Outline · [ Standard ] · Linear+ Just Love Story(yaoi), yaoi+16

[IcHiGo-sAn]

hEy all :) Am facut si eu un fic yaoi si sper sa va placa.Cand postez urmatorul capitol o sa pun si niste poze.Astept sfaturi si critici.




Tokyo-esenta Japoniei. In acest mare oras de dimensiuni macro unde o vizita nu reprezinta o calatorie superficiala, in aceasta "planeta" a extremelor totul se bazeaza pe circumstante de genul:"traditional versus modernism... modestie versus opulenta... ieftin versus costisitor si respectiv cultural versus amalgam. In acest orasel de fite unde numai oamenii cu bani isi permiteau sa cumpere ceva de calitate superioara si totodata in acest cuib imens al ipocriziei si invidiei m-am refugiat eu, Shuichi Kamenashi un tanar in floarea varstei de 19 ani inaintat in gandire dar inca la stadiul de copilarie inocenta, intr-un cuvant un baiat imatur dar si matur in acelasi timp cu mare trecere la fete.
Dupa cate spuneam mi-am schimbat destinatia de la Saporro aici in metropola aceasta ingrozitoare pentru o viata mai buna datorita parintilor mei care erau intr-un conflict continuu si au ajuns la etapa de divort deoarece nu mai suportau nici sa se vada in fata ochilor. Astfel fiind circumstantele si din cauza ca atunci aveam numai 17 ani am ales sa vin in Tokyo la bunica mea si sa uit de toate problemele familiei concentrandu-ma pe situatia vietii mele. O a doua cauza era ca nu eram in ipostaza de a le da detalii prietenilor mei despre cearta din familie.
Ma trezesc intr-o dimineata senina din pricina razelor solare caldute care patrundeau printre spatiile relativ egale ale perdelei de smarald, luminandu-mi chipul palid. Ma ridic mai mult buimacit decat treaz si intru in bucataria destul de incapatoare cu mobilierul de un maro spre crem inchis pentru a lua micul dejun. Dar cand intru... vechea si obisnuita poveste... primul tabloul pe care il vad este cearta dintre parintii mei. Plictisit total de aceste lucruri vechi aproape nici nu le mai observ. Deodata dupa ceva timp de cand conflictul incepuse, urma sa soseasca si runda a doua in care se pare ce eram mai mult decat implicat. Scumpa mea mama vine in fata mea facand o grimasa care putea ingrijora chiar si cel mai rece suflet spunandu-mi:
- Shuichi, eu si tatal tau am luat o decizie foarte grea atat pentru noi cat si pentru tine, sunt sigura... Am hotarat sa divortam ... Nu se mai poate cu toate certurile astea inutile pe diferite motive prostesti. Sper sa ne intelegi,iubitule...
- Mda... ma asteptam sa urmeze acest episod cat de curand.. Sigur ca va inteleg, mama chiar daca nu e tocmai solutia potrivita pe care ati luat-o, eu va inteleg... Dar.. am hotarat si eu ceva chiar acum pe moment... Vreau sa plec de aici odata pentru totdeauna. Chiar daca va inteleg, putin imi pasa de voi si de prostiile voastre copilaresti... Nici eu nu mai suport aceasta viata inutila si nu mai vreau sa fiu clovnul liceului si toti sa scorneasca cate un zvon rautacios impotriva mea.
- Cum adica? Nu poti pleca... nu te vom lasa... Trebuie sa alegi sa stai cu unul dintre noi.... Ce destinatie ti-ai ales?
- Pai... m-am gandit sa ma duc la bunica... in marele Tokyo chiar daca urasc traficul ala suborcicritic...
- Pai... nu cred ca e o idee buna dar fie.. pana rezolvam probleme de familie cred ca poti sa te stabilesti o perioada de timp la bunica ta. Si sunt absolut sigura ca va fi,de asemenea, de acord cu aceasta propunere.
- Da mama bine .. ma duc sa imi fac bagajele pentru ca maine dis de dimineata am de gand sa-mi iau talpasita.
Am urcat scarile in cea mai mare graba pe care o practicasem pana acuma neascultand continuarea mamei si am inceput sa indes intr-o geanta neagra, veche tot ce apucam si ce credeam eu ca imi va prinde cat de cat bine in calatoria mea.
Tot fatzaindu-ma prin camaruta destul de incapatoare fara sa gandesc prea mult ce imi iau cu mine orologiul din sufragerie batu ora 23:55 de minute... Aproape de miezul noptii. Clepsindra vietii avea sa se intoarce din nou peste cateva minute. Cand in sfarsit am terminat tot, valurile cu pulbere de somn imi alunecau printre genele lungi si negre iar ochi aproape mi se inchisesera. Am inchis usa cu gemuletul mititel si diafan si am incercat sa adorm dar fara rezultate. Chiar daca usa era inchisa toate scandalurile inutile si fara motiv se auzeau de jos, din bucatarie. Nu pareau sa aiba un subiect de conflict.. se certau pur si simplu ca de obicei... indiferent daca o faceau intentionat sau nu, nu aveam nimic de impartit. Intr-un sfarsit am hotarat sa-i ignor gandindu-ma la urmatoarea zi, la calatorie si la noua etapa cu toate schimbarile sale radicale constand intr-un mediu de viata nou cu oameni noi si locuri noi. Sinistru. Acest cuvant "nou" imi provoca vibrari line si reci pe spate facandu-ma sa tremur usor. Desi draperiile erau trase... printre sita de matase, firisoarele de lumina, firave si albe insoreau slab un coltisor al camerei iar vantul adia usor racorindu-mi fruntea alba ca spuma laptelui.
Mi sa parut prea insignificant, prea infirm toate aceste evenimente... totul parca era nou... emotiile imi cuprindeau sufletul bucatica cu bucatica... Limba ceasului se mai misca din cand in cand vestind o noua ora dar mie i se parea ca timpul e ceva inutil si ca trece mai greu decat valurile intunecate ale vietii melancolice. Nu peste mult timp, am adormit cu greu insa dar totusi am reusit, si m-am trezit dimineata pe la ora 5 si 30 de minute deoarece la 7 si 15 minute pleca metroul spre Tokyo. Mi-am luat pe mine o pereche de blugi si o camasa neagra putin lunga, m-am incaltat cu vechea mea pereche de adidasi de care simteam ca nu ma pot desparti mi-am luat geanta carand-o cu mana dreapta cu o oarecare greutate si am pornit singur spre statie fara sa imi iau macar vreun ramas bun de la parinti. Stiam ca gresisem si ca imi va parea rau dar macar vroiam sa plec cu inima impacata fara sa ii vad certandu-se.
Statia era destul de plina de oameni care se imbulzeau unul in altul in metrou de parca nu mai existau locuri libere. Am asteptat ca populatia sa se stapaneasca din starea de imbulzeaza si am reusit si eu in sfarsit sa intru asezandu-ma pe un loc departe de ceilalti oameni intr-un coltisor intunecat.
Metroul pornise lin. Eu ma uitam pe geamul din sticla solida inapoi... vazand vechiul meu orasel natal, Saporro cum se indeparta de mine incetul cu incetul ca o durere care iti cuprindea inima pana la momentul impactului fatal. Aceasta privesliste imi amintea de momentele copilariei mele fericite alaturi de familie cand toti eram alaturi unul de celalalt si ne ajutam in orice problema... Am intors capul cu un zambet melancolic si mi-am introdus castile de la mp3 in urechi dand la maxim melodiile jrock care intr-un fel imi linisteau starea spirituala intr-o astfel de ipostaza.. ca acum. Glasul meu a inceput sa fredoneze ritmul dur al melodiei iar oamenii ma priveau insistent dar nu-mi pasa chiar deloc... unora le expediam cate o privire taioasa prevenindu-i sa nu se mai holbeze ori intorceam pur si simplu capul ironic intr-o parte opusa privirilor lor ignorandu-i. Ocupandu-mi acest timp cu muzica nu am bagat de seama cat timp a trecut exact.. oricum stiu numai ca mi s-a parut o vesnicie dar ma aflam la statia unde trebuia sa cobor. Am coborat usor, degajat creionand in imaginatia mea noi sperante intr-o viata complet noua si desigur cam 50% schimbata desigur... cu gandul ca voi avea un strop de liniste si bineinteles slabiciunea mea.. voi cunoaste cat mai multe fete frumoase posibil. Cat despre asta.. nu pot sa zic ca am preferinte de baiat cu nasul pe sus provenit din familii de vita nobila... pentru mine trebuie sa arate binisor sa fie inteligenta si sa iubeasca cu adevarat.
Gandindu-ma la urmarile care se petreceau probabil numai si numai in mintea mea nu am bagat de seama cat era de full in statia din Toyko si am reusit sa intru si eu intr-un grup de oameni care se imbulzeau mai rau decat in oraselul meu natal. Sosise Apocalipsa gandeam eu... necrezand ca voi mai scapa vreodata din puzderia aceea de oameni grabiti. Reusind sa-mi croiesc putin loc m-am strecurat ca o felina cat mai repede printre ei si am iesit pe o strada foarte mare poluata de zumzetul motoarelor masinilor.Observasem de mult ca oamenii de acolo se uitau ciudat la mine... desi nu-mi pasa in gandul meu se trezea ideea ca ei ma credeau un pusti de vreo 16-17 ani plictisit de viata hoinarind melancolic pe strazile orasului.
Adevarul era ca ma bucuram pe de o parte ca scapasem atat de usor de infernul de acasa dar pe de alta parte nu doream mai deloc sa ma duc chiar acum la bunicamea chiar daca stiam ca aceasta era informata ca voi ajunge la ora.. 18:15 minute. Asa ca directia mea dupa ce scapasem de viata din purgatoriu a fost una la intamplare unde am nimerit intr-un parc foarte frumos dar pustiu. Mi-am bagat iarasi castile in urechi ascultand rock la maxim pana cand valul plictiselii avea sa ma cuprinda sub aripa lui. Glasul unui caine singuratic se auzea din departare urland la luna plina de un galben diafan precum fumul straveziu de tigara ce plutea armonios ghidat de adierea vantului pe aleile parcului. Obosit, m-am asezat pe o banca ascultand vocea frunzelor ce fosneau usor......... cand....... deodata aud pasi indreptandu-se spre iesirea din parc care era ceva mai incolo de banca pe care ma asezasem eu. Cand ajunse in dreptul meu grabi pasul crezand probabil ca sunt un drogat de pe strada care are de gand sa-i faca ceva rau. S-a uitat totusi 5 secunde la mine si apoi si-a continuat drumul.. desigur, i-am raspuns la privire analizand-o din cap pana-n picioare. Era o fetiscana cam de vreo 16-17 ani cu parul ca abanosul si ochii ca adierea valurilor marii involburate. Purta o pereche de blugi destul de mulati, o bluzita pana la solduri si peste o geaca rosie ca sangele cu blanita alba ca lana de oaie. Mi se parea a fi atragatoare, dar nu ma ducea gandul ca voi avea legaturi cu ea. Prima mea intentie a fost sa o strig si sa fac cunostinta cu ea dar imaginandu-mi reactia pe care ar fi putut-o avea adica goana pe strazi plus privirile oamenilor atintindu-se din nou asupra mea crezand ca vreau sa o ranesc sau ceva de genul iar din asta rezultand un mare balamuc si inca multe probleme pe langa cele existente, m-am razgandit. De parca nu mi-ar fi de ajuns cate am pe cap! ...
Oricum pe la ora 20 mi-am amintit si eu in sfarsit ca trebuie sa ajung pe la bunica si sa o anunt ca am sosit. Deja imi imaginam ce va zice si ce grimase ridicole va face: "Unde ai fost draga? Din nou dupa fete...?" facand o fata perversa de om varstnic care ma enerveaza cel mai tare. Ma indrept spre destinatie. Ceasul urias din centrul orasului de pe o cladire destul de veche ce reprezenta probabil un muzeu , dupa cunostintele mele, a batut ora 20 fix. Incep sa alerg facandu-mi loc printre multimea de oameni care pana si noaptea circula pe strazi. Am ajuns la locul dorit. Imi observ putin aspectul pentru a fi demn dupa cum se asteapta bunica de fiecare data si bat la usa. Scartaitul usii sale inca imi zgarie o parte a creierului. Spre marea mea fericire o vad pe bunica ca de fiecare data cand intarzii cum am mai spus cu grimase de 2 lei spunandu-mi aceeasi fraza mentionata mai sus.
- Nu am nimic bunico... si nu am fost dupa fete… am vrut doar sa cunosc putin orasul ma intelegi tu.. dar acum sunt foarte obosit vorbim maine ma duc sa ma culc.....
Am incercat eu sa scurtez predicile bunicii. Apoi am sarutat-o pe obrazul scrijelit datorita dificultatilor vietii si m-am indreptat spre camera mea pe care mi-o amintesc de cand eram copil si mai veneam din cand in cand pe la bunica in vacante cu parintii.
Aceasta atmosfera imi dadea fiori dar totodata ma facea sa vibrez de placere nestiind motivul. Aerul poluat intra pe fereastra deschis mangaindu-mi crestetul capului si tot trupul. Intr-un anume fel imi placea. Dar gandul la aceste schimbari care deja erau groaznice nu prea ma satisfacea si imi imaginam cum isi vor bate joc de mine toti colegii si oamenii.
Patul mare avea lenjerie proaspat spalata si frumos mirositoare pusa de bunica ca de fiecare data inainte de sosirea unor oaspeti indiferent membrii ai familiei sau cunostinte, prietene de ale ei la fel de plictisitoare. Mi-am lasat capul greu sa-mi pice usor peste perna moale care parca ma chema sa o satisfac in noaptea asta. Am adormit de indata ce m-am asezat in pat iar mireasma florilor bunicii de pe balcon ajungea pana la mine inundandu-mi narile cu un parfum imbatator. In acest moment nimic nu mai putea sa-mi tulbure somnul usor.. ma rog.. poate doar vocea stridenta a bunicii. Eram ametit ... ma simteam cum plutesc pe valurile viselor si simteam ca de acum avea sa fie un inceput aparte, un vis departe de realitate.
Liniste... Numai glasurile pasarelelor rasunau in toate partile. Razele soarelui au patruns fara pic de ezitare printre draperiile invechite ale bunicii dar care parca dadeau un aspect aparte casei, peste fruntea si parul meu si peste jumatate de obraz bruindu-mi somnul dulce. A trebuit sa ma trezesc... eram nevoit... soarele ma obliga... daca era om ce dos de palma i-as fi dat.. dar ghinionul meu si norocul lui. Am coborat clatinandu-ma in bucatarie vrand sa mananc ceva preparat de bunica, o gospodina nemaipomenita in arta culinarii-singurul lucru care se pare ca imi placea foarte mult la ea.. M-am asezat pe un scaunel mititel (pe care stateam cand eram copil din cate imi amintesc) asteptand-o pe bunica. Dupa ce mi-a preperat ceva s-a asezat langa mine facand o grimasa pe care se citea prefacatoria spunandu-mi:
- Dragul meu, regret sa te anunt… continua ea dupa o pauza in care si-a sters o lacrima fortata de pe obraz. Regret sa te anunt ca voi pleca o luna si vei ramane singur.
Huhm.. parca mi-ar pasa.. gandeam eu. Cu atat mai bine peste o saptamana va incepe liceul si voi scapa de ea… Poate pot aduce vreo fata pe aici… Am privit-o ironic cu un zanbet trist care ea probabil l-a interpetat ca o parere de rau..
- A… bine bunico ma voi descurca… Nu mai sunt un copil… Ma stii doar cat de matur sunt acum.
A schitat un zambet sters si s-a dus sa se pregateasca de plecarea de a doua zi. Gandurile mele pluteau peste fanteziile perverse care aveau sa urmeze cat ea era plecata. Stiam ca fiind singur oportunitatile erau cu mult mai prielnice decat daca eram cu ea.
Noaptea tomnatica pasii pe pamant cu noi forte alaturi de vantul lin care mangaia toate vietatile si celelalte corpuri creeand o atmosfera de vis. Nici un zgomot nu putea sa opreasca aceasta liniste de mormant. Atat se auzea : din cand in cand cate o bufnita care isi pregatea vocea pentru concert, vantul vorbind cu prietenii sai din natura si frunzele ruginii ale copacilor care cadeau una cate una pe pamant facand un zgomot domol si gingas care iti vibra mult timp in ureche. Asta e doar un inceput. Nu peste mult isi facu aparitia si luna palida care isi putea analiza clona in lacul rece de la marginea unei padurice mici. A sosit rolul si stelelor sa se faca remarcate. S-au ivit fiecare cu cate o stralucire uluitoare, fiecare avand cate ceva aparte. Din fericire, cerul a inceput sa planga si sa ude vegetatia destul de uscata. Cu timpul in loc de stropi mititei de ploaie aparura picaturi uriase care realizau un sunet cristalin cand sarutau solul.
In acest timp, eu nu puteam sa dorm deloc ca de altfel in fiecare seara. Ploaia ma linisteste. Imi linisteste starea spirituala. Ma simteam bine auzind zgomotul firav al picaturilor de ploaie din natura care se loveau si de frunzele pomilor, auzindu-se precum ticaitul unui ceas. Eram fericit. Si spun pentru prima oara asta pentru ca intradevar ma simteam minunat avand in vedere ca voi ramane singur pana si in timpul scolii. Numai la asta imi era gandul. Si sa termin odata ultimul an ce liceu desigur. Nu imi puteam scoate din minte si din suflet sentimentul acesta placut de fericire imbinata armonios cu o perversitate de uimit. M-am intors cu fata in sus schitand un zambet trist... si ascultam sunetul melodiei din natura. Pana la urma genele mi-au coborat cu pasi marunti conducandu-ma spre tara visurilor.
...Dimineata sosi pe nesimtite. Pentru ca trebuia sa-si ia ramas bun de la bunica sa, Shuichi isi puse ceasul sa sune la 6 :30 a.m. Auzind zgomotul asurzitor lua calm cu mana ceasul dar totusi incruntand usor din sprancene si ii facu un vant usor pe fereastra deschisa prin care intra adierea vantului destul de rece de toamna. In cele din urma reusi sa se trezeasca si cobori jos sa scape odata de misiunea sa. O saruta usor pe bunica-sa pe obrazul stang apoi aceasta iesi pe usa. Baiatul zambi si isi sterse usor gura cu maneca bluzei dupa ce femeia inchise usa in urma ei.
- In sfarsit a plecat. Ma duc sa mananc ceva si apoi cred ca voi face o plimbare. Sa mai profit cat pot pana incepe liceul ! si lasa capul usor in jos firele de par ravasite coborand odata cu el.
A luat micul dejun iar apoi si-a luat o pereche de blugi si un tricou negru si a iesit avand ca destinatie parcul. Ii placea acel loc si poate avea sa se intalneasca din nou cu tipa bruneta care ii atrase privirea noaptea trecuta. Se aseza pe aceeasi banca pe care s-a odihnit cu o seara in urma. Soarele stralucea usor pe cer cu mici scantei efemere care accentuau mai mult prezenta anotimpului de toamna asternut peste Tokyo.
Cand linistea se simtea tot mai tare ca si ieri niste pasi se apropiau. I-am recunoscut din prima. Era aceeasi fata frumoasa pe care aveam de gand sa o cunosc chiar azi. Crajul m-a cuprins imediat si m-am ridicat degajat de pe banca asteptand ca fata sa ajunga in dreptul meu sa o pot intreba cum o cheama. Cand sosi in sfarsit se uita la mine si vru sa ma intrebe ceva probabil dar am oprit-o ridicand degetul aratator si am intrebat-o :
- Cred ca stiu ce vrei sa-mi spui dar mai bine nu o fa. Eu sunt Shuichi iar tu esti ?
Probabil dupa primul meu inceput esuat se sperie putin dar vazand ca zambetul isi croieste drum pe chipul meu spuse fara ezitare ca o chema Rin. Apoi incepu sa-mi povesteasca despre ea, familia ei si nu stiu ce altele... de care nu prea imi pasa mai deloc. Imi pasa doar de ea, corpul ei mladios a carui umbra se oglindea pe trotuarul aspru. Curiozitatea mea a depasit orice limita si luandu-mi inima in dinti am intrebat-o la ce liceu e. Mi-a raspuns putin nesigura din cate observasem ca invata la liceul Myongji. Interesul mi s-a trezit deodata si i-am spus :
- Aa... si eu sunt la liceul asta.. deci vorbim maine nu-i asa ? Trebuie sa plec.. si am luat-o la fuga pe strazi nemaipomenit de fericit lasand-o cu ochii ei mari atintiti spre mine langa acea banca. In sfarsit aveam sa o cunosc si poate...... Ajuns acasa ma gandeam cum va fi ziua de maine la liceu si la toate insultele noilor mei colegi. Totusi, pe de o parte nu-mi pasa. Tot ce imi trebuia urmatoarea zi era sa o vad pe Rin. Ah.. RIN... ce nume frumos.. pana si semnificatia lui te vrajeste... Maine avea sa inceapa liceul. Nu vroiam. Pur si simplu nu doream ca sa imi iau viata de la inceput. Dar se pare ca trebuia. Toate aceste ganduri imi sopteau diferite chestii care la randul lor starneau in mintea mea diferite imagini dureroase. Dar trebuia sa gandesc si pozitiv.... poate aveam sa am macar cativa prieteni care sa ma inteleaga si sa-mi fie alaturi. Chiar si unul e de ajuns. Tot gandindu-ma la aceste treburi se pare ca timpul a trecut ca gandul si a sosit vremea ca doarele sa apuna lin coborandu-si razele aramii peste lacul cu apa limpede, cristalina si rece. Greerii si-au facut de asemenea aparitia anuntand o noapte linistita. Ca de obicei acea liniste groaznica de mormant se asternea in fiecare seara peste fiecare colt din natura mai putin peste un deal mititel unde in fiecare seara acelasi caine singurativ vine si ii povesteste lunii toate intamplarile sale noi petrecute. Intr-un colt din poiana de la mijlocul gradinii bunica un palc de mesteceni napaditi de toamna isi asteptau poetul tristi.
Ador toamna. Cred probabil ca e anotimpul meu preferat. Un anotimp pentru mine ca o a doua primavara unde fiecare frunza semnifica o floare. Deseori toamna isi prelinge covorul ruginiu de frunze, van si melancolie peste unele suflete in care tocmai inmugurise primavara. La mine era tocmai invers. Puteam macar sa ma bucur de caderea soarelui si caderea frunzelor care dadeau ceasului de toamna o gravitate ingandurata.
Maine prima zi de liceu. Era timpul sa ma culc si sa ma trezesc urmatoarea dimineata aceeasi fiinta chinuita de soarta si cu ganduri stranii si intunecate.
Hope you like it :P

[Hespera]

Multumesc mult pentru cuvintele frumoase pe care mi le-ai adresat la fic-ul yaoi pe care l-am postat in aceasta sectiune.

Spui ca astepti "sfaturi si critici", asa ca sper ca nu o sa te superi pentru ce o sa iti spun. Parerea mea este ca introducerea ta este foarte lunga, si ca nu ai dat nimic celor care te-au citit pentru ai motiva serios sa citeasca si continuarea.

Acum, sa nu intelegi ca ai scris prost. Catusi de putin. Gasesc ca personajul tau se contureaza frumos, ca ai ilustrat destul de bine cum se "simt" lucrurile intr-o familie disfunctionala, si ca e destul potential pentru o dezvoltare interesanta.

Ca un sfat: e important sa iti conturezi bine personajul, dar nu trebuie neaparat sa o faci dintr-odata. Se poate face si pe parcursul povestii, prin actiunile si cuvintele personajului, plus ii lasi loc sa evolueze.

Pe final, vreau sa iti dau un sfat mai general: e bine ca vrei sa tii cont de parerea celor care te citesc, dar ai grija sa nu cazi in capcana de a scrie numai pentru altii. E mai important sa scrii ceva asa cum vezi tu, asa cum iti face tie placere, pentru a ilustra un sentiment genuin. Ceilalti o vor vedea si ei, si le va place si lor. Pe scurt, ceea ce scrii trebuie sa te incante pe tine in primul rand, sa curga direct din creier si din inima.

Daca interesul tau era sa starnesti comentarii, poate ca acesta nu este exact locul potrivit. Nu vreau sa ma dau atotstiutoare, dar eu am mai scris (altfel de scrieri cu continut erotic, dar nu yaoi), pe altfel de venues, si multe comentarii au fost postate la acestea. Motivul pentru care aceasta povestioara am postat-o aici, a fost pentru ca mi s-a parut locul cel mai potrivit, fiind yaoi. Nu vreau sa elaborez, dar o audienta tanara si foarte tanara, cum cred ca exista aici, are poate mai multe motive sa se abtina de la comentarii sau chiar de la citit materiale cu un astfel de continut. Spun doar atat, pentru ca nu doresc sa fiu interpretata gresit, sau aprecierile mele sa fie considerate snobisme sau pretentii de superioritate.

In rest, spor la scris, si sper sa nu renunti sa creezi.

PS. Imi cer scuze pentru raspunsul atat de intarziat, dar vizitez destul de rar acest forum.