Outline · [ Standard ] · Linear+ ...::: LIGHT and SHADOW :::...

[NoOne]

Se tara incet prin zapada alba lasand in urma o dara de sange. Sageata ii rodea carnea la fiecare incordare a muschilor. S-a oprit putin ciulind urechile. Nu mai auzea chiotele oamenilor si nici latraturile cainilor. Poate scapase.

Rasufla greu. In aerul rece totul devenea casant. Simtea cum aburul propriei rasuflari se sparge in mici cristale de gheata acoperind petele de sange de pe bot. Nu era sangele sau. Cel ce incercase sa o ucida isi traise ultimele sale clipe. Avea inca in nari mirosul de om. Mirosul fricii.

Marai scurt. Ii ura pe oameni. Poate la fel de mult pe cat o urau oamenii pe ea. Se temeau. Pentru ei ea era Draug Rog, Lupoaica Demon, cea care le aducea moartea.

....

[Kataracta]

Era frig si noaptea accentua acest lucru. Incepu din nou sa se tarasca. Nu mai simtea durerea dar sangele continua sa curga.

Inainta cu greu. A mai facut cativa pasi si s-a oprit. In zapada di-naintea ei erau urmele cuiva. Ridica capul si se uita in jur. Inaintea ei intrezarea o silueta.

A inceput sa ee apropie de silueta cu atentie. Era un barbat. Inca nu ii simtise prezenta. Continua sa se apropie. La un momentdat acesta se opri si intoare capul. A vazut-o. Lupoaica se opri si ea atenta la miscarile strainului. Acesta incepu sa inainteze incet catre ea. Ea nu simtea frica din partea lui dar nici ura. Dupa cativa pasi era in fata ei. Mirosul sau nu era al unui om dar nici al unui demon.

Strainul a intins mana usor catre ea. In clipa urmatoare a simtit o durere sfasietoare. Stia ea ca nu trebuia sa ezite. Ii musca mana strainului si se pregati sa il atace. Barbatul si-a retras mana insangerata. Avea pumnul inclestat pe sageata pe care tocmai a scos-o din rana lupoaicei. Se retrase cativa pasi si a continuat sa o priveasca. Aceasta incetase sa maraie si incepuse sa isi linga rana. Dupa ce termina incepu sa inainteze catre el si a trecut pe langa. A inteles ca acea persoana nu ii era dusman.

Isi continua drumul. Din cand in cand se oprea si intorcea capul. In urma ei, strainul o urma de la o distanta rezonabila.

Era frig.... Sangele incetase sa curga din rana. Acum in zapada nu se mai vedeau decat urmele ei urmate de cele ale strainului... Ce avea de gand acesta...

....

[NoOne]

Strainul privea in continuare animalul continuand in acelasi timp sa paseasca pe urmele sale. Zambi si stranse pumnul. Durerea nu era prea mare insa atacul fulgerator al lupoaicei il luase pana si pe el pe nepregatite.

Erau la fel. Om si animal totodata. Ambii respinsi de lumile lor erau blestemati sa rataceasca dintr-un loc in altul si sa nu gaseasca decat ura. Iar uneori sabia sau coltii nu erau de ajuns pentru a supravietui.

Isi aduse aminte de Profetie. Oare lupoaica din fata sa era cu adevarat Nimruth? O privi cu atentie. Animalul schiopata. Ar fi vrut sa o ajute cumva insa nu era sigur ca l-ar fi lasat.

...

[NoOne]

Mersul lupoaicei deveni greoi. Intoarse capul privindu-l cu atentie pe barbat. Inca nu-i acceptase prezenta pe de-a-ntregul. Oamenii de obicei se temeau de ea si ea se invatase cu asta. Se invatase sa fie temuta. Temuta si urata. In primul rand nu intelegea de de anume isi pusese in primejdie omul viata doar pentru a o ajuta pe ea.

Incepea deja sa simta oboseala. Era mai degraba un soi de caldura ce i se raspandise in corp incetinindu-i miscarile. Sleita de puteri lupoaica scoase un geamat scurt. S-a intins incet in zapada. Nu mai putea sa paseasca.

Doua maini viguroase au ridicat-o de jos. Din nou omul. Vru sa scoata un marait dar din gatlej ii iesi un sunet ce semana mai mult cu o multumire decat cu o amenintare. Mirosul omului era ciudat... a animal.

Un vant rece incepu sa ridice zapada de jos. Trebuiau sa gaseasca repede un loc in care sa se adaposteasca. Pentru prima oara in viata ei lupoaica simtea caldura cuiva. Si tot pentru prima oara nu se simtea haituita.

...

[CyBeR]

Mirosul de carne proaspata ii umplu narile si se simti intr-un loc cald,la adapost de viscolul de afara.Deschise ochii...

In fata ei se afla un iepure,jupuit,fiindu-i oferit asemenea unui tribut.Omul se afla in parte la cativa pasi de ea,asezat pe o piele de animal pusa peste podeaua rece a pesterii.Intretinea un foc cu lemne uscate.Mana sa era bandajata.

Se ridica incet.Durerea nu mai era la fel de taioasa.Rana fusese bandajata iar sangele se inchegase deja sub bandaj.Manca iepurele cu pofta,cu privirea atintita in permanenta spre om.O privea oarecum mirat,aproape cu mila.

Termina de mancat iepurele si ridica capul sa+l priveasca pe om.,incercand sa-l inteleaga.

...

[Chris]

Acum nu mai era nici o indoiala ca "omul" nu era intrutotul un om...

El incepu sa-i povesteasca...

[kaoru]

Cu o voce calda si atat de ciudata....o voce care o intelegea si straniu parea atat de simpla...
-Da...nu te inseli....spuse omul privind putin intr-o parte..evitand un contact direct cu privirea fixa a lupoaicei...
Zambii in coltul gurii... intorcand capul incet si sigur....o privire puternica si oarecum ciudata....care ascundea o intelepciune nefireasca pentru chipul tanar care acum era incalzit in lumina focului...
O voce calma...sigura si care ascunde mii de secrete...adunate din cele multe prin care a trecut....continua....

[Diana]

Omul acela era inalt, ars de soare, batut de vanuturi si in cutele fetei i se citeau drumurile lungi si anevoioase. In ochi avea tristete. In teaca purta o sabie lunga si aparent grea. Trebuia forta sa manuesti asa o sabie. Si o singura privire te facea sa-l crezi pe barbatul acel vanjos capabil sa treaca peste orice obstacol ivit in cale. Si trecuse peste multe la viata lui. Se vedea in felul in care isi tine capul drept, din privirea furisata in coada ochilor care pandea orice miscare, orice amenintare care l-ar fi putut surprinde, din felul in care isi tinea mainile atat de apropiate de manerul sabiei. Orice ar fi aparut el ar fi facut fata. Si din toata fiinta lui izvora un aer de demnitate aproape regeasca. Puteai avea incredere in el .. niciodata nu te-ar fi abandonat la greu
Si acum, acest om se pregatea sa-si depene povestea.

[NoOne]

Stia ca animalul nu-l intelege insa de la primul sau cuvant lupoaica ridicase capul si isi pironise privirea pe el neincetand sa-l priveasca nici macar pentru o clipa. Intr-un fel vorbea cu el insusi dar in acelasi timp simtea ca cineva il asculta.

- Toate istoriile incep cu "a fost odata ca niciodata" insa povestea mea nu merita sa inceapa asa. As fi vrut insa sa se termine cu "si au trait fericiti pana la adanci batraneti" dar...

Barbatul facu o pauza asteptand sa-i dispara tremurul din glas.

- Eram doi frati. Si fara voia noastra ne-am indragostit de aceeasi fata. Era o tanara vrajitoare. Ea ne iubea deopotriva pe amandoi insa nu puteam accepta asta astfel incat i-am cerut sa aleaga. Ea a refuzat iar noi am lasat puterea sabiillor sa decida cine va avea iubirea vrajitoarei. Frate contra frate.

Vocea barbatului scazu in intensitate.

- Acum port povara de a-mi fi ucis propriul frate. Iubirea vrajitoarei n-am avut-o. Pentru fapta mea m-a blestemat... si nimic nu ma poate ajuta... nici macar propria-mi moarte.

[Diana]

Si iar se lasa linistea. Cei doi se privira intens.
Un tipat panicat ii facu sa isi desparta privirile. In departare aparu o silueta micuta urmarita de alte 3 umbre. Distanta dintre ei se micsora incetisor. In scurt timp avea sa fie prinsa. Si iar se auzi tipatul disperat de ajutor. Nu isi puteau da sema daca e o femeie sau un copil. Dar era clar ca nu avea nici un ajutor si daca nu s-ar fi intamplat ceva neasteptat captivitatea, poate chiar moartea ii erau destinate.
Silueta se impiedica, se rostogoli prin zapada si ramase nemiscata. Urmaritorii au inconjurat-o. Era pierduta.

[CyBeR]

Mica fiinta ridica capul,gata sa-si infrunte urmaritorii chiar de ar fi murit.Mai bine decat sa se lase capturata de acele brute scurse din intunericul noptii.

Unul dintre urmaritori scoase sabia si se repezi spre mica faptura in timp ce un al doile isi incorda arcul,gata sa traga.Dar sageata sa nu mai zbura cand o alta i se infipse in ceafa.Socul il ucise pe loc.

Cel cu sabia se opri urmarind cum tovarasul sau prabusi in zapada moale pe care o pata cu sange rosu,aproape negru.Nu stiu de unde veni sageata si incepu sa se panicheze.O sageata cu varf negru ii fu destinata si muri cu pieptul strapuns.Cel de-al treilea o lua la fuga in intunericul noptii.

O silueta inalta sari dintr-unul din brazii falnici ce strajuiau mica deschidere a padurii.Aterizarea sa pe zapada nu facu nici un zgomot iar urmele sale pe zapada nu erau adanci.Isi incorda arcul spre a trage dupa cel de-al treile.

Dar lupoaica i-o lua inainte si se repezi dupa silueta ce se indeparta,ignorandu-si rana.

...

[Kataracta]

In secunda urmatoare coltii lupoaicei erau infipti in gatul siluetei. Aceasta incerca sa scoata un tipat dar vocea i se ineca in propriul sange. Se zbatea si incerca sa scape dar lupoaica odata ce isi prinde prada nu ii mai da drumul decat dupa ce nu mai misca. Si nu mai dura mult. Cateva clipe mai tarziu se auzi cum trosneste gatul siluetei si se prabuseste in zapada fara suflare.

Mica fiinta scaose un tipat in urma evenimentelor la care fusese martor. Lupoiaca ciuli urechile, se indrepta in directia de unde venise tipatul si se pregati sa atace. Era instinctul de demon care ii spunea sa nu lase pe nimeni in viata.

Coltii ei ascutiti deja stiau care le e tinta: gatul fragil al fiintei care zacea inmarmurita in zapada. Era gata sa atace cand in fata ei se puse o alta silueta. Mana acesteia era bandajata. Dupa miros lupoaica il recunoscu. Era barbatul care il intalnise mai devreme, barbatul pe care il marcase.

[Urfe]

Lupoaica facu cativa pasi in urma, spre omul dezarticulat cu gatul frant, si incepu sa-l devoreze... barbatul ridica fiinta la piept. Simti cum mana care ii sprijinea spatele se umezi. Sange si sudoare. Fugise mult si se ranise? Vru sa o intoarca in lumina, dar deodata simti cum, un omulet atat de mic il musca atat de usor prin armura, de san. Copilul adormi pe loc la pieptul barbatului incovoiat de durere si umilinta.

...

[kaoru]

Un demon care actioneza din instinct...un ratacitor lovit de lupte...aceasta creatura atat de firava si neajutorata apare brusc...nesteptat.Este o piedica pentru ceea ce ii leaga pe cei doi, ce ii face sa aiba ceva in comun...supravietuirea.Totusi...a avut puterea sa ajunga pana aici...ceva ii face sa ezite pe cei doi...care se uita unul la celalalt fara sa fie nevoie sa rosteasca vreun cuvant...
Ceva ii face sa creada ca aceasta fiinta firava...ascunde mai mult decat pare la prima vedere...apoi...si ea..la fel ca si ei...este un supravietuitor...si sunt oarecum toti trei in aceeasi situatie...
Se crapa de ziua...iar locul in care se afla acum nu este unul sigur...Muntele din Nord...acolo ii duce gandul...spre Darkpeek...

[Kataracta]

Zapada reflecta primii stropi de lumini din aceasta noua zi. Ei petrecusera restul noptii in pestera in jurul focului. Omul invelise copilul in niste piei de animale si acesta se mai linistite putin si atipise. Din cand in cand se mai auzea cate un suspin. Adormisera si omul si lupoiaca dar aparentele pot insela. Somnul lor este somnul celor incercati de soarta. Daca ai fi incercat sa te apropii de ei ar fi fost amandoi la gatul tau cat ai clipi. In lumea asta nu trebuie sa lasi garda jos nici o secunda.

[NoOne]

Barbatul deschise ochii privind lumea ce se intindea in fata pesterii. Era obisnuit sa doarma de pamantul rece asa ca somnul sau fu lipsit de vise sau cosmaruri. Se ridica in picioare. Inca tinea in mana sabia. Dintel, singura care nu-l dezamagise vreodata. De fiecare data cand o scotea din teaca isi aducea aminte ca ea era unealta prin care isi savarsise pacatul.

O lasa sa alunece in teaca. Sunetul metalului frecat de metal il trezi din visarea in care cazuse. Privi catre gramajoara de piei de animale. Nici o miscare. Copilul inca dormea. Se apropie incetisor. Lupoaica ridicase de ceva vreme capul si ii urmarea cu atentie fiecare miscare.

Isi stapani cu greu o exclamatie de mirare in momentul in care isi dadu seama ca micuta creatura nu se mai afla in pestera. Barbatul se incrunta. Unde putuse fugi un copil in toiul noptii? Insa mai ingrijorator era pentru el faptul ca nici el nici lupoaica nu i-au simtit miscarile. Nu avea nevoie de alte probleme. Iar pentru el ce altceva ar insemna un copil?

Si cu toate acestea ceva inlauntrul sau nu-i dadea pace. O chemare. Lupoaica il privea din gura pesterii. Parea ca se hotarase deja. In zapada proaspat ninsa urmele copilului erau extrem de clare. Pasind apasat omul porni la drum Lupoaica ii deschidea drumul la cativa metri in fata. Din cand in cand se oprea, intorcea capul inapoi si il privea incercand sa-si dea seama daca se razgandeste sau nu.

Barbatul se apleca si lua din mers un pumn de zapada. Freca palmele pana zapada incepu sa se topeasca. Ce-l mana oare pe copil inapoi? Era clar ca fugise de ceva. Sau de cineva. Insa acum... acum de ce se-ntorcea indarat?

Lupoaica se opri. Barbatul cauta din ochi pericolul. Il simtea. Oamenii erau aproape. Nu putea sti daca ii asteptau pe ei sau nu dar nu vroia sa-si asume nici un risc. Erau inca la adapostul padurii. Mai era inca timp sa intoarca spatele si sa faca cale intoarsa.

In satul din fata lor strigatele furioase ale oamenilor s-au intetit. Se intampla ceva. Lupoaica incepu sa maraie. De la nici zece metri de locul lor o mogaldeata tasni inainte. Fugea cat il tineau picioarele. Gesturile sale tradau deznadejdea. Se impiedica si cazu in zapada. Fara a pierde vreo secunda se ridica de jos si-si continua goana catre sat. Barbatului i se parea ca striga pe cineva. Pe cine?

Lupoaica intoarse capul spre el asteptand.

...

[Diana]

Ce rost avea sa se implice? Putea sa treaca mai departe. Acel copil nu reprezenta nimic pentru el. El trebuia sa-si vada de drum. Nu-si putea permite sa risipeasca timpul si sa-si riste viatza. Avea o misiune de indeplinit. Facu un pas sa se indeparteze de sat si de copilul care se chinuia sa razbata printre nameti. Mai facu un pas. Si atunci o voce subtirica ajunse pana la el ...Te rog ..Doar atat .. un umil "Te rog". Si ceva se rupse in inima barbatului. Nu putea pleca ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Era doar un copil.
Din cativa pasi strabatu distanta care-i despartea. Rapid ridica in brate copilul care aproape lesinase de oboseala. Il arunca pe spate si porni la drum. Lupoaica ii urma.
In sat larma se potolise. Se pare ca luasera o decizie.
Omul grabi pasii. Simtea nevoia sa puna cat mai mare distanta intre el si satul acela. Se uita la lupoaica care adulmeca in urma cu urechile ciulite maraind. Era un semn clar de pericol.
Trecu mult pana ce micul grup isi permise o pauza. Era momentul sa afle cateva amanunte. Cum ar fi pe cine cara pe umar de atata timp si ce legura avea copilul ala cu larma din sat.
Incetisor lasa povara de pe umar. Pentru prima data privi cu atentie. In mormanul ala de haine goase vazi o fatza micuta si delicata. O aureola de par negru si buclat se rasfirase in jurul acestei fetze. Si micutzii ochisori se deschisera, clipira des de cateva ori si il privira direct in fatza. Omul ramasese uimit. Ceea ce vedea il surprinsese. In fata lui se afla o fetitza de vreo 10 anisori cu un zambet ingeresc care tinea strans sa nu cumva sa-i scape o piatra de o culoare ciudata care nu parea sa aiba cine stie ce valoare.
Intreba:
- Cine esti tu?
Raspunsul scurt veni rapid:
- Ambra.

[Urfe]

- Nume de demon.
Mancatorul de cai. Piatra uda luci in lumina lunii si-o refracta. Arata ca si cum cineva ar fi lovit-o continuu. Parea roasa. Si-o durere usoara scurta ii aminti de sanul muscat, de forta fetitei, de otelul spart in pieptul sau. Duse mana si-l dezgoli. O pata vanata isi pierdea usor culoarea. Reinvia... ii reveneau simturile sub o durere ascutita. Nu, deci nu era insasi un chip al demonului.

Fata tacu. Inexpresiva, incepu sa faca pasii spre cavaler. Mangaie cu mana dreapta platosa, spartura din ea, rana, si incepu sa zambeasca. Era inumana, corpul sau parea un efort stangaci de-a fi carne pamantaesca pentru un inger. Se inalta pe varfuri si-i linse urma de sudoare de pe tampla, apoi sopti. Deslusi doar ultimul cuvant.. un 'nu' pe un ton intrebator. Simti apoi cum fata astepta ceva de la el... simti cum i se face sila atat de aproape de chipul ei si ca ea se va desprinde doar daca ii va raspunde...

- Da.

Ambra facu doi pasi in spate.

Se oferise unui fapturi la fel de perverse si denaturate ca si el.

...

[Kataracta]

Doar atat au vorbit si au continuat sa se indeparteze de sat. Au mers asa vreo cateva ore bune. Au facut un popas sa se odihneasca si sa manace ceva. Au facut un foc sa se incalzeasca. Omul a capturat din nou cativa iepuri. Doi dintre ei ia oferit lupoicei si pentru ceilalti doi i-a prajit si i-a impartit cu Ambra. Aceasta a inceput sa se manance de parca ar fi flamanzit o saptamana. Poate chiar asa se intamplase.

Lupoiaca se pare ca a prins putin curaj si se obisnuise cat de cat cu omul. Nu a ezitat sa se infrupte din ofranda ce i-a fost pusa in fata de el. Dupa ce a terminat de mancat isi ridica capul si se uita fix in ochii lui, si spre surprinderea acestuia ea grai:

"Si ce s-a intamplat cu vrajitoarea pe care ai iubito?"

[CyBeR]

Dar omul nu dadu atentie aceste intrebari negraite.Atentia sa era atintita asupra altui lucru.
Afara vantul urla la salbatic iar lumea parea sa se cutremure.O noapte in care viata nu avea voie sa existe,sa intrerupa vaietul naturii.Si totusi ceva se misca afara,cu pas aproape nedeslusit.
Omul se ridica si puse mana pe manerul sabiei.Auzi incordarea unui arc chiar daca vantul urla aproape demonic.
Se putea sa se intors arcasul care o salva pe Ambra initial?Acea umbra ce disparu in intunericul noptii imediat ce lupoaica isi facu aparitia.

...