vorbea incet, iar buzele lui aproape ca ii atingeau parul, iar acest sentiment care o cuprinsese era ciudat...simtea o caldura in tot corpul si nu intelegea de ce, toata dimineata asta se purtase ciudat, iar acum lucruri care inainte i se pareau firesti, lucruri precum aceste apropieri cu Daiko, incepeau sa o zguduie fara nici un motiv.
-Nu stiu despre ce vorbesti...
Nici macar nu isi mai dadea seama ca acum vorbea in soapta...dar de un lucru era constienta...se lasase in bratele lui.
-Midori e moarta...nu poti schimba asta...suntem doar noi.
Felul in care rostise acele cuvinte...tonul lui, si faptul ca vorbea de asemenea in soapta...sau poate ca de vina era atingerea dintre corpurile lor....nici nu mai realiza care era adevaratul motiv...dar parca nici nu auzi bine intrebarea lui...defapt inregistra doar ultima parte si mai mult involuntar o reproduse usor:
-Doar noi...
Lasa propotitia neterminata...asteptand ca el sa spuna ceva, nu stia ce vrea sa auda...nu intelegea rostul acelei discutii, dar simtea ce trebuie sa auda continuarea din gura lui...si aceasta veni, veni mai rau ca o maciuca in moalele capului.
-Da...noi...tu...eu si Ayame.
O saruta usor pe par, dar Minako se smulse de langa el si il privi in ochi si fara sa isi dea seama puse o intrebare mai mult decat stupida.
-Ayame?
Si-ar fi dorit ca el sa isi dea seama cat de nepotrivit sunase numele surorii ei in aceasta conversatie, defapt si-ar fi dorit ca el sa-si ceara scuze pentru ca a adus vorba despre asta, dar vraja fusese rupta...cel putin pentru ea, caci el...poate ca nu fusese nici o secunda constienta de ea...cel putin nu dupa raspunsul lui.
-O iubesc mai mult decat viata mea...
Se lasa pe spate si inchise ochii zambind fericit...probabil cu gandul undeva departe...undeva la ea, iar dupa cateva momente de liniste o privi din nou vesel pe Minako.
-Asta ma face sa ma simt parte din familie...de aia ti-am spus ca acum suntem doar noi...suntem fericiti...nu avem nevoie de umbra cuiva care sa ne supere pe oricare din noi.
"La ce naiba mi-a fost gandul..."
-Tu nu intelegi Daiko...nu intelegi nimic!
Se ridica furioasa de la masa iar cuvintele i le arunca mai mult in mers. Nu avea de gand sa mai stea acolo. Cum indraznise sa-i sugereze ca Midori nu mai conteaza...ca trebuie sa o uite...nu putea accepta asa ceva, mai bine pleca de langa el inainte sa apuce sa-i reproseze ceva ce probabil apoi i-ar fi durut pe amandoi.
Se astepta ca el sa se ridice si sa vina dupa ea incercand sa o calmeze...dar realiza curand ca se indepartase de cafenea, iar el probabil nu avusese nici cea mai mica intentie sa o urmeze...
Nu se simtise nicicand mai furioasa...
Si totusi, continua sa mearga pana cand realiza ca ajunsese acasa. Intra fara sa bata, trantind usa in urma ei...simtea ca nimeni nu o intelege si nu dorea sa vada pe nimeni la fata.
-Mina...ce naiba ai?
Vocea lui Ayame suna mai mult ca o mustrare in urechile ei, desi Ayame folosise un ton interogativ...dar poate ca nu intrebarea in sine era de vina.
-Chiar nu sti cand sa te retragi?
-Sa ma retrag?
-Da adica sa nu te mai bagi...veziti de viata ta si lasa-ma in pace!
Urca scarile furioasa fara ca macar sa isi dea seama de cuvintele ce le spusese, caci Ayame ramasese mai mult decat socata...era un dialog fara sens...din ce anume sa se retraga?
"Poate ca e nervoasa...si nu stie ce spune"
User is offlineProfile CardPM
Go to the top of the page
+Quote Post


2 Pages  1 2 >
Reply to this topicTopic OptionsStart new topic
1 User(s) are reading this topic (1 Guests and 0 Anonymous Users)
0 Members:
 

Anime in Romania
Anime-Mania Muza-chan.net
Anime-Club Circle
Diclonius Subs :: Evangelion


Termeni si conditii de utilizare
Hosting provided by Forbin

Lo-Fi Version Time is now: 20th October 2019 - 02:33 PM