Outline · [ Standard ] · Linear+ Paprika..., spicy delusional chick

[elpreda]

Culorile acelea deschise, culorile unui festival, unei parade, menite sa fie un motiv de bucurie... nimic nu aduce mai multa disperare, inselaciune si neputinta unui om decat coruperea frumosului si a menirii unui lucru,
in spatele acelui frumos se ascundea the evil mastermind.
Omul greseste de cele mai multe ori atunci cand i se pare ca face un lucru bun.
Culorile acelea vii sunt mai intunecate decat cele inchise, deoarece inseala mintea. De exemplu cei 2 care erau plini de sange si dusi pe targa: in loc sa tipe, sa se vaite sau sa faca orice altceva se bucurau ca vedeau acea parada, acele culori si nu realizau in ce stare se afla. Un cosmar in culori deshise e mult mai terifiant decat unul in culori inchise, nu pentru simplul fapt ca este un cosmar, ci pentru ca nu ar trebui sa fie un cosmar.

[Muza chan]

scarz08:
Am inteles, mi-a placut mult observatia si o s-o retin. :) Uita-te cu atentie la tablourile de mai jos, sunt in stiluri diferite, dar au un punct comun: culori vii, calde, dar care nu exprima veselie, ci exact opusul. :) Zic eu ca e aceeasi idee.
http://www.famousartistsgallery.com/gallery/vangogh-pw.html
http://www.famousartistsgallery.com/gallery/miro-mv.html (cea din dreapta jos: Joan Miró - Ubu Roi - 1966)
http://www.famousartistsgallery.com/gallery/monet-po.html (a doua din dreapta sus Claude Monet - The Japanese Bridge - 1918)

[elpreda]

Asa e. Sensul culorilor e schimbat in prima pictura prin simboluri, in a doua prin forma si a 3-a prin lipsa formei. You're one keen observer.
In film insa, pe langa acea parada este si Paprika, desenata in aceleasi culori vii. E o batalie a viselor, unde claritatea si gandirea e redusa la nivelul culorii.

[Muza chan]

Paprika este "vizibila" de oricate ori apare, iti atrage atentia. Si atunci cand nu e in rosu, imi aminteam de faza in care e zana... acolo totul este intunecat si rece, numai ea straluceste. :)

Eu cred ca paleta de culori folosita in anime nu este intamplatoare, este studiata, Satoshi Kon este face aluzii la pictura, aminteste-ti momentul in care Paprika intra in tablou. Si mi-am adus aminte de tabloul din Millennium Actress (el este in tablou... dar cu spatele.... se indeparteaza... si apoi dispare... raman doar urmele pe zapada...).

[Mogadorian]

Paprika

cand ma gandesc ca aproape am ratat animeul asta... l-am luat doar fiindca aveam loc pe hard... si mi-am zis sa incerc (mi-a sarit in gand condimentul)... si a meritat fiecare secunda...

pe langa faptul ca "stabilitatea" lumii in care se petrece actiunea e asemanatoare stabilitatii mele mentale... povestea e captivanta din primul moment... totul se leaga si dezleaga intr-o goana nebuna spre raspunsul universal (nu 42... cum ar spune fanii SF) ... ci... ummm... altul (mie mi-a scapat)

culorile sunt si ele un amalgam viu care se schimba si se invart si iti iau ochii (am inceput sa o iau pe aratura)... iar cantecul e perfect... visul comun in care toti se pierd e asa o aberatie ca are perfecta logica daca stam sa ne gandim ca e un ansamblu de vise...

mi-a placut la nebunie momentul in care copilul Paprika se dezvolta mancandu-l pe batran... ideea de ciclu natural e evidenta... si moartea se uneste cu viata in momentul ala...

[Moonsparkle]

Paprika e o capodopera, a ramas unul dintre anime-urile mele preferate.

Tema mi-a placut extraordinar de mult si chiar vroiam sa zic si eu de scena cu mancatul. :P In primul rand nu cred ca e Paprika, ci At-chan si in al doilea rand, pe mine m-a incantat mai mult pentru ca o femeie a mancat un barbat :lol: pana la urma asta cred ca era si ideea, nu? ca tot dadea inainte Paprika exemple de yin si yang. Melodia mi-a placut iarasi mult, foarte flavorful. :)

Personajele mi s-au parut toate foarte bine realizate, fiecare avea motivele lui si dorinte ascunse si au fost cu atat mai mult bine conturate cu cat e vorba de un film de 1h 30 min.

ah si daca tot se vorbea pe prima pagina de faza cu "violul"... dupa scena in care ea l-a mancat pe el si cadrul in care ea statea dezbracata pe fundalul unui cer senin, a fost momentul meu preferat ca si realizare. ideea in sine e intensa si in special pusa in practica, sa iti bagi fizic mana sub pielea cuiva si sa ii dai jos un strat de... corp (:P) ca sa descoperi adevarata persoana e cool! :D

plus ca are si o atmosfera magica, cu parada si muzica; sincer in scenele alea mi-a amintit de filmele Ghibli.
in orice caz, as recomanda filmul asta oricui (are creier :P)